Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.9/10 (7 votes cast)

BD_Claxton_1.jpgJoi, Facebook-ul românesc a dezbătut intens anunțarea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură 2016 în persoana lui Bob Dylan. Unii s-au bucurat, majoritatea au făcut glume sau au aruncat cu ironii. Dezbaterea nu s-a încheiat joi, ci a continuat și în zilele următoare, probabil se va stinge în 2017, odată cu anunțarea viitorului câștigător. Colegul meu, Alexandru, s-a gândit (foarte bine) că, în cele mai multe cazuri, se pronunță asupra acestui subiect persoane care nu citesc, de obicei, literatură sau, în orice caz, nu l-au citit pe Dylan. Așa am ajuns la următoarea întrebare: Ce părere au despre anunțul de joi oamenii din lumea literară?

Așa că de joi seara tot discut cu prietenii mei din domeniul cultural despre acest lucru și totul s-a transformat într-o anchetă literară pe acest subiect (Între timp, colegii noștri de la Bookaholic au publicat o anchetă similară). Au răspuns pentru noi (și le mulțumesc încă o dată): Robert Șerban, Bogdan Costin, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihail Vakulovski, Ciprian Măceșaru, Radu Găvan, Bogdan Suceavă, Florin Irimia, Claudiu Komartin, Horia Corcheș, Doina Ruști, Dumitru Crudu, Luminița Corneanu, Paul Cernat, Cristina Nemerovschi, Carmen Mușat, Vasile Ernu, Dan Coman, Mihai Iovănel.

Robert Șerban

”Niciun nume de pe lista de candidați la Premiul Nobel pentru literatură nu era mai cunoscut decât Bob Dylan. De la Llosa încoace, scriitorii care au luat importantul premiu aveau… probleme cu notorietatea chiar și în lumea literară, mai toți fiind cunoscuți doar la ei în țară. Cât e el de Nobel, și gloria acestui premiu intră în umbră dacă nu o… luminează cineva. Și atunci cum dai cu o bombă de lumină? Acorzi premiul unui om cunoscut de tot mapamondul. Unuia care nu doar că este un glorios cântăreț, ci și un om care scrie poezie. Unei legende în carne și oase. Lui Bob Dylan, adică.”


Bogdan Costin

”Între celelalte premii Nobel, cel pentru  literatură ar trebui să fie cum e în liceu colegul acela cool şi chiulangiu, cu plete, pasionat de poezie, filosofie şi muzică, printre “tocilarii” clasei, cei buni la fizică, chimie, matematică şi economie sau biologie. Că aşa e literatura printre ştiinţe. Din păcate, încă de la început, dar parcă şi mai mult în ultimii ani, Nobelul pentru literatură a mers către scriitori care mai degrabă seamănă cu “tocilarii” de la celelalte Nobeluri. O mulţime de scriitori populari, iubiţi şi citiţi masiv şi azi, nu au luat Nobelul literar. Salinger, Kurt Vonnegut şi mulţi alţii. Să nu ne minţim că Murakami, Cormac McCarthy, Houellebecq, probabil nici măcar Roth, or să-l ia vreodată. Sunt prea “pop”. Dacă se mai face şi film după cărţile lui, un scriitor poate să-şi ia gândul de la Nobel. Aşa credeam până mai ieri. Cu atât mai mult am fost surprins de acordarea acestui premiu lui Bob Dylan. E un semn bun, cred, de deschidere a Nobelului către arta pop. Deşi probabil domnii din Suedia mă vor contrazice ferm anul viitor. De altfel, fiind voi şi cu filmele şi cu cărţile, vă zic că eu aştept şi primul Nobel pentru un scenarist. Pentru că sunt scenarişti extraordinari care au scris poveşti puternice şi personaje care ţi se fixează în minte şi suflet pentru totdeauna, încât ar merita. Dacă dramaturgii pot lua Nobelul, mi s-ar părea firesc să poată lua şi scenariştii mari.”


Doina Ruști

”La vremea adolescenței mele, pe când traduceam din Caesar, ignorând cu ostentație futilitățile lumii, Bob Dylan îmi intra pe sub ușă, lăsându-mă să-l privesc disprețuitor, convinsă de facilitatea cuvintelor lui, dar în scurtă vreme mă obliga să cobor scările exact ca el, să mă uit pe geam exact ca el. Dacă merită premiul? Merită toate premiile.

 


Bogdan-Alexandru StănescuBogdan-Alexandru Stănescu

”Una dintre problemele Premiului Nobel este pretenția de universalitate, care se lovește chiar de imposibilitatea atingerii acestei universalități. Poți judeca acest premiu comparativ, și atunci mereu vor exista autori care par nedreptățiți, dar poți și înțelege că premiul în sine este dedicat unor scriitori a căror literatură are un impact universal. Iar faptul că Dylan este cunoscut în primul rând ca muzician nu înseamnă că nu e poet adevărat. Mie mi se pare că acordarea Nobelului lui Bob Dylan e o infuzie de viață în venele bătrâne ale Academiei Suedeze. Cine va citi poeziile lui Dylan se va duce probabil, apoi, spre Leonard Cohen, spre Patti Smith și, de ce nu?, va pătrunde în lumea poeziei americane din secolul XX. Asta nu înseamnă că nu plâng cu un ochi pentru alți poeți americani în viață, cum ar fi W.S. Merwin, John Ashbery sau Frederick Seidel. Asta ca să rămân la poezie.”


Ciprian Măceșaru

”Am recitit chiar în noaptea de 13 spre 14 octombrie versurile lui Bob Dylan apărute, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, la Editura Humanitas. Ca și la prima lectură, mi-au plăcut, unele chiar mult. Dylan nu e un scriitor de talia unor Pynchon, Cărtărescu sau Muñoz Molina, asta e foarte clar, dar e un om care face o bună literatură. Că există și un context politic (disputa dintre Hillary Clinton și Donald Trump) care se prea poate să fi favorizat alegerea lui Dylan, e adevărat, dar Dylan aparține, oricât ar încerca unii să conteste acest lucru, și literaturii, nu doar muzicii. Io zic să nu ne isterizăm. Premiul Nobel pentru Literatură nu e neapărat despre cea mai bună dintre cele mai bune literaturi, ar trebui să-nțelegem până la urmă acest lucru.

 


Luminița Corneanu

”De câteva zile aflu că poezia e ceva atât de fragil şi delicat că nu o poți atinge nici măcar cu o notă. Cum să dea, domnule, Nobelul unui cântăreț? Unui compozitor? Hai, fie, unui cantautor?

Chiar şi punând în paranteză o întreagă istorie a poeziei lirice (i.e. “liră-” plus sufixul “-ic”), care porneşte din Grecia antică şi trece prin trubaduri, argumentul, auzit din gura unor români, e descumpănitor.

Oare nu cumva elevii români studiază la literatură, începând cu clasa a cincea, două specii literare – doina şi balada – care sunt, de fapt, cântece populare? S-a gândit cineva că acestea ar trebui, de fapt, studiate la muzică?

Da, poezia a fost la începutul ei şi mult timp după aceea ceea ce azi am numi o artă performativă. Asta nu o face mai puțin poezie, dacă nu cumva vrem să întoarcem pe dos istoria literaturii universale pentru că ne descumpăneşte alegerea unui juriu.

Contestatarilor fervenți ai Nobelului acordat lui Bob Dylan le adresez o  invitație la o simplă şi banală lectură:

“Oh, where have you been, my blue-eyed son?
And where have you been my darling young one?
I’ve stumbled on the side of twelve misty mountains
I’ve walked and I’ve crawled on six crooked highways
I’ve stepped in the middle of seven sad forests
I’ve been out in front of a dozen dead oceans
I’ve been ten thousand miles in the mouth of a graveyard
And it’s a hard, it’s a hard, it’s a hard, and it’s a hard
It’s a hard rain’s a-gonna fall.

Oh, what did you see, my blue eyed son?
And what did you see, my darling young one?
I saw a newborn baby with wild wolves all around it
I saw a highway of diamonds with nobody on it
I saw a black branch with blood that kept drippin’
I saw a room full of men with their hammers a-bleedin’
I saw a white ladder all covered with water
I saw ten thousand talkers whose tongues were all broken
I saw guns and sharp swords in the hands of young children
And it’s a hard, it’s a hard, it’s a hard, and it’s a hard
It’s a hard rain’s a-gonna fall.

And what did you hear, my blue-eyed son?
And what did you hear, my darling young one?
I heard the sound of a thunder that roared out a warnin’
I heard the roar of a wave that could drown the whole world
I heard one hundred drummers whose hands were a-blazin’
I heard ten thousand whisperin’ and nobody listenin’
I heard one person starve, I heard many people laughin’
Heard the song of a poet who died in the gutter
Heard the sound of a clown who cried in the alley
And it’s a hard, it’s a hard, it’s a hard, it’s a hard
And it’s a hard rain’s a-gonna fall.

Oh, what did you meet my blue-eyed son ?
Who did you meet, my darling young one?
I met a young child beside a dead pony
I met a white man who walked a black dog
I met a young woman whose body was burning
I met a young girl, she gave me a rainbow
I met one man who was wounded in love
I met another man who was wounded in hatred
And it’s a hard, it’s a hard, it’s a hard, it’s a hard
And it’s a hard rain’s a-gonna fall.

And what’ll you do now, my blue-eyed son?
And what’ll you do now my darling young one?
I’m a-goin’ back out ‘fore the rain starts a-fallin’
I’ll walk to the depths of the deepest black forest
Where the people are a many and their hands are all empty
Where the pellets of poison are flooding their waters
Where the home in the valley meets the damp dirty prison
And the executioner’s face is always well hidden
Where hunger is ugly, where souls are forgotten
Where black is the color, where none is the number
And I’ll tell and speak it and think it and breathe it
And reflect from the mountain so all souls can see it
And I’ll stand on the ocean until I start sinkin’
But I’ll know my song well before I start singing
And it’s a hard, it’s a hard, it’s a hard, and it’s a hard
It’s a hard rain’s a-gonna fall”


Vakulovski1Mihail Vakulovski

”Eu am fost optimist şi am zis: „hai că la anu’ premiul Nobel pentru literatură va fi cîştigat de un scriitor…” În sens că în anul trecut a cîştigat o publicistă (Svetlana Aleksievici a luat Nobelul pentru literatură doar fiindcă e anti-putinistă de limbă rusă. Bine, dar Vladimir Sorokin, scriitor genial, cum e? Victor Erofefev nu tot anti-Putin e?), acum – un cîntăreţ, OK, un muzician foarte bun, care are texte excelente, dar, sincer, îl prefer – şi ca poet, şi ca prozator – pe traducătorul lui în română. Cînd a cîştigat ultima oară acest premiu un scriitor, Mo Yan, am scris pe facebook: „Premiul Nobel – made in China”. Am fost miştocar și nu m-am putut abţine, iar după aceea l-am citit şi… a devenit unul din scriitorii mei preferaţi. Pe facebook ne mai şi distrăm, dar unii o iau personal, de parcă ar fi fiul ăleia care rupea biletele la cinematograful de la noi din sat, care, cînd auzea că nu ne-a plăcut filmul, lua foc, de parcă mamă-sa ar fi fost cel puţin regizorul filmului. Fireşte că ştim – ştim cu toţii! – că premiul Nobel pentru literatură nu mai e decernat unui scriitor foarte important, cum ne obişnuisem. Dar asta e problema noastră, nu a lor, pînă la urmă.


Radu-GavanRadu Găvan

„Mi-ar plăcea să fim ceva mai relaxaţi în privinţa asta. O opinie e ceva preţios, trebuie exprimată cu grijă şi responsabilitate, nu aruncată ca o piatră pe care o culegi de pe drum. Ne place băşcălia, nu mai respectăm nimic. Ne pricepem la toate. Nu spun că nu este o decizie şocantă, poate nedreaptă, dar nu mă pot opri să nu mă întreb câţi dintre cei care au aruncat cu pietre sunt familiarizaţi cu opera lui Dylan. Sau, ca fapt divers, i-au citit pe Roth, Adonis sau Pynchon. Nu îmi fac griji în privinţa lui Haruki Murakami. Pe el l-a citit mai toată lumea, ceea ce e foarte bine, pentru că e un povestitor excelent. Poate că va lua cândva şi Nobelul. Personal, mă cam îndoiesc. Recunosc, eu nu l-am citit pe Dylan. Nu ştiu dacă o voi face. Poate că Nobelul ăsta e un motiv bun, poate nu. Dar, să fim serioşi, un premiu, oricât de important, nu te face un scriitor mare, ci unul recunoscut, iar Premiul Nobel pentru literatură nu e neapărat despre valoarea literară. Sunt alte premii, Man Booker, IMPAC Dublin, care mi se par mai reprezentative din punct de vedere al valorii literare. Uite, sunt atâţia scriitori uriaşi care nu au primit premiul – Joyce, Tolstoi, Twain, Borges şi aşa mai departe. Contează mai puţin aceşti scriitori în istoria literaturii? Dimpotrivă. Kenzaburo Oe spunea într-un interviu că Premiul Nobel nu are aproape nici o însemnătate în ce priveşte creaţia literară a unui scriitor, dar îi umflă imaginea. Un scriitor mare e mare şi atât. Cu sau fără Nobel. Oricum, peste douăzeci sau treizeci de ani, când voi lua eu Nobelul pentru literatură, toată lumea va fi mulţumită. Sau nu.”


bogdan-suceavaBogdan Suceavă

”Au fost decizii ale comitetului Nobel care m-au emoționat profund, ca atunci când au decernat premiul lui Mario Vargas Llosa, și au fost ani când am fost recunoscător comitetului Nobel pentru că alegerea lor mi-a oferit ocazia să descopăr opera unor scriitori extraordinari, așa cum a fost cazul cu scrierile lui Wole Soyinka, ale lui Derek Walcott sau ale Svetlanei Alexievici. Au fost și ani când nici decizia, nici justificarea juriului nu m-au convins. Îmi dau seama cât de dificil e pentru membrii comitetului Nobel și simt că unele alegeri sunt rezultatul unui compromis între viziunile diferite ale unor specialiști care au și ei dreptul la subiectivitate. În general, evit să acord prea multă importanță distincțiilor literare, unde opțiunile juriilor ni se pot părea uneori profund surprinzătoare. Important e un singur lucru: să citim cu plăcere operele literare ale unor autori din diferite culturi, și să trăim acel sentiment de pasiune în fața paginii de literatură. Or, această pasiune e expresia unei relații directe între mine și un text literar, și nu depinde în vreun fel de recunoașterea vreunei comisii.”


dumitru-crudu-fara-credit-fotoDumitru Crudu

”Toată tevatura asta de acum din jurul premiului Nobel e o oglindă a tuturor scandalurilor legate de de premii în general și, în principal, de premiile care se dau în România sau în Republica Moldova. Nu e premiu care să nu trezească discuții încinse. Tot timpul se vor găsi nemulțumiți care să-i acuze pe jurați că sunt părtinitori, gășcari, și că au nedreptățit adevăratele valori. Juriile sunt subiective și premiile nu se dau pe drept- asta e o opinie care circulă frecvent în lumea culturală românească. Nu-mi amintesc să se fi dat vreun premiu care să fi fost aplaudat de toată lumea. Mereu se găsește câte cineva să strâmbe din nas. De ce oare ar fi o excepție Premiul Nobel? În ce mă privește pe mine, chiar mi-e paralel că l-a luat Bob Dylan și nu l-a luat altcineva, pentru că această recompensă materială și simbolică nu mi-a influențat niciodată simpatiile mele literare. Un scriitor îmi place nu că a luat Premiul Nobel, că m-a atins ce a scris. Nu întâmplător, foarte mulți dintre scriitorii mei îndrăgiți nu sunt nobelizați. Asta e. Ce contează cine a luat Nobelul? Mare lucru! Nu de asta iubesc eu literatura.”


Florin-Irimia1Florin Irimia

”În primul rând vreau să-ți spun că nu prea mă interesează premiile, literare sau neliterare. E normal să existe, e foarte frumos, dar preferințele mele de lectură sau de apreciere a unui film să zicem, nu țin cont de asta. Sunt atâția scriitori/regizori/actori care n-au luat sau nu vor lua Nobelul/Oscarul sau alte premii importante. Ce, crezi că au mai puțini cititori sau fani din cauza asta? Sau sunt mai puțini cunoscuți, apreciați? Să fim serioși, nu premiul te face scriitor mare. Din cauza asta, toată polemica iscată în jurul deciziei de a-i da lui Dylan Nobelul anul ăsta mă cam lasă rece, deși, luat de val, am urmărit și eu reacțiile oamenilor la cald sau chiar la fierbinte, și evident, în linii mari, aceștia se împart în două: cei care cred că merita premiul, și cei care cred că nu-l merita. După care vin nuanțele, cei care cred că-l merita, dar se limitează doar la a spune asta, cei care cred că nu-l merita, dar se limitează doar la a spune asta, cei ce cred că-l merita și se transformă imediat în niște apologeți ai câștigătorului, și în fine, cei care cred că nu-l merita și încep să-l detracteze pe om, de zici că și-a dat singur premiul. Ăștia din urmă sunt cei mai enervanți, apologeții și detractorii, loverii și haterii. Ei le știu pe toate, ei fac și desfac, dacă îndrăznești să-i contrazici, mai ales pe hateri, riști să nu mai faci casă bună cu dânșii toată viața. Până la un punct pot să înțeleg controversa. Dylan e în primul rând muzician, și apoi scriitor, deși la fel de bine se poate susține că în cazul lui partitura și scriitura se împletesc atât de armonios încât e greu să le mai separi. Primul lucru care mi-a venit în minte când am auzit cine a luat premiul pe 2016 a fost, ia uite, Nobel pentru literatură cântată! În același timp, dacă în locul lui Dylan era Roth, Pynchon, deLillo, Oates, Ford, Murakami sau oricare alt scriitor îmi închipui că nu s-ar mai fi iscat nicio controversă, sau oricum nu una atât de mare pentru că toți sunt Scriitori, nimeni nu le mai pune la îndoială talentul, opera, importanța ei ș.a.m.d. Dar ce te faci cu „textierul”, vorba lui Manolescu? Eu cred că Dylan merita din plin premiul Nobel, dar nu trebuia să i se acorde. E ceva în toată morga lui, a premiului vreau să spun, care nu se potrivește cu cine e el. Chiar sunt curios dacă va participa la ceremonie. Și ce va spune acolo. Și-acum să-ascultăm To Ramona. Poezie pură!


NemerovshiCristina Nemerovschi

”Sigur că și mie mi s-a părut o surpriză de proporții când am citit prima dată pe Facebook că Bob Dylan ar fi luat Nobelul pentru literatură. Știi, genul ăla de știre pe care vrei s-o mai verifici din cel puțin o altă sursă, pentru că inițial pare că cineva s-ar ține de glume cu tine. Și nu, nu pentru că Dylan n-ar avea vreo treabă cu literatura, ci pentru că în ultimii ani cei care acordă premiul ne-au obișnuit mai degrabă cu nume cunoscute doar unui public restrâns: Alexievich, Modiano, Mo Yan, cu nume care s-au impus unui public mai larg abia după ce au luat Nobelul – Alice Munro, Orhan Pamuk, Coetzee, chiar și a noastră Herta Muller. În sensul ăsta a fost neașteptat să auzi că laureatul este un artist de care toată lumea chiar a auzit, ba chiar îi și cunoaște cât de cât arta.

Apoi, când m-am gândit a doua oară (și ultima) la treaba asta, mi s-a părut ceva simpatic, emoționant. M-am bucurat că Bob Dylan a luat Nobelul pentru literatură. Că poate l-ar fi meritat (și) alții? Categoric, de fiecare dată sunt și alți scriitori care meritau să fie acolo. Poate că ei vor fi laureații anilor ce vin. Mi se pare interesant ca un premiu să nu intre pe o traiectorie previzibilă, să rămână viu, și să recompenseze diversitatea, până la urmă.

Mai mult decât alegerea în sine, m-a captivat însă modul cum a reacționat lumea noastră literară. Mi-am dat seama încă o dată că, din păcate, cei mai mulți scriitori români nu sunt motivați de talent și pasiunea de a crea literatură, ci de frustrări, invidii, o obsesie aproape perversă pentru capra vecinului, plăcerea de a se face de râs și de lipsa oricărui simț al realității. Mulți au reacționat ca și cum Nobelul ar fi fost un premiu acordat de vecinul de bloc, iar el – scriitorul român – are cuvântul final în a spune dacă a fost dat pe merit sau nu. Am văzut și peste 50 de statusuri pe tema Nobelului la câte un singur autor, unul care, bineînțeles, n-a scris niciodată vreun text literar demn de luat în seamă. Până la urmă, isteria e ridicolă, e un premiu și atât. Dat de niște oameni care au propriile lor criterii asupra valorii, pe care n-or să și le schimbe pentru că tu, din România, faci o petiție în acest sens. S-au făcut o grămadă de comparații lipsite de umor, Dylan vs. Taraful de la Clejani, de pildă, care dovedesc încă o dată frustrarea românului și ridicolul situației. Am mai văzut și cârduri de menestreli pășuniști autohtoni umflându-și ițarii de bucurie că vor fi și ei nobelizați după moarte. Să aștepte, zic, și să-și țină și răsuflarea în timpul ăsta, ne fac un bine.

Repet, mi se pare frumos și emoționant că a luat Bob Dylan Nobelul. Sunt curioasă ce scriitori îl vor primi în anii ce vin.”


Horia CorchesHoria Corches

”Facebookul s-a inflamat, într-adevăr, mai ceva decât în anul precedent. Inițial m-am situat și eu pe poziția celor amuzați. Nu atât revoltat, cât mai ales amuzat. Dylan? Ok. E un pilon în istoria recentă a culturii, pune un jalon în evoluția umanului. Dar Nobelul ar trebui să fie ultimul bastion de apărare al establishment-ului literar, mi-am zis. Ca profesorașul care crede că învățământul trebuie să se facă în uniformă (elevi) și sacou (profesor), cu tablă neagră și cretă, respectiv carte tipărită, nu cu tabletă, laptop și videoproiector, mă întrebam cum să dai Nobelul lui Dylan, când îi ai numai la americani pe o listă foarte-foarte scurtă pe Roth, DeLillo, Franzen etc. (adăugați fiecare după plac). Helău, ați înnebunit? Dylăn? Păi dacă n-ar fi fost el un cântăreț, mai știa cineva că a scris poeziile alea? Bun, e simbol de forță al pop culture, dar asta îl legitimează pentru a lua premiul pentru literatură? De ce nu, atunci, Cohen? De ce nu Andrieș?

Apoi am băut un vin, am mâncat salată cu nuci, aripioare picante (chilli gen) la cuptor cu sos alb, usturoi și mărar, am și dormit la un moment dat (nu mult). Dimineață am băut o cafea și am fumat, am mâncat o bucățică de ciocolată cu aromă de ghimbir peste care am pus un bob de lapte de nucă de cocos și în vârf, tronând, o cireașă decongelată, refrashing totul, de la frigider. Și am ascultat Dylan. Și mi-a plăcut, a mia oară. Păi sigur că mi-a plăcut! Nu mi-am luat sacou mergând spre serviciu (nici la școală dacă mergeam nu mi-aș fi luat), ci o bluză lejeră, cu trei nasturi, sub care se vedeau alți trei nasturi, ai bluzei crem de dedesubt, cusuți pe un tiv retro, kaki. Și mi-am zis waaaw, Dylan a luat Nobelul. Băi, nu e așa rău. Îi scade cota literară lui Roth? Va fi mai puțin sau mai mult citit, mai mult sau mai puțin valoros? N-aș crede! La urma urmei, de ce nu Dylan? Dacă nu se acordă Nobel pentru muzică, de ce n-ar absorbi cel tradițional literar și alte forme de artă, mai ales când au atingere cu literatura? Plus că, să fim drepți, e poezie cea care-i susține muzica. Iar literatura nu se reduce la establishment. Poate că acesta e semnalul pe care Academia suedeză vrea să-l dea: al unei cotituri, o deschidere către marginalitate, către cultura mainstream. Și către o altă înțelegere a literaturii. Un fel de: poezia e peste tot. Zic și eu. Cred că premiul acesta nu mai trebuie văzut în raport cu elitele literare, în sens strict estetic. Ci într-o paradigmă mai largă, a popularităților și a rețelelor de politici regionale și mondiale, culturale și civice. O fi bine? O fi rău? Vom vedea. N-ar trebui să sufere vreun titan de jindul premiului: nu el îi face mari. Cum nu-l face nici pe Dylăn mai Dylan. Tot cam aceiași suntem cei ce-l vom asculta pe el și cei ce-i vom citi pe ei. ”


paul-cernatPaul Cernat

”Nu sînt un fan al muzicii şi versurilor lui Bob Dylan (deşi le preţuiesc) şi, la o adică, îi prefer oricînd alţi cantautori. În planul valorii strict literare, există, fără doar şi poate, nenumăraţi scriitori de pretutindeni care-i sunt mult superiori. Totuşi, ideea nobelizării sale mi se pare binevenită şi demnă de salutat; nu mă surprinde, pentru că Dylan se afla de mult pe lista scurtă a candidaţilor cu şanse. Am scris într-o postare pe facebook că, faţă de 99% din poezia mainstream – de valori variabile, dar sterilă şi autosuficientă – care se scrie azi, îi prefer oricînd pe Dylan, Jim Morisson, Tom Waits, Leonard Cohen, Nick Cave, Jacques Brel sau Vladimir Visotki (poeţi adevăraţi, nu textieri, cum au fost ironizaţi de unii-alţii). Pe lîngă faptul că refac legatura directă, emoţională cu publicul de pretutindeni, pe lîngă forţa de impact a mesajelor lor, ei refac legătura, pierdută în modernitate, cu marea tradiţie poetică a trubadurilor & truverilor şi, mai înainte de ea, a aezilor. Contrar a ce se crede îndeobşte la noi şi aiurea, Nobel-ul literar nu se dă strict pentru excelenţa estetică (nu s-a dat niciodată: majoritatea scriitorilor “mari” nu l-au luat şi nu-l vor lua), ci are un caracter politic – politic în sens larg, evident. El dă, de regulă, un semnal, un mesaj mai general, care unora le convine, altora nu. Ne-am obişnuit, din păcate, să învestim cu un fel de autoritate divină, absolută, acest premiu, desi orice distincţie e failibilă, relativă, şi nu premiile consacră omul, ci viceversa; chiar testamentul lui Alfred Nobel spune că trofeul nu se dă pentru valoarea strict literară, ci pentru cea umanistă adaugată. Or, mesajul umanist-protestatar al lui Dylan a făcut, în perioada flower-power, istorie şi a marcat o epocă aşa cum puţini au făcut-o. Mesajul acestui cantautor, situat la întîlnirea dintre folk-ul lui Woody Guthrie cu poezia lui Dylan Thomas şi a generaţiei beat, este mult mai accesibil tuturor oamenilor de pe glob decît textele unui poet de limbaj foarte valoros, dar dificil traductibil. Îmi place să cred că juriul a vrut să dea şi un fel de premiu dincolo de „conceptul modern de poezie” pe care-l pune, iată, radical în discuţie. Şi e foarte bine că o face: de două-trei decenii, poezia mainstream a intrat în impas şi a ajuns să aibă nevoie de cîrje. În fapt, Bob & Co înseamnă, pentru istoria poeziei, ceea ce a însemnat pop-art în istoria artelor. Generaţia lor a fost, apoi, ultima care a asimilat bine cultura modernă înaltă, inclusiv avangarda contestatară, şi a făcut-o compatibilă cu aşa-numită cultură populară globală. După momentul flower power şi replicile sale din anii `70, lucrurile s-au degradat progresiv şi probabil iremediabil, sub asaltul standardizării consumeriste. Şi nu doar în ce priveşte poezia, ci şi muzica, artele în genere, ajunse azi într-un impas al creativităţii şi originalităţii. Nu aveţi sezaţia că am ajuns să trăim printre cover-uri?

Mi se pare amuzant faptul că, în condiţiile unei nevoi colective nevrotice de omologare identitară prin Nobel, mulţi români, de la scriitori foarte buni la veleitari care-au scris “doar o poezie”, suferă cumplit ca a luat Dylan Nobelul. De parcă sperau că şi ei pot să-l ia, cîndva, dacă vor sta cuminţi la coadă, aşteptînd să vină învăţătoarea de la Stockholm să le verifice temele şi să le dea, apoteotic, premiul cu coroniţă. Nu-i exclus ca multe spirite fine să se speriat, în subconştient, şi de fantoma lui Adrian Păunescu (emul şi traducător al lui Dylan în anii `70). Sau de resurecţia „poeziei barzilor”, în a cărei recunoaştere internaţională văd, pesemne, o regresie, o cauţionare inacceptabilă a primitivismului şi barbariei: cu alte cuvinte, după ce ne-am străduit atîta timp să ne civilizăm, să ne sincronizăm cît mai sofisticat cu Occidentul cel mai avansat, pîrdalnicul de Occident avansat ne lasă în offside, neajutoraţi şi fără criteriile pe care le ştiam.

Dincolo de toate chixurile pe care juriul Nobel le-a dat de la începuturi pînă azi, eu, unul, mă încăpăţînez să cred că premiul de anul acesta reprezintă o excelentă ocazie de a gîndi poezia „outside the box”. Deja disputele pe marginea lui au depăşit orice imaginaţie – oare de cînd nu s-a mai discutat atît de pasionat despre literatură în spaţiul public?! Bref, în opinia mea, premierea lui Dylan nu marchează defel o depreciere a literaturii, ci, dimpotrivă, vine să omologheze, cu sau fără voie, o îmbogăţire a conceptului de literatură pe care multe spirite zise postmoderne o predică, dar puţine dintre ele o practică.”


carmen-musatCarmen Mușat

”Ultimul supravieţuitor al Generaţiei Beat, Lawrence Ferlinghetti, are 97 de ani şi l-a felicitat de curînd pe Bob Dylan pentru premiul primit săptămîna trecută. În opinia lui, acordarea premiului Nobel lui Bob Dylan este un act de curaj din partea Academiei Suedeze. De fapt, Ferlinghetti o spune mult mai tranşant, nemulţumit de faptul că „în timp ce intelectualii dorm, Academia Suedeză a făcut o alegere justă şi potrivită”. La întrebarea reporterului italian ce părere are despre declaraţia lui Norman Mailer – „dacă Dylan e poet, atunci eu sînt jucător de baschet” –, Ferlinghetti răspunde fără ezitare: „ce prostii! Bob Dylan e poet mai presus de toate. A scris cele mai bune poeme suprarealiste din generaţia noastră. Şi, graţie muzicii, a reuşit să ducă poezia acolo unde nu mai ajunsese nicicînd, nici măcar cu Ginsberg.” Ferlinghetti vede în Bob Dylan unicul şi adevăratul moştenitor al Generaţiei Beat în secolul XXI, iar în premiul acordat lui unul pentru întreaga generaţie. Iar Ferlinghetti ştie foarte bine despre ce vorbeşte. La fel de bine ca Salmon Rushdie.

Ce aş putea spune eu, pornind de aici, în legătură cu alegerea de anul acesta a Academiei Suedeze? Poate că ar trebui să renunţăm la prejudecăţi, la graba de a pune diagnostice în lipsa cunoaşterii reale a operei unui autor sau a altuia.  Poate că ar trebui să regîndim noţiunea de literatură şi cea de operă literară, mai aproape de ceea ce a însemnat, de pildă, literatura trubadurilor, a minesengerilor şi truverilor. Cred că nimeni nu se îndoieşte azi că aceştia au fost şi sînt poeţi. Şi oare nu sînt scriitori Georges Brassens, Jacques Brel, Jim Morrison, Leo Ferré, John Lennon, Leonard Cohen şi Bob Dylan?

Alegerea Academiei Suedeze a fost, într-adevăr, surprinzătoare şi a declanşat foarte multe dezbateri. Dar nu e prima şi, mai mult ca sigur, nu va fi nici ultima oară. Să ne amintim cîtă cerneală a curs atunci cînd premiul pentru literatură i-a revenit lui Churchill. A greşit juriul Nobel atunci şi acum? Greu de spus. Se pare că în privinţa lui Churchill n-a greşit, memoriile sale sînt şi astăzi la mare căutare şi, chiar dacă autorul nu este scriitor cu normă întreagă, operei lui nu i se poate contesta calitatea  literară.

Nu mă aşteptam la această alegere, îmi place Bob Dylan, îmi place să-l ascult – muzică şi text deopotrivă. La urma urmelor, un premiu – fie acesta chiar Nobelul – e un premiu, unul singur, iar candidaţii merituoşi sînt întotdeauna mult mai mulţi. Eu cred că e un prilej să recitim un autor quasinecunoscut, în pofida popularităţii sale, şi să avem, la rîndul nostru, curajul de a gîndi în afara şabloanelor.


mihai-iovanelMihai Iovănel

Pentru nici un premiu Nobel nu m-am bucurat cum am făcut-o pentru Bob Dylan. De fapt, dacă mă uit la premiile din 2000 încoace, singurii pentru care am simțit ceva au fost Mario Vargas Llosa (pentru Mătușa Julia și condeierul) și J. M. G. Le Clézio (pentru Proces verbal și Căutătorul de aur). Dar pentru Llosa Nobelul era o știre doar câtă vreme nu l-a luat, iar Le Clézio, dincolo de pasiunea mea pentru două dintre cărțile lui, chiar nu-i mare lucru. În schimb Dylan… Așteptam să-l câștige în 2012, dar nu-i nici o problemă că l-a luat abia în 2016. Puțini scriitori contemporani au generat o literatură secundară comparabilă cu aceea inspirată de Bob Dylan. Majoritatea celor care s-au lamentat joi că se prăbușesc Marile Criterii ale Literaturii pentru că Nobelul îi este acordat unui simplu „cantautor” sau „textier” nu știau despre ce vorbesc. Principalul câștig al acestui premiu este că, după plictiseala din ultimii ani, Nobelul devine imprevizibil. Nu sunt primul care s-o spună, dar o cosemnez.”


Vasile Ernu

”Am doar două observaţii triste. Prima: cu cît într-o ţară se cumpăra mai puţine cărţi, se citeşte mai puţin, are instituţii literare făcute praf şi o literatură mai “elitistă” şi cu multe pretenţii neacoperite, cu atît obsesia pentru Nobel e mai mare. Şi mai observ o chestiune foarte îngrijorătoare: critici de marcă ai literaturii de la noi au o poziţie în această chestiune aproape identică ca spirit cu cea postată pe twitter de Coreea de Nord. Pace.

 

 

 


claudiu-komartinClaudiu Komartin

Nu vreau să mă bag în discuția asta, că văd că toții scriitorii din feed s-au julit rău din cauza alegerii suedezilor. Spun doar că eu i l-aș fi dat lui Tom Waits.”

 

 

 

 

 

 

 


Dan Coman

Bob Dylan: faină alegere, semn că începe dezghețul și la Stockholm.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

3 Raspunsuri la “Merita Bob Dylan Premiul Nobel pentru Literatură? – anchetă literară cu 19 scriitori români”

  1. Alex One says:

    Bine a zis-scris Vasile Ernu.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  2. David says:

    De mulți dintre cei de mai sus nu a auzit nimeni că scriu. Iar Nobelul e al cui vor cei din comitet. Restul discuțiilor sunt o pierdere de vreme.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
    • Jovi says:

      Dacă nu ați auzit dvs., nu înseamnă că nu a auzit nimeni.
      Mai citiți 🙂

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium