Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefilă (19 – 25 ianuarie 2015)

prin-blogosfera-cinefila-Unul dintre filmele cu mari sanse la Oscar este Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance). Din ceea ce spune Dragos Marin pe FilmReporter.ro, este un alt film umflat de criticii americani: ”Hollywood-ul adoră revenirile (vezi si cazul McConaughey) iar Keaton e un actor care merită toată recunoașterea ce se poate îndrepta în direcția lui, dar asta nu face din Birdman un film mai meritoriu și nici din Iñárritu un regizor vizionar. Iñárritu compara într-un interviu ego-ul protagonistului său cu un dictator bipolar, dar cred că la altcineva se referea de fapt când spunea asta. La el însuși.”

Tot despre Birdman scrie Dan Becerescu pe blogul sau: ”Birdman are cateva bube. Prima tine de unele personaje cam golase. Critica de teatru – singura a carei parere conteaza, come on?!? – isi propune din start sa trash-uiasca piesa. Stereotip. Mike (Edward Norton) si Sam (Emma Stone), actorul care nu poate fi autentic decat pe scena si fiica iesita de la dezintoxicare, mai sanatoasa decat toti ceilalti. Acelasi handicap. In plus repetatul ostentativ al mesajului devine agasant si la totale buna parte din emotia de care filmul e capabil se scurge, fix din cauza asta, pe langa. 3 jumate din 5, foarte bun, dar cam mult hype pentru ce e de fapt.”

BirdmanSi tot despre Birdman, tot pe FilmReporter.ro, Cătălin Mesaru: ”Birdman nu se ține. Nici din actorie (parțial), nici din regie, și cu atât mai puțin din scenariu. E, la cel mai de bază nivel, eșuat. E doldora de probleme de scenariu și de livrare a replicilor. Asta poate și pentru că multe dintre replici se mestecă și se scuipă singure din gura actorilor. Înțeleg, într-un fel, unde încearcă să ajungă cei patru scenariști (printre care și regizorul însuși), însă replicile devin simple deversări de informații. Ți se verbalizează absolut totul, orice urmă de mister, orice urmă de loc-de-interpretare sunt spulberate.”

Ionut Mares scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre unul dintre favoritii Oscarurilor, Boyhood, filmul pe care l-am trecut inclusiv eu pe locul I in topul celor mai bune filme văzute în 2014: Prin succesul său de la Globurile de Aur şi Oscaruri, „Boyhood” izbuteşte şi performanţa de a infiltra în inima cinematografului în căutare de „mari teme” câteva mărci ale filmului independent, dintre care cea mai importantă este dedramatizarea. Fiecare moment al „poveştii” este egal cu oricare dintre celelalte, deşi, în adâncime, traseul narativ gândit de Linklater este uşor de reconstituit după câteva jaloane. Nu se creează false aşteptări, informaţiile de punere în context istoric sunt minime, dar eficiente, posibilele momente tensionate sunt tratate fără excese – filmul este, în esenţă, despre cum un copil îşi ia în stăpânire propria viaţă şi devine adult.”

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Mortdecai(2015)

Mommy(2014)

Articole similare

Viaţa unui om singur, de Adrian Marino

Jovi Ene

Interviu Radu Pavel Gheo: ”Tot mai puţini români citesc cărţi. Riscăm să devenim tot mai proşti”

Jovi Ene

Două cărți de istorie: Ada-Kaleh și romanul lui George Cornilă

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult