Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (29 septembrie – 5 octombrie 2014)

Poster Oficial Barbati MistoȘtirile săptămânii: Filmul de comedie BARBATI MISTO este susținut de concerte ale trupei byron; Regizorii Sergei Loznitsa și Radu Mihăileanu la București: despre Ucraina, conflicte și cenzură; Anim’estul celor mici : programe speciale pentru copii, în cadrul Minimest; au apărut posterul, distributia si scurt sinopsis al filmului românesc Cuscrii; Copiii teribili ai Berlinalei, în premieră la BIEFF.

Filmul de comedie BARBATI MISTO este susținut de concerte ale trupei byron

În data de 7 noiembrie va avea loc premiera comediei Bărbați Mișto în cinematografele din întreaga țară. Filmul este o producție Irlanda/UK, iar regia este semnată de John Butler. Este primul titlu distribuit de compania Freealize în cinematografe. Din distribuție fac parte actorii: Andrew Scott, Hugh O’Conor, Peter McDonald, Brian Gleeson, Andrew Bennett, Michael Legge și Amy Huberman.  Regizorul John Butler (”Your Bad Self”) debutează cu acest lungmetraj, o comedie hilară și emoționantă despre prietenia între bărbați – dezvoltat și co-scris cu actorul / scenaristul Peter McDonald și produs de Rebecca O’Flanagan și Rob Walpole (”The Good Man”).

Sinopsis

Un viitor mire, acceptă, fără prea multă tragere de inimă, să petreacă un week-end al burlacilor cu prietenii săi, în aer liber, undeva în partea de vest a Irlandei. Spre disperarea lor, ei sunt însoțiți de fratele imprevizibil al miresei, un mascul alfa cunoscut sub numele de „Bormașină”, a cărui personalitate explozivă și leadership haotic îi poartă pe toți într-o aventură de neuitat.

Este un film despre prietenie, dragoste, curaj, regăsirea de sine și…hituri U2, presărat din plin cu umor de replică, de situație, de caractere sau absurd. Este o comedie perfectă cu #bărbațimișto îndrăgostiți sau în căutare de #femeimișto, care dezvăluie adevăruri din viețile și sufletele unor oameni pe care e foarte ușor să îi iubești și ți-e drag să îi descoperi așa cum sunt.

Principalii susținători ai filmului sunt membrii trupei byron care vor face un turneu de promovare a acestui titlu în câteva dintre orașele în cinematografele carora va fi programat filmul.

Bărbaţi Mişto e un film care ne-a plăcut tare mult; un film despre prietenie, în primul rând, cu un ton fermecător şi un umor savuros. Ne bucurăm să luăm parte la promovarea acestuia aşa cum ştim noi cel mai bine, cântând, şi abia aşteptăm să ne revedem la concerte şi să râdem împreună în sala de cinema!”, spun cei de la byron.

Maidan_Sergei LoznitsaRegizorii Sergei Loznitsa și Radu Mihăileanu la București: despre Ucraina, conflicte și cenzură

Unul dintre cele mai fierbinți subiecte ale momentului va fi discutat la București de un martor direct al evenimentelor din Piața Independenței din Kiev: Sergei Loznitsa. Prezent la prima ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, cu My Joy (2010), regizorul revine în octombrie cu Maidan, un documentar despre protestele din Ucraina, lansat anul acesta la Cannes. Împreună cu doi cameramani, Loznitsa a surprins momente unice din culisele conflictelor care au dus la moartea a câtorva zeci de oameni. Potrivit criticilor, Maidan este, deopotrivă, un document istoric și o operă de artă impresionantă. Extrem de vocal împotriva lui Vladimir Putin, Sergei Loznitsa declara la Cannes că regimul de la Moscova duce o „campanie de teroare” împotriva celor care i se opun, una dintre victime fiind regizorul Oleg Sentsov, arestat de câteva luni de serviciile secrete rusești.

Loznitsa s-a născut în Belarus, a crescut la Kiev și a studiat la Institutul Cinematografic de Stat din Rusia. Timp de mai mult de zece ani, începând din 1996, a călătorit prin Rusia și a regizat 12 documentare multi-premiate. Primul lungmetraj de ficțiune, My Joy, l-a adus în competiție la Cannes. A revenit cu In the Fog (2012), care a câștigat Premiul FIPRESCI și l-a confirmat ca pe una dintre cele mai importante voci ale cinema-ului contemporan.

Caricaturistes - fantassins de la democratie_George BushDespre cenzură și artă în zone de conflict va vorbi și Radu Mihăileanu, renumitul cineast român stabilit în Franța. Acesta va introduce documentarul pe care l-a produs, Caricaturistes – Fantassins de la démocratie, regizat de Stéphanie Valloatto și lansat într-o proiecție specială la Cannes. Pornind de la prietenia sa cu celebrul Plantu, caricaturistul „Le Monde” de mai bine de 40 de ani, Mihăileanu a avut ideea unui documentar în care artiști din diferite colțuri ale lumii să povestească despre lupta lor cu democrația, prin caricaturi. Alături de Plantu, în film apar alți 11 „infanteriști ai democrației” din Rusia, Tunisia, SUA, Burkina Fasso, China, Algeria, Coasta de Fildeș, Venezuela, Israel și Palestina. În Rusia, de pildă, talentatul Mihail Zlatkovsky, cenzurat de regimul lui Putin, lucrează ca șofer clandestin de taxi. Radu Mihăileanu se va întâlni cu publicul și cu presa din România.

Din Ucraina vine și șocantul The Tribe, regizat de debutantul Miroslav Slaboșpițki și distins cu Marele Premiu al secțiunii Semaine de la Critique. Acțiunea se petrece într-o școală pentru surdo-muți, actorii sunt non-profesioniști surdo-muți, iar filmul nu conține nici dialog, nici subtitluri. Un tânăr ajunge în internatul acestei școli și intră în anturajul unei găști care se ocupă cu prostituția. După ce se îndrăgostește de una dintre fete, încearcă să spargă regulile lumii brutale și absurde în care a intrat. „The Tribe nu prea seamănă cu nimic din ce ai văzut până acum”, semnala „Film Comment”, adăugând: „A fost cel mai surprinzător, mai inventiv și mai tulburător film de anul acesta, de la Cannes”.

Un alt subiect fierbinte pe agenda lumii este abordat în Timbuktu, de Abderrahmane Sissako, câștigător al Premiului Juriului Ecumenic la Cannes și propunerea Mauritaniei la Oscar. Pornind de la o știre despre un cuplu omorât cu pietre pentru vina de a fi avut copii în afara căsătoriei, Sissako urmărește transformările din țara sa natală, Mali, după venirea islamiștilor fundamentaliști. În Timbuktu, altădată un oraș bogat în tradiții, tinerii fanatici înarmați au interzis plăceri simple, ca muzica sau fotbalul, și veghează agresiv la păstrarea regulilor impuse în special femeilor. „Filmul i-ar putea ajuta pe oameni să înțeleagă ce se petrece acolo”, a declarat Sissako la Cannes, făcând referire la gruparea radicală ISIS. Timbuktu este cel de-al treilea film al său proiectat la Cannes, după Waiting for Happiness (2002) și Bamako (2006).

Timbuktu va fi distribuit în România de Clorofilm, iar The Tribe, de Transilvania Film.

Minimest (3)Anim’estul celor mici : programe speciale pentru copii, în cadrul Minimest

Nici bine nu a început grădiniţa ‒ sau şcoala, după caz ‒ că prichindeii au parte, în primele zile de octombrie, de un nou prilej de relaxare şi destindere: între 3 şi 12 octombrie, Festivalul de Film de Animaţie Anim’est îi invită pe cei mai mici iubitori ai animaţiei în cinematografe. Secţiunea specială Minimest pregăteşte, la cea de-a noua ediţie a festivalului, o serie de proiecţii, activităţi interactive şi ateliere menite să le înfăţişeze celor mici, prin intermediul animaţiei, o mulţime de lumi posibile.

De vineri până duminică, în cele două weekenduri ale festivalului (3-5 şi 10-12 octombrie), o serie de proiecţii ale unor filme de animaţie recunoscute şi îndrăgite, şi altele proaspăt ieşite din studiouri celebre, îi aşteaptă pe cei mici în număr mare, în cinematografele Elvira Popescu şi Studio. Accesul adulţilor nu este, nicidecum, interzis!

Pim şi Pom, marea aventură ( r. Gioia Smid), animaţia de lungmetraj olandeză bazată pe seria desenelor publicate, în anii ’60, de celebra ilustratoare Fiep Westendorf, după poveştile scrise de Mies Bouhuys, dă startul proiecţiilor din cadrul Minimest ‒ o poveste despre prietenia dintre două pisici, Pim cea aventuroasă şi Pom cea prudentă. Un alt lungmetraj al secţiunii este Mama mea este în America şi l-a întâlnit pe Buffalo Bill, o animaţie 2D despre familie, generozitate şi uşurinţa cu care copiii îşi fabrică scenarii pozitive. În regia lui Marc Boréal şi Thibaut Chatel, co-producţia Franţa-Luxemburg deţine în palmares o distincţie specială obţinută la Annecy, precum şi premiul pentru cel mai bun film european la Lucas Internationles Kinderfilmfestival. O drăgălaşă albinuţă cu ochii mari şi verzi vine să zumzăie, la Anim’est, o poveste despre prietenie şi loialitate: Albinuța Maya – Filmul, animaţia în regia lui Alexs Stadermann, bazată pe seria de cărţi pentru copii din 1912 şi serialul difuzat de ABC TV, completează lista de lungmetraje dedicate celor mici.

22 de scurtmetraje de animaţie ce vor fi proiectate în trei calupuri separate intră, anul acesta, în competiţia pentru trofeul Minimest. După ce a câştigat premiul publicului la Annecy, soseşte la Bucureşti animaţia franceză cu păpuşi Tigaia lui Anatole (r. Eric Montchaud), despre micuţul Anatole şi misterioasa tigaie pe care o cară, mereu, după el. Un alt deliciu al programului de scurtmetraje este animaţia 3D CGI SNAP (r. Thomas G. Murphy), câştigătoare a premiului pentru cea mai bună animaţie la UK Film Festival şi pentru cea mai bună comedie, la Cinegrasse. Acestora li se adaugă şi alte titluri atrăgătoare: Căpitanul curajos (r. Katrina Mathers, Graeme Base), animaţia australiană premiată la Aspen Shortsfest şi Omaha, ce îi poartă pe micuţi într-o călătorie imaginară alături de Will şi prietenul său, un motan, Ahco şi drumul spre casă (r. Soyeon Kim), co-producţia Coreea-SUA ce propune un alt tip de călătorie, înduioşătoare, a unui pui de elefant în căutarea mamei sale, sau animaţia 3D La şi Mi (r. Christophe Defaye, Olivier Defaye), proiectată anul acesta la Cannes şi la Toronto Film Festival, ce vine să ilustreze o întâlnire la jumătatea drumului dintre La, băieţelul timid, şi Mi, fetiţa fără prieteni.

Minimest (2)

Secţiunea specială Ţara invitată: Danemarca pregăteşte, de asemenea, o serie de lungmetraje de animaţie pe gustul celor mici: Marco Macaco (r. Jan Rahbek), despre rivalitatea dintre Marco şi Carlo, în încercarea de a o cuceri pe frumoasa Lulu, Peste mări şi ţări (r. Esben Toft Jacobsen), despre călătoria iepuraşului Johan în căutarea mamei lui, şi Freddy, faţă de broscoi (r. Peter Dodd), despre un număr de circ pe care puştiul Victor încearcă să îl pună la cale în pofida piedicilor pe care i le pune tachinatorul cu faţă de broască, Freddy.

Acestora li se adaugă proiecţiile speciale semnate Jacques-Rémy Girerd, invitatul special la cea de-a noua ediţie Anim’est, şi produse de celebrul studio francez Folimage: Profeţia broaştelor, ce a atras peste un milion de spectatori în Franţa şi aprecierea industriei la nivel internaţional şi Mia şi Migoudesemnat cel mai bun lungmetraj de animaţie al anului 2009 de către Academia Europeană de Film. Un program special marca Girerd vine în completarea secţiunii: Misterele planetei mele, nouă povestiri cu mesaj ecologic, care explică misterele Pământului în mod poetic şi amuzant, pe înţelesul copiilor mici şi foarte mici. Seria a primit Premiul UNICEF la Festivalul de la Annecy.

Alte secțiuni ale festivalului bifează, și ele, proiecții de care cei mici de pot bucura cot la cot cu adulții: Minuscule: Valea furnicilor pierdute, o animaţie franceză 3D în regia lui Thomas Szabo şi Hélène Giraud proiectată în cadrul Animash, în afara competiției, precum și animațiile înscrise în competiția de lungmetraj Lisa Limone și Maroc Orange; o idilă furtunoasă, un musical animat 3D în regia lui Mait Laas, și Băiatul și lumea (r. Alê Abreu), o desfătare vizuală câştigătoare a Premiului Cristal la Annecy, anul acesta.

Între proiecţiile de filme din cadrul Minimest, micuţii vor fi invitaţi să participe la o serie de activităţi interactive şi educaţionale în prezenţa trainerilor de la asociaţiile Creative Arts şi Da’DeCe. Temele acestor ateliere se vor alinia subiectelor filmelor vizionate, scopul lor fiind de a întregi experienţa cinematografică, de a servi drept prilej de socializare şi de a le prezenta, copiilor, frânturi din culisele animaţiei.

În plus, în timpul săpămânii, între 6 şi 10 octombrie, în cadrul unui workshop de animaţie cut-out, 12 copii cu vârste între 8-12 ani vor avea posibilitatea să-şi creeze propriile filmuleţe având ca pesonaje principale clădiri realizate din hârtie decupată, urmând tema festivalului  – Re:Animating Bucharest. Trainerul acestui workshop este Ion Aramă, absolvent al Facultății de Regie Film la UNATC Bucureşti și participant la prima ediție a Animation Worksheep – 2011.

Scurtele animaţii rezultate în urma workshopului vor putea fi urmărite pe marele ecran în cadrul Galei de Închidere a festivalului, găzduite de Cinema Elvira Popescu, sâmbătă, 11 octombrie 2014, de la ora 19:00.

Biletele pentru proiecţiile din secţiunea Minimest, în valoare de 7 lei, pot fi achiziţionate online, pe www.eventbook.ro, şi în cinematografele Elvira Popescu şi Studio, în timpul festivalului.

Pentru rezervări de peste 10 persoane, contactaţi coordonatorul programului Minimest, Delia Marcu: delia@estenest.ro.

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul Anim’est: http://www.animest.ro/program-2014.aspx .

CuscriiPoster, distributie si scurt sinopsys CUSCRII

Era inceputul verii lui 2013 cand s-a strigat pentru prima oara “MOTOR!” la pelicula Cuscrii. Totul era organizat pentru un proiect frumos care promitea sa aduca buna dispozitie si chef de munca in fiecare dintre cele trei saptamani de filmare.

Povestea aduce din nou tematica deja omniprezenta in spatiul cinematografic romanesc, cea a comunismului si a ramasitelor acestuia, cu o mentiune importanta, aceea ca povestea filmului trateaza intr-o cheie dulce- amara drama unui ins care a fost ciomagit la Revolutie si care are surpriza vietii lui sa-l intalneasca pe “terrorist” chiar in casa cuscrilor. Mai précis, cuscrul este nimeni altul decat teroristul violent de la Revolutie.  Cvadruplu de actori care merg magistral pe filonul comic al scenaraiului sunt Mircea Diaconu si Luminita Gheorghiu( familia instarita de Pipera, parvenitii care isi marita fata cea mica) si Marian Ralea si Gabriela Popescu( provincialii care descind dintr-o masina decenta, veniti de la Pitesti cu hainele bune ca sa se cunoasca cu socri).

Cu un scenariu semnat de Iulian Postelnicu si Alexandru Papadopol , filmul este regizat de Radu Potcoava, cel care in 2011 realiza scurtmetrajul Tatal meu e cel mai tare( Mentiunea Speciala a Juriului la Sarajevo 2012). El face si o sinteza personala a muncii lui la acest film, totul i-a fost clar de la bun inceput: “ Cam jumatate din actori ii aveam deja in minte, doar i-am sunat si au fost foarte draguti si au acceptat, pentru cealalta jumatate am tot dat castinguri, mai ales pentru cuplurile de tineri. Intr-un final, cred ca am facut alegerile potrivite.

https://www.youtube.com/watch?v=edmMVq5Pas4[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=edmMVq5Pas4′]

Copiii teribili ai Berlinalei, în premieră la BIEFF

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF celebrează cea de-a 5-a ediție prin inaugurarea unui parteneriat unic în România cu Berlinale Forum Expanded, ce va cuprinde proiecția specială a 4 filme din selecția renumitului festival, din 2014. Alături de această premieră absolută în țara noastră, BIEFF adaugă încă o colaborare fără precedent în peisajul evenimentelor românești de film: parteneriatul cu celebrul International Film Festival Rotterdam, manifestare de referință în încurajarea și promovarea inovației în cinema.

Programul Rotterdam va aduce pe ecranele din București filmele câștigătoare ale Tiger Awards și marchează încă un pas în fructuoasa colaborare a BIEFF cu evenimentele majore din domeniul cinematografic din Țările de Jos. Competiția Internațională pleacă la drum într-o formă revoluționară: între 10-14 decembrie la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu, cele 33 filme din 18 țări selectate în acest an vor fi organizate pe cinci teme de maxim interes pentru direcțiile actuale din cinema: Alternative History, Family Ties, Recycled Cinema, In Search of a Soul și Urban Ghosts.

mail

Programele de tradiție cu care BIEFF și-a obișnuit spectatorii nu vor lipsi nici ele. Astfel, în cadrul Programului Special Quinzaine des Réalisateurs – Cannes, cinefilii se vor întâlni cu filmele unuia dintre marii maeștri ai cinema-ului experimental, al cărui nume va fi dezvăluit în curând. Popularul program de film-dans, care s-a bucurat de o sală arhiplină la ediția trecută, va fi prezentat anul acesta în colaborare cu festivalul Cinedans – Dance on Screen Festival Amsterdam.

Cele mai bune scurtmetraje ale anului 2014, premiate cu aur în festivalurile de prim rang ale lumii (Cannes, Locarno, Veneția, Berlin) vor putea fi urmărite în cadrul proiecției-eveniment Golden Shorts: Best Films in Major Festivals, iar cele mai curajoase demersuri artistice ale ultimului an vor fi prezente în cadrul programelor Diary Films și Female Gaze, susținute de IDFA International Documentary Film Festival Amsterdam și, respectiv, de celebrul Oberhausen International Short Film Festival.

mail

Pentru a sărbători împreună crearea unei active comunități de film experimental românesc în cei cinci ani de existență BIEFF, publicul va putea viziona și Romanian Cinematic Experiments – 11 filme create de cineaști români care se adaugă celor 4 filme românești din competiție.

BIEFF a fost inițiat în 2010 și se bucură de sprijinul uneia dintre cele mai marcante voci pe scena filmului contemporan de avangardă: Peter Greenaway, președintele onorific al festivalului.

Articole similare

Top vânzări Editura Polirom și Cartea Românească la Gaudeamus 2015

Jovi Ene

O noua saptamana de filme TIFF incepe la Uranus 144 cu Marioneta in regia lui Roman Polanski

Jovi Ene

Un Maraton marca PRIME Romania pentru promovarea filmului romanesc

Laura

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult