Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)

Cartea soaptelorȘtirile săptămânii: Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian, va apărea în limba engleză; Nemira lanseaza editura de carte pentru copii NEMI; Romanul Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu va fi publicat în Ucraina; Cărţi la 1 leu şi reduceri de până la 90%, la KILIPIRIM, cel mai important târg de carte cu discount; Invitatie lansari de carte – Editura Crux Publishing la targul Final Frontier; Volumul Puțin sub linie, de Robert Șerban, premiat de Radio România Cultural; Romanul Asediul Vienei, de Horia Ursu, tradus în franceză şi maghiară.

Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian, va apărea în limba engleză

Yale University Press, una dintre cele mai prestigioase edituri americane, a solicitat, pentru o perioadă de zece ani, drepturile de editare a romanului Cartea șoaptelor. Romanul va apărea în colecția „Margellos World Republic of Letters”, colecție ce reunește, potrivit editorilor, opere de importanță culturală și artistică, lucrări canonice ale literaturii și filosofiei, precum și autori contemporani importanți ce nu au fost traduși încă în limba engleză. Colecția reunește scriitori importanți ai lumii – Lev Tolstoi, Giacomo Leopardi, Gabriele D’Annunzio, Witold Gombrovicz, Federico García Lorca, Patrick Modiano etc. Dintre autorii români, pe lista autorilor publicați se află Norman Manea.

Versiunea în limba engleză a romanului va fi realizată de Alistair Ian Blyth și va apărea pînă la finele acestui an.

Romanul Cartea şoaptelor (Polirom, 2009, 2012), unul dintre cele mai apreciate și premiate volume semnate de Varujan Vosganian, a fost publicat recent în limba olandeză, la Editura Pegasus, în traducerea lui Jan Willem Bos.

Romanul, purtînd în traducere titlul Het boek der fluesteringen, a fost lansat la Haga în ianuarie 2016, în prezența autorului.

Cotidianul olandez NRC Handelsblad i-a dedicat o amplă cronică, descriind pe larg evenimentele care constituie subiectul romanului – genocidul armean, destinul armenilor în diaspora, comunismul și copilăria autorului.

Romanul va fi publicat anul acesta şi în Norvegia, la Editura Bokvennen. Aceasta este cea de-a 16-a traducere a romanului, unul dintre bestsellerurile Polirom, după publicarea în limbile: germană (Paul Zsolnay, Büchergilde – ediţie bibliofilă), spaniolă (Pre-Textos), italiană (Keller Editore), armeană (Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, Antares), bulgară (Avangard Print), franceză (Editions de Syrtes), ebraică (Hakibbutz Hameuchad), cehă (Havran), suedeză (2244), portugheză (ediţie digitală), maghiară (Orpheusz), polonă (Książkowe Klimaty) şi persană (Ketabe Miamak). Noi traduceri ale romanului vor apărea în limbile sîrbă (Laguna) şi croată (Sandorf), precum şi o nouă versiune în armeană (Editura Sfîntului Scaun de la Ecimiadzin).

Declarat bestsellerul anului 2013 in Armenia, romanul este, de asemenea, integral sau parţial, tradus în limbile rusă și arabă, acordarea drepturilor de publicare fiind în curs de negociere.

Cartea şoaptelor  a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.

Romanul Cartea şoaptelor a mai obţinut o nominalizare la unul dintre cele mai importante premii literare din spaţiul german, Premiul Tîrgului de Carte de la Leipzig.

Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri: Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005), Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015) şi volumele de proză: Statuia comandorului (nuvele – Editura Ararat, 1994), Cartea şoaptelor (roman – Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele – Editura Polirom, 2013).

Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.

neil-gaiman---frumoasa-adormita-si-fusul---c1Nemira lanseaza editura de carte pentru copii NEMI!

Nemira lansează editura de carte pentru copii NEMI: de la primele lecturi și până la școala generală, colecțiile Nemi le vor aduce celor mici povești care să le stimuleze imaginația și să le transmită un important mesaj educativ.

Pornind de la ideea că „un copil care citește este un adult care gândește”, linia editorială, coordonată de Laura Câlțea, redactor-șef Nemi, va avea drept cuvinte-cheie: educație, aventură, umor, imaginație sau cunoaștere. Noi credem că un copil care citește din plăcere va deveni un adult care citește din obișnuință.

Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și vor cuprinde atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune ce urmăresc să întregească educația celor mici. Componenta educativă a cărților pe care le publicăm este de o importanță deosebită pentru noi, alături de alte elemente esențiale precum încurajarea creativității și a imaginației, umorul, pasiunea pentru aventură și mister.

bronto-un-dinozaur-neastamparat_c1Pentru a veni în ajutorul părinților și al educatorilor, colecțiile sunt structurate pe patru categorii de vârstă: Bebe (0-2 ani); Prichindel (2-6 ani); Cadet (6-9 ani); Voinic (9-12 ani).

Oferta editorială cuprinde cărți ilustrate (atât cărți clasice, cât și cărți scrise și ilustrate de autori contemporani), cărți pentru primele lecturi, menite să facă tranziția de la cărțile ilustrate la romane, romane science fiction, fantasy și de aventuri pentru copii și cărți de non-ficțiune (cărți de cultură generală, adaptate diferitelor grupe de vârstă și care dezvoltă subiecte diverse, de la astronomie, științele naturii sau istorie).

Pentru mai multe informații despre cărțile NEMI, dar și pentru sfaturi de parenting și educație, vă invităm să accesați site-ul oficial nemi.ro, precum și pagina de Facebook Editura Nemi.

Editura debutează cu patru titluri:

tapper-coperta-1Frumoasa adormită și fusul, de Neil Gaiman, este o repovestire modernă în stilul binecunoscut al prolificului scriitorul britanic. Gaiman combină două dintre cele mai cunoscute basme clasice, Albă-ca-Zăpada și Frumoasa adormită, dar le adaptează la lumea modernă în care trăim. Așa că în secolul al XXI-lea nu mai e la modă ca prințesa să aștepte să fie salvată. Iar Chris Ridell a făcut ilustrațiile care completează povestea.

Bronto, un dinozaur neastâmpărat, de Valentin Nicolau, este „povestea copilăriei fără de sfârșit”. Copilăria copiilor care descoperă lumea prin greșeli și prin joacă deopotrivă și copilăria părinților care o redescoperă alături de ei în timp ce fac tot posibilul să-i ajute să crească frumos. lustrațiile îi aparțin lui Alexandru Ciubotaru și completează textul.

Frații Tapper în război (unul cu celălalt), de Geoff Rodkey, este un volum amuzant și educativ despre eternele certuri dintre frați, despre răzbunare și iertare și despre lumea digitalizată în care trăiesc copiii de azi. Poznele celor doi frați gemeni, sunt teribil de distractive, dar cel mai interesant este felul discret în care autorul a introdus în narațiune importante elemente de cultură generală.

jacob-grey---ferals---c1Băiatul care vorbea cu corbii (vol. I din seria „Neîmblânziții”), de Jacob Grey, este un roman urban fantasy, misterios și întunecat, cu o atmosferă ce amintește de Gotham-ul lui Batman. Este o carte cu un simbolism puternic, dar și cu multă acțiune și personaje insolite.

În pregătire până la finalul anului 2016:

Cărți cu ilustrații și conținut educativ – De ce ne certăm, Davy? și Davy, ajutor! Uite o fantomă!, ambele de Brigitte Weninger și cu ilustrații de Eve Tharlet; Nu vreau să fiu o broască!, de Dev Petty, ilustrații de Mike Boldt.

Romane pline de aventuri și mister, menite să dezvolte pasiunea pentru citit a copiilor și curiozitatea lor înnăscută: primul volum al seriei William Wenton și hoțul de luridium, de Bobbie Peers, o poveste fantasy norvegiană tradusă în peste 20 de limbi, Nick, Tesla și laboratorul lor periculos de înaltă tensiune , un roman cu electromagneți, alarme pentru hoți și alte dispozitive pe care le puteți construi și voi, de Pflugfelder și Steve Hockensmith, ilustrații de Scott Garrett, o carte plină de umor și de experimente trăsnite, Cronicile din subterane de Suzanne Collins, autoarea faimoasei serii Jocurile Foamei, și Viața pe Marte, de Jennifer Brown Nick.

Spre finalul anului, vom publica cea mai frumoasă poveste pe care-ți dorești s-o citești de Crăciun: Un băiețel numit Crăciun, de Matt Haig, cu ilustrații de Chris Mould.

sunt o baba comunistaRomanul Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu va fi publicat în Ucraina

Romanul Sînt o babă comunistă! de Dan Lungu va fi publicat în Ucraina, la Folio Publishers, în traducerea lui Anatol Viere.

Este cea de-a douăsprezecea traducere a romanului apărut la Polirom în patru ediţii (2007 – colecţia „Ego. Proză”, 2010 – colecţia „Fiction Ltd.”, 2011 – colecţia „Top 10+”, 2013 – ediţie limitată). Romanul este disponibil şi în format digital.

Sînt o babă comunistă! a mai fost tradus în: Franţa (Actes Sud), Austria (Residenz), Italia (Aìsara, două ediţii), Spania (Pre-textos), Norvegia (Bokvennen), Ungaria (Jelenkor), Bulgaria (Faber Print Ltd.), Polonia (Czarne), Turcia (Apollon Yayincilik), Grecia (Kastaniotis), Croaţia (Filmat Naklada).

Versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet, Franţa, 2008, iar versiunea poloneză a fost nominalizată la Premiul pentru literatură central-europeană „Angelus”, în 2011.

În 2010, a avut loc premiera piesei de teatru „Baba comunistă”, un monolog susţinut de actriţa olandeză Theaa Rijsewijk şi regizat de Henk Kleinmeijer, pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda.

Sînt o babă comunistă! a fost adaptată cinematografic în regia lui Stere Gulea, după un scenariu de Stere Gulea, Lucian Dan Teodorovici şi Vera Ion. Filmul a fost lansat în cinematografele din ţară, în august 2013.

În decembrie 2013, la Ateneul Tătăraşi din Iaşi, a avut loc premiera pe ţară a piesei Sînt o babă comunistă!, după romanul omonim al lui Dan Lungu, cu un text adaptat şi în regia lui Lucian Dan Teodorovici.

În aprilie 2014, în Sala Studio a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara, a avut loc spectacolul-eveniment „Sînt o babă comunistă”, în interpretarea uneia dintre cele mai mari actriţe din Ungaria, Csoma Judit. Spectacolul de la Timişoara a fost o producţie a Teatrului „Katona Jozsef” din Budapesta, care a pus în scenă, de altfel, romanul lui Dan Lungu, în anul 2013.

În mai 2015, a avut loc la Teatrul de Balet Sibiu premiera spectacolului de dans-teatru „Sînt o babă comunistă!”, inspirat, de asemenea, de romanul omonim scris de Dan Lungu. Spectacolul – premieră naţională – a avut la bază un libret scris de autorul romanului, coregrafia fiind realizată de tînăra coregrafă neozeelandeză Aleisha Gardner.

Sînt o babă comunistă! te provoacă să zîmbeşti, să rîzi în hohote, să te întristezi, dar mai ales să-ţi întrerupi, pentru cîteva clipe, lectura şi să ieşi afară spre a te convinge că realitatea e altfel, că oamenii sînt altfel.

 „Dan Lungu are marele talent de a utiliza cu măiestrie stilul oral pentru a prezenta situaţiile cu mult umor subversiv. El se situează în tradiţia marelui umorist ceh Jaroslav Hašek, creatorul bravului soldat Švejk. Este un autor de mare valoare al României postsocialiste, continuînd timpurile de aur ale literaturii interbelice.” (Berliner Zeitung)

„Satirist savuros, Dan Lungu nu încetează să exploreze nevrozele ţării sale. Reprezentînd noua generaţie românească de scriitori, autorul ne-a cucerit deja cu romanul Raiul găinilor. Dulce-amar şi adesea provocînd rîsul, romanul Sînt o babă comunistă! foloseşte umorul pentru a surprinde cu acuitate transformările societăţii româneşti.” (Livres Hebdo)

„Lungu nu vrea să fie un moralist. El nu acuză pe nimeni, nu sugerează nimănui ce are de făcut. Societatea este plină de contradicţii… Dacă acestea nu pot fi întotdeauna explicate, măcar pot fi descrise.” (Salzburger Nachrichten)

Dan Lungu (n. 1969), director al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, membru al Uniunii Scriitorilor din România. La Polirom a publicat romanele Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere) (2004, 2007, 2010, 2012), Sînt o babă comunistă! (2007, 2010, 2011, 2013),Cum să uiţi o femeie (2009, 2010, 2011), În iad toate becurile sînt arse (2011, 2014) şi Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (2014), volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (2005, 2013) şi Proză cu amănuntul (2008) şi a coordonat, în colaborare, volumele Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), Str.Revoluţiei nr. 89 (2009) şi Cărţi,  filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014). Cărţi ale sale au fost traduse în franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, croată, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană şi turcă.

afis kilipirim primavara 2016Cărţi la 1 leu şi reduceri de până la 90%, la KILIPIRIM, cel mai important târg de carte cu discount

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi.

„Suntem bucuroşi să anunţăm o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount! O ediţie ca la carte, la care şi-au anunţat participarea edituri reprezentative, care ne-au comunicat oferte de nerefuzat: de la traduceri din autori celebri, la literatură pentru copii și tineret, până la ghiduri și cărți de specialitate. Îi aşteptăm pe toţi iubitorii de lectură să-si reînnoiască rezerva de carte pentru vacanţa de Paste şi, de ce nu, pentru întreg sezonul estival!” (Louisa Udrescu, organizator)

O ofertă impresionantă la preţuri speciale: de la cărţi la doar 1 leu, la volume al căror preţ a fost redus cu până la 90% – peste 10.000 de titluri din oferta celor mai apreciate edituri autohtone –  Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Litera, Aramis, Minerva, Prut, Herald, Niculescu sau Diana. Kilipirim reprezintă o ocazie unică pentru iubitorii de lectură din Bucureşti de a achiziţiona noi volume la reduceri substanţiale, fiind recunoscut drept cel mai important târg de carte cu discount din România.

Ceaiurile sau specialităţile de cafea, şi ele la preţuri preferențiale, completează oferta ediției de primăvară a târgului de carte Kilipirim. Materialele ezoterice şi conferinţele pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii din cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare A Noua Dimensiune” reprezintă un un motiv în plus pentru a păşi pragul acestui eveniment.

De mai bine de 20 de ani KILIPIRIM rămâne unul dintre cele mai populare proiecte dedicate cărţii din capitală, fiind nelipsit din agenda culturală a tuturor iubitorilor de carte.

Lansari Crux Publishing Targ Final FrontierDe la Conan Barbarul la distopie și stele

Editura Crux Publishing are plăcerea de a vă invita sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 15.00 la evenimentul intitulat „De la Conan Barbarul la distopie și stele” în cadrul Târgului de Carte Final Frontier organizat de Bookblog. Evenimentul va avea loc în București, în incinta Connect Hub (B-dul Dacia, nr. 99 – Piața Spaniei).

Prezentă de un an de zile pe piața de carte românească, editura Crux Publishing rămâne fidelă misiunii sale de a aduce în atenția publicului autori români contemporani de o inestimabilă valoare și de a îmbogăți cultura actuală prin traducerea operelor unor autori străini clasici care au pus bazele literaturii fantastice de calitate.

Evenimentul „De la Conan Barbarul la distopie și stele” va cuprinde lansarea a trei volume esențiale pentru literatura de gen:

Robert E. Howard – Conan Barbarul: O vrăjitoare se va naște

Primul titlu din proiectul Integrala Robert E. Howard reprezintă o nuvelă complexă ce îl are ca protagonist pe nimeni altul decât pe legendarul erou Conan Barbarul. Conținând probabil una dintre cele mai emblematice scene din istoria curentului literar sword & sorcery, nuvela O vrăjitoare se va naște aduce în prim-plan acele elemente care l-au făcut pe Robert E. Howard să fie considerat unul dintre părinții fantasticului întunecat de calitate: acțiune dinamică, eroi excepționali surprinși în situații excepționale și un univers de o frumusețe uluitoare.

Ciprian Mitoceanu – Insula Diavolului

Urmând volumului În sângele tatălui, romanul Insula Diavolului este cel de-al doilea titlu din seria Predestinare genetică semnată de cunoscutul scriitor român Ciprian Mitoceanu. Deseori comparat cu Stephen King ca forță a scriiturii și a suspansului creat, autorul ne introduce de această dată într-un univers distopic, foarte apropiat de cel al zilelor noastre. Un nevinovat întemnițat pe Insula Diavolului și un criminal în serie liber, aflat în culmea succesului. Congresmanul Dawson își pregătește, pas cu pas, amendamentul, o lovitură decisivă pe care o va da justiției americane și însăși umanității. Dar ce ne facem când politica și genetica scapă de sub control? În cel de-al doilea volum al seriei, Ciprian Mitoceanu ne provoacă, în obișnuitul său stil alert, să luăm parte la un joc diabolic, a cărui singură miză este supraviețuirea.

Ana-Maria Negrilă – Regatul sufletelor pierdute

Supranumită „Regina neagră a cyberpunk-ului românesc”, Ana-Maria Negrilă revine pe piața de carte cu un roman science-fiction a cărui complexitate și dinamism sunt comparabile cu marile opere de gen precum seria Dune, Primăvara Helliconiei sau Seria Culturii. Cititorii vor avea parte de o poveste în care știința, religia, spionajul și conspirațiile se împletesc, se confruntă și dau naștere unei aventuri ce va ține toți cititorii cu sufletul la gură. Primul volum dintr-o saga space opera (Stelarium), Regatul sufletelor pierdute vine însoțit, în premieră în ultimii ani în România, de un trailer și de un cod QR care, odată scanat, le oferă cititorilor acces la un conținut multimedia bonus și la nenumărate surprize.

Cele trei lansări de carte se vor desfășura sub forma unui panel moderat de Andreea Sterea, co-fondator al editurii Crux Publishing. Invitații speciali ai evenimentului vor fi:

Vă invităm să fiți alături de noi și de invitații noștri sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 15.00, în cadrul Târgului de Carte Final Frontier.

Toate noutățile Crux Publishing sunt disponibile pentru precomandă cu o reducere de 15% până pe data de 3 aprilie inclusiv pe site-ul www.cruxed.ro. Ca de obicei, transportul este gratuit!

Robert SerbanVolumul Puțin sub linie, de Robert Șerban, premiat de Radio România Cultural

Robert Șerban este laureatul Premiilor Radio România Cultural, ediția 2016, la secțiunea poezie, pentru volumul Puțin sub linie, apărut la Editura Cartea Românească, și în ediție digitală.

Decernarea Premiilor Radio România Cultural (ediţia a XVI–a) a avut loc luni, 21 martie 2016, pe scena Teatrului Odeon din București. Lista completă a laureaților Premiilor Radio România Cultural, ediția 2016, aici.

De cîte ori nu ne-am dorit să fim ultimii, dar, în același timp, primii deasupra liniei? Adică între cîștigători, deşi cei de pe urmă dintre ei. Nimeni nu are chef să piardă. Numai că viața te aduce, cîteodată, sub linie. Dacă ai noroc, mai ieși la suprafață, mai tragi o gură de aer, arunci o privire, poate chiar… plutești. Măcar un timp. În această carte sînt „povești” despre cum e sub linie, de ce s-a ajuns acolo, ce se întîmplă pe acolo, cum și dacă se mai iese la suprafață. Robert Șerban pare că scrie atît de firesc și de simplu, încît uneori ai impresia că ai mai citit undeva cuvintele sale. În propriile-ți gînduri, probabil.

„În urmă cu cîtva timp, Robert Şerban ducea pînă în pînzele albe poetica suprafeţei: o suprafaţă îndelung şlefuită, a ultimelor gesturi şi, într-un sens, a ultimelor cuvinte. Acum, în acest nou şi neaşteptat Puţin sub linie, reinventează o poetică a stării lucrurilor, a singurei-frici-care-contează, a texturilor realităţii care se află imediat sub suprafaţă, a cuvintelor mici care te trec podul. Eu am trecut podul ăsta cu Robert Şerban şi am rămas în continuare puţin sub linie.” (Simona Sora)

Robert Şerban s-a născut la 4 octombrie 1970, în Turnu Severin. Este absolvent al Facultăţii de Arte şi Design şi al Facultăţii de Construcţii, amîndouă din Timişoara, unde şi locuieşte.

Cărţi: Fireşte că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă(interviuri, 1999, Premiul Filialei Timişoara a USR), Pe urmele marelui fluviu (coautor, poezie, 2002), Timişoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul Filialei Timişoara a USR), Barzaconii (proză, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural şi al Filialei Timişoara a USR), Athénée Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic (coautor, poezie, 2008), Moartea parafină (poezie, 2010, Premiul revisteiLuceafărul de dimineaţă şi al Filialei Timişoara a USR), Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (2013), Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu (2014), Timişoara. Artişti ai Generaţiei ’80 (critică de artă, 2015).

track.smlists.comRomanul Asediul Vienei, de Horia Ursu, tradus în franceză şi maghiară

Romanul Asediul Vienei (Cartea Românească, 2007; Polirom, 2012, şi în ediţie digitală), de Horia Ursu, va apărea în acest an în limba franceză, la Editura Le Soupirail, în traducerea Floricăi Courriol, şi în limba maghiară, la Editura Noran, în traducerea lui Nagy Lajos.

Fragmente din roman au mai fost traduse în poloneză (revista Lampa, 2008), maghiară (Lettre Internationale, 2009) şi franceză (L’Atelier du Roman, 2010).

O frescă a Transilvaniei după al doilea război mondial – din perioada comunismului triumfător pînă în epoca tranziţiei postrevoluţionare –, un roman al nostalgiilor central-europene, al declinului unei lumi cu rădăcini aristocratice. Personajele – români, unguri, germani, evrei, armeni, care alcătuiesc un mediu multietnic, unde diferenţele lingvistice nu reprezintă un obstacol în calea comunicării – au în comun mîndria apartenenţei la un fost imperiu, dar şi complexul că locuiesc departe de centru, de o Vienă imaginată ca un loc al miracolelor. Însă nici Viena nu mai e ce a fost şi, mai mult, lumea întreagă pare să se fi schimbat complet în ultima jumătate de secol.

Asediul Vienei, epopeea transilvană a lui Horia Ursu, e o carte cum nu am mai citit de mult. Şi poate nici dumneavoastră.” (Bianca Burţa-Cernat)

Romanul a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Cartea anului din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, Premiul revistei Observator cultural, Premiul revistei Tribuna pentru cel mai bun roman publicat în 2007 şi Premiul „Octav Şuluţiu” al revistei Familia.

Horia Ursu (n. 1 august 1948, Măhăceni, Alba) este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş‑Bolyai”, Cluj‑Napoca, doctor în filologie şi conferenţiar al ace­leiaşi universităţi. A fost profesor asociat la Universitatea „Jules Verne”, Amiens, Franţa, în perioada 1990‑1991. A beneficiat de stagii de cercetare din partea École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris (1995), şi Université Libre de Bruxelles (1996). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în vo­lumul colectiv Debut ’86 la Editura Cartea Românească şi apoi a publicat primul său roman, Anotimpurile după Zenovie, în anul 1988, la aceeaşi editură. Este prezent în volumul Generaţia ’80 în proză scurtă, apă­rut la Paralela 45 în 1998, unde a reeditat în 2001 Anotimpurile după Zenovie şi alte proze. A publicat un volum monografic despre proza lui Milan Kundera, Milan Kundera: teme, variaţiuni şi parado­xuri terminale (Eikon, 2008). Romanul său Asediul Vienei (Cartea Românească, 2007; Polirom, 2012) a fost pri­mit cu entuziasm de criticii literari de diferite gene­raţii şi orientări şi a fost distins cu numeroase premii.

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium