Subţirică ironia mea la adresa sloganului de campanie a celebrei coaliţii care va aduce liniştea definitivă, ultimă în ţara noastră dar alt titlu nu am găsit pentru a supune atenţiei indignarea cu tendinţă către exasperare a ambasadorului României în Franţa, Excelenţa Sa Teodor Baconsky care este şi un excelent publicist şi eseist.
Scriitor de (sală de) forţă. Domnia sa deţine de mult timp o rubrică in Dilema veche (Turn înclinat) pe care, iniţial, acum 12-13 ani cand am început să citesc revista nu o înţelegeam, mă plictisea şi nu reuşeam să duc până la capat lectura. Eram prea necopt atunci. Îmbătrânind începi să apreciezi şi, mai ales, să înţelegi lucruri care îţi erau incomprehensible în zburdalnica tinereţe. Lucrurile capătă greutate. Devii serios şi gândeşti profund. Ai ambiţii profesionale. Dar tot te enervezi. Poate că o faci chiar mai intens decât în tinereţe când nu prea îţi păsa de mersul lucrurilor, de situatia de ansamblu, de indicii bursieri şi de cursul leu /euro. Pentru că între timp ai pe umeri responsabilităţi. Îmi face o mare plăcere să reproduc câteva paragrafe din ultimul articol al lui Teodor Baconsky “Despre noi, laolaltă”. Bănuiesc că în curând va apărea (dacă nu a şi făcut-o) şi pe site-ul revistei, http://www.dilemaveche.ro/. Citeste continuarea »
Toţi cei de teapa mea, mi-am dat seama, latră precum câinii in pustiu sau, dacă preferaţi, în deşert. De aceea ajung la vechea mea întrebare reflexivă: à quoi bon? De ce te mai agiţi, de ce mai scrii ceea ce nu-ţi place, ceea ce te indignează, ceea ce te enervează? mă întreabă o voce pesimistă. Ca orice maşină şi fiinţa umana are nevoie de o ţeavă de eşapament dar la nivel mental prin care să elimine gazele toxice şi, astfel, să asigure buna funcţionare a motorului. Redescopăr în fiecare zi imensa plăcere a conaţionalilor mei faţa de circul sexy. Voyeurismul lor.
Am avut treaba la Tribunal. Nu, nu am fost nici inculpat, nici arestat si nici parat iar DNA inca nu m-a cautat. Cele doua ore in care m-am vanzolit pe culoarele Tribunalului Prahova mi-au ajuns cu varf si indesat si sper sa nu mai fiu nevoit sa pun piciorul in acea cladire interbelica total neincapatoare pentru valul de infractiuni, procese, avocati si alti trepadusi care transforma atmosfera acestui loc intr-una irespirabila. Chiar la propriu caci aproape toata lumea sta in culoare si pe bancile de langa mesele din hol si…fumeaza. 
“Scurtă istorie a Greciei”, de Richard Clogg
“Rime despre viaţă şi moarte”, de Amos Oz
A avea iniţiative este o atitudine condamnabilă în România, o ştiam foarte bine de mult timp. Atunci când ai iniţiative profesionale eşti bănuit de tot felul de dorinţe de promovare, de a lua scaunul superiorului.
“Jurnal II. 1997-2003″, de Mircea Cărtărescu
Eram pesimist că în această săptămână voi găsi vreo situaţie care să mă indigneze atât de mult încât să mă determine să o împărtăşesc celor câţiva cititori ai acestui site ( mă amuz aducându-mi aminte lamentaţiile lacrimogene ale criticului C. Trandafir la începutul fiecărui calup diaristic publicate in Revista Nouă din Câmpina pe aceeaşi temă, trei cititori mă laudă doi mă critică, unde sunt cititorii de altă dată?). Însă m-am înşelat.
“Jurnal”, de Sorin Stoica
Nu înţeleg nici acum, la câţiva ani de la invazia lor, imensul număr de autovehicule noi, sclipitoare, scumpe, din ce în ce mai scumpe care populează modesta noastră infrastructură rutieră. În fiecare zi îmi propun utopic să număr gipanele pe care le observ ştiind bine că fiecare trebuie să valoreze câteva zeci de mii de euro.
