Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Top 10 locuri de vizitat în Atena

Articol publicat de Jovi pe 14 Iunie 2013
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.2/10 (29 votes cast)

1Nu mai este mult timp până voi ajunge în Grecia, dar mi-am făcut deja temele, mi le voi face și în călătoria mea pe acolo, voi veni cu poze și impresii. Dar până atunci, voi trece în revistă câteva dintre cele mai frumoase locuri obligatoriu de vizitat în Grecia, o țară impresionantă, binecuvântată de zei cu o așezare superbă, un relief variat și, mai presus de toate, un adevărat leagăn al culturii și civilizației.

Azi vom vorbi despre Atena, capitala Greciei moderne, dar care păstrează și multe dintre rămășitele civilizației antice. Care sunt așadar cele mai importante 10 locuri de vizitat în Atena, care sunt obiectivele pe care un turist adevărat (nu un ”umblător prin mall-uri”) nu ar trebui să le rateze?

Partener de călătorie: Bookcity.ro.

10. Zona veche a orașului: Monastiraki. Numită astfel după mica mînăstire din Plateia Monastiakiou, cândva centru al Atenei otomane, Monastiraki este și astăzi locul unde se află bazarul în care se vinde orice. Moscheile Fethiye și Tsistaraki, în care se află Muzeul Kyriazopoulos, amintesc de trecutul oriental al zonei. Zona se află la marginea Agorei romane și cuprinde vestigiile bibliotecii împăratului Hadrian și ineditul Turn al Vânturilor, un orologiu hidraulic.

monastiraki

9. Muzeul de Artă Cicladică. Inaugurat în 1986, alcătuit inițial de Nikolas și Dolly Goulandri, dispune de o colecție excelentă de artă greacă antică, cele mai vechi obiecte având 5.000 de ani. Figurinele cicladice, datând din mileniul III î.Hr., nu s-au bucurat niciodată de aceeași popularitate ca sculpturile clasice. Dar simplitatea caracteristică a acestor statuete de marmură a inspirat mulți artiști ca Picasso, Modigliani și Henry Moore. Intrarea se face prin Conacul Stathatos din Irodotou 1, iar programul este: luni, miercuri-vineri între orele 10,00-16,00, iar sâmbăta între 10,00-15,00.

 muzeul-de-arta-cicladica-din-atena_88fs

8. Muzeul Benaki. La intersecția străzilor Agion Asomaton și Dipylou, se află acest muzeu, care adăpostește una dintre cele mai interesante Colecții de Artă Islamice din lume. Mai mult de 8.000 de opere de artă descriu evoluția artei și civilizației islamice până în secolul XIX. Colecția include o șa de catifea de la Bursa, din secolul XVI și interiorul de marmură al unei săli de recepție din Cairo, secolul XVII (deschis joi-duminică și marți 9-15, miercuri 9-21, intrarea gratuită în fiecare joi).

kvegr0768s

7. Cartierul Plaka. Cartierul vechi de la poalele Acropolelui a fost renovat și readus la starea sa inițială, mașinile au fost interzise în cea mai mare parte. Locul a devenit agreabil, un loc bun pentru plimbări, în care v-ați putea simți aproape ca într-un sat, în special pe străzile înguste ale districtului Anafiotika, sub Acropole. Aici puteți vizita: Colecția de ceramică Kyriazopoulos, din cadrul Moscheei Tsizdaraki (1759), deschisă miercuri-luni 9,00-14,30; Baia turcească Abdi Efendi Hamam pe Kyrristou, datând din secolul XVI (deschisă miercuri-luni 9,00-14,30); Muzeul de Artă Populară Grecească Kydathineon (marți-duminică 10,00-14,00); Muzeul Copiilor (marți-vineri 10,00-14,00, sâmbătă-duminică 10,00-15,00); Muzeul Evreiesc din Grecia (luni-vineri 9,00-14,30, duminică 10,00-14,00).

athens-plaka

6. Pireu. Portul Atenei este un oraș în sine și este locul prin care cei mai mulți oameni trec în drumul lor spre insule. Dacă nu sunteți entuziasmați de bărci, vapoare și iahturi, puteți descoperi și câteva muzee interesante: Muzeul de Arheologie Pireu (deschis marți-duminică 8,30-15,00) posedă un număr mare de opere minunate de bronz; Muzeul Maritim Elen este situat aproape de Portul Zea și este plin de modele de nave din toate perioadele istoriei. Muzeul, Akti Themistokleous în greacă, este deschis de marți până sâmbătă între 9,00-14,00 și duminică între 9,30-14,00.

piraeus2

5. Muzeul Național de Arheologie. Situat la nord de Platia Omovia, aproape de stația de metrou Viktoria, este deschis luni 12,30-17,00, marți-vineri 8,00-17,00, sâmbătă-duminică 8,30-15,00. O plimbare prin camerele Muzeului Național de Arheologie vă oferă un studiu de artă grecească pe cre nu-l găsiți în niciun alt loc din lume. Veți găsi aici materiale din perioada miceniană, din perioada cicladică, arhaică, clasică, eleistică și până la perioada romană. Etajul al doilea contine ceramică antică grecească, dar și fresce minoice de pe insula Thira.

kvegr0230s

4. Agora Greciei Antice – se află la nord de Acropole și este deschisă zilnic, vara 8,00-19.15, iarna 8,30-15,00, taxa de intrare fiind inclusă în taxa de intrare de pe Acropole. Intrarea principală a acestui sit este pe Strada Adrianou, dar există una alternativă în spatele Bisericii Sfinților Apostoli. Deși astăzi Agora pare un câmp acoperit cu ruine, Agora a fost folosită în antichitate pentru toate scopurile publice: comerciale, religioase, politice, sportive, culturale, etc. Trotoarele acoperite (Stoa, de unde vine numele stoicismului) adăpostesc în prezent un minunat muzeu arheologic. Porticul lui Attalos a fost reconstruit în 1953-1956 pe fundațiile originale din sec. II î.Hr. Aici se află astăzi Muzeul Agorei.

athens_agora-stoa_fjenkins_072506_037t8

3. Noul Muzeu Acropole. Aflat sub Parthenon și aproape de stația de metrou Akropoli, noul muzeu este rezultatul unui concurs câștigat de arhitectul elvețian Bernard Tschumi. Din exterior, clădirea din beton și sticlă are un aspect retro înspre mijlocul secolului XX. Preocuparea principală însă este valorificarea luminii naturale pentru a scoate în evidență sculpturile. O pasarelă de sticlă trece peste secțiuni recent excavate ale Atenei antice, inclusiv locuințe, puțuri, lucrări de apă și canalizare, o presă de măsline și chiar o sală de simpozion clasic, cu pardoseală de mozaic. La etajul superior se află piesa de rezistență: o galerie de sticlă care adăpostește o reconstrucție a Frontoanelor Parthenonului, de aceeași mărime și orientare, în timp ce Parthenonul real se conturează în fața ferestrelor. 

acrop-600

2. Acropole. Vom lăsa special Parthenonul la final, chiar dacă mulți ar putea să spună că nimeni nu poate vizita Parthenonul fără să viziteze și celelalte clădiri istorice de pe Acropole. Din păcate, se poate, așa că merită să zăbovim măcar puțin asupra celorlalte lucruri care se pot vedea pe Acropole și asupra istoriei lor. Ce este Acropole? Un deal abrupt, pietros, care a devenit în timp inima religioasă a polisului atenian și care domină astăzi capitala Greciei. Primul care a dat Acropolei o prezență monumentală a fost tiranul Pisistrates, în secolul al VI-lea î.Hr., același stăpânitor care a instituit Jocurile panateniene, ce aveau loc în luna august, o dată la patru ani, în onoarea zeiței Atena.

Athens_Acropolis

Ce putem vizita pe Acropole, în afara Parthenonului: Templul Erechteion – prin tradiție, s-a spus că a fost o ofrandă adusă cetății de zeita Atena. A fost dedicat primelor culte legate de divinitățile Poseidon și Hefaistos. Un element distinctiv al templului este loggia, unde coloanele de susținere au fost înlocuite cu șase subtile figuri feminine numite cariatide. Astăzi, loggia este susținută de copii ale statuilor, iar ceea ce a rămas din statuile originale se află în păstrare în muzeul sitului, ferite de distrugere cauzate de atmosfera poluată a orașului; Propileele – intrarea oficială, deteriorată, în Acropole; Teatrul lui Dyonisos; Teatrul lui Herodes Atticus. Program: aprilie-septembrie zilnic 8.00-19.00, octombrie-martie 8.00-14.30.

1. Parthenonul de pe Acropole. Prin secolul al V-lea î.Hr., când perșii au invadat Atena și au pus idolii lor pe Acropole, conducătorul Cimon i-acomandat arhitectului Kallicrates să facă planurile unui magnific templu dedicat zeiței Atena Parthenos. Construcția templului a fost terminată sub conducerea arhitectului Ictinus, care a transformat planurile originale, construind un splendid templu peripter cu opt coloane dorice frontale, în care fiecare dimensiune, proporție și formă era, pur și simplu, o transpunere a teoriilor aritmetice, geometrice și filosofice ale lui Pitagora și Platon. Una dintre minunile lumii antice rămase în picioare (părerea mea).

parthenon

Vă aștept să îmi spuneți ce alte locuri din Atena merită vizitate, iar eu voi reveni când voi ajunge acolo.

Materiale folosite:

Ghid complet Grecia”, Editura Aquila

Grecia continentală”, Editura Rao

Ghid de călătorie-Grecia continentală”, Editura Niculescu.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Un raspuns la “Top 10 locuri de vizitat în Atena”

  1. […] Așa că dacă vreți să vizitați Atena sau doar să vă convingeți de argumentele mele, nu ezitați să accesați linkul următor: http://filme-carti.ro/stiri/editorial/top-10-locuri-de-vizitat-in-atena-34262 […]

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium