Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.7/10 (7 votes cast)

Cătălin MihuleacCătălin Mihuleac a scris o carte care, în opinia mea, este unică în literatura română, abordând frontal și fără menajamente unul dintre cele mai întunecate momente ale istoriei noastre – Pogromul de la Iasi din iunie 1941. În interviul pe care îl publicăm acum, am descoperit în Cătălin Mihuleac un interlocutor sincer, care așa cum îl prezintă și cartea, nu ezită să fie sigur și tranșant în opinii. Scriitorul ne dezvăluie amănunte despre modul în care a scris ‘America de peste pogrom’ și ne împărtășește modul în care documentarea și scrierea ei l-au marcat ca scriitor și ca om.

  • Când ați auzit pentru prima dată despre pogromul de la Iași și în ce împrejurări?

Primele informaţii le-am cules din ziare, cu nota lor ştiută de superficialitate, rezultată din grabă şi incultură. Se întâmpla cu şase-şapte ani în urmă.

  • Este greu de scris și publicat o asemenea carte în România anului 2014? Cum v-ați documentat pentru partea istorică a ‘Americii de peste pogrom’? Ați avut acces la arhive și la documente istorice inedite? Ați vorbit cu cei care au trăit și supraviețuit acelei epoci?

Ca un umil slujitor al condeiului, am făcut din toate cele enumerate de dumneavoastră mai sus.

  • O întrebare similară – cum v-ați documentat pentru partea ‘americană’ a ‘Americii de peste pogrom’? Ați călătorit în America, ați cunoscut americani care v-au inspirat personajele cărții?

N-am călătorit în America, nici nu-mi doresc. Dar, în fiecare român adevărat dormitează un american pus pe fapte mari. Arta este să-l trezeşti şi să-l laşi să zburde în voie.

  • Cum a fost primită cartea de prieteni și cunoscuți? În general, ce fel de reacții primiți de la cei care au citit-o?

America de peste pogromEvit, din pudoare, să discut cu prietenii mei asemenea subiecte, legate de propria persoană. În plus, nu sunt genul de om care iese cu traista la cules de aprecieri. Cartea a fost primită favorabil, chiar elogios, din câte am mai citit pe ici, pe colo.

  • După ce am publicat recenzia cărții, am primit două comentarii despre titlul ei (‘America de peste pogrom’). Se pare că titlul nu încurajează lectura, o prietenă (pe care o respect mult) mi-a scris ‘nu aș fi ales cartea după titlu, noroc că am citit recenzia ta’. Ce le-ați răspunde? Puteți să ne explicați titlul, dacă doriți?

Titlurile cărţilor se impun singure, fără să ţină cont de poziţia autorului. În cazul de faţă, acesta este titlul care s-a impus.

  • Cât de cunoscute sunt evenimentele de la 29 iunie 1941 în Iașul de astăzi? Cum se raportează ieșenii de astăzi la ele?

Nu m-au interesat o clipă ieşenii, cartea mea are un subiect de interes universal. Şi, sper eu, o valoare universală.

  • Credeți că ar fi necesară și oportună crearea la Iași a unui muzeu dedicat pogromului din 29 iunie?

Ar fi, mai ales că ar aduce turişti şi implicit bani, într-un oraş aproape de ruina economică. Dar pe decidenţii politici de azi îi doare undeva de muzee. De exemplu Şova, fostul breloc de la cingătoarea lui Ponta, nici nu auzise de Pogromul de la Iaşi. Deşi este absolvent de Istorie. Ce să le ceri unor asemenea inşi?

Iaşul este condus acum de un primar şi de un şef de judeţ a căror lipsă de cultură este în afara oricărui dubiu. Primul este pesedist, al doilea liberal, dar sunt înfrăţiţi de aceeaşi incultură. Şi de aceeaşi preocupare pentru banul câştigat scamatoreşte, fără efort.

  • Personajul cheie al cărții nu uită și nu iartă. Credeți că de la un punct încolo, după ce au fost povestite cele petrecute și adevărul a fost scos la lumină este necesară uitarea și iertarea? Este posibilă uitarea și iertarea?

Nu ştiu. Nu sunt evreu, nu am rude executate în Holocaust. Ca să existe iertare, cred că trebuie să se schimbe mentalităţile. Or, părerea mea e că România a rămas profund antisemită, deşi nu mai are azi decât o mână de evrei.

Dacă am avea o biserică ortodoxă mai luminată, alta ar fi situaţia. Vaticanul, de pildă, a emis un comunicat, acum circa jumătate de secol, în care sublinia că evreii nu au avut niciun amestec în execuţia lui Isus. De ce nu face şi bărbosul Daniel acelaşi lucru? Sau pentru el creştinismul este doar numele unei afaceri cu acoperire naţională?

”Am fost trist când am terminat-o, pentru că am ştiut că e cel mai bun şi mai frumos lucru pe care l-am făcut în viaţa mea.”

  • În ce măsură credeți că v-a marcat și v-a schimbat experiența scrierii acestei cărți?

Am scris cartea dominat de o magie pe care nu o pot explica. Am fost trist când am terminat-o, pentru că am ştiut că e cel mai bun şi mai frumos lucru pe care l-am făcut în viaţa mea. Nu ştiu dacă mă voi mai întâlni cu o asemenea perioadă de graţie.

Nu are importanţă cum m-a transformat pe mine. Scopul cărţii este să facă lumea mai bună, pe aria ei de cuprindere.

  • Care sunt planurile literare pentru viitorul apropiat?

photo_50513403_mbtScriu în continuare, fiindcă e modul meu de a respira. Scriu povestiri, în momentul de faţă. Pe două dintre ele le puteţi găsi pe site-ul revistei “Observator Cultural”. Se numesc “Ultima ţigară a lui Fondane” şi “Supravieţuitorul”.

  • Urmăriți fenomenul bloggerilor care scriu (și) recenzii de carte? Ce părere aveți despre ei?

Bloggerii au onestitatea care le lipseşte celor mai mulţi critici profesionişti de azi, acriţi şi atraşi în tot felul de jocuri de interese. Bloggerii mai au şi candoare, şi emoţie.

  • Credeți că se poate trăi din scris în România? În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, de ce credeți că nu se poate trăi din scris în România? Care ar fi măsurile necesare a fi luate pentru ca literatura română să ”poată trăi pe propriile picioare”?

E multă confuzie şi necinste în tagma literară. Şi concurenţa de multe ori nu e loială. Să nu uităm că am avut un ministru al economiei şi finanţelor care, în timpul mandatului, publica romane. Am avut şi un premier, e vorba de Radu Vasile, care avea acelaşi gen de preocupări. Ce şanse are unul ca mine pe piaţa cărţii, în competiţie cu ei?

Mai există şi cei care, din disperarea de a se vedea publicaţi, plătesc editurilor bani. Nu este corect. Cei ca mine nu au alte mijloace de trai, în afara scrisului.

  • Ce carte, care scriitor v-au modificat radical modul de a privi viața, de a scrie?

Dino Buzzati rămâne cel mai aproape de inima mea. Povestirile sale sunt minunate.

Sper însă că stilul meu este unul foarte personal. Sper că este muzical, simfonic. De aceea, mai am un scriitor preferat: pe Beethoven. Pe “Babacul”, cum îl dezmierda Caragiale. Simfoniile sale sunt romane. Sonatele sale sunt short-stories.

  • În calitate de cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieţi, unde scrieţi, aveţi superstiţii în legătură cu scrisul?

Scriu doar dimineaţa, doar pe stomacul gol şi doar câte o pagină pe zi. Înainte de asta, încerc să câştig starea aceea de abandon total, care îţi eliberează inspiraţia şi îşi conduce mâna. Restul trece în seama zeilor.

Vă mulţumim!

(Intertitlurile și sublinierile ne aparțin.)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium