Recenzii filme si carti

Ultimele o suta de zile, de Patrick McGuinness
Editura Polirom, Colectia Biblioteca Polirom, Iasi, 2012
Traducere şi note de Ana-Maria Lişman

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Patrick McGuinnes este un scriitor puţin cunoscut în spaţiul cultural românesc sau, cel puţin, a fost până la publicarea volumului „Ultimele o sută de zile”. Născut tocmai în Tunisia în 1968, mama lui fiind belgiancă francofonă, iar tatăl său cetăţean britanic cu decendenţă irlandeză, după cum numele său o relevă indubitabil, a crescut şi trăit în Venezuela, Iran, Anglia, Belgia şi România, experienţa pe care a folosit-o pentru a publica anul trecut primul său roman The Last hundred days care a cunoscut un relativ succes în spaţiul anglofon, fiind răsplătit chiar cu prestigiosul premiu britanic Costa Book Awards. Traducerea rapidă a lucrării în limba română rămâne lăudabilă căci ne oferă posibilitatea de a ne privi trecutul recent în oglindă. Însă este această oglindă una autentică sau doar tremuratul unei ape care, ştim bine, distorsionează imginea celui care se oglindeste? Citeste continuarea »

“Ceea ce e interesant în cazul lui Geo Bogza este transformarea poetului de avangardă, non-conformist şi provocator, târât prin tribunale şi băgat prin puşcării pentru îndrăznelile sale de viziune şi limbaj, la interval de numai un deceniu, într-unul din cei mai jenanţi cântăreţi ai vremurilor noi. Sigur, putem presupune că înclinaţiile sale de gazetar de stânga l-au condus în această direcţie. Sau oportunismul, răspândit la scriitorul român mult mai generos chiar decât talentul, că doar românul e foarte talentat, ba încă şi născut poet.”[1] O altă explicaţie ar putea fi şi dorinţa lui Bogza de a se răzbuna pe vechea Românie care-i făcuse atâtea necazuri. Venise vremea plătirii unor poliţe reale sau imaginare! Iar în mod simbolic, una dintre ele avea sa o plătească Bogza prin cea mai penibilă şi relativ puţin cunoscută carte scrisă de el: “Meridiane sovietice”, volum tipărit la Editura de stat pentru literatură şi artă (celebra în epocă ESLA) in anul 1953 care marca un punct de cotitură în partea din Europă dominată de comunism prin moartea, mult aşteptată a lui Stalin, dar şi grevele muncitoreşti din RDG şi Polonia. Citeste continuarea »

“Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”, de Cristian Tudor Popescu
Editura Polirom, Colecţia Cinema, Iaşi, 2011

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Nu i-am citit niciodată cărţile lui Cristian Tudor Popescu, până la apariţia unei cărţi despre cinematografia românească a fost un autor complet necunoscut pentru mine. Deşi este un jurnalist de renume în presa românească, i-am evitat până şi articolele din presa scrisă, concentrându-mă în multe dăţi pe apariţiile sale televizate. De aceea poate, nu cunoşteam faptul că este doctor în cinematografie al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde susţine un curs interesant, apropiat ca temă acestei cărţi, intitulat „Tehnici de manipulare şi propagandă în cinematografie şi televiziune”. Citeste continuarea »

George Bernard Shaw rămâne unul din cei mai prolifici autori ai literaturii anglofone, chiar dacă s-a născut la Dublin unde a trăit primii douăzeci de ani, la aceasta contribuind, fără îndoială, şi longevitatea sa deosebită căci Shaw a trăit între anii 1854-1950. În cei 96 de ani de viaţa a scris zeci de mii de pagini (63 de piese, nenumărate nuvele, eseuri, reportaje, articole şi peste 250.000 de scrisori!!) talentul literar fiindu-i recunoscut prin decernarea Premiului Nobel pentru Literatura în 1925. Iniţial a fost tentat să refuze premiul, nedorind o recunoaştere publică însă, la insistenţele soţie sale, l-a acceptat în numele Irlandei. Umbra care l-a însoţit în cea de a doua parte a vieţii sale venea de la Răsărit (nu numai soarele vine de la răsărit!), din Uniunea Sovietică. Atracţia sa pentru socialism pre-data cu mult Revoluţia bolşevică din 1917. În 1884 îl regăsim pe Shaw membru al Fabian Society, o asociaţie cu o componenţă foarte chic burgheză care dezvolta idei socialiste. Cum de la socialism la comunism nu este o distanţă atât de mare şi Bernard Shaw a sărit pârleazul, un fenomen destul de larg răspândit în perioada interbelică. Fiindu-i solicitat la sfârşitul anilor 1920 să redacteze un articol despre comunismul din Rusia pentru celebra Encyclopaedia Britannica, Shaw a refuzat, afirmând că experimentul încă nu era terminat. În anul 1928 în Ghidul Femeii Inteligente a sfârşit prin a lauda sistemul comunist pentru cel mai bun plan conceput pana atunci de distribuire a bunurilor şi serviciilor, spre deosebire de cele ale harababurii capitaliste. Viziunea sa era pur utopică. “Este de datoria noastră publică să ne asigurăm că fiecare va avea la fel de mult şi în nici un caz mai mult sau mai puţin decât alţii.” Citeste continuarea »

Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950, de Lucian Boia
Editura Humanitas, Bucuresti, 2011

Se pare că, în orice epocă, există un număr impresionant de intelectuali de mare anvergură care abia aşteaptă să cadă în capcanele istoriei. Le caută uneori cu lumânarea şi nu se lasă până nu le găsesc… Cum se produc aceste prăbuşiri voluntare şi, foarte adesea, lucrative ne  descrie, într-o manieră relaxată, dar extrem de bine documentată, Lucian Boia în „Capcanele istoriei”.

Cartea acoperă perioada cuprinsă între anii 1930 şi 1950, în care regimurile politice s-au succedat cu repeziciune, fapt ce ajută la punerea în lumină a modului în care mulţi oameni de mare prestigiu intelectual au înţeles să se comporte în raporturile lor cu deţinătorii vremelnici ai puterii. După cum scrie chiar Lucian Boia, intelectualul „ar trebui să fie un om liber. Nu înseamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Citeste continuarea »

Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950, de Lucian Boia
Editura Humanitas, Bucuresti, 2011

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Librariei online Libris.ro.

Este deocamdată destul de greu de analizat (de cuantificat mult mai uşor, e suficient să numărăm cărţile publicate şi acestea nu sunt puţine!) aportul pe care l-a adus d-l profesor Lucian Boia istoriografiei româneşti postdecembriste dar şi, lărgind cu mult cadrul, chiar vieţii culturale româneşti. Cu siguranţă, el este apreciabil, notabil, lăudabil. Imposibil de trecut cu vederea, indiferent de ostilitatea pe care cineva o poate resimţi faţă de abordările neconvenţionale şi novatoare pe alocuri, cinstite şi interogative, greu de trecut cu vederea care au provocat destule scandaluri. Se poate afirma cu siguranţă că efortul său scriitoricesc (pentru că, până la urmă, orice istoric este sau sfârşeşte prin a fi şi scriitor) se află la antipodul vulgatei istoriografiei protocroniste, naţional-comuniste, inculcate poporului roman în ultimii douăzeci de ani ai dictaturii comuniste (înverzite!), după un masiv efort de început de rusificare/slavizare în conformitate cu interesele primei perioade a ocupaţiei sovietice. Citeste continuarea »

Umbrele lui H.G. Wells (II)

Prima parte aici.

Din călătoria lui Wells nu putea lipsi, fireşte, întâlnirea cu Maxim Gorki, cel care a jucat un rol important în ademenirea scriitorilor occidentali cu simpatii comuniste. Wells l-a întâlnit pe Gorki pentru prima oară în 1906. Descrierea laudativă a lui Gorki nici nu mai miră „A câştigat încrederea şi respectul celor mai mulţi lideri bolşevici şi a devenit un fel de salvator semi-oficial al noului regim. Deţine un sens pasionant al valorii ştiinţei şi culturii occidentale, a necesităţii păstrării vieţii intelectuale în Rusia şi în timpul acestor ani de foamete, război şi zbucium social. A găsit un sprijin hotărât în Lenin.” Rolul lui Gorki în acele momente a fost şi cel de salvator al intelectualităţii ruse care nu apucase să emigreze şi încă nici nu murise de foame, de glonţ, sau de ger). Citeste continuarea »

Umbrele lui H.G. Wells (I)

Şi Herbert George Wells (1866-1946) a cochetat cu comunismul. Scriitorul englez, celebru pentru cărţile sale de ficţiune precum Maşina timpului, Războiul lumilor, Omul invizibil, Primii oameni în lună şi Insula Doctorului Moreau a mai publicat nuvele contemporane, istorie, analize sociale cu un impact mult mai redus faţă de opera sa SF. A fost un socialist declarat şi un pacifist, de aceea atracţia sa faţă de ce se întâmpla în Rusia Sovietică este, pe undeva, justificată. HG Wells vizitase Peterburgul şi Moscova şi pe vremea ordinii ţariste, în ianuarie 1914, de aceea atunci când a fost invitat de câtre Kamenev care conducea pe atunci o delegaţie sovietică în domeniul comerţului la Londra să repete acea vizită, pentru a observa noua (dez)ordine, a răspuns favorabil, curiozitate şi simţul aventurii jucând, fără îndoială, un rol în această decizie. Profitând de ocazie, Wells a publicat în ziarul englez The Sunday Express mai multe articole despre situaţia din Rusia Sovietică, pe care ulterior le-a adunat şi editat sub forma volumului Russia in the Shadows. La fel făcuse şi Albert Londres în spaţiul francofon. Diferenţa dintre abordările celor doi este însă destul de mare. Citeste continuarea »

Adio, tovarasi! – Farewell, Comrades! – 2011
Regizor: Andrei Nekrasov
Producatori executivi: Christian Beetz, Olivier Mille
Scenariul: Jean-François Colosimo, György Dalos şi Andrei Nekrasov
Coproducţie Gebrueder Beetz Filmproduktion şi Artline Films

In fiecare joi, incepand cu data de 24 noiembrie ora 22.10 pe TVR1, veti putea urmari episoadele productiei internationale a acestei saga documentare regizate de Andrei Nekrasov.

Site oficial: http://farewellcomrades.tv/

Documentarul, a cărei realizare a fost începută acum trei ani, este rezultatul unei munci titanice, având la bază peste 700 de ore de materiale filmate provenind din surse atât din Europa de Vest cât şi din ţările fostului bloc comunist. Pentru a putea selecta materialul care urma să fie inclus la montaj, a fost nevoie de o bază de date indexată pe bază de cuvinte-cheie. Citeste continuarea »

Drumul Damascului. Sens invers
Cazul Lion Feuchtwanger (II)

Prima parte aici.

O altă temă care-l frământa pe Feuchtwanger şi care se afla în centrul actualităţii internaţionale era primul Proces de la Moscova[1]. Scriitorul refuza să creadă că vechi bolşevici precum Kamenev sau Zinoviev ar fi putut trăda idealurile înalte ale Revoluţiei, mărturisind crime inacceptabile, care frizau ridicolul. Interpreta nu a reuşit să-i calmeze temerile şi să justifice Procesul mulţumindu-se să raporteze că scriitorul solicită cu insistenţă o întâlnire cu Dimitrov pentru a-i fi clarificate circumstanţele şi sentinţele. “Vrea să vorbească cu Dimitrov despre procesul troţkist pentru că are un efect devastator în Europa, costând Uniunea Sovietică două treimi din prietenii săi. Acum este foarte important să se întreprindă muncă de lămurire pentru a remedia situaţia” Se observă că Feuchtwanger era nehotărât în atitudinea sa faţă de URSS, oscilând între a condamna practicile totalitare din URSS şi nevoia de a modifica comportamentul statului sovietic, probabil pentru a avea ce contrapune Germaniei naziste şi pentru a oferi simpatizanţilor şi aderenţilor din Occident o imagine mai bună. Ceea ce Procesele de la Moscova au infirmat cu hotărâre. Citeste continuarea »