Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Salvarea lor, mai rău ca a noastră: Laba cu argument!

Articol publicat de Sabin pe 7 Mai 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.3/10 (4 votes cast)

urme de labaLaba cu argument!

Citind cronica lui Jovi despre hermeneutica masturbării (un exercițiu critic-interpretativ la romanul lui Mihai RaduSebastian, ceilalți și-un câine) mi-am adus aminte – subit – de colegul meu de facultate, Costică, de la modulul analitică (modul față de care, noi, ăștia, de la filosofia culturii, aveam un imens respect). De fapt, îl poreclisem chiar așa : Costică-de-la-analitică! Tipul umbla veșnic într-o geacă ponosită de un verde indecis, fumând încontinuu, puțin adus de spate, perorând și gesticulând ca un hirsut, adesea de unul singur, pe holurile luminate difuz ale facultății. La o primă vedere arăta, realmente, ca un țigan valutist, rătăcit – dumnezeu știe cum – pe lângă catedrele cu nume prețioase de genul: Filosofie Modernă, Filosofie Greacă, Filosofia istoriei, Metafizică, etc. Având o vocație pentru socializare (lucru extrem de rar printre studenții de la filosofie), era prieten cu toată lumea. De la lectorii sau profesorii greu digerabili, de la secretara facultății (dumnezeul universitar – absolut) până la pifanii naivi de anul I sau doctoranzii prețioși care rânjeau la studenții din anii intermediari cu aerul lor superior și intangibil. Toată lumea îl cunoștea, îl respecta și îl iubea.

În serile dionisiace când se întâmpla să o punem de câte-un bairam în camerele (pe atunci) sordide ale căminelor, prezența lui era un privilegiu și de acolo, mai departe: o adevărată desfătare. Ne băteam, la propriu, pentru grațiile lui. Ne frecventa pe toți cu o eleganță aristocrată, găsind – întotdeauna – câte ceva drăguț și interesant de spus pentru fiecare. În una din nopți – ieșind la o țigară – nu mai știu cum a venit vorba despre masturbare. Parcă-l văd și acum, clătinând din cap, cogitabund, sugând din țigară și privind absorbit într-un loc numai de el știut. Labami-a spus el după secunde interminabile de tăcere nu-i așa de ușoară cum crede lumea. Și nici măcar facilă! În primul rând, pentru labă îți trebuie pulă! Și ca să ai un mădular intens irigat, ai nevoie de o chestie care cam lipsește: adică, de imaginație. Plus de asta – a adăugat el, există două tipuri de labă. De fapt, asta face toată diferența dintre un masturbator de duzină și un labagiu privilegiat.Mintea mea ajunsese într-o fundătură ininteligibilă. Cum, adică: labagiu privilegiat, l-am întrebat!?! Există așa ceva? Ei bine, conform lui Costică-de-la-analitică, exista! Un labagiu privilegiat – mi-a explicat el, fără emfază – e un labagiu care, în deplinătatea actului masturbator, are argument! Dar ce înseamnă să ai un argument când ți-o freci? Ei bine, argumentul care transformă o labă de duzină într-o labă rafinată, are acest atu: Ea (adică tipa care îți place, subiectul reveriilor tale, lait-motivul tău fantasmagoric) intră cumva, natural, în acest joc. Fie că este vorba de un flirt (nevinovat), de o anumită privire, de un accept tacit, de o dorință intuită, acest gest complice face ca laba ta (ulterioară) să aibă ascendentul unui argument! Pe românește, să-ți dea de înțeles că te place! Că ar vrea! Chiar dacă, adesea, acest lucru nu se întâmplă! În acest acord mutual (empatic) stă toată greutatea unei labe cu argument! Ne definim – vorba neopozitiviștilor – nu numai în ceea ce facem, concret, ci și în ceea ce am vrea să făptuim, în proiecțiile noastre autentice care au șanse reale de reușită, dar pe care, din varii motive – nu le putem făptui. Înțelegi? Rezistăm (dar și făptuim, livresc) cum au făcut mulți dintre intelectualii noștri din timpul comunismului care n-au mișcat un pai, concret, împotriva regimului, dar care – slavă lor – au proiectat, ficțional, in aternum, nesfârșite puciuri și revoluții ficționale, rezistând – cu un soi de labă cu argument ideologică – prin cultură!

Ei bine, începeam să înțeleg! Totuși, l-am întrebat, de unde știm că avem argument sau nu? Putem fi subiectivi, de pildă, adică putem interpreta – abuziv – către egoista noastră labă cu argument un anumit comportament? Iar aici, căzut pradă unei confesiuni abrupte, i-am povestit despre chelnerițele zâmbitoare, despre varii tipe simandicoase care – în închipuirea mea – mi-au rânjit complice? Puteam – păcătosul de mine – să am, cu ele (dame cu obligații care-mi surîseseră poate din bonomie și bun-simț) o labă cu argument? Barem atât! De fapt, unde începe și unde se termină acoperirea UNEI labe cu argument? Costică-de-la-analitică mi-a răspuns așa: „Dragă Sabin, aidoma adevărului pragmatic, tot ce pot să-ți spun e că ideea de labă cu argument intră în ideea de bine labagesc, adică în ideea just-intuită că tipa asupra căreia proiectezi laba, chiar de te place. Asta ține numai de onesta și obiectiva ta judecată (e vorba de un talent moral ca în Minima Moralia a lui Pleșu), căci a interpreta un zâmbet de complezență drept argument pentru labă, e o eroare pe care – la un anumit moment dat – o vei plăti. O vei plăti cu o… labă tristă! Laba tristă este acea labă care nu-și cunoaște nici de undele, nici încotro-ul! Este o labă privată de argument, genul de labă nefericită pe care unii și-o apropie ilicit, fără acoperire reală! Este laba pe care-o săvârșești, de pildă, uitându-te la un film porno, unde protagonista, habar n-are că exiști. Înțelegi?”

Înțelegeam… Cumva , l-am urât pe Costică-de-la-analitică, pentru toate labele mele fără argument. Omul avea dreptate: legitime sunt doar acele labe cu argument! De atunci, am căutat – pe cât posibil – să am acces numai la ele. Deși – vedeți dumneavostră – (ipocriților) o labă cu argument nu este întotdeauna facilă și la îndeMÂNA oricui! Dar io – în generozitatea mea hedonistă – numai labe (sănătoase) adică cu argument, vă doresc! Așa să ne ajute dumnezeu! Dumnezeu, care, între noi fie vorba, dacă ar fi intenționat să nu ne masturbăm (cu sau fără argument) ne-ar fi făcut mâinile mai scurte! Trăiască laba cu argument!


Salvarea lor, mai rău ca a noastră!

ambulanceAm avut – de-a lungul acestor ani de pribegie, după ce m-am stabilizat cu propria mea casă în regim de rezident – tot soiul de chiriași. Probabil câteva zeci bune de persoane, însumând toate straturile sociale, de la intelectuali rasați (studenți, cupluri cu școală, venite sau nu la studii, așteptând confirmarea pregătirii lor, oameni cu (pre)contracte, turiști de ocazie fericiți să plătească pe noapte mult mai ieftin ca la orice hotel, etc.), muncitori modești, mare parte moldoveni simpli, zilieri, veniți să-și încerce norocul diasporei, până la indivizi dubioși, sumbri, pe care i-am suportat cu greu. Am asistat – imparțial – la tot felul de drame. Moartea rudelor lor din țară (acel telefon teribil primit în miez de noapte), certuri conjugale, nefericiri și drame greu de pus în pagină, fiind adesea, investit fără voie, ca în soborul țiganilor rudari, în calitate de judecător.

Cel mai greu mi-a fost cu X și Y., mamă și fiu, el fiind paralizat (într-un fel de boală în fază terminală), veniți aici în căutarea – furibundă – a unui leac occidental. Pentru prima dată în viața mea am trăit pe viu (exceptând propriile drame cu mama mea) supliciul bolii, drama oribilă a neputinței, ruina trupului și exercițiul iubirii necondiționate. Cu ei – fără voie – în calitate de martor semi-implicat, am experimentat sunatul la urgență în plină noapte (dacă cazezi pe cineva, îți asumi automat responsabilitatea lui), spaima că cineva ar putea muri în casa ta (Ce explicații să dai? Cui? Cum? Cu ce consecințe?), frustrarea fără seamăn a unui sistem străin (organizarea sanitară a britanicilor e realmente un dezastru), ore în neștire pretrecute la urgență, fiind nevoit să explici în engleză diagnostice pe care nu le cunoști etc. Plus de asta, de unde să ști că a suna la salvare, aici, e un adevărat supliciu (am petrecut o jumătate de oră la telefon, primul sfert de oră apăsând buimac taste de legătură după un algoritm care te scoate din minți) și că varianta cea mai eficientă e să suni la un taxi? Și câte și mai câte…

La urgențe nimeni nu te bagă în seamă decât dacă ai o stare comatoasă și chiar atunci funcționarii au o indiferență mioritică, nu poți beneficia de tratament decât dacă ești înregistrat în baza lor de date sau pe punctul de a muri, and so on, so on… Singura particularitate e că nimeni nu pretinde șpagă (nu vezi nicăieri privirile-alea hămesite) și că logistica (aparatura) e ireproșabilă. Dar despre nemărturisitele experiențe ale unui pribeag prin birocrația albionului, poate, altădată.


Când cineva îmi vorbește despre ateismul lui manifest, știu sigur că am de-a face cu un individ care nu a suferit, cumplit, niciodată !


Sacru camuflat în… pifan!

Mi-a plăcut mult argumentul ăsta teist (faptul că, dincolo de presupusul nostru atesim, suntem ființe iremediabil sacre) spus de un actor de stand-up comedy. Dovada supremă că nimeni nu e absolut necredincios e dată de afirmațiile care însoțesc orgasmul. Ați auzit – vreodată – pe cineva, pe vreun ateu în plin orgasm să spună în loc de: OH Jesus – or – Ohhh MY GOD, refrenul acesta nihilist: Oh Big-bang-theory – Oh Bing-Bang-theory??? Așa că, domnilor atei (vorba fostului meu coleg de facultate, Adriene): Hai să nu fim ipocriți!!!


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium