Filme si carti

Partea a III-a- perioada postbelică

Citeste Partea I Cioran, Eliade Ionescu: Uitarea fascismului (I).

Citeste Partea II Cioran, Eliade Ionescu: Uitarea fascismului (II).

După război, începând chiar cu anul 1945, soarta celor trei mari oameni de cultură – Cioran, Eliade, Ionescu – se schimbă complet, atât pe tărâmul carierei profesionale, dar şi pe planul gândirii, primii doi încercând cu mult folos să îşi ascundă concepţiile naţionaliste si profasciste din anii din urmă. Capitolul VIII – Perioada de după război sau drumurile nesigure ale exilului urmăreşte tocmai aceşti primi ani ai exilului, plecând chiar de la închirierea unei camere la Hôtel de l’Avenir (Hotelul Viitorului-15 septembrie 1945) de către Emil Cioran pentru prietenul lui “în suferinţă”, Mircea Eliade, care opreşte şi el pe pământ francez pentru câţiva ani, venind din Lisabona. Citeste continuarea »

Uitarea fascismului-perioada 1934-1945

Citeste Partea I Cioran, Eliade Ionescu: Uitarea fascismului (I).

Un spirit enciclopedic, deja o persoana interesată de orice domeniu, dar cu precădere de istoria religiilor şi de aspectele primordiale ale acesteia, Mircea Eliade este preocupat de dimensiunea mistică şi religioasă a ideologiei legionare pe care aceasta o practică încă de la început. Acest lucru îl diferenţiază de Cioran, pentru că „în această sinteză dintre autohtonism şi spiritualitatea ortodoxă, Eliade vede împlinindu-se făgăduinţa unui mesianism românesc specific” (capitolul IV – Un istoric în slujba revoluţiei naţionale: Mircea Eliade). El va pleda în toată perioada interbelică în favoarea unei revoluţii spiritual-creştine, într-un sacrificiu suprem al unei generaţii care pare împrumutat din religia geto-dacă şi sacrificial pentru zeul Zalmoxis, temă, de altfel, folosită şi explicată pe întelesul tuturor în cartea sa De la Zalmoxis la Genghis-Han. Citeste continuarea »

“Cioran, Eliade, Ionesco : Uitarea fascismului. Trei intelectuali români în vâltoarea secolului”, de Alexandra Laignel-Lavastine
Editura EST-Samuel Tastet Éditeur, 2004
Traducere din limba franceză de Irina Mavrodin

Moto: « Mă întreb cum de n-am evocat, acolo, în sala din fund a cafenelei, unde ne refugiasem să fim singuri – acel Paris fabulos din primii ani de după război, când eram toţi trei săraci, necunoscuţi şi, deşi fără prea multe iluzii, hotărâţi, fiecare pentru alte motive, să rămânem ce-am fost în ţară : scriitori”. (Mircea Eliade)
Despre ambiţiile şi conceptele politice ale perioadei interbelice ale intelectualilor români de seamă s-a scris puţin până şi după debarcarea coşmarului comunist, dar şi atunci cu teamă şi cu o protecţie peste măsură a imaginii acestora. Pe de o parte, avem critici şi scriitori, care îi apără până în pânzele albe de petele negre ale biografiei lor, considerând că acestea nu există şi documentele apărute sunt „fabricate” şi, prin urmare, false. Pe de altă parte, altă categorie de adepţi adoptă mişcarea construită cu mult fast în perioada comunistă şi anume trecerea sub tăcere sau ocolirea acestui subiect, considerând că gândirea politică şi aservirea unor intelectuali la o mişcare politică într-un anumit moment al carierei nu au nicio influenţă asupra operei. Citeste continuarea »