Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (5 votes cast)

„Communication is coming on strong.” Jimi Hendrix

„Gheorghe Iova – un guru al optzecismului”, sintagma aceasta a figurat, aproape două decenii, la rubrica „Anchetă de viitor”, pe dosul copertei revistei (temută, în mediul literar) Vatra, după care a dispărut de parcă nici n-ar fi fost. Redacția revistei nu și-a onorat (pro)misiunea, foarte probabil fiindcă n-a adunat suficiente elemente pentru a declanșa ancheta! Este tocmai ceea ce îmi propun [Iova: singur?] să fac în acest dialog-anchetă [Iova: un guru nu poate fii anchetat. Nicio anchetă nu poate fi dialog. De anchetat e afişajul „guru”, la „Vatra”.].

În acest dialog, un prim set de 10 întrebări

[Iova: răspunsurile se califică; întrebările, cu Heidgger, cu tot, se decad.]

[Iova: dacă e dialog nu poate fi scotocire. Scriitorul nu are suflet, no acces! iar zicerea „cotloanele sufletului” e impracticabilă. Gheorghe Iova a fost deviat în „guru al optzecismului”, o deviere incultă, menţinută 15 ani public, la maximă expunere: pe coperta a patra: guru nu poate fi al unei abstracţiuni (optzecisma) ci al oamenilor vii.]

[Iova: de a ancheta acest deserviciu publicitar „Vatra”.

Considerând drept abuz, în detrimentul unui cetăţean, afişarea, 15 ani, a numelui Gheorghe Iova. Ce am făcut, eu, e însuşit, cu valori modoficate, de Ilea. De anchetat e afişajul „guru”, la „Vatra”.]

Marian Ilea: Dragă Gheorghe Iova, propui acestă anchetă [Iova: a afişajului „guru”, la „Vatra”] mai precis întrebările mele [Iova: non dialogale]. Te felicit pentru curaj [Iova: citez „l’écrivain relève le courage”.].

Să începem. Bineînţeles că nu ai suflu de prozator [Iova: nov. 1993 – apr. 1994, în acelaşi timp, cu „Călare, pe muşc”, apărut 1998, am scris „de câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii”. Vorbeai de suflet, zici suflu: n’am suflet, am alonjă.] Aș zice, deci, ce faci tu? lucrezi de zeci și zeci de ani (asemeni lui Rimbaud, Wittgenstein), dar și la  jocuri [Iova: de familii] de cuvinte [Iova: Mondrian „Boogie-Woogie” New York, e proiect de artă monumentală] proverbe, argou…, uneori ies scîntei, altădată dai de sevă, ori de vid, cînd cum; de fiecare dată mergi pînă-n pînzele albe, până la juisanță. Adică, ești înainte de orice, după datele pe care le dețin, un poet și un eseist, un adept al fragmentului [Iova: un întreg, ca oricare altul; cultiv cursul, nu stocuri.].  Crezi că sunt prost informat?

Gheorghe Iova: Da. Ptu că, în lumea de „români (non cetăţeni) nu există informaţia.

Presa e ţinută să mă tacă, ca şi când (cum ştiu) sunt în moarte civilă. Am avut D.U.I. şi nu agreez să-mi faci dosar, nici „dosar”.

Marian Ilea: Mai citesc în „dosarul” tău că ești mai pe șleau, un romantic-postmodern [Iova: nici nu am înregistrat maculatura „postmodenă”; „postmodernismul” fu decomplexare – cu prezenţă militară, în Europa – a culturii americane, de cultura europeană: a dispărut la 11 sept. 2001], carapacea ta fiind ironia, sarcasmul și, firește, poetica teoreticianului, … crezi că astea ar fi doar dezinformări? [Iova: ale tale, da, să le oprim, cu tine, la tine.]

Gheorghe Iova: „postmodernism, e dezinformare. Scrisul despre Iova e dezinformaci, de falsuri comandate.

. Propoziţiile performanţei libere (scriitor) se prezintă, după 20 şi de ani, drept smulse, cu dinţii, drept cele ce „ţii, cu dinţii”, vorbe. Consider drept scoase, prin extorc, torţiune & tortură, versuri (Dante, Eminowicz, Tonegaru, Iova).

Hoţii’s ţinuţi să trăiască, fugari, în locuri ce nu le au prevăzut, furând.

Termenii conştiinţei „româneşti”, îi auzi, în „sporturi”: „a dictat”, „s’a impus”. Nu poate fi vorba, despre mine, în prezenţa mea. Poliţişti prinşi la jaf, dovediţi escroci, se declară falşi.

Marian Ilea: După consultarea documentului principal, scos din arhive, adică după citirea și recitirea cărții tale de căpătîi, de cîți oameni e nevoie pentru sfârșitul lumii (fără semnul întrebării),  afirm (vorba lui Labiș, la care poposești în carte, îndelung și frumos) ești, de pe la cinci ani, cînd ți-ai întrebat mama: „ Mamă, cine e tatăl meu?” „Să-l întrebăm, pe taică-tu.” (p. 252), și asta pentru că nu ți-a văzut niciodată chipul [Iova: în oglindă, vâd ce, sigur, dispare.], nici măcar la naștere: „Cine e înțelept? – Cel ce vede copilul care trebuie să să nască” (p. 267). Ai avut un tată  vitreg, [Iova: îmi spui, mie?] nu prea tandru, dar nici tiran. Ai terminat cele patru clase elementare ca „elev Lungu”,  iar la începutul clasei a cincea, ai aflat că ești de fapt „elevul Iova” (după numele mamei). Preferat să nu-l fi cunoscut,  psihanaliză de doi bani, [Iova: 1972, diploma „psihanaliza & fenomenologie”] privim împreună lucrurile dureroase.

Am descoperit că după mamă te tragi dintr-o familie sîrbească: pe la 1900, străbunicul tău, Barbu Sava (din Sava, pare-se, numele s-a schimbat în Iova), a pornit din Banatul sîrbesc (Panciova) cu o familie numeroasă și puternică, dimpreună cu alte familii sîrbești, și s-au oprit cu toții prin satele din județul Buzău. Pînă și tatăl tău, marele necunoscut al vieții tale, pare a fi fost tot sîrb, fiindcă, în 1990, tu (mai bine zis personajul Gheorghe Iova) ai plecat prin Serbia să-i dai de urmă, fără izbîndă.

Spui, despre bărbații din neamul mamei: „Toți bărbații au fost caustici, bășcălioși, ironici. Nu păcăleau, nu se lăsau păcăliți. (Asta e clauza)” (p. 178). Sare în ochi [Iova: sare la ochi!] că ai cu cine semăna!

E un abuz de anchetator, absurd, să-l identific, confund pe personajul din carte Gheorghe Iova cu autorul, ori cu omul Gheorghe Iova, adică cu tine, îmi asum acest risc, al jocului la paralele între operă și viață, ficțiune-autoficțiune-autobiografie, așa că te rog să-mi spui dacă în ce te privește copilăria ta [Iova: ce nu se poate accesa] e și marea sursă, sau doar una din sursele creației [Iova: redundac.] tale? Asta pare a reieși și din declarația de la p. 252: „Scrisul meu e o extindere a numelui pe care îl port. Nicicînd nu a fost vorba de apariția pseudonimului în scrisul meu. Nu mă desolidarizez”. Și: „Nu am separat scrisul de viață, nu separ viața mea de scrisul meu” (p. 184).

Gheorghe Iova: „Viaţa mea fu un salt mortal, de a lungul unui şir de prieteni.” 1993. „în căruţcior, cu 17 afecţiuni”. „capete de acuzare”, ca şi „boli, pe un om” fac balauri.

Marian Ilea

Marian Ilea: Și dacă tot ți-a fost dat să rămîi oarecum ca suspendat de începutul vieții tale [Iova: om religios.], mi se pare mult mai potrivit celălalt titlu pe care l-ai propus (nu și adoptat) pentru cartea de față, Testamentul unui copil. Neavînd un început al vieții (căci dacă toată viața e în/un început, nu se mai poate chema început!), pare aproape firesc și logic să n-ai parte nici de un adevărat sfîrșit, așa cum și mărturisești, că ești străin de sfîrșituri: „Eu nu particip la nici un sfîrșit. (Propoziție Iova)” (p. 152). Care va să zică, ești condamnat [Iova: Am tot publicat că ‘„s în moarte civilă.”] (precum un Maldoror la insomnia veșnică) la o suspensie perpetuă, la nemurire, la neînchiderea definitivă a pleoapelor! Cum vei ieși din paradoxul ăsta? Vei găsi (o) ieșire(a)?

Gheorghe Iova: Nu am acceptat „talent”, ‘tu-l! nici muza, drog, alcool, inspiratarea: am ţinut să spun că un om e sursa performanţelor de gânduri & cuvinte.

Marian Ilea: Scrii, la pagina 168: „Am început să plîng foarte tîrziu, către 30 de ani, [Iova: ianuarie 1980] și nu mă mai pot opri”. Există totuși o excepție, pe care ți-o voi reaminti [Iova: Ce am făcut, eu, e însuşit, cu valori modificate, de Ilea.] odată cu plăcerea transcrierii următorului pasaj poetic: „ Am venit pe lume cu un plîns bine articulat, sintactic: ‘în-oa, în-oa’, îmi reproducea mama mai tîrziu. Imediat ce eram luat în seamă, uguiam. Ca porumbeii: ‘uu-u, uu-u!’. Ziua dormeam, noaptea trebuia să fiu ținut aproape de lampă, cu ochii mari în lumină. Espiègle.” (p. 252).

Revenind la plînsul tău continuu de la 30 de ani încoace, aș susține că e un lucru bun să plîngi, poate chiar salvator, altfel tensiunea autistă a închiderii în sine te poate face fie să explodezi, fie să te transformi în stană de piatră. Crezi că (și) plînsul te-a salvat?

Gheorghe Iova: „Eu sunt un om salvat.”

Societatea comunistoidă condamnă izolarea (tribunalele nu’s oprite să condamne la recluziune, la recluziune pe viaţă, deşi viaţa nu ar trebui atinsă. Viaţa e inaccesibilă. Coiu’ interviului (anti-viului) tău e greşit.

Marian Ilea: Mărturisești cinstit că: „La 43 de ani, pe best, mi s-a pus întrebarea: cine ești tu? Mi-a fost, întrebarea, de ajuns. Pe asta, o duc. După o jumătate de an, cineva a afirmat, la T V R–2, că ajunsesem, ‘dependent social’ de persoana afirmativă. Expresia e grea, datorită greutății, scapă.  Ça m’a rejuit, moi!” (p. 102). În altă parte, tot cinstit dar și poetic, afirmi: „Mă lupt cu lipsa de pîine ca și cu o prejudecată. Încep să o iubesc, să o visez. Am să cumpăr, am să mănînc” (p. 275). Și totuși, esențială pare a rămîne: „‘Lupta pentru a nu fi lovit de lipsa de semnificație’, mai tare, incomparabil, decît ‘aia pentru supraviețuire’. Iova, 1986. Să ieșim, din orice supraviețuire. Să trăim. 19 XII 1993, Iova” (p. 184). Să te mai întreb dacă nu ți-a fost deloc ușor, mi se pare o lapalisadă, totuși o fac.

Gheorghe Iova: L’esprit de l’escalier şi L.W. „Aruncă scara”.

Marian Ilea: Detectez un alt paradox în acest crez poetic: „‘Trăiesc în lume’, trăiesc în ceva care nu poate fi spus. O fi, ea, lumea ceva de arătat, însă eu scriu de peste douăzeci de ani ‘lumea e ceva cu care nu mă pot întîlni’. Acum, în urmă, de mai mulți ani, mă gîndesc la o poziție pe care nici dumnezeu [Iova: catalizator] nu a putut să o păstreze dacă a avut-o odată (vre-), aceea a spectatorului absolut. Asta ar fi întîlnirea cu lumea. Îmi dau seama că așa m-am purtat toată viața: ca și cînd alte întîlniri decît cu lumea n-aș fi avut, n-aș avea. Cu toată intensitatea trăirilor și gîndurilor mele, nu particip” (p. 169).

Asta să fie poziția ideală, „platonică” a poetului? În „contemplația” asta, cu toată „intensitatea trăirilor și gîndurilor”, omul în poet pare sacrificat, [Iova: sacrifăcut] oare asta ar  trebui să se înțeleagă din acel „nu particip”? Și dacă e așa, să fie oare sacrificiul necesar pentru a putea aduce o undă de frumusețe în lume, chiar dacă frumusețea asta nu va „salva lumea”, [Iova: „lumea creată”] cum visa Baudelaire, ci doar va scoate puțin oamenii din întuneric, îi va dezrobi? Merită sacrificiul cu pricina, sau nici nu se pune problema, fiind un dat al poetului autentic?

Gheorghe Iova: „dumnezeu” nu e un nume, „în numele lui dzeu / ptu numele lui dzeu” sunt autodelegări (reactivate, cu „Partidul m’a trimis.”)

„omul în poet” om, nu alcool, nici muza, nici drog.

„o undă de frumusețe” „Ce direcţie are drumuseţea?

Marian Ilea: Am dat și de o frază „espiègle”, un concentrat de energie poetică; te-aș ruga să mi-o interpretezi: „Intru în casă. În casa mea e un intrus: scrisul meu” (p. 146).

Gheorghe Iova: Scrisul meu sunt eu.

Marian Ilea: Bag seama că ai fost corectorul propriei tale cărți De cîți oameni…, apărută la Paralela 45, în 1999. Tot corectînd ai mai și rescris, pe ici pe colo, prin punctele esențiale?

Gheorghe Iova: Nu.

Marian Ilea: Deși au trecut aproape douăzeci de ani de atunci, pari a nu te fi schimbat, ci a te menține  încă de mic într-un perpetuum (nu mobile ci) surplace poetic! Spune-mi, te rog, dacă proaspăta ta carte, apărută la editura Casa de pariuri literare și surprinzător numită Etalonul Mizil. Ficțiunile măsurătorilor, scrisă în colaborare cu Cosmin Manolache, este în linia, în continuum-ul creației tale, ori e vorba aici de vreo ruptură?  [Iova: Nici în rupt, ‘tu-l!

Ce calități are termenul „Mizil” ca să devină aprope un concept? În general, filosofia se ocupă cu crearea de concepte, devii acum și filosof? Asta să fie ruptura?

Gheorghe Iova: Filosof de expresie poetică.

la 16, 17 ani

la 19 ani

la 22 de ani

la 35, 36 de ani

la 61 de ani, întors de la Paris, 2010 /2011 fu iarna grea, niciun amic nu scoase automobilu’: 2 luni ½ nu am reuşit să ajung, la mama, vorbea seara, fix, la 21:00, la mobilu’ ce’i dăruisem; la 1 martie 2011 după convorbirea telefonică, despre Mareş şi „ouarele-alea”, mama (s’a stabilit) a murit. A doua zi, la plânz, Sorin Preda a scos automobilu’.

Mama ajunsese un interlocutor, mie, tehnic şi eficient, cum era Madi, singura cu care am discutat  9/11, afgh!eleven ce  începusem să scriu. Cartea „eleven” a scos’o Ene, la editura lui „ceea ce” (o expresie Iova 1969), în 2007.

Iova, 24 ianuarie, 10 februarie. 2017.   

(a intrebat Marian Ilea)

Îmi place să citesc, pe scurt. Altfel, sunt Project Manager al acestui blog colectiv cultural, unde pasiunea mea pentru cărți și filme se materializează în formă scrisă. Nu am pretenții să știu totul despre această lume, iar pasiunea rămâne pasiune. În rest, vă pot scrie și despre bere, și despre Grecia, despre călătorii sau despre familie. Dar azi n-am chef :)


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium