The Tourist (2010) – Turistul

Marturisesc ca nu imi place Angelina Jolie. Ca actrita, mi se pare ca nu face nimic in sensul de a-si folosi mai mult talentul actoricesc decat felul in care arata, iar felul in care arata… Ei bine, nu este genul meu si nu sunt probabil genul ei, si nu imi pasa deloc despre povestea ei de dragoste cu Brad sau despre copiii lor adoptati. Pe de alta parte, il admir foarte mult pe Johhny Depp, m-a facut sa urmaresc chiar si filme despre pirati si este unul dintre actorii care, din punctul meu de vedere, nu poate face nimic gresit. Asa ca mi-am asumat riscul si am apasat pe butonul ‘Record’ al canalului de cablu pentru a inregistra ‘The Tourist’ si apoi pe ‘Play’ pentru a-l viziona.

De ce? Poate ca a fost numele regizorului care m-a facut sa ma decid – este vorba de Florian Henckel von Donnersmarck si, in cazul in care vi se pare ca este un nume german prea lung, intrati pe IMDb pentru a vedea intregul sau nume – si motivul este acela ca, in nu prea lunga sa filmografie, se afla unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei post-comuniste despre Europa de Est – ‘The Lives of Others’.

Nu numai ca ‘The Tourist’ putea fi facut totusi de un alt regizor decat cel al filmului ‘The Lives of Others’, dar putea de asemenea fi produs pe o alta planeta. Este o capcana turistica si am cazut in ea aproape de bunavoie. Este un alt thriller despre identitati ascunse, cu o poveste care incepe in Paris pentru a continua in Venetia prin intermediul unui tren de mare viteza, cu prea multe referiri la Hitchcock si epigonii sai si prea putin suspans si emotii reale. Baietii rai sunt prea schematici, asa ca nu simtim nici bucurie, nici parere de rau cand acestia sunt doborati in doar cateva secunde.

As recomanda acest film? L-as considera o pierdere de vreme? De fapt, nici una dintre acestea. Angelina Jolie joaca asa cum ma asteptam, cu alte cuvinte ca o papusa de lemn frumos impachetata. Depp nu este la nivelul sau cel mai inalt, pare un pic amuzat sa fie in acest film, dar in final el reuseste sa il salveze de la dezastrul total. Povestea nu este rea, iar cinematografia si peisajele sunt suficient de bune pentru a permite filmului sa fie numit divertisment acceptabil. Nu este prima mea alegere sau recomandare, dar nu este nici un film de evitat.

Nota: 5/10

Contraband (2012)

Bineinteles ca nu am stiut ca aceasta pelicula se bazeaza pe precedentul film  “Reykjavik-Rotterdam”- 2008 – , scris de ARNALDUR INDRIÐASON şi ÓSKAR JÓNASSON (si regizor) si unde Baltazar Kormakur a fost protagonist si producator. Si ca “Doi ani mai tîrziu, Kormákur a propus agenţilor săi refacerea filmului pentru publicul vorbitor de engleză. Aceştia s-au îndreptat către producătorii britanici Tim Bevan şi Eric Fellner, care au decis să dezvolte proiectul prin intermediul companiei lor de producţie, Working Title.”

Toate acestea le-am aflat din Mapa de Presa pusa la dispozitie de Ro Image 2000, distribuitorul filmului in Romania.

Un film construit pe povestea de multe ori spusa despre baiatul rau, in acest caz  Chris Farraday (Mark Wahlberg), care s-a cumintit, a devenit familist si munceste cu spor, insa trecutul il ajunge din urma si trebuie sa intre din nou in cursa, de data aceasta motivul fiind salvarea familiei, pentru ca Andy (Caleb Landry Jones), fratele nevestei sale  Kate (tot o Kate, dar Kate Beckinsale) calca stramb intr-o actiune de contrabanda cu droguri si trebuie sa returneze un purcoi de bani.

Si pana la urma, pentru ca e chiar greu sa mai spui spui o poveste nestiuta si neuzita, important este cum faci un astfel de film, cum atragi atentia spectatorului, astfel incat sa ramana in fotoliu cu ochii lipiti de ecran.

Una peste alta, pelicula de fata a reusit “sa ma tina”, pentru ca firul narativ este antrenant, pentru ca intriga este construita inteligent, pentru ca actiunea are ritm si nu apeleaza la excese prea tehnicizate si pentru ca pana la urma joaca pe valori umane in contrapartida cu tradari, lacomii si violente. Iar in fata acestor tare, tradarea fiind cea mai murdara dintre ele, inteligenta personajului, vointa si determinarea sa de a-si apara si salva familia – inving! Si inving intr-un mod surprinzator pentru spectator (eu una nu am intuit rezolvarile finale – ceea ce a fost foarte bine J). In plus, personajele “bune” scapa cu viata, cele “rele” si-o iau pe coaja si “malaiul” – colitele ci bancnotele false – iese la suprafata J. Nu este nimic de ras, nu glumesc, filmul este in ansamblu un thriller reusit, tensionat, miza e “pe bune”, lumea din Panama e frumoasa dar extrem de periculoasa, mai periculoasa poate decat New Orleansul lui Tim Briggs (Giovanni Ribisi). Si am tras o invatatura, daca mai era cazul dupa experienta mea de viata: INSTALATORII sunt cei mai importanti meseriasi din lume .

Imaginea cinematografica este bogata si filmarile (New Orleans si Panama) au culoare si ritm. Directorul de imagine  Barry Ackroyd a reusit sa surprinda caracteristicile si importanta locurilor in arhitectura momentelor intrigii. Scenele  extrem de realiste de port si de parcurs oceanic au fost realizate in portul New Orleans si pe un  vas aflat sub steag american, S.S. Bellatrix, ancorat la Marrero, Louisiana. (chestii aflate tot din Mapa de Presa – trebuie sa multumesc  odata pentru cat de multe amanunte se straduiesc distribuitorii sa ne puna la dispozitie).

Si tot camera de filmat reuseste sa comunice catre spectator, talentul si efortul unor foarte buni actori, experimentati in productii de valoare. Mark Wahlberg, Kate Beckinsale si Ben Foster, dar si Ribisi, Caleb Landry Jones si Lukas Haas au fost alegeri perfecte: baieti buni/ baieti rai/ incrancenati / inteligenti / devotati familiei, etc. O distributie buna, care si-a facut treaba! In evolutie clara, Kate Beckinsale!

Coloana sonora a lui Clinton Shorter face un serviciu bun filmului, subliniaza tensiunea si mesajul actiunii acestui thriller. Si iata mostre ale pieselor pe care le-am ascultat in film.

Si totul sub mana acestui regizor Baltasar Kormakur, se pare unul dintre cei mai apreciati exponenti ai tinerei generatii de actori islandezi si care are deja multe nominalizari la Festivaluri internationale de gen, ba si cateva premii.

A produs deja si vreo 13 pelicule si a regizat 9 si astept sa ma mai intalnesc cu pe ecranele noastre cu viitoarele sale acte artistice. Si chiar imi proun sa reusesc sa vad cat de curand un film islandez realizat cu contributia sa.

Nota: 7/10

Sherlock Holmes 2: A Game of Shadows (2011) – Sherlock Holmes 2: Jocul umbrelor

Cateva lucruri trebuie sa va spun de la bun inceput.

Primul este acela ca am crescut in spiritul imprimat de intreaga familie – placerea lecturilor Conan Doyle, Sherlock Holmes si dr. Watson fiind eroii cartilor pe care ne bateam , fiecare dorind sa beneficieze primul de aventurile lor. Astfel incat volumele au ajuns peste timpuri, destul de flendurite .

Al doilea lucru ar fi acela ca am vazut multe productii bazate si inspirate din scrierile lui Arthur Conan Doyle, cu diferiti actori in rolurile lui Sherlock Holmes, dr. Watson si inspector Lestrade (absent din aceasta ultima ecranizare). Am citit pe internet ca una dintre primele productii cinematografice pe acest subiect– realizata in anul 1916 – a fost un  film mut avandu-i in cele doua roluri principale pe William Gillette si Edward Fielding.

Au urmat in timpuri numeroase filme, productii TV, miniserii TV, ba chiar si pelicule de animatie (vocea lui Peter O’Toole drept Sherlock). Si vreo 70 de cupluri de actori au interpretat rolurile detectivului de pe Baker Street si  prietenului sau dr. Watson. Unele dintre aceste nume au o rezonanta deosebita in lumea ecranului: John Barrimore, Arthur Wontner, Ian Fleming, Peter Lawford, Chistopher Lee, John Neville, Charleton Heston, Roger Moore, Chistopher Plummer, si James Mason, Jonathan Price, Ruppert Everett, Michael Caine, Benedict Cumberbatch si Martin Freeman si iata-i acum si pe Robert Downey Jr. alaturi de Jude Law.

Al treilea lucru pe care vreau sa vi-l impartasesc este acela ca atunci cand am inceput sa citesc Conan Doyle si sa il prizez pe Sherlock Holmes, nu vazusem inca niciun film din cele realizate pana la moment, asa ca imaginatia mea si-a creat propriile infatisari ale personajelor si propria arhitectura a Londrei si a Baker Street. Poate de aceea nu am reusit, in timp, sa calchiez niciunul dintre actorii pe care i-am vazut pe marele sau pe micul ecran pe imaginea cu care ii investisem pe cei doi protagonisti ai misterioaselor intamplari. Si la fel s-a intamplat si in cazul cuplului R.D.Jr. si J.L. – nu din vina lor, NU, ci numai din cauza faptului ca atunci cand porti cu tine puternic, o imagine nascuta de mult, la primele lecturi si intarita de-a lungul anilor de lecturile urmatoare, e greu sa ii gasesti asemanare.

Ar fi ca si cum ai vrea sa asimilezi chipurile iubite ale parintilor, cu niste inlocuitori de circumstanta! E clar ca este numai vina mea. Cu atat mai mult, cu cat in cazul acestei perechi de care vorbeam, parca l-as fi vrut mai degraba pe Jude Law in rolul lui Sherlock si pe Robert Downey Jr. in cel al dr. Watson si aceasta pentru ca primul imi comunica mie mai mult mister si sofisticare, decat cel de-al doilea, pe care il vad mai bine infipt in personalitatea si cumsecadenia mic burgheza londoneza. Parerea mea!

Si tot parerea mea este aceea, ca daca ar fi sa aleg pana la urma, cel mai apropiat interpret al lui Sherlock, de imaginea pe care mi-am format-o, l-as alege pe Benedict Cumberbatch! Cu tot plusul de savoare al contemporaneitatii sale.

OK. Si acum, inapoi la oile noastre, recte aceasta parte a doua Sherlock Holmes, din 2011, care – tot parerea mea – este mai buna decat partea intaia. Probabil ca totul pleaca de la poveste, care este mai interesanta, mai bine nuantata si sustinuta intr-o idee politica plauzibila si posibila dupa orice colt de drum. Si ducand spre o platforma motivata de ideea salvarii intregii lumi si a civilizatiei, din poftele lui Moriarty nu rareori poftite si de altii in cursul istorii de ieri, de azi si in vecii vecilor, Amin!

Avem de-a face cu un joc de-a soarecele si pisica, pe de-o parte inteligenta subtila si profunzimea lui Sherlock caruia ii stau alaturi dr. Watson, charismaticul Mycroft Holmes si Madam Simza Heron, pe de cealalta parte, intunecata, lacoma si uneltitoarea eminenta cenusie a raului, profesorul James Moriarty. O inteligenta potential egala cu a locatarului de pe Baker Street, orientata insa spre  a face raul suprem, spre a-si subjuga omenirea pe care unelteste sa o arunce intr-o inclestare mondiala instrumentata politic si economic . “Cand doua obiecte ceresti se ciocnesc, exista victime colaterale”, conchide cu un cinism feroce Moriarty, care asemenea cunoscutilor mari criminali ai lumii, este un mare om de lume, un mare iubitor de muzica si un mare jucator de sah ( sah-blitz, razboi-blitz…). Europa este in pericol, conflagratia mondiala pare inevitabila – caci este amenintata de o minte telurica alimentata de o pasiune distrugatoare la adapostul unei averi fabuloase…O conferinta de PACE in Elvetia poate fi fitilul aprins al bombei care va arunca in aer ordinea universala!!!

O intriga foarte bine construita, motivata, cursiva, antrenanta, cu mult suspans, pe alocuri sustinuta de tehnici cinematografice care trimit la atmosfera gotica-fantastica a lui Harry Potter (chiar daca suntem in epoca victoriana). Si chiar Sherlock Holmes pare a fi un vrajitor a carui principala putere este ascutimea mintii si rapiditatea reactiilor in contact cu provocarile realitatii! Inclestarea cu cel mai mare “geniu criminal” al lumii! Tensiune la superlativ pe latitidini si longitudini cutreierate intr-un lant motivat ingenios: Londra, Franţa, Germania şi Elveţia! Si culmea, totul este pigmentat si cu savoarea unor momente de real umor perfect englezesc (intr-o productie americana), pentru ca ni se dezvaluie mereu fatete noi ale prsonalitatii lui Sherlock Holmes, care de altfel razbat adesea si din paginile cartilor lui Conan Doyle: pasiunea excentrica – dar atat de utila – pentru cele mai surprinzatoare deghizari, batai spectaculoase de strada si de carciuma, si chiar si o “petrecere a burlacilor”.

Placerea cu care am urmarit acest film, abstractie facand de fixatiile mele mentale privind imaginea renumitului personaj, m-a condus la constientizarea faptului ca am de-a face cu o productie reusita, care raspunde ideii contemporane de “Sherlock Holmes”! Guy Ritchie  a stiut sa duca cu brio la capat acest nou film.

O imagine spectaculoasa care reconstituie strazi londoneze, carciumi, castele si sali de receptie din orasele lumii mentionate anterior, cu o bogatie de amanunte si o atmosfera superba – cinematografia fiind semnata de Philippe Rousselot. O coloana sonora de exceptie, datorata lui Hans Zimmer (Inception, How Do You Know, Kung Fu Panda, It’s Complicated, Angels & Demons, The Dark Knight, Pirates of Carribean, Batman, Spanglish, etc, etc – o adevarata intreprindere muzicala : Just Follow My Head, Trailer Music.

Si o distributie care pe langa tandemul Robert Downey Jr./Jude Law (si eu ma tot gandesc la inversarea rolurilor ), care functioneaza foarte bine, am avut parte de cateva surprize binecuvantate. In primul rand placerea imensa de a-l revedea pe Stephen Fry, unul dintre preferatii mei din ultimii ani si pe care imi doresc sa il urmaresc intr-ul rol de mare intindere, apoi surpriza oferita de Noomi Rapace, intr-un rol care I se potriveste manusa si care arboreaza o frumusete si armonie fizica cu greu probabil scunse in interpretarea Lisbethei Salander din seria Millenium si nu in cele din urma un Jared Harris venit din “The Other Boleyn Girl”. “Ocean’s Twelve”, “The Curious Case of Benjamin Button”,  “Extraordinary Measures”, “Mad Man”, “Fringe”, mostenitor al talentului mult apreciatului actor Richard Harris (“This Sporting Life“, “The Guns of Navarone”, “The Heroes of Telemark”, “The Wild Geese”, “Harry Potter and the Sorcerer’s Stone”, “Harry Potter and the Chamber of Secrets”, etc). Un buchet de actori care sub mana lui Richie si inconjurat de o echipa de productie meseriasa ne-a pus in fata unui film caruia ii dau o nota buna. In ciuda unor mici detalii – pana la urma hazoase si simpatice pentru cei care le observa si care sunt numite “goofs” . Un film care a facut o incheiere foarte onorabila peliculelor aduse de Media Pro Distribution in 2011 pe ecranele romanesti si in final – un film pe care va sfatuiesc sa alegeti sa il vedeti intr-o sala buna de cinema.

Nota: 8/10

Mission: Impossible – Ghost Protocol (2011)

Cum faci o franciza veche de 15 ani sa straluceasca si asta la 4 ani de la ultima incercare fara succes? La aceasta intrebare a gasit raspunsul corect echipa producatoare a acestui film.

Mai intai tii pasul cu noile descoperiri in tehnica si alegi Imax ca format de prezentare, apoi apelezi la doi scenaristi talentati Andre Nemec si Josh Appelbaum, responsabili cu succesul si inventivitatea serialului “Alias”.

Cu un scenariu exploziv avand ca idee principala motto-ul ” alearga pentru viata ta“, readuci pe ecran actorul principal, acelasi sclipitor Tom Cruise in rolul lui Ethan Hunt, alaturi de specialistul in gadgeturi Benji Dunn (Simon Pegg), adaugi fete noi cum ar fi Jane Carter (Paula Patton) si William Brandt (Jeremy Renner) reunindu-i pe toti sub bagheta magica a lui Brad Bird, oscarizat de doua ori pentru creatiile sale marca Pixar – “The Incredibles” si “Ratatouille”.

Nu stiu cate persoane au avut incredere in imaginatia si talentul lui Bird, in magica sa translatare de la animatie la filmul de actiune dar Ghost Protocol este fascinant, captivant, hipnotizeaza privitorul tinandu-l in mrejele actiunii din primul pana in ultimul moment.

Povestea debuteaza fara mari sperante. Un agent MI este ucis chiar in momentul in care era sigur de reusita misiunii sale  -  agent Hanaway interpretat de (Josh Holloway). Un dosar cu secrete nucleare trece in mainile unei frumoase si independente asasine cu o pasiune pentru diamante – Sabine Moreau – intruchipata de seducatoarea Lea Seydoux. Pe Hunt il regasim intr-o inchisoare din Moscova, aparent fara griji si fara tentatia de a se elibera.

Acestea au fost singurele momente linistite ale filmului pentru ca dintr-o data, pe muzica fascinanta a lui Dean Martin nebunia incepe. Ajutata de membrii echipei sale, agentii Carter (Paula Patton) si Dunn (Simon Pegg), Ethan evadeaza, apoi accepta misiunea de a se infiltra in Kremlin pentru a sustrage codurile de lansare a unor rachete nucleare. Nimic mai simplu s-ar zice pentru experimentatul Hunt, insa dupa ce o bomba distruge jumatate din Kremlin iar vina cade asupra sa si a echipei sale, dupa ce relatiile dintre SUA si Rusia se complica, Agentia este desfiintata iar Ethan si ai lui raman fara suport de orice fel cu iminenta izbucnirii razboiului nuclear din vina unui nebun pe nume Cobalt… ei bine… iata premizele cascadei de aventuri care urmeaza.

Cu putin ajutor din partea secretarului (Tom Wilkinson), prin alaturarea asazisului analist William Brandt (Jeremy Renner), exploatandu-si talentele si legaturile personale, micul grup se avanta in cursa contra cronometru de a-l gasi si opri pe Kurt Hendricks (Michael Nyqvist) creierul complotului menit sa instaureze viziunea sa fatalista asupra lumii.

Din Praga, pardon Kremlin (desi este mai mult decat evident ca exterioarele Kremlinului sunt filmate in curtea interioara la Hradcany), in Dubail , in India si apoi in SUA, agentul minune  insotit de echipa sa si nu singuratic, asa cum a fost in precedentele filme sub aceeasi franciza, trece prin incercari imposibile, teste de rezistenta incredibile, infrunta minti diabolice si natura dezlantuita(urmarirea de masini in furtuna de nisip din Dubai e de-a deptul spectaculoasa).

Desi in Mission: Impossible – Ghost Protocol scenele de actiune se succed cu repeziciune, captivand spectatorul, povestea nu este nici haotica, nici obositoare, dimpotriva firul narativ este antrenant, logic, vesel si revigorant. In scenele de mare consum nervos si fizic, in spatele privirii de otel se simte oboseala actorului Tom Cruise dar acesta arata o forma fizica de invidiat, ramanad acelasi personaj seducator(mai ales cand imbraca impecabilele costume albastre).

Poate cea mai impresionanta scena si cea mai elocventa asupra puterii si talentului si daruirii lui Cruise este cea care se desfasoara in cea mai inalta cladire din lume. N-o sa va descriu nebunia actiunii, va spun doar ca in cladirea numita Burj Khalifa, Tom Cruise se  urca de la un etaj la altul pe exteriorul structurii folosind o pereche de manusi Gecko, nu foarte fiabile, care ii asigura aderenta pe sticla in cea mai mare parte a timpului.

Cand priviti aceasta secventa ganditi-va doar o secunda ca actorul si-a realizat singur cascadoriile….Pentru a conferi mai mult realism scenei, directorul de imagine Robert Elswit alterneaza cadrele prezentand efortul in urcare al eroului cu imaginile de ansamblu asupra orasului care se prezinta in toata maretia lui de la inaltimea celor 130 de etaje. Efectul de autenticitate este uimitor si impresionant si mai ales nerecomandat a fi vizionat de persoanele cu rau de inaltime. …

Ceea ce si-a propus “Ghost Protocol” si se pare ca a reusit pe deplin este sa fie carismatic, distractiv, palpitant si nu prea rodicol si mai ales sa obtina profituri maxime de la o audienta globala. Reteta succesului a fost descoperita si va atrage pe cale de consecinta un sequel. Daca insa Ethan Hunt va simti nevoia sa se pensioneze sau sa ocupe locul lasat liber de catre secretar, in mod sigur William Brandt(Jeremy Renner) nu-si va putea refuza seful si va prelua misiunile, fie ele si imposibile…”Ne intalnim in Kandahar”… cu Tom Cruise sau fara, cu Brad Bird sau fara…

Nota: 9/10

The Three Musketeers (2011) – Cei trei muschetari

Nu ca astazi as mai fi foarte atrasa de Dumas si aventurile muschetarilor sai, intratat incat sa merg cu mare bucurie la o noua asezare pe ecran. Insa amintirea lecturilor din copilarie si mai ales a copilariei insasi, cu imaginatia vie zburdand alaturi de cei patru muschetari, m-au facut sa merg la vizionare in sala de cinema.

Si bine am facut, pentru ca am savurat fiecare scena a acestei reusite pelicule datorata unei echipe extrem de inspirate, care a stiut cum sa se adreseze unor minti deschise. Unui public  capabil sa accepte „clasicul” invesmantat in hainele moderne ale timpurilor pe care le traim si a experientei de viata acumulata. Scenaristii au avut o scanteie de inspiratie de zile mari, sesizand filonul bogat al dramei politiste „made of Dumas”, pe care au avut fantezia sa o parodieze cu mult umor si bun gust.

Au facut un pas inainte si si-au imaginat un Dumas, care daca ar fi trait in contemporaneitate, ar fi aplicat intrigii romanelor sale elemente moderne de ordin tehnic si psihologic.  Si asta au facut scenaristii Litvak si Davies,  pastrand insa cu acuratete ambianta, costumele si cutumele istorice ale secolului XVII, devotamentul oamenilor de onoare, tradarea, jocul la doua capete, etc, carora le-au perfuzat nunate noi, impreuna cu tehnologia moderna si cu implicatiile actuale ale filmelor de spionaj. Cred ca daca Dumas – prin cine stie ce minune – ar avea posibilitatea sa vada acest film, s-ar amuza si el. Poate!

Si iata cateva dintre elementele amuzante de parodie la care apeleaza echipa realizatorilor:

-          implicarea lui Da Vinci (vezi „Codul lui Da Vinci”) – cei trei „unul pentru toti si toti pentru unul”, impreuna cu duplicitara Milady – constituiti intr-o invincibila echipa de super-spioni brand „007” patrund in seiful maestrului italian dintr-o catedrala venetiana si intra in posesia planurilor mult ravnitei „corabii zburatoare”;

-          „corabia zburatoare” surclaseaza viziunile tehnologice ale lui Jules Verne, iar batalia aeriana dintre cele doua dirijabile este realizata impecabil, aidoma celor din Top Gun (de asemenea – o parodie spumoasa);

-          dirijabilul muschetarilor aterizeaza si se infige intr-o turla a Notre-Dame si ramane acolo precum arca lui Noe pe Ararat, marturie a salvarii umanitatii;

-          Milady de Winter – Milla Jovovich – precum Catherine Zeta-Jones din zilele noastre, baleteaza invincibila printre razele laserului care asigura protectia seifului in care troneaza colierul de diamante – pretiosul atu al intrigilor lui Richelieu. Si tot Milady evolueaza spectaculos in scene gen Spiderman , ba chiar si Matrix ;

-          Athos, Porthos si Aramis par a fi fost trei vajnici CIA-ist, scosi la pensie si pusi pe tusa, precum cei trei din filmul RED (Bruce Willis, Morgan Freeman, Helen Mirren);

-          „La France c’est moi!”, sintagma lui Ludovic al XIV-lea (L’Etat c’est moi!), dar si a a multor altor conducatori francezi (de Gaulle, Sarkozi), pusa in gura lui Richelieu, care o utilizeaza pentru a-si justifica coruptia si tradarea;

-          aluzii pline de umor la „tichetul de parcare” al calului in spatiul public, sau la „bugetele reduse ale curtii regale”, sau replici precum „alege femeia – Franta se va descurca singura!” – se integreaza perfect in actiune si fac deliciul spectatorilor.

In permanenta, pe o canava clasica, realizatorii brodeaza aceste elemente inedite despre care v-am vorbit si care se integreaza perfect ca epica, logica, ritm si culoare, astfel incat ansamblul este rotund si agreabil.

Inteligenta regizorului Paul W.S.Anderson si a echipei de producatori de a-si selecta interpretii este salutara.

“Acest film a fost o provocare imensă în ceea ce priveşte distribuţia, pentru că toţi actorii trebuie să aibă simţul umorului bine dezvoltat, trebuie să fie fermecători şi mai ales trebuie să fie capabili să se descurce cu problemele amoroase ale personajelor pe care le interpretează. De asemenea, filmul necesită ca mulţi dintre ei să zboare, să lupte cu sabia, călare sau într-un dirijabil, etc. Astfel, fiecare actor trebuia să aibă un larg spectru de talente,” spune Kuzler – unul dintre producatorii peliculei.

Sigur ca mi-a placut necunoscutul actor (pentru mine) – Logan Lerman – cu o figura extrem de deschisa si cu multa mobilitate fizica, despre care regizorul Anderson povesteste: “Ei bine, atunci când interpretează rolul lui D’Artagnan, Logan Lerman o face cu o intensitate pătimaşă. Logan îmi aminteşte de Tom Cruise când era tânăr în filmul Afaceri riscante. Pur şi simplu explodează de intensitate. Iar asta îl defineşte pe D’Artagnan.”

Mi-au placut si cei trei – Matthew Macfadyen (Athos), Ray Stevenson (Porthos), Luke Evans (Aramis), fiecare bine “insurubat” in tipologia personajelor. Cu ceva in plus pentru Ray Stevenson – Porthos (The Book of Eli)!

Mi-am reconsiderat parerea pe care o aveam despre Milla Jovovich, pentru ca a fost convingatoare, frumoasa, expresiva si foarte dotata pentru un astfel de rol Iata ce ne spune ea: “Întotdeauna am considerat-o pe Milday ca fiind una din cele mai moderne femei din literatură. Este singură, foarte deşteaptă şi capabilă să se integreze în diferite medii sociale, fără prea mult efort. Doar o femeie foarte puternică şi inteligentă poate face parte dintr-o lume a bărbaţilor, mai ales în secolul XVII, când femeia putea fi trimisă la mănăstire sau la ospiciu dacă îndrăznea să îi răspundă soţului său. E o mare realizare să fii o femeie suficient de deşteaptă încât să manipulezi aceşti bărbaţi.”

Insa preferatii mei au fost Christoph Waltz si Orlando Bloom. Waltz pentru ca realizeaza un Richelieu diabolic, pe masura figurii pe care mi-am imaginat-o eu intotdeauna si in ochii lui sclipeste mereu privirea rece a unui sarpe care cloceste planurile puterii si a unui scorpion gata sa-si infiga acul in victima care sta in calea acestor planuri.

Si Mapa de Presa ne impartaseste: <<Ca mulţi alţi actori foarte buni, s-a documentat despre rol, arătându-şi aprecierea pentru filmele din acea epocă. “Am citit biografii şi m-am documentat despre Richelieu, pentru a căpăta inspiraţie; dar reprezentaţia mea actoricească nu are nicio legătură cu adevăratul Richelieu. Este adevăratul meu Richelieu,” spune Waltz. “El deţine puterea – Richelieu are cea mai mare putere din Franţa. Tot ce are de făcut este să rezolve situaţiile, astfel încât lucrurile să decurgă fără probleme. Nu este o problemă existenţială, cât o chestiune de diplomaţie. Este un joc al puterii.”>>

Orlando Bloom a fost intruchiparea ticalosiei, de speta cea mai abjecta si total amorala si sper sa il mai intalnesc intr-un asfel de rol, care i s-a potrivit “manusa”

Sigur ca atentia deosebita care s-a acordat decorurilor si costumelor, pentru a crea si recrea ambianta si atmosfera Parisului si a palatelor sale si a strazilor sale, pentru a imbraca cat mai original personajele si a le imprima credibilitate, a dus la imaginea autenticitatii epocii. Si aici, regizorul Anderson ne spune: <<A fost foarte interesant şi pentru faptul că, sincer, în toate versiunile precedente a filmului Cei trei muschetari, nimeni nu a descris Franţa şi Parisul. Şi ştiu că poate părea ciudat venind de la un producător care a turnat filmul în Germania, dar arhitectura a fost autentic franceză. Şi, de asemenea, ceea ce am reuşit să facem prin efectele vizuale a fost să reproducem părţi întregi din Paris, care nu mai fuseseră văzute până atunci. Catedrala Notre Dame aşa cum era la acea vreme. Muzeul Louvre, aşa cum era pe-atunci, acele poduri minunate care se arcuiesc peste râul Sena pe care sunt construite case, case şi magazine, lucruri care nu mai fuseseră văzute în nicio versiune a filmului Cei trei muschetari.”>>

Originalitatea costumelor vine din aceea ca sunt create in maniera epocii, insa au ceva in plus , ceva cu un pas in timpurile moderne, ceva “hiperrealist” – dupa cum spune Anderson.

<<Creatorul costumelor (Pierre-Yves Gayraud) a făcut o treabă minunată, îl laudă Stevenson (Porthos): “A creat aceste costume grozave care s-au potrivit la perfecţie cu împrejurimile flamboiante. A reuşit să creeze nişte costume cu un caracter teatral adecvat – va fi un film foarte bogat din punct de vedere vizual, lucru amplificat şi de efectele 3D. Gayraud continuă: “Am folosit multă culoare şi, desigur, folosirea efectelor 3D ne-a oferit ocazia de a ne juca cu texturile şi de a face totul să pară cât mai mare.”>> Atat Milla Jovovich, cat si Freddie Fox sunt mari iubitori ai designului vestimentar, Milla chiar este implicata profesional, astfel incat ideile si sfaturile lor au fost luate in consideratie de catre Gayraud. In final, implicarea si integrarea fiecarui actor in fiecare scena interpretata au fost cu succes intermediate si de catre aceste extraordinare costume create. Si iata si o chestiune inedita: costumele au fost produse in ROMANIA. Gayraud ne spune: “Am creat costumele în trei locuri diferite. Am început într-un atelier din Paris, unde am realizat prototipurile şi am lucrat la imaginile pe care doream să le creăm atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Odată ce am stabilit asta, ne-am mutat în România pentru a începe producţia costumelor. De-abia în prima săptămână a lunii august am ajuns în Munchen, pentru a face probe cu actorii care urmau să le poarte în film. A fost o provocare imensă din punct de vedere al sincronizării. Puneam la punct ultimele detalii chiar înainte de momentul în care aveau nevoie de costume pe platou.”

Ei – si iata ca am ajuns la soundtracks, inca un atu al acestui film. Coloana sonora originala a filmului este compusa de catre Paul Haslinger  (Shoot’Em Up printre altele) si completata in final cu superba piesa  a celor de la Take That – „When We Were Young”

Iata cateva dintre piesele compuse de catre Haslinger pentru aceasta pelicula: As Far Away As Possible, All For One, Rochefort Ante Portas, Only For Men.

Imaginea (Glen MacPherson) )este impecabila (atat cat ma duce pe mine perceptia) la acest film si am vazut un 3D  de departe cel mai bun si mai prietenos dintre cele pe care le-am accesat pana acum, pentru ca nu am avut nicio clipa senzatia de „facatura”, de mecanism, de mici papusi manipulate sacadat, de agresare a realului. Pana la urma, pot sa spun ca senzatia a fost fireasca, prietenoasa, cursiva si extrem de placuta.

Din Mapa de Presa, va aduc si cateva DETALII AMUZANTE – CEI TREI MUSCHETARI 3D

• 260.000 de litri de apă au fost necesari pentru a umple secţiunea canalului Veneţian construit la Studioul Bablesberg, pe Platoul 15.

• Nu doar actorii au avut nevoie de peruci şi de machiaj; calului care a interpretat rolul lui ‘Buttercup’ i s-au pus extensii de păr gri în coamă şi în jurul picioarelor, transformând-o astfel în calul prea iubit al lui D’Artagnan.

• Pentru a se pregăti pentru filmări, Logan Lerman şi actorii din Cei trei muschetari 3D au fost instruiţi în arta scrimei de către Campioana Europeană la scrimă, câştigătoare a medaliei de aur, nemţoaica Imke Duplitzer.

• Departamentul armurierilor au construit manual 800 de arme individule aparţinând acelei epoci pentru filmarea celor Trei Muschetari, incluzând arme, pistoale, muschete, pumnale, florete şi săbii.

• Pentru scenele care au necesitat efecte vizuale, echipa de filmare a folosit 3000 de metri de “ecran verde” pe platou, asta însemnând în jur de 3 km.

• Pentru scena boltei din Veneţia, departamentul de artă a pictat 1800 de placi de marmură, a construit 180 de măşti de gargui pentru a fi atârnate pe pereţi şi desfăşurat 2000 de ornamentaţii.

Ma opresc aici, m-am intins deja prea mult, spun in final ca as vrea ca scenaristii, regizorul, producatorii si toti cei care au pus umarul la acest film, sa se mai „joace” si cu alte „clasicisme”, in aceeasi maniera originala, pentru a-mi confirma ideea ca filonul este bogat.

Nota: 8/10

Colombiana (2011) – Columbiana

Nu intentionez sa povestesc filmul, pe Internet se poate gasi suficient material in acest sens, ceea ce vreau sa spun este ca, in ciuda faptului ca avem o poveste spusa anterior de nenumarate scenarii, pusa in opera de multi alti regizori si interpretata de o pleiada de actori si actrite, aceasta pelicula purtand amprenta Luc Besson are calitati indiscutabile si se detaseaza clar din pluton.

Si nu pentru ca m-a tinut atenta si lipita de fotoliul din sala si nu pentru ca Zoe Saldana face performanta si are  determinare si  farmecul inefabil al nobilei orhidee careia ii poarta numele eroina filmului si nu pentru ca se inscrie in buna traditie onorabila a spetei “Leon” (Scenaristul Robert Kamen chiar spune: “E un fel de omagiu adus filmelor Nikita şi Leon: The Professional”), ci pentru ca tot ceea ce face dintr-un film, film – adica scenariu, regie, imagine (Romain Lacourbas), decor, costume, coloana sonora (Nathaniel Mechaly), se ingemaneaza perfect si rotund, facandu-te sa ierti cliseele si micile inadvertente si lasandu-te in final cu satisfactia adrenalinei in actiune si a timpului bine folosit. Chiar daca dupa cateva ore sau dupa cateva zile, uitarea isi face treaba si lasa teren liber altor filme, altor impresii!

Am observat o sala destul de plina de spectatori (ceea ce rar se intampla la vizionarile matinale) a caror atentie si concentrare a fost de-a dreptul palpabila. Si pentru mine, aceasta a insemnat ceva… si anume ca indiferent de cat de critice s-au manifestat dupa aceea condeiele, filmul a captivat.

In concluzie, parerea mea este ca merita sa ii acordati ceva din timpul dvs.

Nota: 7/10

Contagion (2011)

Trailer:

The Town (2010) – Orasul
Regia : Ben Affleck
Distributia: Ben Affleck, Jeremy Renner, Rebecca Hall, Jon Hamm

Puteti cumpara filmul acum de pe ProVideo.ro, atat in format DVD, cat si in format Blu-ray.

Ben Affleck a fost intotdeauna un om de cinema pe care l-am admirat, desi probabil multe dintre rolurile sale nu au iesit din comun si devine tot mai des protagonistul unor filme comerciale. Cu toate acestea, este extrem de agreabil si talentat, iar filmele in care joaca sunt antrenante si pline de momente neprevazute, devenind un model al relaxarii in fata talevizorului sau al ecranului de cinema, lucru pe care mi-l doresc in ultima vreme tot mai des. De curand (dupa Gone Baby Gone, primul sau film), s-a apucat si de regie, precum in recentul The Town, in care semneaza condica atat ca actor si regizor, cat si ca scenarist si, acum dupa vizionare, parerea mea este ca a facut o treaba foarte buna.

The Town

Doug MacRay face parte dintr-o gasca de cartier care se ocupa cu spargerea unor banci sau atacarea masinilor blindate ale acestora. Totusi, el este de alta factura decat colegii sai, este un talhar atipic: desi este pe drept cuvant considerat “creierul” operatiunilor, fiind baiatul inteligent al gastii, el isi doreste sa iasa cat mai este timp din aceasta lume a infractionalitatii, sa nu ajunga in inchisoare precum tatal sau, sa isi formeze o familie si sa nu mai depinda de “mafia” locala din Charlestown* (seful acesteia fiind florarul – ultimul rol al vietii pentru nemuritorul Pete Postlethwaite).

Ultima lor lovitura a fost un semiesec, din simplul motiv ca au lasat urme: desi nu lasa niciodata amprente, sterg orice urme de ADN, de data aceasta unul dintre membrii a luat o femeie drept ostatic, pe care au abandonat-o destul de repede. Cu toate acestea, este necesar ca, macar pentru o perioada, ea sa fie urmarita si Doug ia aceasta sarcina pe seama lui. Se apropie de Claire (o mereu simpatica, desi uratica, Rebecca Hall), discuta indelung, isi ascunde adevaratele intentii, iar cei doi ajung foarte repede sa se indragosteasca. Numai ca totul sta in calea fericirii lor, inclusiv minciunile si adevarurile nespuse pe care el le are pe constiinta.

Rebecca Hall si Ben Affleck

Filmul reuseste sa evite cliseele specifice genului. Nu este doar un film de actiune pur si simplu, ci reuseste sa ne ofere momente de romantism firesc si adevarat, relatia dintre Doug si Claire facand dovada unei povesti de dragoste nascute intr-un mediu profund ostil. Este si un thriller plin de suspans, momentele in care banda de baieti nebuni din Charlestown da lovitura dupa lovitura fiind extrem de antrenante, pline de adrenalina, dar si de o inteligenta uimitoare, ele fiind construite dupa scenarii aproape perfecte. Si inchei cu cuvintele moto ale lui Doug: “Nu conteaza cat de mult iti schimbi modul de a trai, in cele din urma, va trebui sa platesti pentru pacatele tale.”

Nota: 7.5/10

Puteti cumpara filmul acum de pe ProVideo.ro, atat in format DVD, cat si in format Blu-ray.

*) Charlestown este unul dintre cele 21 de cartiere oficiale ale orasului Boston, Massachusetts, locul unde, de altfel, a fost si filmat acest film. El a fost o perioada oras separat de Boston si prima capitala a Massachusetts Bay Colony. A devenit un oras in 1847 si a fost anexat la Boston in 1874. Pana in anii ’80 ai secolului 20, a avut o populatie predominant irlandeza si s-a aflat sub influenta Mafiei irlandeze – The Irish Mob, lucru care se reliefeaza de departe si in filmul The Town si mai ales in documentarul de pe DVD-Adevaratii oameni din Oras. Faceti cunostinta cu adevaratii oameni din Charlestown.

Faster (2010) – Iute ca glontul

Puteti cumpara filmul acum de pe ProVideo.ro, atat in format DVD, cat si in format Blu-ray.

Nu sunt un fan impatimit al filmelor de actiune, dar apreciez adrenalina si consider ca este nevoie mereu de putina relaxare si liniste a gandurilor prin vizionarea unui film care nu iti incarca simturile, care te introduce intr-o lume paralela, care aparent nu poate exista niciodata in jurul tau. In aceasta privinta, Faster apare firesc, nu te complica si, intr-o lume post-inchisoare, continua simularea infractiunilor si faradelegilor, pentru un singur scop: al razbunarii unei crime “ascunse” de foarte multi ani.

Driver (Dwayne Johnson) iese din inchisoare dupa zece ani cu un singur gand: sa ii caute pe ucigasii fratelui sau si sa ii ucida la randul sau pe fiecare din ei cu sange rece si fara niciun fel de remuscari. Lista bandei de atunci este pregatita, cursa lui in cautarea acestora ia forma unei calatorii initiatice prin soselele Americii, in cautarea unei vendette personale.

Billy Bob Thornton si Carla Gugino

Sunt mai multe lucruri pe care nu vrea sa le ia in calcul, poate si pentru ca nu stie de existenta acestora. In primul rand, o persoana necunoscuta, care nu se afla nici pe lista lui scurta si care a coordonat crima din trecut, isi intinde tentaculele si asupra cursei lui de razbunare: nu il slabeste si, mai ales, angajeaya un asasin profesionist aflat mereu in urmarirea lui (un tip special, perfectionist, care in sine putea face obiectul unui studiu cinematografic mai larg). In al doilea rand, cu fiecare crima adaugata pe lista, sentimentele sale bune castiga teren in fata dorintei de razbunare, care paleste cu fiecare copil ramas orfan, cu fiecare cuvant de incurajare a misiunii lui Dumnezeu pe Pamant (rostit de una dintre tintele sale). La un moment, nu mai ucide si spera ca misiunea lui se va incheia, fiind gata sa evadeze in lume (ciudat este ca pedeapsa pentru faptele sale nu se intrevede nicaieri, Politia fiind mai mereu departe!).

Maggie Grace

Chiar daca scenariul are multe scapari si sunt momente in care firul naratiunii se pierde in amanunte neesentiale pentru intriga, nu este un film de actiune pe care il lepezi cu usurinta, ci il urmaresti pana la final, curios a afla ce se intampla cu personajul principal si cu razbunarea sa planuita din timp. Iar finalul alternativ oferit pe DVD este cu atat mai interesant.

De asemenea, nu trebuie uitata evolutia a doi interpreti: Billy Bob Thorton – politistul urmaritor – un personaj taciturn, nonconformist, un impatimit al drogurilor ce-si doreste cu orice chip sa isi recastige familia pierduta, este omul cheie al filmului, desi cel putin jumatate din timp pare indepartat de actiunea principala. In fine, amanta si apoi sotia asasinului profesionist este o frumusete cu adevarat angelica: e vorba de Maggie Grace (in care nu am recunoscut-o, din pacate, pe Shannon din Lost) si macar pentru ea si tot ar trebui ca cel putin noi barbatii sa vizionam filmul.

Nota: 6/10

Puteti cumpara filmul acum de pe ProVideo.ro, atat in format DVD, cat si in format Blu-ray.

The Last Samurai (2003) – Ultimul samurai

Am revazut acest film care m-a impresionat si acum cativa ani, un film despre sacrificiul unui popor in fata dusmanilor din interior sau din afara, despre calea samurailor si dreptatea sub steagul careia acestia lupta, fara a se teme niciodata de moarte, pe care o suporta ca niste eroi. Este un film despre idealuri, despre felul in care intalnirea cu persoana potrivita te poate schimba si determina sa lupti cu alte mijloace si spre infaptuirea unor lucruri bune, pe care pana atunci nu le-ai cunoscut sau doar le-ai evitat. La fel i se intampla si capitanului Algren, care, dupa luptele din Razboiul Civil American, se refugiaza in spectacole platite si alcool, iar viata i se pare searbada si fara viitor.

Liniste

Oferta venita de la japonezi, de a le antrena soldatii dotati cu arme de foc americane, este foarte tentanta si pleaca in calatoria ce ii va schimba viata. Dintr-un concurs de imprejurari este capturat de rebeli, o comunitate totusi pasnica, formata din samurai si condusa de Katsumoto. Adapostit in casa celui pe care l-a ucis in lupta dreapta, este ingrijit de vaduva acestuia si trebuie sa se acomodeze langa cei doi copii carora le-a ucis tatal. Este o atmosfera linistita in oraselul pierdut pe dealuri, iar Katsumoto nu este doar pastratorul unor traditii indelungate – a dainuirii spiritului samurailor si a protejarii cu orice pret a Imparatului, ci si un om cultivat, care doreste sa isi cunoasca dusmanul si sa se imprieteneasca cu acesta, daca se dovedeste un om de calitate.

Treptat, capitanul Algren se integreaza in aceasta lume si reuseste sa invete pana si calea samurailor, sa se antreneze si sa participe alaturi de noii sa camarazi la lupta impotriva clanurilor din jurul Imparatului, care doresc schimbarea lumii nipone prin integrarea noii tehnologii americane.

The Last Samurai

O lume ne este reliefata: una linistita, plina de traditii si de cutume neschimbate de-a lungul timpului, o tehnica de lupta prin detasare de propriile ganduri, niste principii care nu pot fi evitate cu niciun chip. In aceasta lume, capitanul Algren isi reorienteaza gandurile, isi alege noi prieteni si adera la principiile samurailor. Chiar se indragosteste de vaduva celui pe care l-a ucis si devine prietenul si confidentul (chiar modelul in viata) a baiatului ramas orfan de tata.

Filmul beneficiaza de prestatia a doi actori foarte buni, Tom Cruise si Ken Watanabe, cu o mentiune speciala pentru cel de-al doilea, nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar in anul 2004 pentru acest rol, fiind cel care a sustinut prin prestatia sa adevaratul subiect al filmului: pastrarea traditiilor ancestrale si lupta pentru un ideal. Pana la urma, filmul poate fi redus la urmatoarele cuvinte dintre cei doi:

“-Crezi ca un om isi poate schimba destinul?
-Cred ca un om trebuie sa incerce tot ce ii sta in putinta. Pana cand destinul i se arata.”

Nota: 9/10