Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Despre Nobel: Patrick Modiano sau o discreţie eficace

Articol publicat de Jovi pe 21 Octombrie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)

Patrick ModianoGuest post de Serenela Ghiţeanu

Născut în 1945, Patrick Modiano are un pu­­blic fidel, dar nu a dat naştere vreunor polemici, nu a supărat cu adevărat pe ni­meni, aşa cum nici nu a entuziasmat pe ni­meni. În apariţiile sale de la televizor, din emisiunile lui Bernard Pivot, scriitorul s-a dovedit un personaj mo­nosilabic, care îşi lasă în sus­pensie toate frazele, du­pă ce lansează celebru-i tic: „C’est compliqué…“. Înalt, tipul introvertitului prin de­finiţie, Modiano a rămas aproape neschimbat mulţi ani de la debut. Ca şi opera sa. În jur de 30 de romane, toate scurte, al­cătuiesc o largă temă cu variaţiuni.

Romanul de debut La Place de l’Etoile (1968) prezintă deja liniile de forţă ale ope­rei sale: perioada ocupaţiei naziste ca epo­că ambiguă, tulbure, pe care autorul ajun­ge să o mitizeze în cele din urmă, în felul său, figura tatălui, care se derobează res­ponsabilităţilor paterne, fi­gură autoritară, obsedantă şi dureroasă, chestiunea ori­gi­nii evreieşti, bănuite, mereu pro­ble­ma­ti­ce.

Tânărul scriitor Modiano fa­ce aici dovada unui talent pe care nu îl va mai exersa după aceea: el parodiază stilul lui L.F. Cé­line. La vâr­sta de 22 de ani, Modiano îl in­terpelează astfel pe au­to­rul Morţii pe cre­dit, cel care, după Proust, e considerat cel mai mare ro­man­cier francez al secolului XX, dar care e ma­culat de scrieri an­ti­se­mite şi de co­la­bo­ra­ţionism. În 1978 Mo­dia­no primeşte Pre­miul Goncourt pentru ro­manul Rue des boutiques ob­scures. Cu toate acestea, ră­mâne un scriitor discret, care apare puţin şi vorbește despre sine şi mai puţin. Toate romanele sau récit-urile lui Modiano (La Ron­de des nuits, Les Bou­le­vards de cein­ture, Villa tris­te, Vestiaire de l’en­fance, Vo­yages de noces, Un cirque passe, Fleurs de ruine etc.) par a fi fost scrise unul după altul, pentru că nu există nicio schimbare nici în tipul scriiturii, nici în universul ro­manesc.

Lumea ficţională a lui Modiano este o lu­me închisă. O dată pentru că se con­cen­trează pe căutarea de sine a eroului prin­cipal, un tânăr care porneşte pe urmele părinţilor săi, în special ale tatălui, sau pe urmele propriei sale tinereţi, atunci când e un adult chinuit de probleme ne­re­zol­vate de demult. Nu există timp prezent în cărţile lui Modiano, iar de viitor nici nu poate fi vorba: tot ce există pentru Mo­diano este Trecutul. Ca sub un clopot de sti­clă, Modiano întoarce pe toate feţele anii Ocupaţiei şi anii de după război, pla­sând acolo personaje intrigante sau în­du­ioşătoare, oarecum şarjate, toate foarte ro­maneşti, am zice. Chiar când acţiunea ro­manului are loc undeva prin anii ‘60 sau ‘80, Timpul e acela al Ocupaţiei, iar pre­zen­tul e palid, un fel de gară pustie din ca­re eroul pleacă, iar şi iar, către anii ‘40.

Patrick_ModianoO lume închisă, apoi, pentru că ea revine sistematic la perioada ocupaţiei naziste, nu pentru a relua temele clasice ale isto­ri­cilor. Dimpotrivă. Ceea ce îl interesează pe Modiano este cenuşiul, amestecul din­tre bine şi rău din acea perioadă, felul în care un personaj aparent banal poate fi un traficant periculos sau doi tineri inocenţi pot fi protejaţi de un grup de con­tra­bandişti. Dar Ocupaţia este mai mult de­cât atât la Modiano. Eroul principal al ro­manelor modianiene, ca şi scriitorul de altfel, abia se naşte când această perioadă luase sfârşit: ea e concepută ca o matrice existenţială enigmatică. Din ea provine el, eroul, ca dintr-o entitate angoasantă. Ne­cunoscând-o direct, scriitorul îşi poate, de­sigur, proiecta nesfârşite „filme“ (Mo­dia­no a fost şi scenarist de film), fan­tas­mând astfel în toate romanele sale, iar far­mecul acestora provine în primul rând din capacitatea sa de a transfigura mereu pu­ţin altfel această lume pierdută. Far­mecul este şi calitatea principală invocată atunci când se vorbeşte despre literatura lui Modiano…

A doua sursă a farmecului romanelor lui Mo­diano vine din faptul că naratorul a ră­mas fixat, psihologic, în vârsta ado­les­cen­ţei. Lumea lui, cu nobili decăzuţi, cu ar­tişti de variétés, cu traficanţi me­lan­colici, cu tineri debusolaţi, totul e privit prin ochii creduli şi uşor resemnaţi ai unui ado­les­cent singur. Eroii tineri ai lui Mo­diano sunt orfani sau abandonaţi de pă­rinţi, petrec mult timp prin baruri şi ca­fenele, locuiesc mereu altundeva, în case de împrumut, în hoteluri sau în internate şcolare. Ei cu­nosc diverşi „părinți de sub­stituţie“, marginali într-un fel sau altul, care-i apără o vreme, apoi îi abandonează fără explicaţii. Ceea ce rămâne, după 20 sau 30 de ani, de pe ur­ma acestor per­so­naje sunt nume care se do­­vedesc a fi fost false, adrese vechi, no­ta­te într-o agendă, numere de telefon la ca­re se aud zgomote bizare, fotografii care mai mult sporesc mis­terul decât îl dezleagă. Eroul principal modianian, fie că e în cău­tarea tatălui, fie a unei femei iubite de­mult şi dispărută brusc, fie a unui bărbat care era să îl de­porteze pe tatăl său, se de­dă unei de­tec­tivistici neobosite, iar finalul anchetei sale private e mai puţin im­por­tant decât toate gândurile şi sentimentele care au putut fi exprimate cu această ocazie.

Se poate spune că trăsătura definitorie a acestor romane este discreţia: dramele sunt sugerate, nimic nu e strigat, nu exis­tă revolte, totul e şoptit, notat aluziv, men­ţinut în regimul surdinei.

modianoSe poate spune că Modiano e, şi el, „în căutarea timpului pierdut“, în căutare de sine, în căutarea unor părinţi care au for­mat un cuplu pentru puţin timp, apoi l-au abandonat, în căutarea adevărului despre lu­cruri impenetrabile, care pot fi (re)­in­ventate, dar niciodată cunoscute aşa cum au fost. Livret de famille sau Un pedigree sunt, astfel, cele mai autobiografice ro­mane ale lui Modiano. În 1997, Modiano se uită pe sine şi scrie Dora Bruder, o car­te-anchetă despre un caz real, o ado­les­centă evreică fugită dintr-un internat şco­lar din Paris, în timpul Ocupaţiei. Plecând de la câteva fotografii, autorul încearcă să redea viaţa unei fete pe care vârtejul is­toriei a răpit-o în mod straniu.

În stilul său ultradiscret şi minimalist, Mo­diano a scris o operă preocupată de me­mo­rie, personală şi colectivă, de tragicul şi micile miracole ale condiţiei umane. Fără să se lase influenţat de evoluţiile sau re­voluţiile de lângă el, Modiano scrie, de pes­te 40 de ani, o operă uşor recog­nos­ci­bilă prin tematică şi atmosferă, o operă care ne face să ne confruntăm cu angoase existenţiale general umane, punând în evidenţă latura poetică a unor destine ima­ginate sau reale.

(Articolul a apărut inițial în Revista 22 și a fost preluat cu acordul autoarei acestuia, Serenela Ghițeanu, căreia îi mulțumim.)

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium