Le Chat du Rabbin (2011) – The Rabbi’s Cat – Pisica rabinului

Joann Sfar este scenaristul si regizorul filmului Gainsbourg – Une vie heroique – 2010,  film castigator a  trei premii Cesar in 2011 si avand inca 5 nominalizari tot la premiile Cesar pentru alte 5 categorii. Si pentru ca tot s-a obisnuit cu aceasta inalta recunoastere, iata ca si Le Chat du Rabbin castiga un premiu Cesar in 2012, pentru “Best Animated Film (Meilleur film d’animation) Antoine Delesvaux (director/producer) Joann Sfar (director).

Creator a peste 150 de carti de benzi desenate, Sfar a realizat pelicula de fata dupa trei dintre volumele sale (1, 2 si 5) dedicate “pisicii respective” si aventurilor sale, pisica inspirata chiar de animalul de casa al autorului . In profunzime insa, dedicatia filmului este axata pe ideile legate de acceptare, coabitare, toleranta religioasa, importanta gandirii si liberului arbitru in determinarea spirituala, a credintei si a modelului filozofic de viata.

Pisica care isi castiga darul constient al vorbirii prin sacrificiul papagalului inconstient vorbitor, felul in care acest nastrusnic animal vrea sa isi dovedeasca dragostea si devotamentul pentru Zlabya – stapana sa, prin trecerea ceremoniei de Bar-Mitzvah si convertirea la iudaism reprezinta simbolistica asumarii constiente a unei identitati.

Bineinteles ca pe calea initiatica exista si capcane, exista si ispite, exista si greseli, ba chiar si sacrilegii, ceea ce a acumulat pisica poate fi pierdut cu usurinta…darul vorbirii dispare ca o pedeapsa a arogantei, dar va fi recastigat cu peste masura de merit in final!

Alaturi de pisica, rabinul sefard Sfar (actiunea se petrece in Algerul anilor ’20), o comoara de intelepciune, dar si de umor plin de inteligenta si umanitate, porneste intr-o aventura in inima Africii, plina de conotatii istorice si religioase, in cautarea tribului pierdut. Echipa calatorilor este completata de batranul  si inteleptul sheik arab, dar si de un pictor rus livrat intr-un cufar impreuna cu sulurile sfinte salvate de sub mana Revolutiei Comuniste si nu in cele din urma, in echipa apare si un milionar rus.

Replicii si aluzii inteligente, ascutite, pline de haz…”noi ii educam pe toti, chiar si pe magari” … sau iata o reflectie a mentalitatii care ilustreaza un alt tip de religie: “ islam/iudaism/pistolul”, sau referiri la Django Reinhardt… un film pe care vi-l recomand cu caldura.

O animatie captivanta, personaje bine definite, foarte simpatice si evoluand in mijlocul unor peisaje de mare frumusete plastica.

Coloana sonora (Olivier Daviaud) inspirata din melosul mediteranean este sprijinita de vocea inconfundabila a lui Enrico Macias si mi-a facut o deosebita placere.

Pentru  ca sa il cunoasteti pe Sfar si lumea lui, puteti sa ii accesati blogul : Le Petit Monde de Joann Sfar. Nu veti regreta

Colegul nostru Dan Romascanu a vazut acest film (pare a fi doar o parte, insa) cu un an in urma la Paris (in 3-D) si a scris despre el pe blogul sau.

Nota: 8.5/10

Kari-gurashi no Arietti (2010) – The Secret World of Arrietty

Orice animatie japoneza de calitate pe care am urmarit-o cu placere in ultima vreme, s-a legat intr-un fel sau altul de numele lui Hayao Miyazaki. Nici “Arrietty” nu face exceptie, talentatul japonez asumandu-si rolul dificil de a adapta romanul ” The Borrowers”, al scriitoarei Mary Norton si de a-l transforma intr-o creatie cinematografica de succes. Si ce combinatie mai buna putea alege, decat Studiourile Ghibli si viziunea artistica regizorala a protejatului sau, Hiromasa Yonebayashi.

Ne lasam vrajiti de cele doua lumi colorate, luxuriante, fascinante pe care animatorii japonezi le-au imaginat pentru spectatori, una de zi cu zi, iar cea de-a doua magica, secreta.

Prima este lumea lui Shawn, un adolescent aflat in convalescenta, retras in linistea si caldura unei case de la tara, pregatindu-se pentru o operatie dificila, in compania matusii sale si a servitoarei.

Cea de-a doua lume este cea a miniaturilor, a micutei Arrietty care se ascunde in firele de iarba si foloseste o frunza drept umbrela. In lumea ei, Arrietty este la varsta intrebarilor, a descoperirilor si clarificarilor. Temperamentul sau aventuros o indeamna sa exploreze cu indrazneala dar si cu sensibilitate peisajul strain si periculos populat cu creaturi gigantice – oamenii. Este un moment important in viata micutei eroine – prima ei experienta ca ” imprumutatoare”. Calatoria de initiere, realizata impreuna cu tatal ei, este pe cat de banala pe atat de fascinanta.

Cele doua lumi se intrepatrund, iar planurile si vietile eroilor nostri se schimba cand Shawn o descopera pe Arrietty si mica ei familie. Daca aceasta intalnire inseamna distrugere si moarte pentru imprumutatori sau daca, din contra, mica lume si-a gasit un aliat printre oamenii mari, va lasam sa descoperiti singuri.

La fel ca in mai toate animatiile nipone, imaginatia este punctul forte care a permis crearea unora dintre cele mai interesante si inedite locatii. Ceea ce difera de data aceasta, nu este locatia in sine, ci punctul de vedere asupra lucrurilor inconjuratoare. Ce poate fi mai fascinant decat prima experienta ca imprumutatoare a lui Arrietty, in care o vedem circuland pe pereti si pe tocurile usii, folosind cuie pe post de scara si capse in loc de trepte, un fir de ata devine o franghie de alpinism, iar mesele si scaunele obstacole depasite prin escaladare. La fel de captivanta este si excursia in gradina, printre insecte, cu valente de monstri spectaculosi, nemaipunand la socoteala intalnirea cu pisica, uriasa pentru eroina noastra si atata de normala pentru Shawn. Normalul se transforma in extraordinar numai prin simpla schimbare a perspectivei.

Sentimentul preponderent care se degaja din intreaga poveste este insa optimismul iar responsabila pentru acest lucru este personajul Arrietty. Desi si-a petrecut intreaga viata in singuratate, fara perspectiva de a intalni alte persoane asemeni ei in afara de parinti, desi fiecare iesire in natura echivaleaza cu o aventura extrema, Arrietty isi pastreaza energia, efervescenta si optimismul. Pentru micuta eroina, viata este o aventura continua iar pesimismului si dramatismului realitatii i se opune cu dinamism si exuberanta.

Iubitorii animatiei japoneze vor aprecia, probabil prin comparatie, ca Arrietty nu se ridica la nivelul celorlalte productii cu care ne-a incantat “Ghibli” in anii anteriori, insa spectatorii vor fi fascinati de animatiile create manual, de personajele frumoase, charismatice, interesante, de relatia plina de emotie, romantism si duiosie dintre Shawn si micuta eroina. Si poate ca lipseste tematica – mesajul care sa indemne la activism, insa cu siguranta nu-i lipseste farmecul, magia si bucuria necesare pentru incantarea sufletului si relaxarea mintii…

Nota: 8.5/10

Puss in Boots (2011) – Motanul incaltat

Inca de la prima sa aparitie in trilogia “Shrek”, insufletit cu timbrul  inconfundabil al lui Antonio Banderas, a cucerit inimile celor mici si celor mari. N-a mai fost  decat o chestiune de timp pana la aparitia acestei productii plina de actiune si culoare care sa valorifice farmecul  si aroganta eroului conturat atat de bine in franciza sus amintita.

Daca este ceva ce lipseste cu desavarsire din “ Puss in Boots” este insa chiar Shrekul inspirator. Va veti intalni cu Jack si Jill, (adulti supraponderali imprumutand din atitudinea de “bad guys” a celor care le dau viata – Billy Bob Thorton si Amy Sedaris), cu Mama Gasca si il vom avea printre personajele principale, pe Humpty Dumpty, (voce Zack Galifianakis), insa in acest univers nou creat nu veti intalni nici picior de capcaun.

Subiectul ne poarta inapoi in timp, intr-o Spanie medievala in care eroul nostru, Motanul Incaltat, se implica in cautarea fasolei magice, trezindu-se din nou in compania prietenului sau din copilarie Humpty Dumpty si a partenerei acestuia, Kitty Softpaws. Istoria vietii Motanului Incaltat este una de furt si tradare, de comportament duplicitar care rupe o relatie frateasca  construita intre un ou si o pisica, intr-un orfelinat spaniol.

Zvonul ca boabele magice sunt in posesia temutilor raufacatori, Jack si Jill, nu face decat sa incite imaginatia eroilor nostril, in loc sa-i descurajeze. Astfel devenim partasi la urmariri pe muchie de cutit, strategii si planuri utilizand la maxim abilitatile pisicesti de reusita, toate culminand cu obtinerea pretioaselor boabe fermecate, plantarea lor si… ei bine, inceputul unei noi aventuri cu si mai multe rasturnari de situatii.

Personajele sunt foarte bine conturate, atat prin animatie cat si prin vocile atribuite. Acolo unde imaginatia n-a putut imbogati prea mult realitatea in plan vizual – Humpty Dumpty este la urma urmelor un …. ou — Zack Galifianakis a suplinit prin umor simplitatea personajului iar cat despre cele doua pisici…ce-ar mai fi Motanul Incaltat fara spiritul gregar si charisma inspirata de Banderas? Si cum se poate explica “chimia” dintre el si Kitty Softpaws, decat ca o prelungire in animatie a relatiei deosebite intre, acelasi pasional, Banderas si alta efervescenta intruchipare a sangelui latin – Salma Hayek. Sarmanta mi s-a parut si imbinarea gesturilor umane cu cele tipic pisicesti, ruperi de ritm hilare, contrapunand realitatea imaginatiei precum si mentinerea si amplificarea gesturilor ce l-au facut pe motan memorabil si adorabil, in productia precedenta. Cine poate rezista si de data aceasta, farmecului acelor ochi mari, cu privire plangacioasa, care dezarmeaza orice dusman…

Desi plina de farmec si de exuberanta, povestea nu reuseste sa atinga profunzimea care sa-l captiveze pe spectator, pe intreaga durata a filmului. Cei mici vor fi fascinati de amalgamul povestilor si farmecul personajelor iar insotitorii lor majori vor zambi cu subinteles, la multitudinea replicilor hilare, cu aluzii sexuale, fericiti ca savureaza impreuna, o animatie captivanta, coerenta, cu totul diferita de Shrek, si a carei urmare déjà se intuieste si se lasa asteptata. Daca este considerat de criticii de specialitate, film de Oscar, vom afla in curand…

Nota: 8/10

Un vie de chat (2010) – A Cat in Paris – Viata de pisica

Am vazut aceasta productie prima oara la Festivalul de Film de Animatie Anim’Est 2011 si dupa nominalizarea ei Oscar, am reluat-o zilele astea, pentru a-mi verifica impresiile din toamna.

Filmul este deopotriva placut atat pentru pusti, cat si pentru parinti. Ambele categorii de spectatori se pot bucura de o poveste coerenta, un “policier” ingenios, viclean, crud, dar si induiosator pe alocuri, datorita filonului dramatic care leaga trecutul tragic, de prezentul mut si de viitorul fericit al micutei Zoe in interactiune cu  pisica, mama sa Jeanne (politista), Nico (spargator de noapte) si Costa (sef de banda de talhari).

In fiecare noapte pisica-companion al micutei Zoe (care refuza sa mai rosteasca vreun cuvant de la uciderea tatalui sau), strabate acoperisurile Parisului, se strecoara in mansarda lui Nico si devine pisica-companion a acestuia in spargerile pe care le infaptuiesc impreuna. Umbre chinezesti pe cerul noptilor parizieni, cei doi tovarasi de hotii, dau lovitura dupa lovitura, fericiti deopotriva – barbat si pisica – cu viata lor aventuroasa. Treburile se incurca insa, pentru ca Jeanne, subcomisar de politie lucreaza mult si are ca obiectiv principal prinderea ucigasului sotului ei, asa ca Zoe petrece multe ore singura acasa, numai sub supravegherea unei doici – nimeni alta decat una dintre membrele bandei lui Costa (talhar, criminal, ucigasul cautat de Jeanne). Si de aici incolo, o cavalcada de aventuri, rapiri, urmariri si momente pline de suspans, de-asupra Parisului, pe acoperisurile caselor si ale Catedralei Notre-Dame, pentru ca echipa “pisica-Nico” sare in ajutorul lui Zoe, pentru a o salva din ghearele lui Costa si a bandei sale de talhari.

O poveste clasica – lupta dintre bine si rau, realizata intr-un stil de animatie clasica (si cu mari calitati picturale), cu un dialog inteligent motivat, cu  mesaje etice si  morale inalte si cu multumirea unui final care desi asteptat, este cat se poate de emotionant. Si totul ambalat in coloana sonora originala inspirata, a lui Serge Besset, din care iata si o mostra.

Cei doi regizori, Alain Gagnol si Jean-Loup Felicioli ne-au furnizat un film incantator, cum spuneam, in egala masura si pentru copii si pentru adulti.

Nota: 7.5/10

A Christmas Carol (2009) – O poveste de Craciun

Am ales de Craciunul care a trecut unul dintre cele mai apreciate filme despre Craciun, despre care am citit in numeroase articole ca ocupa un loc fruntas in topul filmelor de sezon. Tin sa precizez macar doua lucruri de la inceput: nu am citit cartea lui Charles Dickens si nu am vazut nicio alta ecranizare a ei (desi de-a lungul istoriei cinematografiei a fost una dintre cartile favorite la transpunerea pe marele sau micul ecran). De asemenea, Jim Carrey este unul dintre actorii mei favoriti, chiar daca unii ii neaga talentele (pe baza maimutarelilor din filmele de inceput), iar altii il considera un adevarat talent, reusind roluri de calitate atat in comedii, dar mai ales in drame.

Regizorul Robert Zemeckis a incercat in “A Christmas Carol” un nou succes, pe aceeasi formula (reusita) cu care a realizat si “The Polar Express” in 2004: o animatie computerizata, cu un subiect legat profund de sarbatorile de Craciun, folosind actori reali, care si-au imprumutat infatisarea si vocea unor personaje animate. Din nou o distributie de succes, daca ne gandim numai la cateva dintre numele din acest film, precum Jim Carrey, Gary Oldman sau Colin Firth. Numai ca, spre deosebire de primul film, dupa parerea mea nu mai exista aceeasi substanta, este prea multa fantezie pentru a sluji scopului.

“A Christmas Carol” devine astfel nu un film pentru copii, ci doar unul pentru adulti si in special pentru aceia care au avut norocul de a citi si cartea lui Dickens, pentru a intelege ceva din transpunerea pe Marele ecran. Asa ca am fost dezamagit. Nu ma intelegeti gresit, filmul este excelent realizat, grimasele si uratenia sufleteasca a personajului principal, Scrooge (Jim Carrey) sunt perfecte si ne dorim ca un astfel de personaj sa nu existe.

De asemenea, mesajul filmul este cel care isi castiga atat adeptii, cat si nota bunicica de care beneficiaza pe IMDb (6.8 la aceasta data): exista in fiecare persoana suficienta bunatate si aceasta poate fi adusa la suprafata, chiar daca cu greu si uneori destul de tarziu, spre amurgul vietii. La fel exista si in batranul avar Scrooge, care a dus mereu o viata asociala, nu a daruit nimanui nimic in viata, iar cei din jurul sau se simt stingheri si sunt mereu certati de catre acesta. Nimic nu pare sa il poate schimba, dar exista totusi Craciunul: porneste intr-o adevarata calatorie initiatica (la finalul vietii), alaturi de trei spirite, Spiritul Craciunului Trecut, Prezent si Viitor, pentru a-si recunoaste propriile greseli din viata.

Deci un mesaj important, o realizare frumoasa, dar actiunea propriu-zisa este plictisitoare, incalcita si cu siguranta nu este filmul pe care ni-l doream de Craciun.  Lipseste coerenta, lipseste coeziunea dintre cele trei spirite si poate lipseste lumina necesara unui film, pana la urma, pentru copii. Spiritul Craciunului nu inseamna, totusi, sa fii bun numai de Craciun, ci este necesar sa fii bun tot anul, toata viata.

Nota: 5/10

Cars 2 (2011)

Poate ca am o problema cu seriile de filme, atunci cand incerc sa le cuprind in cateva zile sau am doar o problema cu partea a doua a unei serii. Sau e doar conceptia generala si universal valabila ca sequel-urile sunt mai slabe ca subiect si continut si sunt prea putine exemple cand prima parte a unui film poate fi depasita. Asa a fost cazul si la “Cars 2″, un film mult-laudat in ultima vreme, concurent la premiile Oscar 2012 , dar care a venit dupa impresia excelenta facuta de prima parte.

Va povesteam acolo despre ce m-a impresionat si anume ca, pe langa realizarea de exceptie, cuprindea si un subiect care a atras suficient de mult spectatorii din intreaga lume, pe langa simpatia neconditionata a multor americani: celebra Route 66. In a doua parte a seriei, lumea din micul orasel din Valea Radiator este lasata in urma pentru a ajunge in lumea curselor adevarate, trecand pe rand prin Japonia, Italia si Anglia, unde un nou concept de Grand Prix se construieste pentru promovarea noului combustibil minune de pe piata, Olinol.

Chiar daca tema prieteniei familiale este aparent lasate la o parte, situandu-ne mai mult in fata unui film cu intriga preponderent politista, totusi aceasta exista. Locul lui Fulger McQueen ca personaj principal este luat de prietenul sau Mater (sau simpaticul nume de Bucsa in varianta in limba romana), care pleaca pentru prima data in calatorie alaturi de Fulger, prilej pentru a intra intr-o serie de incurcaturi caracteristice, dar in acelasi timp isi descopera o noua meserie: aceea de spion.

Iata-ne deci intr-un alt fel de film si intr-o altfel de lume: aceea a intrigilor periculoase, aceea a mafiei carburantilor, aceea a spionajului, in care vechii amici din Valea Radiator intra fara voia lor. Ei venisera doar pentru o cursa, nu? Cursele exista, acceleratia este din nou la maxim, dar ele sunt prea des puse in umbra de competitia financiara existenta in culise intre clanurile care vor sa castige pe alte planuri.

Prin urmare, ceva lipseste: sa fie doar Route 66? Nu, pare ca lipseste si spiritul primei parti.

Nota: 6.5/10

The Polar Express (2004)

Am ales pentru acest Craciun trei filme pe care doream sa le revad (in cazul lui Polar Express) sau sa le vad pentru prima data, in cazul celorlalte doua, pe care o sa vi le prezint zilele urmatoare, avandu-l in primplan pe un actor ce nu are nevoie de prezentare, este vorba de Jim Carrey. “The Polar Express” este un film de familie, perfect pentru cei care au uitat aroma sarbatorilor de iarna, cei care nu mai sunt cuprinsi de spiritul Craciunului si au nevoie de un stimulent pentru a se intoarce la credinta in Mos Craciun.

“The Polar Express” este un film sublim, potrivit atat pentru cei tineri, care vor regasi aici toate personajele minunate ale iernii (Mos Craciun, renii, elfii), dar si pentru cei ajunsi la varsta adulta, cand nu mai au timp de nimic si, pentru ei, Craciun nu mai este decat un prilej de odihna inaintea iuresului de la munca de la inceputul anului urmator. In Ajunul Craciunului, sunt multi copii care nu mai cred in sansele aparitiei lui Mos Craciun. Printre acestia si personajul nostru principal, un baietel care este dezamagit de toata aceasta tevatura a Craciunului si nu isi doreste nimic, banuindu-i pe parintii sai ca aduc pe ascuns cadourile pentru el si pentru surioara lui.

Numai ca intreg filmul sta sub semnul lui “Believe” (Crede) si tocmai necredinta sa ii schimba viata si viitorul: un tren, Polar Express, se opreste la usa casei sale si conductorul il invita in calatoria care poate sa il faca “sa creada”. O calatorie spre Polul Nord, spre tinutul unde locuiesc elfii si Mos Craciun, in Ajunul Craciunului este tot ceea ce si-ar dori orice copil din lume, confruntat astfel cu lumea cadourilor, locul unde copiii cuminti sunt ascultati si urmariti, unde cadourile sunt impachetate si unde, la ora 0.00, in Noaptea dintre Ajun si Craciun, Mosul pleaca cu sacul plin spre copiii din toata lumea. Ce altceva poate constitui momentul in care baiatul nostru poate incepe sa creada?

Calatoria este feerica si nimic nu ne poata impiedica sa visam ca putem trai o astfel de aventura: fantome buclucase, care pot constitui atat forte diavolesti care ne pot impiedica sa credem, dar si ajutorul nesperat in momente grele, trenul care inainteaza prin tinuturi fantastice, prin curbe periculoase, munti si poduri impresionate si chiar pe sinele ascunse sub un lac inghetat. Finalul: un Pol Nord pe care il putem intalni doar in vis, in care ne-am dorit sa ajungem intotdeauna si unde, ca spectatori, ne regasim fantasmele copilariei si locurile pe care le-am pierdut odata cu dezvoltarea ca adulti. Sa visam! Sa credem!

Nota: 10/10

Cars (2006) – Masini

Am ajuns la “Cars” dintr-o intamplare (prin fiul meu), am citit apoi prima recenzie a acestei carti de pe acest site, scrisa de Mihaela acum aproape doi ani si m-am hotarat dintr-un singur motiv sa scriu o alta prezentare: Route 66. Despre film, vreau sa spun ca mi-a placut: au existat momente sportive de mare calitate (mai ales pentru un pasionat al sportului cu motor), a existat mult umor si personaje memorabile, plus o realizare de exceptie. Momentele in care Fulger McQueen si prietena lui, Sally, se plimbau prin munti sunt foarte aproape de realitate si, oricum, mi-au adus aminte de vremurile in care ma jucam Need for Speed pe drumuri similare.

Cu toate acestea, altceva mi-a atras cu adevarat atentia: amintirile despre Route 66. Filmul poate fi considerat si o pledoarie pentru aceasta veche autostrada americana, cu adevarat clasica: prin localitatea unde este “ostatic” McQueen, trecea si trece Route 66, insa este doar o umbra a vechiului drum circulat de masini, nimeni nu mai ajunge aici de cand o noua autostrada s-a construit in imediata apropiere. Tragic, pentru ca lucrurile sunt reale. Mi-am adus aminte de vremurile cand am auzit despre Route 66, pe Discovery Travel, acum multi ani, cand reporterii colindau acest vechi drum american si descopereau inca restaurante si cafenele si deliciile lor culinare.

E momentul sa aflati cate ceva despre Route 66: U.S. Route 66 este denumita deseori si “cel mai cunoscut drum din lume”, fiind inaugurata la data de 11 noiembrie 1926, iar in urmatorul an fiind puse si semnele rutiere celebre. Autostrada (denumire care poate acum nu isi mai are locul) pleca din Chicago (Illinois), prin statele Missouri, Kansas, Oklahoma, Texas, New Mexico, Arizona si California, pana la Los Angeles, pe o distanta totala de 3.940 km. O autostrada celebra si populara, care a inspirat si cunoscutul cantec, care a fost inregistrat initial de Nat King Cole Trio, in 1946, si apoi interpretat de Chuck Berry (care se afla si in centrul filmului “Cars”), The Rolling Stones sau Depeche Mode.

Aceasta ruta a fost importanta nu numai pentru scurtarea drumului dintre centrul Statelor Unite si vest, ci si pentru comunitatile umane pe langa care a trecut: oamenii care au deschis afaceri de-a lungului drumului (cafenele, restaurante, benzinarii, service auto etc.) au devenit mai prosperi datorita popularitatii acestei autostrazi, pentru a lupta mai tarziu pentru a o pastra in functiune dupa amenintarea noilor autostrazi, asa-numitele “Interstate Highway System”. Oficial, Route 66 a fost scoasa din sistemul national de autostrazi americane pe data de 27 iunie 1985, dupa ce s-a decis ca ruta nu mai este relevanta si inlocuita de noua autostrada.

Nu trebuie uitata insa. Cateva parti importante din aceasta autostrada (din statele Illionois, Missori, New Mexico si Arizona) au fost puse din nou la dispozitia publicului, sub numele de “Historic Route 66” si se intoarce astfel pe hartile automobilistilor. Sunt multe asociatii care pastreaza memoria acestui nume si care doresc sa reintroduca, sub anumite forme, acest traseu in circuit sau in orice forma de prezervare istorica. Este un lucru pe care americanii stiu sa il faca si sunt sigur ca il vor reusi. Este un lucru pe care noi nu stim sa il facem, desi avem cu siguranta o istorie mult mai mare decat a lor. Nu uitati Route 66, “Cars” este o recunoastere deplina a acestui monument istoric american. Iata inca un motiv pentru a aprecia acest film.

Nota: 8.5/10

De aceasta data, strumpfii vor avea nevoie de ajutorul oamenilor pentru scapa de maleficul vrajitor Gargamel, care i-a alungat din satucul lor magic. Simpaticele creaturi ajung intr-o pestera fermecata, care se transforma in portal si ii teleporteaza tocmai in mijlocul aglomeratului oras New York. Inalti de doar cativa centimetri si captivi in agitatata metropola americana, strumpfii trebuie sa gaseasca rapid o modalitate de a ajunge inapoi in lumea lor, inainte ca odiosul vrajitor sa o distruga.

Cu o distributie de exceptie din care fac parte Hank Azaria, Neil Patrick Harris, Katy Perry si Sofia Vergara, animatia Strumpfii aduce o serie de elemente bonus exclusive pe BLU-RAY 3D, BLU-RAY si DVD: galerie cu gafe, Strumpfii: de la benzi desenaste la marele ecran, montaj muzical distractiv sau jocul cu strumpfii.

In plus, toti cei care vor achizitiona filmul pana pe 15 ianuarie 2012 in oricare dintre cele 3 variante marcate cu un sticker special si se vor inscrie apoi, pe baza informatiilor solicitate pe site-ul http://www.provideo.ro/strumpfii, au sansa de a castiga o excursie pentru intreaga familie in orice oras din Europa dorit, oferita de compania Blue Air.

Un produs marca Sony Home Entertainment, distribuit de catre Pro Video, filmul Strumpfii poate fi achizitionat din toate centrele comerciale si magazinele de specialitate, precum si de pe site-ul www.provideo.ro, in format BLU-RAY 3D, BLU-RAY si DVD, la un pret recomandat de 51.90 RON, 79.90 RON si respectiv 139.90 RON.

Asociatia Presei Straine de la Hollywood a considerat destul de tarziu ca este necesar un premiu pentru filme de animatie. Prima data, in anul 2002, s-a decernat primul premiu Oscar pentru animatie, iar castigatorul a fost productia celor de la DreamWorks Animation, “Shrek”. Cinci ani mai tarziu, s-a instituit si premiul Globul de Aur pentru animatie (in trecut, filmele de animatie erau nominalizate/premiate la sectiunea de film de comedie sau musical). Pentru ultimii cinci ani, cei de la Pixar au castigat toate premiile: “Cars” a luat Globul de Aur inaugural pentru animatie, invingand concurenti precum “Happy Feet”, “Monster House” sau “Bee Movie” (pentru ca la Oscar, in acelasi ani, sa castige “Happy Feet”).

De atunci, in fiecare an, un alt film Pixar a pastrat aceasta traditie: “Ratatouille”, “WALL-E“, “Up” si “Toy Story 3” au castigat rand pe rand.

In acest an, Lasseter se intoarce cu partea a doua de la “Cars”, in care Lightning McQueen (Owen Wilson) si Mater (Larry the Cable Guy) se intrec din nou in cursele de masini, parca special pentru a castiga un nou premiu la Globurile de Aur. Nu lipseste insa nici “Happy Feet Two”, o parte a doua si a principalului concurent de acum doi ani. Nu este insa aceeasi cursa ca in 2006. Sunt mai multi concurenti care asteapta o nominalizare: “Kung Fu Panda 2″ si “Puss in Boots” (de la DreamWorks Animation), “Rio” (de la Fox), “Rango” (de la Paramount), “Winnie the Pooh” (de la Disney) si “Arhur Christmas” (de la Sony).

Cu toate acestea, se pare ca principalul concurent este un nou venit in lumea animatiei: Steven Spielberg, care regizeaza prima sa animatie, “The Adventures of Tintin“, care foloseste ultimele tehnici ale cinematografiei 3D, avandu-l ca producator pe Peter Jackson. Tintin este un nume faimos in Europa, acolo unde multi dintre membrii Asociatiei Presei Straine de la Hollywood isi au originea. Desi Paramount nu va lansa filmul in Statele Unite pana pe 21 decembrie, la aproape o saptamana dupa anuntarea nominalizarilor la Globurile de Aur, el are deja un succes masiv in lume, unde a strans peste 160 de milioane in primele doua saptamani de la lansare.

Cine va castiga? Si noi suntem la fel de curiosi.