„Adevărata problemă legată de paturi, cu siguranţă până în perioada victoriană, a constat în faptul că acestea erau inseperabile de cea mai tulburătoare activitate, sexul. În cadrul căsătoriei, desigur că sexul era uneori necesar. În populara şi influenta ei carte „What a Young Woman Ought to Know”, Mary Wood-Allen le asigura pe tinerele ei cititoare că era acceptabil să participi la intimitatea fizică în cadrul căsătoriei, atât timp cât aceasta se făcea „fără cea mai mică fărâmă de dorinţă sexuală”. Se considera că dispoziţiile şi gândurile mamei în momentul concepţiei şi de-a lungul sarcinii afectau fetusul în cel mai profund şi iremediabil mod. Partenerii erau sfătuiţi să nu facă sex decât dacă erau „în deplină rezonanţă” unul cu celălalt la acel moment, de teamă să nu conceapă un copil ratat.
Pentru a evita în general excitaţia, femeilor li se recomanda să ia mult aer, să evite distracţiile stimulatoare precum cititul şi jocul de cărţi şi, mai presus de orice, să nu îşi folosească niciodată creierul mai mult decât era necesar. Educarea lor nu era doar, pur şi simplu, o irosire a timpului şi a resurselor, ci şi un lucru rău şi periculos pentru delicata lor constituţie. În 1865, John Ruskin opina într-un eseu că femeile trebuie educate exact atât cât să le fie de folos practic soţilor lor, dar nu mai mult. Până şi americana Catherine Beecher, care, după standardele epocii, era o feministă radicală, susţinea cu înflăcărare că femeilor trebuie să li se acorde drepturi depline şi eglae la educaţie, atât timp cât se recunoştea că ele au nevoie de un timp suplimentar pentru a se coafa.
Pentru bărbaţi, principala şi preocupanta provocare era să nu verse o picătură de lichid seminal în afara legământului sacru al căsătoriei – şi nici acolo prea mult, dacă se putea. După cum explica o autoritate, lichidul seminal îmbogăţea sângele şi revigora creierul atunci când era reţinut în trup în chip nobil. Consecinţa eliminării ilicite a acestui elixir natural însemna că mintea şi trupul rămâneau efectiv slăbite, astfel încât până în cadrul căsătoriei trebuie să fii econom cu spermatozoizii, deoarece sexul mai frecvent producea spermă „moleşită”, ceea ce ducea la progenituri apatice. Un act sexual pe lună era recomandat ca fiind frecvenţa maximă sigură.” (pag. 258-259)
(„Acasă: O istorie a vieţii private”, de Bill Bryson, Editura Polirom, Iași, 2012)
