Recomandat Sex in literatura

Sex în literatură (38): Andrei Ruse, Cristian Vasile și sexul anal în interbelic

ZarazaParfumul de interbelic însoțește fiecare pagină din romanul lui Andrei Ruse, ”Zaraza”. Și aici, în lumea crâșmelor de la periferie sau din centru, în lumea fastuoasă a unei vieți de succes (sau, mai bine zis, a unei perioade de succes), Cristian Vasile, alți diseuri din epocă își duceau zilele în huzur, înconjurați de multe sticle de băutură și de femei frumoase.

Iar sexul este la ordinea zilei. Iată un exemplu, cu Cristian Vasile în prim plan:

”Cristi era absorbit de toată fiinţa ei, preţuind‑o ca pe o zeiţă. Dovadă că nu i‑a păsat câtuşi de puţin de faptul că era căsătorită, când a aflat mult prea târziu oricum. Era deja prins de şarmul ei exotic, iar nopţile sălbatice de dragoste erau fiecare de neuitat. Odată ajunşi în dormitor, inocenta cu ochi de copilă se transforma imediat într‑o femeie care reuşea să pună stăpânire pe bărbatul ei, satisfăcându‑l în feluri în care acesta nici nu visase. Cu mişcări lascive de felină, mereu într‑o lenjerie intimă provocatoare, se arunca asupra lui Cristi şi nu exista loc pe trupul său pe care ea să nu‑l descopere şi să‑l seducă, milimetru cu milimetru, cu atingeri perfecte, zgâriindu‑l uşor şi muşcându‑l atât cât durerea să fie plăcută, imediat stinsă cu un sărut moale al buzelor ei mari şi zemoase. Ştia cum să se joace cu el şi să‑l înnebunească mereu cu un preludiu intens, dominând şi lăsându‑se dominată, amestecând într‑un echilibru desă­vârşit rolurile pe care le juca aproape de perfecţiune.

Într‑una din nopţile lor de amor, când trupurile lor ardeau, ea stând deasupra şi unduindu‑se sălbatic peste el, cu mâi­nile înfipte în pieptul său puternic, cu părul ei foarte lung zbătându‑se peste umerii fragili şi peste sâni, a apucat cu o mână sticla de şampanie pe care o începuseră, încă rece, şi a început s‑o toarne peste ei, transpiraţia lor amestecându‑se cu alcoolul dulce, parfumurile ei explodând şi sfârcurile întărindu‑se imediat, s‑a aplecat şi i le‑a lipit pe rând de buze, sfârcuri cu gust de şampanie şi de vanilie din care Cristi a muşcat cu poftă, făcând‑o să ţipe de plăcere, într‑un orgasm prelung. Atunci ea s‑a ridicat şi s‑a întors cu spatele, apucându‑i mădularul excitat la maximum, strângându‑l puter­nic până venele i s‑au umflat şi l‑a băgat încet în fundul ei strâmt, gemând de durere şi de plăcere. Cristi a prins‑o de şolduri şi a tras‑o până când penisul său lung a intrat tot şi, nemaiputându‑se controla, şi‑a dat drumul. Atunci ea şi‑a încordat fesele şi l‑a strâns atât de tare încât a ejaculat de mai multe ori, provocându‑i un orgasm cum nu mai avusese vreodată. S‑a înmuiat apoi toată şi s‑a lăsat pe spate, pe trupul său, încă unduindu‑se încet pe pielea lui plină de şampanie, simţind cum mădularul încă zvâcneşte în fundul ei. Atunci şi‑a întins mâinile şi l‑a prins de păr şi l‑a strâns, şi a început să râdă :

— Ai văzut că se luminează afară? Hai să facem un duş şi să ne plimbăm într‑un parc. Azi vreau să mă dai în leagăn. Dar să mă dai tare, până aproape să se dea peste cap! Şi dup‑aia ştii ce? Mergem la o cofetărie! a chicotit ea şi s‑a aşezat lângă el, începând să‑i mângâie chipul. Dacă eşti prea obosit, mă duc eu şi iau două amandine. Şi mergem mai încolo la leagăne, ce zici?

— Mi‑e indiferent, cu tine nici nu simt oboseala, zâmbeşte Cristi.”

(Zaraza”, de Andrei Ruse, Editura Polirom, 2014, pag. 292-293)

Articole similare

Sex în literatură (18): Bohumil Hrabal și sexul în gară

Jovi Ene

Sex în literatură (25): Radu Aldulescu și sexul pe băncile școlii

Jovi Ene

Sex în literatură (2) – Bill Bryson despre dormitor

Jovi Ene

4 comments

Diana 26 mai 2014 at 20:41

Si singurul exemplu de fapt…mie mi s-a parut cam pe langa subiect.

Reply
Jovi 26 mai 2014 at 20:46

Corect. A fost un pasaj forțat, autorul a vrut neapărat să existe și un pic de sex în cartea sa…

Reply
Diana 26 mai 2014 at 21:14

Ma intreb de ce. Cu siguranta nu i-as fi simtit lipsa.

Reply
codrut constantinescu 27 mai 2014 at 08:45

Citisem sexul anual in interbelic …si nu anal.O mica deosebire, nu?

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult