Recomandat

Fascinația călătoriei: ”Trei săptămâni în Anzi”, de Marius Chivu

”Trei săptămâni în Anzi”, de Marius Chivu Editura Humanitas, București, 2016 Motto: ”Îmi displace să mă simt ca acasă atunci când călătoresc.” (G.B. Shaw citat de Marius Chivu, pag. 231) M-am îndrăgostit de această carte în chiar primul moment când mi-a căzut în mână: în primul rând, pentru că sunt un călător entuziast, călătoriile fiind pe primul loc în topul hobby-urilor mele, în al doilea rând, pentru că textul este însoțit de fotografii frumoase, făcute chiar de către autor, iar prezentarea grafică a volumului este de excepție, în al treilea rând, pentru că este vorba despre Peru și Machu Picchu, un loc de basm, unul dintre locurile pe care mi-aș dori să le văd neapărat în această viață. În plus, au mai apărut suficiente argumente după ce am citit cu atenție volumul, unele dintre acestea urmând să vi le prezint în continuare. (more…)

Interviu Vasile Ernu, despre Bandiții: ”Ceea ce construiesc eu în carte ajută mult să înţelegem acea lume, ne ajută pe noi să fim mai toleranţi, mai înţelegători cu ei şi ne ajută mai ales să ne înţelegem pe noi”

Am citit ”Bandiții”, cel de-al doilea volum al Trilogiei Marginalilor a lui Vasile Ernu, cu aceeași plăcere cu care am citit și Sectanții. Două volume originile, ambițioase, care și-au propus să trateze teme destul de delicate, direct din interiorul unor comunități de care scriitorii români se feresc. Din volumul ”Bandiții”, apărut în această toamnă la Editura Polirom, se nasc multe întrebări despre structura unei lumi pe care cei mai mulți dintre noi doar o bănuiesc și de care se tem aproape toți: bandiții, o castă cu structuri clare, dar care s-a transformat total, a pierit parțial, în ultimii ani. O parte din aceste întrebări, într-un interviu cu autorul cărții, Vasile Ernu: -Am citit cu mare interes primele volume ale Trilogiei Marginalilor. Tonul celor două volume apărute până acum pare un pic diferit: primul a fost mai degrabă academic, comunitatea era parcă privită la rece, în vreme ce al doilea are un ton de poveste a maturizării naratorului. Tu cum vezi acest lucru, există această diferență și, dacă da, ți-ai propus-o sau a venit de la sine? Da, cred că este evident că în aceste ultime două volume am lucrat mai mult cu o naraţiune mai aproape de genul ficţional. Am tot mai multe poveşti. Nu aş spune „academic” la ceea ce am făcut în Sectanţii, cu toate că dacă zici tu poate asta explică de ce au îndrăgit atît de mult această carte antropologii, sociologii şi istoricii, cu toate că acolo nu fac nici antropologie, nici sociologie, nici istorie propriu-zisă. (more…)

Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere, de Garry Kasparov

”Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, de Garry Kasparov Editura Litera, București, 2016 Traducere din limba engleză de Gabriel Tudor Copilul teribil al șahului din anii ’80 a scris această carte în maniera spectaculoasă în care devenea la 22 de ani cel mai tânăr campion mondial din istoria sportului minții: atacând frontal și în viteză. În meciul de acum, adversarul său este unul extrem de puternic, care acționează cu mult sânge rece pe tabla de șah a geopoliticii: Vladimir Putin. Iar miza este cu adevărat uriașă… (more…)

Prin blogosfera cinefilă (12 – 18 decembrie 2016)

-Încep să apară topurile sau listele de final de an. Unul dintre tinerii critici pe care îi citesc în fiecare săptămână este Ionuț Mareș, iar articolul său despre ”Cele mai bune filme românești ale anului” merită a fi citit în întregime pe ZiarulMetropolis.ro: ”Cu „Bacalaureat”, Cristian Mungiu s-a aflat pentru a treia oară în cursa pentru Palme d’Or, câştigând de această dată premiul de regie (împărţit cu francezul Olivier Assayas). În ciuda premiului (la care s-au adăugat pe parcurs multe alte trofee) şi a receptării internaţionale majoritar favorabilă, nu cred că „Bacalaureat” este un foarte mare film. Şi asta pentru că Mungiu alunecă atât în manierism, cât şi în demonstrativism (aşa cum am încercat să arăt în cele două texte dedicate filmului la momentul lansării – aici şi aici). Cu „Sieranevada”, Cristi Puiu s-a aflat în premieră în Competiţia oficială de la Cannes. Deşi mai puţin influent decât „Moartea domnului Lăzărescu” şi mai puţin radical decât „Aurora” şi în ciuda câtorva dialoguri stridente şi a unei inevitabile clasicizări, „Sieranevada” este un triumf regizoral şi actoricesc, care îl reconfirmă pe Cristi Puiu în poziţia de lider neoficial al generaţiei sale.” (more…)

Într-o altfel de lume: ”Bandiții”, de Vasile Ernu

”Bandiții”, de Vasile Ernu Editura Polirom, Colecția Ego-grafii, Iași, 2016 Spre deosebire de ”Sectanții”, unde Vasile Ernu a studiat o comunitate religioasă, foarte cunoscută de către opinia publică măcar prin câteva caracteristici, iar felul în care a făcut-o a fost mai degrabă a unui cercetător științific, în ”Bandiții”, al doilea volum al Trilogiei Marginalilor, tonul devine familiar, sunt într-o perioadă în care naratorul este la momentul transformărilor de personalitate, în care copilul și mai apoi adolescentul devine adult. În același timp, zona în care se plasează cartea este în interiorul unei comunități temute, închise și în care este foarte greu de pătruns, cea a bandiților, care nu acceptă aproape niciodată oameni din afară și care sunt cunoscuți de toată lumea, deși amănuntele nu sunt niciodată aflate de către cei care bârfesc această comunitate. (more…)

Cypherpunks. Libertatea si viitorul internetului

”Cypherpunks. Libertatea si viitorul internetului”, de Julian Assange, Jacob Appelbaum, Andy Muller-Maghun, Jeremie Zimmermann Editura Litera, Colecția Polis, București, 2016 Traducere de Vladimir Lazurca Editura Litera publica acum, in 2016, in colectia Polis o traducere (semnata de Vladimir Lazurca) a cartii scrise in 2012 de Julian Assange si trei dintre colegii sai, avand ca tema 'Libertatea si viitorul internetului'. (Respect ortografia traducerii care sistematic foloseste miniscula pentru 'internet' desi se refera pe tot parcursul cartii la Internetul cu majuscula, adica la reteaua globala Internet.) Julian Assange, fondatorul (in 2006) si editorul sef al site-ului WikiLeaks, este o personalitate controversata. Pentru unii, este un erou al libertatii de exprimare. Pentru altii, este un infractor periculos care a expus secrete care nu ii apartineau si care a pus in pericol serviciile de informatii si de securitate care lupta impotriva teroristilor si infractorilor. De peste patru ani, s-a refugiat in Ambasada Ecuadorului din Londra, de unde nu a iesit, fiind obiectul unui proces de extradare spre Suedia pentru acuzatii penale care nu au legatura (cel putin in aparenta) cu activitatile sale publicistice. Depinzand de cine exprima punctele de vedere, WikiLeaks este un bastion al libertatii presei sau un pericol public la scara globala. (more…)

Prin blogosfera literară (12 – 18 decembrie 2016)

Catalina Miciu scrie la blogul Carturesti despre primele trei romane din Tetralogia napolitană a Elenei Ferrante: 'Elena Ferrante e un fenomen. Elena Ferrante nu există. Elena Ferrante e una dintre cele mai bune scriitoare pe care le-am citit în ultimii 20 de ani. Elena Ferrante e pe lista celor mai influente 100 de persoane, alcătuită de Time, în 2016. Atenție, Elena Ferrante provoacă dependență.' (more…)

Cărți pentru copii: Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig

”Un băiat numit Crăciun”, de Matt Haig Ilustrații de Chris Mould Editura Nemi, București, 2016 Traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu Sincer, nu pot pleca la prezentarea acestei cărți altfel decât atunci când am scris, pe scurt, pe pagina mea de Facebook, pentru albumul ”Cărți citite în 2016”: ”Un băiat numit Crăciun” este una dintre cele mai frumoase cărți despre Crăciun citite vreodată. Mi-a plăcut totul în această carte, este scrisă într-un ton potrivit pentru copii și chiar dacă uneori există pasaje tragice sau triste, aceste momente fac parte din viață și trebuie să rămânem optimiști. Este o carte care merită citită în această perioadă atât de către copii (pe coperta a patra este recomandată pentru cei de peste 8 ani), cât și de către adulți, care uită câteodată să gândească pozitiv, cu sufletul, cu inocenți, precum cei mai mici. (more…)

Rogue One Spin-off Story: Rogue One: A Star Wars Story (2016)

Rogue One: A Star Wars Story (2016) Regizor: Gareth Edwards Scenariu:  Chris Weitz ,Tony Gilroy   Distribuția: Felicity Jones, Diego Luna, Alan Tudyk, Forest Whitaker, Riz Ahmed, Mads Mikkelsen Rogue One: A Star Wars Story este primul spin-off care-a cutezat să zboare de sub pălăria francizei Disney dincolo de firul narativ principal guvernat de tirania numeralelor romane ;) Era de presupus că avea să ne ducă în A galaxy far far away, a long time ago… unde-a ajuns o să aflați mai jos. Dacă nu știți nimic despre ce și-a propus Rogue One și așteptați să fiți uimiți cu planete nemaivăzute și alieni uimitori: wrong! Filmul rebobinează începutul episodului IV: A New Hope (vă reamintesc titlul original pentru că majoritatea ne referim la el ca fiind primul Star Wars, dar dialogurile acestui sequel fac atâta referință mistică la speranță că devine deranjant). Regizorul Gareth Edwards și-a făcut face bine temele și a adunat fiece bucățică de informație necesară pentru a-și asigura cordonul ombilical cu episodul-mamă și a servi pe tavă oricui răspunsul la “Cum a obținut prințesa Leia planurile Stelei Morții și le-a trimis lui Obi-Wan Kenobi?” (more…)

Misterul regelui. Despre scris, de Stephen King

”Misterul regelui. Despre scris”, de Stephen King Editura Nemira, Ediția a II-a revizuită, București, 2016 Traducere din limba engleză de Mircea Pricăjan S-au scris atâtea cărți despre scris, încât ne-am putea întreba de ce mai este nevoie de încă una. Primul argument ar fi acela că majoritatea cărților scrise cu privire la acest subiect sunt realizate de scriitori ajunși în postura de clasici (cum ar fi, de exemplu, Orhan Pamuk sau Gabriel García Márquez) sau de teoreticieni ai literaturii. De ce nu ar scrie despre acest subiect și autorii cu mare priză la public, autorii așa-zis comerciali? Iar succesul lui Stephen King nu poate fi tăgăduit. În al doilea rând, câteva din ideile de la care a plecat King sunt precizate în (prima) prefață, considerând că niciunul dintre scriitorii de succes nu este consultat cu privire la tehnica limbajului, ci doar cu privire la bani sau la succesul în sine: (more…)