Fragment în avanpremieră: ”Dansul privighetorii de primăvară”, de Kyung-sook Shin

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul ”Dansul privighetorii de primăvară”, de Kyung-sook Shin, ce a apărut de curând la Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, în traducerea Dianei Yuksel. 

Menționăm că volumul va fi lansat vineri, 24 noiembrie 2017, la ora 16.30, la Târgul de carte Gaudeamus, la standul Editurii Humanitas Fiction. Vor vorbi: Diana Yuksel, Ana-Maria Caia, Dana Pîrvan, Denisa Comănescu

Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Dansul privighetorii de primăvară este o minuțioasă cronică a cre­pusculului unei lumi și o melancolică poveste de dragoste. Plecând de la un amănunt istoric real, Kyung-sook Shin construiește odiseea tinerei Yi Jin, care amintește de Memo­riile unei gheișe. Romanul, al cincilea semnat de Kyung-sook Shin, singura femeie căreia i s-a decernat Man Asian Literary Prize, a cunoscut un succes fulminant atât în Coreea, cât și în China.

Ultimii ani ai regatului Joseon, prins în încleștarea marilor puteri și a in­tereselor acestora în Peninsula Coreeană. Yi Jin, orfană, ajunge printr-o întâmplare la Curtea regală și cucerește cu prospețimea și drăgălășenia ei inima reginei, care îi va deveni protectoare. Minunată dansatoare, de o mare frumusețe și inteligență, educată în spiritul fidelității abso­lute, Yi Jin este cea mai credincioasă slujitoare a suveranei.

Franța, prosperă și efervescentă în plină Belle Époque. Primul său re­prezentant diplomatic în îndepărtatul regat coreean, Victor Collin de Plancy, este un tânăr temerar, iubitor de cultură orientală, colecționar, fascinat de țara în care ajunge și mai cu seamă de dansatoarea de la Curtea regală care vorbește franțuzește.

Contrar tuturor cutumelor, Victor primește permisiunea de a o lua pe Yi Jin în Europa și o introduce în rafinata societate pariziană, unde îi cunoaște, printre alții, pe Émile Guimet, Félix Régamey și Guy de Maupassant, cărora le câștigă admirația. Dar Yi Jin e dominată, înainte de orice, de devotamentul necondiționat pentru regina machiavelică și însingurată și nu ezită să-și sacrifice pasiunea în fața iubirii filiale.

Fragment în avanpremieră:

În ziua în care fusese primit pentru prima dată în audienţă de către rege, Victor se duse să developeze fotografiile făcute cu aparatul lui ascuns la atelierul unui anume Hwang Cheol, din zona Jingogae din sudul capitalei. Pe Hwang Cheol, el însuşi fotograf, îl cunoscuse din întâmplare în magazinul unui negustor de articole fotografice din Beijing. Fotograful coreean vorbea foarte bine limba chineză şi era atât de dornic de a surprinde în imagini tot ce vedea, încât entuziasmul lui era aproape molipsitor. Îi spusese lui Victor că după ce învăţase tehnica fotografiei în China, urma să facă un tur al magazinelor de articole fotografice din Nagasaki, Kobe, Osaka şi Tokyo înainte de a se întoarce în Coreea. Când interpretul legaţiei i-a spus că Hwang Cheol îşi deschisese un magazin în zona Jingogae, Victor s-a bucurat ca de regăsirea unui vechi prieten. Coreenilor nu le plăcea să fie fotografiaţi, prin urmare articolele fotografice erau extrem de rare. Victor se duse personal la magazinul lui Hwang Cheol, convins fiind că avea să aibă nevoie de ajutorul acestuia cât timp se afla în Coreea. Dar mai avea şi un alt motiv: voia să vadă cât mai repede fotografia cu tânăra pe care o întâlnise pe un pod la palat.

Hwang Cheol se arătă extrem de surprins când Victor îi spuse că îl fotografiase pe rege. Din câte ştia el, până atunci singurul care reuşise să-l fotografieze pe suveran era Ji U-yeong, dar şi el se lovise de protestele multor dregători. Probabil curios să vadă fotografiile cu regele, Hwang Cheol termină repede de lucrat pozele şi Victor reuşi să o revadă pe fata pe care o întâlnise la palat. Regăsi aceiaşi ochi negri şi profunzi, care îl priveau cu prietenie şi în care nu se citea nici dispreţ, nici uimire, nici curiozitate. Într-o altă fotografie, din profil, tânăra zâmbea, cu faţa spre însoţitoarea ei. Mai era şi o fotografie în care era surprinsă când cobora de pe pod, cu bluza ei de culoarea jadului şi fusta bleumarin. Victor privea adesea fotografiile pe care le ţinea într-un sertar şi se întreba dacă avea să o mai vadă vreodată. Şi iat-o acum dansând în faţa lui!

Francezul nu era singurul care o sorbea din ochi pe dansatoarea care flutura din manşetele multicolore, privind într-un punct fix. Regele părea şi el vrăjit de dans sau de dansatoare, căci rămăsese cu privirea aţintită asupra ei în timp ce un surâs discret îi apăru în colţul gurii. Unul dintre muzicieni, Gang Yeon, care interpretase la daegeum¹ preludiul Cântecului primăverii timpurii, nu o pierdea nici el din ochi pe fată. Pe măsură ce tânăra îşi executa dansul, privirile celor trei bărbaţi care o priveau din trei unghiuri adăstau tot mai mult asupra ei. Regina îi privea la rândul său pe rege şi pe Victor, care se abandonaseră cu totul farmecului dansatoarei. Regele zâmbi stingherit când îşi întoarse capul pentru o clipă şi privirea sa o întâlni pe a reginei.

„Fata asta e ca o căprioară ce miroase a muşchi de copac. E deosebită şi dacă n-o să moară de tânără, o să plece într-o călătorie peste mări şi ţări. Dacă o ţineţi aproape, se prea poate să vrăjească şi inima Maiestăţii Sale, regele.“

În timp ce-şi amintea de cuvintele femeii-şaman, regina îi surâse regelui privindu-l drept în ochi. Încercase să alunge vorbele femeii din minte, dar acestea parcă i se lipiseră de suflet. Aşa se face că hotărâse să îi ceară lui Jin să se mute la Salonul de broderie. Cât de tulburată a fost fata atunci! Regina oftă adânc amintindu-şi. Fata crescuse lângă ea de la cinci ani. După ce se mai mărise, Jin ar fi vrut să plece de la palat, dar regina a fost cea care o rugase să rămână, să intre în rândul curtenilor.

Ploaia măruntă ce învăluia pavilionul Gyeonghoeru înmuiase până şi pânzele de păianjen. Regina a rămas pe gânduri, cu fruntea încreţită şi privirea pierdută în perdeaua de ploaie. Jin îi fusese aproape de-a lungul copilăriei şi al adolescenţei ei, până şi în momentele de umilinţă pricinuite de evenimentele din anul Imo. Yi Jin rămăsese alături de regină, cu capul plecat a supunere, ori de câte ori pe stăpâna ei o pândiseră primejdii de moarte. „Fata asta e ca o căprioară ce miroase a muşchi de copac.“ Înainte să audă cuvintele acestea regina nu o privise pe Yi Jin ca pe o femeie. Pentru ea Jin fusese o copilă sărmană, apoi o adolescentă drăgălaşă, o dansatoare talentată şi o parteneră inteligentă de discuţii. În ciuda faptului că regulile de la Curte se cereau urmate până şi de copii, regina o ţinea mereu pe Jin prin preajma ei. Îi cerea să îi citească sau să scrie câte o scrisoare pentru ea, iar uneori o punea chiar să îi aranjeze părul. După discuţia cu femeia-şaman regina a început să o privească pe Jin cu alţi ochi şi să descopere că fetiţa care mestecase o pară cu lacrimi în ochi devenise o femeie fermecătoare.

Dansatoarea dădu un ocol mare scenei, gest care simboliza trecerea peste un pod, fluturându-şi poalele hainei ca nemuritorii daoişti. Mişcările ei erau urmărite într-o tăcere de mormânt, din care răzbătea doar tânguiala daegeum-ului, ce părea să imite vâjâitul vântului. Când dansatoarea îşi strânse în mâini manşetele multicolore, încheindu-şi dansul, regina aplaudă prima, spre surprinderea tinerei. După regină au început imediat să aplaude şi invitaţii străini. Interpreţii ezitară puţin, încercând să înţeleagă dacă se cădea să aplaude, apoi izbucniră şi ei în aplauze. Aplaudând pe toată lumea, de fapt nu aplauzi pe nimeni. Între toţi reprezentanţii diverselor ţări, Victor Collin de Plancy era singurul care nu aplauda.

— Se pare că domnului consul al Franţei nu i-a plăcut dansul acesta.

Victor, care era atât de fascinat de dansatoare încât uitase să aplaude, îşi dădu abia atunci seama că regina îl privea. Muzica încetase şi Yi Jin îşi strânsese manşetele şi tocmai se pregătea să se retragă ca o pasăre care se întoarce în cuibul ei.

— Domnişoară Seo! o strigă regina.

Yi Jin, care îşi strânsese picioarele pregătindu-se să plece cu paşi mărunţi, crezu că auzul o înşela. Oare chiar o strigase regina sau i se păruse?

—Domnul consul al Franţei este oaspetele de onoare, dar se pare că nu i-a plăcut dansul dumitale, dat fiind că nu a aplaudat.

— Vă cer iertare, Maiestate.

Yi Jin îşi ţinu răsuflarea făcând o plecăciune adâncă. Dându-şi seama că regina interpretase pe dos gestul lui, Victor vru să intervină, dar se abţinu. Toţi oaspeţii străini erau cu ochii aţintiţi către regină şi dansatoarea ei.

— Ce putem face acum?

— Vă rog să mă iertaţi, Maiestate.

Pe fruntea tinerei apărură broboane de sudoare.

— Cum crezi că ai putea să-l mulţumeşti pe domnul consul al Franţei?

Yi Jin era cum nu se poate mai surprinsă de reacţia reginei. Niciodată nu mai pomenise aşa ceva. Conform uzanţei, o dansatoare avea datoria de a-şi strânge manşetele lungi de îndată ce îşi încheia dansul şi de-a se retrage tăcută, ca şi cum nici n-ar fi existat. Nici aplauzele nu erau permise la palat. Yi Jin era acum în mijlocul scenei pe care nu o putea părăsi, aşteptând decizia reginei în timp ce picăturile de sudoare de pe frunte se prelingeau pe rogojina pe care dansase.

Era imposibil ca regina să nu fi remarcat că azi dansase mai bine ca niciodată Dansul privighetorii de primăvară, şi nu doar pentru că îi ceruse asta cu o seară înainte. Jin avusese un sentiment de bucurie de cum făcuse primul pas în sala de banchet. Se unduia cu uşurinţă în ritmul muzicii, iar manşetele-i lungi parcă pluteau singure. Deşi nu îl vedea pe cel care cânta la daegeum, ghicea de fiecare dată când era Yeon şi se simţea cuprinsă de dorul doamnei Seo amintindu-şi cu drag şi de prietenul ei din copilărie. Dorul şi căldura sufletească îi risipiseră emoţiile, ajutând-o să se mişte cu naturaleţe.

— Te-am întrebat ceva. Ce ai de gând să faci pentru domnul consul?

Nimeni nu înţelegea ce aştepta regina de la ea.

E imposibil să admiri frumuseţea fără o fărâmă de invidie.

Regina o privi pe furiş pe Yi Jin al cărei trup palpita ca al unei păsări cântătoare, în ciuda faptului că era ascuns sub faldurile ample ale costumului, şi nu-şi putu stăpâni admiraţia. Cât e de frumoasă! O privi astfel în tăcere pe tânăra care chiar şi cu capul plecat era frumoasă ca un copac în miezul verii, ca florile de păr, ca mătasea.

Atmosfera era apăsătoare în sala de festivităţi. Se simţea încordarea dintre dansatoarea căreia nu i se permisese să se retragă după încheierea momentului de dans şi regina care domina sala de banchet de la înălţimea tronului său aflat în primul rând. Nici regele nu părea să înţeleagă intenţiile reginei. Doar prinţul moştenitor, care părea plictisit, se întoarse să privească spre iazul peste care ploaia nu înceta să cadă. Fără să fie remarcat de cineva, muzicianul Gang Yeon îşi sprijinise flautul pe genunchi şi nu-şi dezlipea privirea de la spinarea dansatoarei Yi Jin.

Victor, care o pusese în dificultate pe tânăra dansatoare uitând să aplaude la sfârşitul dansului, dădu să i se adreseze reginei, dar Guérin îl făcu să se răzgândească, explicându-i că intervenţia lui nu făcea decât să complice lucrurile.

Reaşezându-se, Victor o privi pe Jin. Fata cu capul plecat, pe care o vedea doar din profil, părea cufundată în gânduri. El nici măcar nu-şi dăduse seama că dansul se încheiase, cu atât mai puţin că ceilalţi invitaţi aplaudau. În clipa aceea, Victor uitase că se afla în compania altor diplomaţi străini, a înalţilor funcţionari de stat coreeni şi mai ales a Majestăţii Sale, regele, şi a familiei regale. O vedea doar pe tânăra dansatoare. Nu auzise când muzica încetase.

— Te-am întrebat ce ai de gând să faci pentru domnul consul, repetă regina cu răceală.

Plecată în faţa suveranei, Yi Jin îndrăzni, în sfârşit, să vorbească.

— Cu voia Maiestăţii Voastre, am să îndeplinesc cerinţele domnului consul.

În rândurile diplomaţilor străini se produse forfotă.

Regina se întoarse către rege:

— Maiestate, aţi auzit ce spune domnişoara Seo?

Regele zâmbi stânjenit.

— Va trebui să îi îngăduiţi domnişoarei Seo să îndeplinească cerinţa domnului consul.

— Cum vă e dorinţa.

Regele înţelese. Severitatea reginei faţă de tânăra dansatoare i se datora. Se lăsase cuprins de admiraţie pentru fată în timpul dansului.

— Nu aveţi nici o îndoială?

— Vă asigur.

Atunci pe chipul reginei apăru un surâs misterios.

— Domnule consul! îl strigă regina pe Victor Collin de Plancy.

Toate privirile se întoarseră spre el. În tăcerea care urmă doar stropii de ploaie care cădeau în iazul din jurul pavilionului se mai auzeau.

— Domnişoara Seo este cea mai talentată dansatoare din regat. Dat fiind că dansul ei n-a reuşit să vă mulţumească, a fost de acord să vă îndeplinească o dorinţă. Ce părere aveţi?

Victor era uluit.

— Spuneţi ce doriţi. Aveţi permisiunea Maiestăţii Sale.

— M-aţi luat prin surprindere, Maiestate. Nu ştiu ce să spun.

— Vreţi să spuneţi că refuzaţi?

Yi Jin, care rămăsese plecată până la pământ în faţa reginei, îşi ridică la un moment dat privirea spre Victor. Se priviră în ochi. Ochii negri ai dansatoarei erau diferiţi de ai tinerei care îl salutase cu prietenie în limba franceză când s-au întâlnit pe un pod la palat; aceştia erau plini de reproş la adresa lui Victor şi de neîncredere. Când lucrurile o luau într-o altă direcţie decât îşi dorea el, Victor considera că cel mai înţelept era să fie sincer. Acum singura şansă era să vorbească deschis.

— Dimpotrivă, e o mare onoare pentru mine să mi se îngăduie să îi cer ceva unui supus al Maiestăţii Voastre. Să fi ştiut dinainte ce ocazie minunată mi se va înfăţişa, m-aş fi pregătit. Ar fi păcat să nu o pot fructifica. Ar fi posibil să-i îngăduiţi domnişoarei să facă o vizită la legaţia franceză?

— La legaţia franceză?

— Da, Maiestate.

— Pentru ce?

— Aş dori să îi arăt sediul reprezentanţei noastre în chip de mulţumire pentru dansul minunat pe care ni l-a prezentat şi, cu îngăduinţa Maiestăţii Voastre, aş dori să îi fac şi câteva fotografii. Mi-ar plăcea să mă însoţească în vizită prin oraş, întrucât eu încă nu cunosc prea bine capitala.

Regina l-a ascultat cu atenţie. Victor încercase să îndrepte lucrurile, dar adevărul era că acum îşi dorea nespus să i se îndeplinească dorinţa. Dacă suverana îi îngăduia tinerei să viziteze legaţia franceză, atunci Victor putea să o vadă de aproape şi putea să stea de vorbă cu ea în linişte.

— Din câte îmi spuneţi acum, s-ar părea că v-a plăcut dansul domnişoarei Seo.

— Desigur, Maiestate.

— Atunci de ce nu aţi aplaudat?

— N-am mai văzut niciodată un dans atât de frumos. Am fost de-a dreptul vrăjit şi, pur şi simplu, am uitat să aplaud.

Sinceritatea lui Victor îi făcuse pe cei din jur să izbucnească în râs, dar s-au liniştit imediat. Regina i se adresă din nou suveranului:

— Maiestate, ce părere aveţi?

Regele o fixă cu privirea pe dansatoare. E adevărat că spusese „Cu voia Maiestăţii Voastre“, dar faptul că promisese să îndeplinească cerinţa consulului străin ridica o serie de probleme, dat fiind că ea era o femeie de la Curte. Cu siguranţă ştia şi ea lucrul acesta, doar era în slujba reginei de mult timp, de când luase foc pavilionul Gyotae.

Regele îşi mută privirea de la tânără spre regină. Era limpede pentru oricine că diplomatul francez nu aplaudase fiindcă se lăsase furat de frumuseţea dansului. Era imposibil ca tocmai regina, care avea o minte atât de ageră, să nu fi înţeles. El, regele, era cel pe care regina îl punea la încercare.

— Cum vă e dorinţa, spuse regele.

— Nu e lucru uşor, Maiestatea Voastră. Gândiţi-vă bine.

— Mi se pare că deja s-a făcut înţelegerea cu domnul consul.

— Decizia vă aparţine, Maiestate. Cine ar îndrăzni să o nesocotească?

Regina insista să audă cum regele îşi dă acordul cu gura lui.

— Bine. Domnişoara Seo are voie să îndeplinească cererea domnului consul al Franţei.

Nici n-a terminat bine regele de vorbit că diplomaţii străini au izbucnit în râsete şi în aplauze zgomotoase. Regina zâmbi misterios. Yi Jin oftă adânc. De câte ori nu-i spusese doamna Seo din Banchon să nu uite că regina era mereu în primejdie? Doar aşa putea pricepe de ce lua anumite decizii. Jin rămase cu capul plecat, dar ridică pentru o clipă privirea spre Victor. Nu îl mai privea nici cu neîncredere, nici cu reproş. Din spatele ei, ochii muzicianului Gang Yeon, care îşi aşezase flautul pe genunchi, îl iscodeau bănuitori.

Tânăra se retrase cu mâinile împreunate, rogojina fu strânsă şi banchetul îşi reluă cursul.

Despre autoare:

Kyung-sook Shin este una dintre cele mai apre­ciate scriitoare contemporane și au­toa­rea coreeană cu cel mai mare succes inter­na­țional, supranumită în Occident „prima doam­nă a literaturii coreene“. Rapiditatea cu care s-au impus romanele și volumele sale de povestiri i-a făcut pe criticii lite­rari să vor­bească despre „sindromul Kyung-sook Shin“. S-a născut în 1963 la Jeong-eup, în pro­vincia Jeolla, și a absolvit cursurile Institu­tului de Arte din Seul. Face parte din „gene­rația 368“ (sampallyuk sedae), a celor care, născuți în anii ’60, au urmat studiile univer­sitare în anii ’80, perioadă tulbure în istoria Coreei, dominată de proteste sociale. A de­butat în 1985 cu volumul de proză scurtă Povești de iarnă, pentru care a primit Pre­miul Munye Joongang, acordat scriitorilor debutanți. Cărțile care au urmat —Aici era cândva o orgă (1992), Tristețe profundă (1994), Camera singurătății (1995), Mâncătorii de cartofi (1997), Câmpurile de căpșune (2000), Violet (2001), Dangătul clopotelor (2003), Dansul privighetorii de primăvară (2007; Humanitas Fiction, 2017), Ai grijă de mama (2009), Voi fi acolo (2010; Humanitas Fic­tion, 2015), Femei neștiute (2011), Povești pentru fiica mea (2013) —i-au adus recu­noașterea în întreaga lume, romanul Ai grijă de mama (2009) fiind tradus în peste patru­zeci de țări. Este, de asemenea, și autoarea a două lucrări de nonficțiune. De-a lungul tim­pului, Kyung-sook Shin fost recompensată cu numeroase premii naționale și internațio­nale: Premiul Hanguk Ilbo (1993), Premiul Hyundae pentru literatură (1995), Premiul Manhae pentru literatură (1996), Premiul pentru literatura secolului XXI (2000), Pre­miul Yi Sang (2001), Prix de l’Inaperçu ( 2009), Premiul „Cel mai bun roman străin al se­colului XXI în China“ (2011), Man Asian Literary Prize (2011), Premiul Hoam pentru literatură (2013).