Recenzii despre filme si carti.

Lansarea volumului Călătorii în infern de Tvrtko Vujity

Volumul Călătorii în infern îi este dedicat lui Petre Cozma, căruia îi va fi înmânat şi primul volum, în memoria fiului său Marian. Autorul se va afla în ţară în perioada 26-28 noiembrie 2009.

Vujity Tvrtko este un jurnalist de investigaţie ce a realizat o serie de reportaje călătorind în zone de conflict, în spaţii izolate (fie din motive politice – Coreea de Nord, fie din motive de siguranţă şi sănătate – Cernobîlul, fie din raţiuni geografice – Sahara, anumite regiuni din Pakistan), reportaje reunite în Călătorii în infern.

În descrierea experienţelor sale, autorul înlocuieşte relatarea rece, obiectivă cu un punct de vedere mult mai personal, foarte uman. Tvrtko Vujity a fost consulul oficial în Ungaria (2003-2007) al campaniei Uniunii Europene împotriva discriminării, în concursul „Pecs 2010 – Capitala Culturală a Europei” a fost oficial figura reprezentativă a campaniei reprezentând oraşul Pecs. După câştigarea acestui concurs, ziaristul a devenit unul dintre ambasadorii oraşului său natal.

[fragment din capitolul Pakistan. Copiii care mãnâncã gunoi]

Ne-a atras atenţia un hohot de plâns amar. Am pornit dupã sunetul acela sfâşietor care se auzea de undeva, din perimetrul muntelui de gunoi. În scurt timp, am observat un bãieţel aflat în genunchi şi înconjurat de adulţi. Se pãrea cã tocmai fusese pedepsit, deoarece în mâna unui bãrbat atârna un ciomag gros. Lacrimile, care îl înecaserã pânã acum pe bãieţel, au pornit sã curgã şuvoi din ochişorii sãi. S-a trântit cu faţa la pãmânt şi s-a rugat mult timp. ªi-o fi mormãit întreaga viaţã şi l-o fi întrebat pe Mahomed ce pãcat capital sãvârşise în scurta sa existenţã, pentru ca sã merite o pedeapsã atât de asprã.

Ahmed s-a apropiat de grup, a schimbat câteva vorbe cu cei de acolo. Apoi s-a întors la noi şi ne-a povestit urmãtoarele:

— Azi-dimineaţã, bãieţelul a mimat o boalã de piele şi a cerut sulf pentru a se unge. Dar tovarãşii sãi l-au pârât adulţilor cã, de fapt, nici nu era bolnav, ci îşi provocase intenţionat rãni cu o bucatã de lemn tare, pentru ca sã nu fie nevoit sã lucreze astãzi. A fost bãtut pentru asta.

Copilul plângea de ţi se rupea sufletul, iar poziţia lui gârbovitã trãda faptul cã toate arcurile trupuşorului sãu fuseserã deja întinse. La noi, copiii de vârsta lui merg la şcoalã cu pãrinţii de mânã, pentru a-şi ocupa locul în prima clasã şi pentru a asculta cuvintele de salut ale doamnelor învãţãtoare. Acest bãieţel era deja condamnat la o moarte rapidã în cel de-al şaselea an al vieţii sale.

— Dar ce fel de adulţi vor deveni aceşti copii? l-am întrebat pe Ahmed.

— Niciun fel, a sunat rãspunsul. Majoritatea lor sunt orfani, iar orfanii au o şansã mai micã decât alţii de a ajunge la maturitate. Pentru cã de ei nu au grijã nici mãcar pãrinţii lor. Pe aici, mulţi dintre ei cad zilnic victime tifosului, holerei sau altor infecţii provocate de mizerie şi de sãrãcie. Cei extenuaţi fizic, ca acest bãieţel de aici, devin, în general, victime ale negustorilor de organe.

Ca şi cum nu aş fi auzit bine, am întrebat încã o datã:

— Negustori de organe?

— Aşa este. Unele familii din Occident, în special din Statele Unite, vor cu orice preţ sã facã rost de organe pentru copiii lor bolnavi. Existã mari organizaţii criminale a cãror activitate o reprezintã traficul de organe, care viziteazã cu predilecţie taberele pentru refugiaţi. În cel mai bun caz, copiii se trezesc cu urma unei operaţii pe trup şi nici nu au idee cã îşi continuã viaţa, sã zicem, cu un singur rinichi. Dar pot avea o soartã mai rea, dacã este nevoie de un ficat sau de o inimã.

 

 

Tags: Curtea Veche Publishing, lansare de carte, Stiri, Targul de carte Gaudeamus