Editorial

Top 10 flori folosite în filme [infografic]

Dacă tot suntem spre sfârșitul Lunii Femeii, Lunii florilor, lunii în care apare primăvara, m-am gândit să nu ratez momentul de a vă prezenta un infografic pe care l-am găsit acum ceva timp și pe care nu vi l-am arătat. Este vorba despre Flori în filme, așadar are oarecare înrudire cu profilul blogului nostru, ”despre filme și cărți”. Desigur, flori găsim în aproape orice film: un îndrăgostit îi dăruiește iubitei sale, un cuplu se plimbă într-un luminiș, plin de flori de munte, cineva intră într-o florărie sau flori devenite doar un decor, dintr-o glastră. Mai mult, să nu uităm numeroasele filme despre sau cu grădinari. Cu toate acestea, sunt anumite filme în care florile nu sunt numai decor, ci au și un rol important în desfășurarea întregului scenariu. (mai mult…)

Fragmente în avanpremieră: ”Constellation”, de Adrien Bosc

Vă prezentăm în avanpremieră câteva fragmente din romanul ”Constellation”, de Adrien Bosc, ce va apărea săptămâna viitoare la Editura Humanitas Fiction, în Colecția Raftul Denisei, în traducerea Marianei Piroteală. Volumul a obţi­nut în 2014 Marele premiu pentru roman al Acade­miei Franceze, Premiul Gironde Nouvelles Ecritures, iar în 2015 Premiul Paris Diderot-Esprits libres. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte, recomandată de Filme-cărți.ro: Roman inspirat din povestea adevărată a prăbuşirii avionului Air France Lockheed Constellation şi a faimoşilor săi pasageri în octombrie 1949. În noaptea de 27 spre 28 octombrie 1949, avionul Con­ste­lla­tion, „noua cometă a companiei Air France“, care plecase de la Paris către New York, se striveşte de muntele Redondo, în largul arhipelagului Azore. La bord se aflau 48 de pasa­geri şi membri ai echipajului, printre care celebrităţi precum boxerul Marcel Cerdan şi violonista Ginette Neveu. (mai mult…)

Ana Blandiana – La aniversară

Articol semnat de Serenela Ghiţeanu Vine o vreme când deşi nu mai avem suflete pufoase şi naivitãţi prin minte, avem în continuare nevoie de a admira. Pentru cã nici mãcar cãlugãrii nu ajung la perfecţiune spiritualã şi, pânã la moarte, cautã şi ei figuri mai luminoase decât propriile lor figuri, ca sã-i însoţeascã şi sã-i inspire. Pe cine mai  vezi, astãzi, demn de a fi admirat? Cine mai are caracter, dovedit, nu mimat? (mai mult…)

Fragment în avanpremieră: ”Odiseea căpitanului Cousteau”, de Alexandru Marinescu

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Odiseea căpitanului Cousteau”, de Alexandru Marinescu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Hexagon. Cartea de călătorie. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte: Atras încă din adolescenţă de mare, Jacques-Yves Cousteau s-a înscris la Academia Navală din Brest. Aşa începe povestea celui care avea să devină unul dintre cei mai mari oceanologi ai lumii. După ce l-a întîlnit pe Philippe Tailliez, Cousteau a făcut primele scufundări şi drumul i s-a deschis larg spre realizarea celui mai mare vis al său: să cutreiere şi să exploreze oceanele lumii. Visul i s-a împlinit cînd a ajuns la comanda navei Calypso, la bordul căreia, vreme de patru decenii, a străbătut imensul continent albastru. A simţit tot timpul nevoia să afle mai mult, să îmbunătăţească metode şi tehnici şi să le împărtăşească, iar din expediţiile sale au rezultat mii de ore de filmări în adîncuri. Din gheţurile Antarcticii pînă în Marea Roşie, Marea Caraibilor şi Marea Mediterană, Odiseea căpitanului Cousteau ne poartă într-o călătorie fascinantă pe urmele celebrului explorator, mereu dornic să se avînte în necunoscut. (mai mult…)

Fragment în avanpremieră: ”Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul  ”Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Fiction. Ltd. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte: Al treilea roman al Simonei Antonescu ne poartă cu două veacuri în urmă, în Principatele Române. De data aceasta, remitizarea istoriei nu doar însufleţeşte destine individuale, ci dă viaţă şi tensiune unor evenimente cruciale de mult arhivate. Această călătorie de şase ani în perioada războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei, este o autentică evadare în trecut. Pe moşiile Ţării Româneşti, grînarul marilor imperii, sau în bătălii pe mare şi pe uscat, pe uliţele tîrgului Bucureştilor, traversate de picioare desculţe şi taine de palat, sau la Constantinopole, în serai şi catacombe, printre intrigi şi capete tăiate, istoria îşi urmează cursul. (mai mult…)

Teatru: “Eu nu contez”, de Florin Coman

“Eu nu contez” Scenariul: Florin Coman Distributia: Marian Râlea, Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Relu Poalelungi, Antonio Tadeusz Mincă, Beatrice Rubică, Altan Safta Zecheria, Georgiana Vrațiu, Ştefan Opreanu Povestea, în linii mari: Un tânӑr de la ţarӑ, altruist și inteligent (numit „Nietzsche” pentru cӑ citește 2 cӑrţi pe saptamana), plin de candoare atunci când vine vorba de oameni, gata oricând de sacrificiu și predispus la acte de binefacere, întâlnește un ministru pe nume Iuda (personaj interpretat de Marian Râlea) care îl scapӑ în câteva rânduri de mânia familiei și a satului. Deși îl ia sub aripa lui protectoare și îi face cunoștinţӑ cu fiica sa, Iuda nu ezitӑ sӑ îl sacrifice pe Nietzsche, trimiţându-l în inima pӑmântului pentru a detona o bombӑ. Actul este cu atât mai crud cu cât se produce exact când Nietzsche aflӑ cӑ a intrat la facultate in Anglia. Scopul acestui sacrificiu constӑ în astuparea gӑurii create în deșertul Sahara, de subţierea stratului de ozon (fapt știinţific confirmat prin proiecţia  pe un trapez din pânzӑ, a unei fotografii cu Stephen Hawking sau a unor ecuaţii complexe). Deși îndrӑgostit de Anstasia (fiica lui Iuda, însӑrcinatӑ cu copilul altuia), Nietzsche acceptӑ sӑ se sacrifice, spre disperarea Anastasiei, resemnarea lui Iuda și bucuria președintelui și a prim-ministrului, care au rezolvat în acest fel problema extincţiei omenirii și își pot vedea liniștiţi de viaţa politicӑ și de bӑuturӑ (în acest sens vedem proiectat pe anterior menţionatul trapez, un film în care cei doi beau împreunӑ, deși la întâlnirea anterioarӑ dӑdeau semne de antipatie reciprocӑ). (mai mult…)

Fragment în avanpremieră: ”Exitus”, de Adrian Georgescu

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Exitus”, de Adrian Georgescu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte: Milo, un copil care îşi pierde tatăl la naştere şi mama înainte de a începe să vorbească, pare predestinat să trăiască înconjurat de moarte. Rămîne curînd şi fără mătuşa care l-a luat în grijă, într-o cocioabă de lîngă un crematoriu pentru săraci şi o groapă de gunoi, ceea ce-i atrage şi porecla funestă Exitus. Singur într-o lume distrusă de ororile războiului, reuşeşte totuşi să rămînă în viaţă, printre oamenii neînsufleţiţi de la morgă şi avînd drept profesori cărţile şi almanahurile găsite printre resturi. În pragul adolescenţei, hotărăşte să iasă între oamenii vii, dar descoperă că aceştia sînt de o cruzime fără margini şi îl expun mereu unor situaţii extreme. Marii conflagraţii i-a luat locul lupta pentru supravieţuire şi între bande, pericolul pîndeşte la tot pasul, dar pe parcursul călătoriei lui spre maturitate răsare şi speranţa că lumea se poate schimba. Uneori de o violenţă de neînchipuit, alteori cu totul înduioşător, Exitus ne arată faţa urîtă a societăţii măcinate de război, în care civilizaţia se transformă rapid şi brutal în sălbăticie şi se recîştigă apoi încet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licăr acolo unde întunericul pare etern. (mai mult…)

Concurs: Câștigă una dintre cele cinci cărți ”Teste de inteligenţă IQ-7”, de Philip Carter! – ÎNCHEIAT!

Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie cinci cărți de la Editura Meteor Press: Trei persoane norocoase și inspirate vor câștiga unul dintre cele cinci volume ”Teste de inteligenţă IQ-7”, de Philip Carter, ce a apărut de curând la Editura Meteor Publishing, în colecția Teste inteligență. Despre carte: Deşi cei mai mulţi oameni consideră că nu se poate face mare lucru pentru a îmbunătăţi gradul de inteligenţă cu care ne-am născut, realitatea arată că, la fel ca muşchii, şi creierul poate fi antrenat pentru a obţine performanţe mai bune. Procesul de gândire şi punctajul obţinut la testele de inteligenţă pot fi îmbunătăţite prin exersarea diferitelor categorii de probleme. (mai mult…)

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Călătorie magică în Oraşul Măştilor”, de Mary Hoffman! – ÎNCHEIAT!

Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie trei cărți de la Editura Meteor Press: Trei persoane norocoase și inspirate vor câștiga unul dintre cele trei volume ”Călătorie magică în Oraşul Măştilor”, de Mary Hoffman, ce a apărut de curând la Editura Meteor Publishing, tradusă de Mihaela-Adina Eros, din seria Stravaganza, . Despre carte: Lucien, un băiat aparent obişnuit din zilele noastre, trece printr-o încercare cumplită şi totul pare aproape fără putinţă de scăpare pentru el. Din întâmplare, la un moment dat ajunge într-o altă lume, ciudată şi misterioasă, aflată în alt timp, graţie unui talisman magic. (mai mult…)

Gândurile sunt lucruri, iar Mintea este Constructorul

Fragment din cartea ”Un Nou Curs de Miracole pentru Era Varsatorului”, de Dr. Joshua David Stone Editura AGNI MUNDI, traducere de Valentina Alexandra Stroiny Fragment realizat de coordonator ediție Maria Cristina Stroiny „Pentru că mintea este constructorul, tot ceea ce gândim poate construi neputințe sau miracole. Gândurile sunt lucruri și pe măsură ce fluxul acestora influențează în mod direct viața unei entități, acestea devin bariere sau trepte de urcat, în funcție de modul în care au fost interpretate. Deoarece gândurile sălășluiesc în minte, ele oferă putere și energie lucrurilor nepalpabile. În acest fel, credința este dovada lucrurilor care nu se pot vedea. Mintea este Constructorul. Conștiința este inițiatorul Creației. (mai mult…)