Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (12 votes cast)

Program-de-autocunoastere-si-dezvoltare-personalaAsist de ceva vreme, cu o stupoare crescândă, la explozia fără seamăn a generației vodoo despre care vorbea, undeva, fizicianul Robert Park. Avalanșa epidemică a parapsihologilor, a psihoterapeuților, a bioenergeticienilor, a nutriționiștilor, a paranutriționiștilor, a maeștrilor spirituali, a experților alternativi de tot soiul chemați să ofere tuturor, de-a valma, inexorabile căi ale salvării, tinerețe veșnică, diete miraculoase, terapeutici uimitoare, decriptarea afectelor, manipularea biocâmpurilor energetice prin ponciful telepatiei, și, la capăt de tot, chiar bonusul suprem al ieșirii din spleen-ul existențial: înțelegerea universului . Toți sunt convinși, cumva, de rolul lor misianic, insensibili la critici, amputați de umbra oricărei îndoieli și traversați de un optimism care mă umple de greață. Un fel martori ai lui Iehova mărășăluind la adăpostul unei noi religii hibride (amestec de scientism și magie antrenată), imuni la ideea alterității și incapabili (organic) de dubii. Umbra formatorului personal (poate cea mai găunoasă specie recentă, online) mă urmărește.

Pericolul este că subiecții acestor capcane ale cunoașterii ajung să nu mai gândească cu mintea lor și că devin, pe nesimțite, prizonieri ai clișeelor, mandatari – inconștienți- ai stereotipiilor. Așa se naște fanatismul și minciuna ordinară de sine! Iar de acolo, mai departe, răul gratuit pe care-l faci celuilalt în numele unui adevăr iluzoriu pe care n-ai avut amplitudinea interioară să-l probezi. Generația Vodoo despre care vorbea fizicianul american este și cea care își acoperă rudimentările dogmatice cu spuza științei. Uitați-vă la oamenii recenți care-au împânzit netul cu paginile lor proprii de formare personală, la turmele de psihoterapeuți, astrologi, la multiplicitatea de para (para-psihologi, para-astrofizicieni, para-psihologi, para-bioenergeticieni, etc.), la duhovnicii online, la imensa maculatură (3d) a propovăduirii care invadează, sufocant, fiecare festival de carte.

N-am văzut, în tonele de rânduri pe care le-am citit, o umbră autentică de tristețe, sinceritatea unei însemnări kantiene, cineva care să spună: în definitiv, nu știm de unde venim și încotro ne îndreptăm! Nimeni – se pare – nu vrea să spună (sau nu știe) acel adevăr fundamental, care – nici măcar – nu aparține filosofiei, ci vieții pur și simplu, și anume că (vorba lui Simone de Beauvoir) toți suntem muritori. Că, foarte probabil (dacă nu vom muri de o moarte violentă) ne vom chinui măcinați de o boală în întunericul căreia n-o să mai conteze deloc, dar absolut deloc, sutele și miile de seminarii despre auto-formare personală. Că, în fond, din vanitate, calcul mercantil sau pur și simplu din ignoranță, cineva ne vinde – la supraprețul prostiei- iluzia unui absolut eliberator.

creative-photo-manipulation1Într-un text publicat pe platforma online Contributors, Gabriel Liiceanu povestește despre paradigma culturală a celui care a fost Alexandru Dragomir (un soi de Socrate postmodern), unul dintre cei mai buni elevi ai lui Heidegger, doctorant al filosofului în anii 42-43 la Freiburg. Pe scurt, Alexandru Dragomir a trăit această îndeletnicire numită filosofie cu pasiunea autentică a cunoașterii, fără extensiile împărtășirii ei auctoriale. Fără să fie măcinat de ideea publicării. A trăit-o egoist, de amorul artei cum zice o vorbă, aidoma lui Socrate sau a lui Nae Ionescu, și (cu siguranță) nu a avut blog. Liiceanu relatează cum, într-o zi, l-a surprins scriind ceva și imediat a tras concluzia că Alexandru Dragomir scrie, deci vrea să și publice. Nu dragul meu – i-ar fi răspuns Dragomir, scriu, dar nu scriu pentru că vreau să public. Scriu pentru a-mi lămurie mie-însumi anumite probleme, scriu că să mențin – cumva – un racord cu propria mea gândire. Dar de ce faceți, totuși, asta? A întrebat autorul jurnalului de la Păltiniș. Ei bine – i-a răspuns din nou Alexandru Dragomir – ca să nu mor bou! În această pretenție de a nu muri bou, stă tot „secretul cunoașterii”. Iar acest secret al cunoașterii înseamnă, nu atât a fi alfabetizat, ci a avea capacitatea (ca în descrierile antropologilor care punctau saltul fundamental dintre om și maimuță prin capacitatea celui dintâi de a fabrica obiecte) de a crea propoziții inteligibile și noțiuni, după ce ți-ai însușit, mai întâi, un limbaj primar.

Cutare formator personal are, în pagina lui specifică, 5000, 10.000, 15.000 de prieteni. Aproape la fiecare postare, admiratorii îl însoțesc cu like-uri sau comentarii mimetice, de genul: așa e, foarte adevărat, de acord și tot soiul de reverențe imbecil-aprobatoare. Se naște, astfel, o specie mutantă de prost la indigo mult mai periculoasă decât prima tulpină a virusului. Cel care perpetuează și dezvoltă prin multiplicitate, imbecilitatea vodoo a celui dintâi. Asistăm, astfel, la o congregație a imbecilității în extazul ei defilatoriu.

De fapt, miza lui Robert Park (ca și acel îndemn al refuzului unui anumit tip de imbecilizare din povestea lui Liiceanu) are acest corolar: gândește cu mintea ta! Dar această îndeletnicire nu este la îndemâna oricui, căci – a gândi – nu este un act reflex, ca și cum ai întinde mâna după un ciorap pus la uscat pe calorifer sau te-ai apăra de o muscă. Nu ne naștem gânditori, ci ne formăm (dacă avem noroc, voință și un dram de minte) acest capital comprehensiv. În el intră extrem de mult efort, extrem de multă solitudine și capacitatea unei răfuieli cu sine pe care puțini o au!

incredible-food-manipulation04În studenție, aveam un profesor care ne accepta inclusiv faptul de a nu cunoaște lecția, cu un singur motiv: puteam să spunem orice altceva (inclusiv din aria altei materii) cu o singură condiție: să spunem ceva cu sens. Sensul cerut de pedagod proclama un anumit tip de gândire, iar acest lucru însemna a judeca cu propria minte. Cu propria minte (se-nțelege) care avea ce să culeagă când se apleca asupra sieși. De-a lungul timpului, am cunoscut, virtual, tot felul de formatori personali, de psihoterapeuți, de fapt, un întreg arsenal de „para”… Am rămas, după caz, mereu fascinat de imbecilitatea lor distinctă. Dar mai presus de ei, am rămas hipnotizat de logoreea „discipolilor”, de fapt, de gonoreea lor (căci, cum spuneam, boala de care suferă e- în raport cu cunoașterea – una rușinoasă și …(con)genitală). Și dacă tot am pomenit de micoze, trebuie să spun că cei mai mulți dintre fanaticii anti-gândirii, erau de sex feminin.

Cele mai multe femei au, se știe (cu tot riscul generalizării și cu toată eticheta de misoginism de care pot fi suspectat) o logică aparte. Am cunoscut o anumită specie, specia „femeilor spirituale”, (pro)fanele formatorilor spirituali, cu vitalitatea lor fabuloasă. Genul Soranei Țopa (cum ar spune un para-normal: „prototipul vampiroaicei energetice”) de care amintea Eliade în memorii și care (ca orice femeie) a dat motivul unei răfuieli ( livrești) între el și Cioran. Genul ăla de gagici elevate (care, fie au făcut yoga, fie or să facă) și care și-au hrănit interioritatea numai cu varii autori anodini de mâna a IV-a (unde mai toți par fundași centrali de prin campionatul sud-american: Coelho, Castenada, De Bono, etc.), cu yoghini sulfuroși care – între două mapharanirvana – au aruncat și plebei din înțelepciunea lor eliberatoare ! Mă simt dator să spun că genul ăsta de tipe sunt – evident – superioare oricărei pițipoance de Mall. În fond, au un farmec aparte, inclusiv intelectual. Sunt, într-o analogie cultural-geografică, cam ce a fost China în raport cu occidentul cale de o pre-și-post renaștere. Un loc retrograd, lipsit de spiritul conchistador, cu un handicap cognitiv, dar suplinind fabulos printr-o imaginație (și practică) rudimentară, avangardismul occidental. Toate au opinii, zvîc, personalitate! Sunt efervescente, nu (mai) au dubii, îndoieli, tristeți, fragilități. Toate și-au descoperit sexualitatea, feminitatea, erosul, puterea (semi)menopauzei, identitatea. De-a lungul timpului, în nesfârșitele mele discuții internaute cu astfel de specimene, am fost copleșit de bibliografia lor doctă, de referințele lor livrești, exotice: cohorte de autori din grotele tibetului, iluștrii necunoscuți din siberia spiritului, mari maeștrii spirituali cu o ideologie de querillă, etc. Ce mi s-a părut neverosimil, aproape, a fost faptul că tipele păreau că au răspuns pentru orice. Niște pendicostale ale gândirii! N-am întâlnit în toată această paradă a secundarului un fapt profund uman, o ignoranță legitimă, această exclamație simplă, generică și plină de smerenie, care probează, cumva, rătăcirea noastră existențială: „Habar n-am!”

be yourselfÎn copilăria mea (din ce în ce mai îndepărtată) exista o carte pentru copii care se chema chiar așa: Aventurile lui HabarNam! Ce titlu fabulos pentru cineva pornit – cinstit – pe drumul cunoașterii! Să știi că acolo, undeva, e ceva care te devansează categoric, că nu poți știi totul, că ești – în definitiv- limitat, supus unor lucruri care te depășesc iremediabil, că nu poți – intelectual, fizic, metafizic – să ai competențe peste tot, oricum, oricând! Ce indecent să oferi replica acestei minunate cărți a copilăriei: Aventurile lui HabarNam! cu reversul ei plin de nesimțire… Certitudinile lui ȘtieTot! Adesea, când se întâmpla să le fac acest reproș, îmi era livrat poate cel mai ordinar răspuns, demn de un manual al imbecilității: “asta e părerea ta!” Și cu reculul ăsta vulgar- nivelator, solipsist (dacă le-aș fi întrebat ce e ăla solipsism, probabil mi-ar fi spus pentru întâia oară: habar n-am), – se spălau pe mâini (și pe creier) și te expediau relativizant ca pe-un aurolac care șterge parbrize în ordinea cunoașterii!

Și atunci, la capătul unei furii cognitive, îmi venea să le strig în față toată revolta mea clasicistă:

Fetelor, ok, ADMIT, lecturile din apostolii auto-formării sunt mai mult decât nimic! În regulă. Totuși, Kant, când citim? Un Hegel, niște presocratici, un Heidegger, o furseacă greu digerabilă, ceva? Când munciți – fetelor – pe un text clasic, așa cum munciți când vă scălîmbați fesele la sală? Cum poți să ai opinii când n-ai citit doi-trei poeți mari ai umanității, când nu ți-ai zborșit creierii cărând cu roaba înțelegerii barem un text filosofic, ca să nu mai zic de bilbiografia elementară în istorie, litere, filosofie?

Noica spunea că – în ceea ce privește cunoașterea autentică – suntem datori să mergem, cel puțin într-o primă fază- pe autostrăzi (înțelegând prin asta, efortul cunoașterii clasice, adică marile texte ale umanității). Unora, însă, de felul lor formatori (im) personali, le cam place boschetăreala. Și îi vezi – deodată – hlizindu-te la tine cu câte-o pagină de facebook (cu câte-un blog mălăieț) sau cu vreun tom de o consistență amețitoare care l-ar băga în boală până și pe Balzac, ieșindu-ți în față de prin tufișurile cunoașterii, cu ciulini în păr, diformi, mânjiți la gură de măceșe și încercând să-ți predea – cu o voce răgușită de hirsut – metafizica boscheților în cunoaștere!

Păi cum să nu mă enervez, vorba amicului Codruț!?!


Într-o cuantificare a lucrurilor inutile existente în lume, aș introduce – într-un ipotetic top – la loc de cinste, și inutilitatea vociferărilor postfactum la Campionatul Mondial din Brazilia. Genul ăla de manifeste umorale, nervoase, servite de fotbaliști, centralului, imediat după o fază în care cei din urmă se cred (și adesea, chiar sunt) neîndreptățiți. Ce și-or imagina jucătorii care protestează vehement la o decizie a arbitrului (fie ea și una nedreaptă). Să luăm cazul eliminării lui Pepe, din meciul Portugalia- Germania. Imediat după acordarea cartonașului roșu, portughezii au protestat înconjurându-l pe arbitru, somândul să se răzgîndească, cerând explicații. Nu poți să nu te întrebi: ce-o fi în mintea lor? Că arbitrul o să-i asculte, eventual, o să-și ceară scuze, revenind asupra deciziei cu un discurs de genul: Știți ce, cred că – de fapt – aveți dreptate ! Am acordat un cartonaș roșu gratuit. Vă rog să mă scuzați, chiar nu știu ce m-a apucat!


Everybody is right!

Celebrele magazine Poundland (foarte populare în anglia), care, pe lângă tot soiul de nimicuri (lanterne, pixuri, caiete, jucării, produse de uz casnic, etc.), au și un stand alocat, exclusiv, cărților. Oferta e și acolo pestriță, de la cărți de bucate, cărți de colorat, autobiografii scrise de iluștrii necunoscuți, ghiduri de tot felul, până la romane polițiste. Cu ce bucurie am descoperit, de curând, romanul unui scriitor (și regizor) italian (despre care nu auzisem nimic) Paolo Sorrentino, cu al său: Everybody’s right !

A fost îndeajuns ca să-mi arunc privirea pe coperta a IV-a și să citesc acest paragraf (evident, provocator) ca să am limpede sentimentul că mă aflu în fața unui scriitor care merită citit: „ I’m going back to what I was twenty years ago. I’m riding across a terrain of buried curiosity, the adrenaline is starting to flow again, and the old obsessions are coming back: I want to start doing cocaine every day, I want to run after every female who passes, I want to smell the smells of Italy again, I want my old life back. It’s a bit late for all that, I know, but who gives a fuck? I want to die stark naked, drowned in a well of Ballantine’s, surrounded by whores. All this I want, suddenly, I want it very much indeed. But I hide it well.'”

Literatura latină are într-adevăr ceva sagace, un ritm mai alert, o nu știu ce foame grăbită a esențelor. Să investești numai o liră în atâta generoasă deschidere epic-existențială (stilul lui mi s-a părut un amestec bine dozat de Celine, Houellebecq și Beigbeder) se cheamă, cu siguranță, să faci o afacere bună!


« »

Un raspuns la “Literatura de formare (im)personală. Scurt excurs despre imbecilizare!”

  1. alex says:

    V-am descoperit intr-un moment in care nu speram sa mai gasesc o alta persoana, aici pe net, atit de echilibrata in gindire, cu un discurs si o mina sigura, in ceea ce transmiteti acestei societati nevolnice si bolnave.
    Imi scot palaria in fata dumneavostra, cu tot respectul pe care-l meritati!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium