Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Darul lui Serafim-CR-800pxFilme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Darul lui Serafim”, de Simona Antonescu, apărut de curând la Editura Cartea Românească. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Romanul Darul lui Serafim leagă trei poveşti istorisite pe trei voci diferite, care introduc cititorul în atmosfera anilor nebuni ai jazzului, ai epocii în care se naşte viteza şi încep să moară vechile convenţii sociale, într-o Românie modernă, doar în aparenţă calmă şi prosperă.

Actori principali: Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai mari industriaşi români din perioada interbelică, producătorul locomotivelor Malaxa, inginer talentat şi figură politică foarte controversată a acelor ani; o candidată la titlul de Miss România 1932, în concursul organizat de revista Realitatea ilustrată; o familie de aristocraţi bucureşteni, cu un destin tragic, şi toţi membrii săi strînşi în jurul celor doi băieţi de vîrstă şcolară.

Ce au în comun toate aceste personaje?

Răspunsul îl ştie numai Serafim, bătrînul cerşetor cu puteri tainice care străjuieşte, în noaptea de Vovidenie a anului 1932, impunătoarea biserică a Amzei.

Fragment în avanpremieră:

III.

– Bogdaproste şi Dumnezeu să-l ierte, răspunsese cerşetorul de fiecare dată, rânduind colacii după reguli numai de el ştiute, prin desagii dosiţi în spatele scărilor.

– Fie primit, mai auzea răspunsul slab al femeii, acoperit de ploaia care începuse încă de la ora aceea.

Din buzunarul tainic de la piept, bancnota domnului Malaxa îi încălzea inima şi-l apăra ca o platoşă de viforniţa de gânduri negre ce se abăteau asupra lui, la vremuri de toamnă ploioasă. Încheieturile îi rămâneau înţepenite în poziţiile în care le prindea somnul, săgetându-i mai apoi trupul întreg cu dureri ascuţite, dimineţile, când încerca să se ridice din culcuşul încropit pe te miri unde.

Se temea că într-o bună dimineaţă, mâna ori piciorul nu vor mai voi deloc a se îndrepta, iar el va merge prin lume cocoşat şi cu braţele-crengi de copac, curbate nefiresc sub porunca durerii.

Se mai temea şi că vreun agent de poliţie cu râvnă la funcţii mai înalte, ori poate numai nou în intersecţia aceea a Amzei, nu-l va mai îngădui sub streaşina îngustă, iar el va fi nevoit să-şi afle culcuş pe lângă ziduri lipsite de Dumnezeu.

Temerile acestea toate îşi aflaseră acum leacul în bancnota cea dăruită de domnul Malaxa. Nicio clipă nu-i trecu prin minte, în vreme ce cerceta posibilele momente în care bancnota i-ar fi putut fi de folos, că ar putea să o schimbe vreodată, să cheltuiască din ea. Prin timp, o vedea pentru totdeauna întreagă la pieptul lui, apărându-l cu puterea cu care subjuga capete încoronate şi stabilea reguli noi în lume.

Cu dulceaţa acestei siguranţe – necunoscute lui până atunci – în suflet, Serafim mai zornăi o dată în palmă monedele dăruite de domnişoara Aglăiţa Vlădoianu. Sunetul lor îi stârni o veselie pe care o arătă lumii din afară numai preţ de o clipă, într-un surâs strâmb cu şiruri de dinţi negri pe la gingii, întrerupţi în două locuri. Dacă lumea s-ar fi mişcat în jurul lui mai încet, pentru ca el să apuce să-şi rostească la timp toate vorbele ce i se îngrămădeau undeva, la îmbinarea sprâncenelor, atunci Serafim ar fi avut multe de spus.

Bunăoară, ar fi vorbit despre aerul rece, îngheţat, care-l împresura ori de câte ori urma să se petreacă o nenorocire în preajma lui. Ar fi spus despre şarpele ce-i străbătea într-o goană scurtă şira spinării atunci când suferinţa lovea în apropiere, ori despre dimineţile calde ce coborau până la picioarele lui, indiferent de ceasul din zi, atunci când îl privea în ochi un om urmărit de noroc.

Oamenii nu aveau vreme pentru vorbele lui amestecate. De ar fi avut un pic de şcoală, ca vorba să-i fie mai cuviincios înşirată pe aţa unei logici, poate că altfel ar fi stat lucrurile. Dar Serafim nu ştia citi.

Cu timpul, se încredinţase singur că nu ştia nici grăi cum se cuvine, de vreme ce nu putuse opri împlinirea niciuneia dintre nenorocirile ce îngheţaseră aerul în jurul lui, câteva clipe înainte de a se întâmpla. Îşi luase demult obiceiul de a rosti – dintre toate cuvintele ce se învălmăşeau în punctul dintre sprâncene – direct pe ultimele, nădăjduind ca acest sfârşit să aibă vreun înţeles pentru cel ce-i stătea în faţă, cu câteva monede întinse către el.

– Concursul nu-i în seara aceasta, domniţă, rostise cuvintele către domnişoara oprită în faţa lui, fără a gândi la ele, aşa cum i se întâmpla adesea. Concursul nu-i în seara aceasta, dar să stai fără teamă, căci norocul a apărut. Doar de ţi-a plăcea, ştiu şi eu ce să zic?

La câţiva paşi distanţă, cele două automobile tamponate din pricina ploii, dar parcă mai mult din pricina celuilalt automobil, plin cu jurnaliştii care fugăriseră până aici elegantul Ford roşu de Burgundia, atrăgeau privirile lui Serafim ca un magnet. Speriată, inima lui alerga în căutarea tâlcului acestei aşteptări noi, încă lipsită de înţelesuri, ce-i grăbea respiraţia.

Aflat încă în ploaie, Nicuşor cerceta bara din spate a Cadillacului domnului Malaxa şi pe cea din faţă a cochetului Ford, liniştind la fiecare gest pe domnişoara rămasă în automobil şi pe patronul său:

– Nu-i nimic. Nu este grav. Doar puţin îndoită tabla la domnişoarele. Ne vedem de drum liniştiţi, şi rezolvăm mâine, pe lumină.

Dreaptă sub umbrela mărginită cu dungi albe, Aglăiţa Vlădoianu uitase să mai respire preţ de o clipă.

Cuvintele potrivite ale cerşetorului din colţul Bisericii Amzei îi opriseră şi în trecut inima în loc. Se întrebase şi în trecut cum poate şti acest biet Serafim să strângă întreaga situaţie – altminteri necunoscută lui – în numai câteva cuvinte atât de grăitoare pentru ea? Cercetase pe vremuri, când încă nu-şi luase acest obicei de a veni să lase obolul de câţiva bănuţi în palma cerşetorului, toate căile prin care îşi închipuise că Serafim ar putea afla taine şi întâmplări între care să poată face mai apoi legături, pentru proorocirile lui scurte, aruncate la întâmplare.

Nu aflase nimic.

Numai Serafim o privea altminteri atunci când trecea pe la el, cu ceva ce semăna a mustrare în ochii pătrunzători.

Despre autor:

Simona Antonescu s-a născut la Galaţi, în anul 1969, şi a copilărit în localitatea Ţintea, judeţul Prahova. După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Naţional „Nichita Stănescu”) din Ploieşti, a urmat cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti.

A debutat în anul 2015 cu volumul Fotograful Curţii Regale, roman care a cîştigat Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2014, şi a devenit în scurt timp bestseller.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium