Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

republica-populara-a-amneziei-800pxFilme-cărți.ro vă prezintă un fragment din volumul Republica Populară a Amneziei. Tiananmen, 1989”, de Louisa Lim, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea lui Ovidiu-Gheorghe Ruţa. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Pe 4 iunie 1989, soldaţii Armatei Populare de Eliberare au deschis focul asupra unor civili neînarmaţi în Beijing, ucigînd sute de persoane. Chinezii care îşi mai amintesc astăzi acest episod de mult şters din memoria colectivă sînt condamnaţi să trăiască la periferia societăţii, căci uitarea trecutului a devenit un mecanism de adaptare esenţial. Louisa Lim reconstituie evenimentele din Piaţa Tiananmen şi, pentru prima dată, vorbeşte despre represiunile brutale din alt oraş chinez, care au fost eliminate din istoria oficială chineză. Ea dezvăluie poveştile unor oameni cărora acele zile le-au marcat viaţa, de la tînărul soldat trimis să elibereze piaţa pînă la unul dintre cei mai de seamă politicieni ai ţării, devenit un cunoscut disident după ce a stat şapte ani în închisoare. Bazată pe declaraţii ale martorilor oculari, pe telegramele diplomatice americane şi dosarele oficiale chineze, Republica Populară a Amneziei readuce la lumină o poveste care timp de un sfert de secol a fost trecută sub tăcere – povestea unei tragedii naţionale care a lăsat răni imposibil de vindecat.

Fragment în avanpremieră:

Noaptea, întregul Chengdu se umple de aromele care se răspândesc de la tarabele cu gustări de pe marginea străzilor. Simţi iuţimea ce‑ţi aduce lacrimi în ochi şi te face să‑ţi lase gura apă a ardeilor iuţi roşii şi a celor de Sichuan, mici muguri maronii care îţi pişcă buzele şi îţi amorţesc limba. Acesta e mirosul Sichuanului: mala, iute şi care te amorţeşte. Iar ca temperament, locuitorii de aici sunt pe măsură. Sunt iuţi la mânie şi se răzvrătesc aprig împotriva autorităţilor centrale.

După moartea lui Hu Yaobang, evenimentele din Chengdu au oglindit ce se întâmpla în capitală, deşi cu o anumită în­târziere. Prima adunare comemorativă din Piaţa Tianfu a avut loc la două zile după moartea lui Hu Yaobang şi o demonstra­ţie de proporţii s‑a închegat abia după cinci zile. La 21 şi 22 aprilie se desfăşurau deja marşuri impresionante şi se făcuseră şi nişte arestări, dar boicotarea cursurilor şi greva foamei au avut loc abia după 15 mai, la câteva zile după ce studenţii din Beijing începuseră să refuze să mai mănânce. La acea dată, facultăţile din Chengdu deja erau în plin protest, mai ales noaptea, când în campusuri se auzeau scandările şirurilor de studenţi care le străbăteau strigând sloganuri, cântând „Inter­naţionala” şi adunându‑se în faţa apartamentelor personalului didactic.

Însă cererile lor erau diferite de cele ale studenţilor din Beijing. „Unul dintre cele mai importante lucruri care mi‑au rămas în memorie e acela că nu a fost un protest în favoarea democraţiei”, a spus Paul Goldin, pe atunci un student ame­rican care studia chineza la Universitatea din Sichuan, astăzi profesor de limba chineză la Universitatea din Pennsylvania. Din perspectiva lui, scopul studenţilor a fost să purifice sistemul din interior, în încercarea de a obliga Partidul Comunist să se ţină de cuvânt. Nu aveau intenţia să răstoarne regimul. „S‑a vrut a fi un protest împotriva corupţiei”, a spus Paul Goldin, şi aşa a rămas până aproape de final. „Foarte, foarte târziu, după ce toată lumea a aflat despre construirea [unei versiuni chineze a] Statuii Libertăţii la Beijing, au început oamenii să utilizeze cuvinte precum «libertate» şi «democraţie».”

De aceeaşi părere era şi Jan De Wilde, pe atunci consulul general al SUA la Chengdu. Acesta a spus referitor la protes­tatari: „Nu cred că aveau nici cea mai vagă idee despre ce însemnau libertatea şi democraţia în China sau oriunde altundeva. Acţionau aproape în exclusivitate în cadrul de refe­rinţă al unui stat cu partid unic”. Oficialii Partidului pe care îi cunoştea el arătau înţelegere faţă de studenţi, în parte da­torită popularităţii de care se bucura pe plan local Zhao Ziyang, liderul reformist al Partidului, care era secretarul PCC din Sichuan când a început să‑şi facă cunoscute reformele înnoi­toare.

La Chengdu, momentul de cotitură al mişcării s‑a produs în zorii zilei de 16 mai, când peste 1.000 de poliţişti s‑au încăierat cu vreo 200 de studenţi şi i‑au bătut cu bâte şi centuri, încercând să golească piaţa. Judy Wyman Kelly, o americană ce‑şi făcea studiile doctorale în domeniul conflictelor sociale din istoria modernă a Chinei, consideră că acest incident a stimulat mişcarea, atrăgându‑i inclusiv şi sprijinul conducerii universităţii, care înainte închisese porţile ca să‑i împiedice pe studenţi să participe la demonstraţii. Wyman Kelly îi pri­vise pe studenţi cu scepticism la început, considerând că baza lor de susţinători era prea redusă, dar a remarcat că violenţele poliţiei contra lor au dus la un val de simpatie publică. Într‑o scrisoare trimisă celor de acasă, ea a scris: „Toţi aceşti studenţi sunt în grevă, iar profesorii au ieşit alături de ei ca să‑i susţină. Chiar şi muncitorii, ziarele şi elemente din Partid îi susţin. Nu am mai văzut o asemenea mobilizare populară, nici aici, nici în SUA. Aproape toată lumea pare să‑i susţină pe studenţi şi, din aceleaşi motive, aproape nimeni nu pare să aibă încre­dere în conducătorii de la vârf”.

În vreme ce protestele sporeau în intensitate, creşteau şi optimismul şi speranţa în capacitatea maselor de a aduce schimbarea. Chiar şi relatarea oficială dintr‑o secţiune despre revolte din Anuarul oraşului Chengdu (1990) comentează despre această schimbare de percepţie, remarcând că sute de mii de oameni au ieşit pe străzi imediat după acţiunea poliţiei, iar 1.700 de studenţi au făcut greva foamei.

Chengdu a devenit un punct central pentru demonstranţi, care au sosit în număr mare din regiunile învecinate, unele delegaţii venind de foarte departe din vest, chiar şi din pre­fectura tibetană Aba, ca să ia parte la proteste. Studenţii şi‑au exprimat speranţele şi aspiraţiile în afişele pe care le‑au lipit pe ziduri. Pe ele se puteau citi sloganuri precum „Dacă nu putem trăi liberi, ar trebui să murim luptând!”. Faptul de a protesta a devenit atât de normal, încât în anumite cercuri salutul standard „Ai mâncat?” a fost uneori înlocuit, pe jumă­tate în glumă, cu „Ai fost deja la demonstraţii?”.

Despre autor:

Louisa Lim este visiting professor la University of Michigan. A fost corespondent în China pentru NPR şi BBC. A făcut reportaje despre Tibet şi despre avorturile ilegale din Coreea de Nord şi a participat la realizarea serialului multimedia „New Believers: A Religious Revolution in China”. A făcut parte din echipele NPR care au cîştigat mai multe premii pentru reportajele despre cutremurul din Sichuan din 2008 şi despre Olimpiada de la Beijing.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium