S-a-mbracat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasa a cuprins pamânt si mare.

Astfel ne povesteste Mihai Eminescu, poetul nostru national, un episod din rezistenta eroica a voievodului roman Mircea (cel Mare) impotriva expansiunii turcesti si acest vers invatat pe de rost de orice copil roman este pastrat in memoria comuna. Cu toate acestea, mentionarea Cavalerilor de Malta sau a cavalerilor ioaniti intr-o poezie despre o batalie care s-a intamplat in 1395 este doar o licenta poetica. In realitate, peste mai mult de un secol, dupa 1531, au ajuns cavalerii in Malta!

Fresca istorica - asediul din Malta

“Cavalerii Ospitalieri” este unul dintre ordinele religioase fondate in Ierusalim in timpul Cruciadelor, mai exact in 1023, cu principalul scop de a proteja pelerinii de pe Pamantul Sfant. A devenit un ordin militar (la fel ca templierii sau cavalerii teutoni) in secolele care au urmat. Dupa infrangerea cruciatilor, cavalerii Sfantului Ioan (ioanitii) au trebuit sa abandoneza Pamantul Sfant si s-au stabilit in insula Rhodos, dar doua secole mai tarziu insula a fost cucerita de catre turci, astfel incat prin 1531 nu a mai existat decat o singura solutie si casa pentru ei in Europa prinsa in conflictele Reformei decat in Malta. Turcii au venit dupa ei, dar faimosul asediu din 1565 a pus capat expansiunii otomane din Mediterana, intr-un eveniment militar care a marcat si a ramas ca piatra de hotar in istoria insulei.

Grand Master de la Valette

Cavalerii au stapanit complet insula pentru mai mult de doua secole. Au construit orasul fortificat Valletta cu cladirile sale istorice, biserici impresionante si strazi pitoresti. Ei au manageriat economia si au condus insula bazandu-se pe suportul papei si al regilor spanioli, pana cand Europa si biserica insasi au vazut intr-o criza sociala in secolul al XVIII-lea care a culminat cu Revolutia Franceza si ascensiunea lui Napoleon. Cand armata franceza a ocupat insula in 1798, ea nu a intalnit aproape nicio rezistenta. O parte din cavaleri s-au refugiat in Rusia, alegandu-l pentru un scurt timp chiar pe tar ca Mare Maestru, restul s-au refugiat in Roma, unde Ordinul are sediul pana in zilele noastre, concentrandu-se pe activitati caritabile si spitalicesti. Prezenta lor in Malta zilelor noastre este doar simbolica.

Palatul Marelui Maestru

Un loc bun pentru a învăţa despre istoria cavalerilor şi relaţia cu Malta este Palatul Marelui Maestru din Valletta. Acesta este situat pe strada principală din Valletta, nu este o cladire impunatoare văzuta din exterior, dar cu un interior destul de interesant. Acesta a fost unul dintre primele palate construite în oraş în anul 1571 de către Marele Maestru, Jean Parisot de la Valette. Cladirile adapostesc astăzi birourile preşedintelui şi Camera Reprezentanţilor din Malta în Apartamentele de Stat, precum şi Palatul Armelor într-o aripă separată. Coridoarele foarte impresionante sunt decorate cu fresce şi portrete ale Marilor Maeştri, precum şi cu plafoane elaborate cu simboluri aleMaltei, asa cum a evoluat în istorie.

Tavanele Apartamentelor de Stat

Curtea interioara a Palatului Marelui Maestru

Sala de arme gazduieste o colectie impresionanta de arme si echipament militar din perioada cavalerilor. Sunt cateva piese impresionanta obtinute de catre cavaleri de la cele mai bune manufacturi din Europa Vestica din acea perioada sau capturate din bataliile cu inamicii otomani. Colectarea de piese metalice de armurarie sau casti de protectie da uneori impresia unor ramasite dintr-un camp antic de batalie imbracat in metal sau poate marturia unei vizite a unei rase extraterestre in aceste locuri. Aceasta este poate ceea ce au fost cavalerii ioaniti in trecerea lor pe insula.

Palatul armelor

In masina care ne-a dus de la aeroport la hotel la sosirea in Malta, am vazut de pe autostrada o constructie uriasa care era vizibila de la distanta si care domina peisajul. Mr. David, soferul, ne-a explicat ca acesta este a treia cupola ca dimensiuni din Europa. Ghidul Frommer spune ca este a patra din lume. Informatia nu a fost confirmata din alte surse si am auzit chiar o afirmatie similara despre alta biserica din insula Gozo, dar mai tarziu dupa-amaiza, cand am ajuns in orasul Mosta pentru a urmari procesiunea din Vinerea Mare, recomandata de Mr. Albert, cunoscatorul receptionist al hotelului, cu totii am fost de acord ca este MARE.

Asa cum am fost avertizati, orasul a fost inchis pentru autovehicule pentru eveniment si a trebuit sa mergem pe jos pentru aproximativ doi kilometri de la marginea orasului pana la biserica din centru. Ne-am confruntat pentru prima oara cu sentimentul de familiaritate pe care apoi le-am experimentat pentru restul calatoriei. Peisajul si stilul de constructie este foarte similar cu cel al oraselor si satelor arabe din Israle, malteza vorbita este apropiata de arama si silueta bisericii pe cerul orasului arata ca o replica plata a Nazareth-ului.

Impresionanta biserica dedicata Sfintei Maria – in malteza Rotunda din St. Marija Assunta – a fost construita intre 1833 si 1860 si planurile s-au bazat pe modelul Panteonului din Roma. Pe 9 aprilie 1942, o bomba germana a cazut in interiorul cupolei, dar nu a explodat niciodata, eveniment care este amintit drept “Miracolul din 9 aprilie”.

Domul

Domul este impresionant si in interior. Tavanul este pictat intr-o maniera abstracta si sporeste sentimentele de dimensiune. Diametrul interior este de 37,1 metri, iar zidurile au 9,1 metri grosime.

In interiorul bisericii

Biserica era suprapopulata, intrucat era momentul liturghiei din Vinerea Mare dinainte ca procesiunea sa-si inceapa parada de pe strazi. Nu am putut sa ne miscam liber prin biserica si sa admiram arta, dar am putut vedea carele alegorice, statuile si relicvele care erau pregatite sa participe la eveniment. Era destul de evident ca in aceasta tara profund religioasa multi oameni au muncit zile si saptamani pentru pregatiri.

Pregatind lanturile

Cand am iesit, am vazut un alt fel de pregatire pe scarile bisericii. Lanturi grele de metal asteptau oamenii destinati sa le poarte pe picioarele lor in timpul procesiunii, ca un simbol al suferintelor lui Hristos. Persoanele care urmau sa poarte lanturile aveau picioarele protejate cu bandaje.

Asteptand procesiunea

Era deja dupa-amiaza tarziu si strazile au inceput sa se umple cu oameni care asteptau ca procesiunea sa inceapa. Calea de mers de pe strazi era bine marcata, incepea de la biserica si se sfarsea la marginea uneia dintre strazile principale din oras. Cateva scaune erau vandute pentru cativa euro, alte persoane se adunau in balcoane asteptand. Am fost inspirati si norocosi sa gasim o cafenea (cu o tema cinematografica – mai multe amanunte in episodul urmator!) la etajul al doilea al unei cladiri in coltul pietii de langa biserica. Am luat cateva beri si am asteptat ca evenimentul sa inceapa in jurul orei 17.

Demnitarii si orchestra locala

Primii care au mers in procesiune au fost demnitarii din oras urmati de orchestra locala. Toti pareau ca merg cu incetinitorul si s-au oprit de cateva ori asa ca a fost destul timp de a face poze din toate pozitiile.

Hristos in Gradina Gethsemani

Statui, picturi, icoane din biserica au urmat carate de care alegorice. Logica a devenit evidenta, pentru ca fiecare dintre care si grupurile de oameni au fost descrise si povestea Patimilor lui Hristos istorisita la difuzoare prima data in malteza si apoi in engleza.

Purtatorii de lanturi

Prietenii nostri purtatori de lanturi au urmat. Acestia au fost in costum complet – aratand un pic ca cei din Ku-Klux-Klan, dar nu am fost atat de socati pentru ca deja vazusem aceste costume la o procesiune similaara in sudul Spaniei acum cativa ani. Unii dintre ei erau desculti, cativa purtau pantofi de sport, cu totii purtau lanturi reale si grele din metal. Miscarile incete erau cu totul justificate pentru ei.

Evrei si romani

Costumele reflecta viziunea locala a modului in care aratau personajele dramatice din Biblie si au fost purtate de catre participantii de la parada, ca intr-un carnaval funerar. Comentariul avansa lent prin povestea Bibliei. Era deja ora 19, priveam procesiunea de doua ore si a devenit evident ca va dura pana seara tarziu sau chiar pana noaptea. Cand comentariul a ajuns la episodul in care Barabbas a fost gratiat de catre evrei in locul nevinovatului Hristos, am decis ca am privit indeajuns si ne-am indreptat inapoi spre locul nostru.

Chioscurile cu mancare

Pe drumul de intoarcere, nu am putut rata chioscurile de mancare cu prajituri si produse de patiserie magnifice. Pastele urmeaza unei perioade de post pentru crestini si acesta a fost probabil unul dintre motivele pauzei de la poze in timpul acestei sarbatori.

Bright Star (2009)
Regia: Jane Campion
Actori: Ben Whishaw, Abbia Cornish

Actorii principali sunt bine alesi, ei sunt figuri proaspete si frumoase (Abbie Cornish) si expresive (Ben Whishaw-John Keats) si in film apare, de asemenea, cel mai adorabil actor roscat pe care l-am vazut vreodata (numele lui este Eddie Martin). Personajele se dezvolta, oamenii vorbesc si se indragostesc, iubirea se destrama, viata se prabuseste si exista multa poezie in toate acestea, poezie spusa cu voce tare, dar nimeni nu vine la cinema asa cum merge la un cenaclu in care se citeste poezie. Este nevoie de putina actiune, este necesar un pic de suspans si este tocmai ceea ce ii lipseste lui „Bright Star”. Aflam tot ceea ce se poate si se va intampla inca de la inceput si singura necunoscuta pe care o poate oferi filmul este cat de rapid sau cat de incet se vor scurge cele 119 minute. Ei bine, mi s-au parut destul de lungi la sfarsitul filmului.

Jane Campion se reintoarce in lumea filmelor de epoca, ce au facut-o faimoasa cu „The Piano”. Intre timp, ea facuse cateva filme de alt gen („Holy Smoke”, „In the Cut”), care mi-au placut mai mult fata de opiniile criticilor obisnuiti sau ale comentatorilor de pe IMBb. Se pare ca situatia s-a inversat cu „Bright Star”.

Nota: 6/10

Whatever Works (2009)
Regia: Woody Allen
Actori: Larry David, Adam Brooks, Henry Cavill, Evan Rachel Wood

Subiectul poate parea controversat: relatia dintre un barbat in varsta si o femeie tanara si atractiva poate fi destul de jenanta sau poate fi o „Lolita” sau poate fi…Woody Allen. Astfel, ceea ce face aici Allen este sa se bazeze pe unele dintre cele mai inteligente dialoguri pe care le-a scris in ultimul timp si pe sarmul actorilor din rolurile principale. Larry David are experienta de comedian, probabil destul de multa si joaca perfect in rolul unui Woody Allen cu o alta fata, in vreme ce Evan Rachel Wood este proaspata si simpatica. Ei interactioneaza bine desi nu este vorba niciodata de vreo chimie sexuala intre ei pe ecran, ceea ce este destul de ciudat, dar in acelasi timp relativ bine, de vreme ce Allen a dorit sa evite orice situatie jenanta. Restul echipei de actori este buna si ei pastreza secretul anumitor surprize care merita sa fie asteptate, a ceea ce initial parea doar niste adaugiri ale cliseelor comediei tipice.

Desi nu exista prea mult flirt pe ecran, exista totusi o multime de lucruri care se intampla pentru spectatori. Abordarea directa a spectatorului intr-o atmosfera de teatru pe ecran este un truc frumos care este imprumutat de pe Broadway. Din nou, atmosfera din Manhattan prevaleaza. Woody Allen este din nou in oras.

Nota: 7/10

Irreversible (2002)-Ireversibil
Regia: Gaspar Noe
Actori: Monica Bellucci, Vincent Cassel, Albert Dupontel

‘Irreversible’ este o opera puternica si originala, dar nu este la indemana oricui sa o priveasca, sa o inteleaga si sa o placa. Filmul este despre brutalitatea violului si despre justificarea razbunarii. Tehnica de a spune povestea invers cronologic capata aici cu adevarat sens si ne ajuta sa intelegem cum vietile noastre confortabile pot cu usurinta sa fie transformate intr-o spirala a raului.

„Memento” al lui Christopher Nolan a folosit aceeasi tehnica, dar in acel caz rezultatul a fost un film rece si thenic. Aici, ne intoarcem de la sfarsitul violent la viata normala a personajelor inainte de asalt si, de aceea, violenta filmata nu apare ca fiind introdusa cu intentii comerciale, ci pentru a face mesajul mai puternic.

Sunt cel putin doua scene de violenta intensa si alta scena de sex care pot determina cenzorii si diferite categorii de privitori impotriva acestui film. Unii oameni nu vor gasi scenele violente ca fiind usor de privit si pot pleca din cinematograf sau pot opri player-ul. Tehnica de filmare este dintr-o singura miscare, asemanator cu stilul de la reality show-uri care pun accentul doar pe anumite scene. Insa toate acestea au un perfect sens artistic. Nu e nimic ieftin aici si sinceritatea interpretarii in intregul film dovedeste faptul ca actorii buni sub mana unui regizor bun nu au nevoie de antrenament special si strict ca sa faca un film excelent.

Oamenii trebuie avertizati ca nu este un film obisnuit. Adevaratii iubitori de cinema il vor intelege si iubi. Pentru toate acestea, primeste o rara nota 10, din punctul meu de vedere.

Nota: 10/10
Dan

Vincent Cassel si Monica Bellucci

Nu stiu daca derularea invers a povestii m-a facut sa imi displaca multe momente ale filmului. Poate ca asta a fost cauza principala sau poate ca filmul nu ma impresiona nici daca se derula in ordinea normala a timpului. Cert este ca am trecut cu greu peste prima jumatate de ora, neintelegand nimic sau aproape nimic, pana am inteles tehnica regizorala si modalitatea inedita de transpunere. Apoi, parca totul a fost mai limpede, dar nu indeajuns, pentru ca…nu am inteles mesajul.

De obicei, la filmele care nu ma impersioneaza scriu putin sau destul de putin. Asa ca sa spun, pe scurt, despre ce este vorba, dar nu stiu cum sa incep, in ce ordine: a filmului sau cea cronologica. Optez pentru a doua, macar cititorii sa inteleaga despre ce e vorba. Monica Bellucci (la fel de sexy, imbracata cat mai indecent sau lungi momente dezbracata) este Alex, o superba femeie, care are o relatie cu Marcus, un barbat cu destule vicii-alcool, droguri. La o petrecere, acesta fiind beat mort, pleaca de una singura spre casa printr-un pasaj subteran, intr-un cartier parizian din periferie. Acolo este prinsa, violata si batuta cu bestialitate de un barbat, iar Marcus si fostul ei prieten pleaca in cautarea vinovatului.

Este un film plin de violenta (batai, crime, mult sange, dar si o scena foarte veridica de viol, care a atras, paradoxal, multi barbati la vizionarea filmului) si de scene peste limita decentei (am vazut chiar imagini prono cateva secunde). De asemenea, nu am inteles deloc mesajul filmului si nici daca acesta avea vreunul. Monica, in schimb, este superba si probabil din aceasta cauza (subiectiv), am dat nota doar pentru ea, dar filmul nu m-a incantat aproape deloc.

Nota: 6/10
Jovi