Recomandat

Revista presei culturale (mai 2017)

În această lună, am citit revista România literară. -”România literară” nr. 16-17/14 aprilie 2017. Din fericire, mai există cronicari de la această revistă literară care apreciază eforturile unor editori mici, care mizează pe literatura românească. Unul dintre aceste cazuri este Un cristian, despre care scrie Răzvan Voncu, în legătură cu cartea ”Ca motorul unui Ford din 1931”, de Nora Iuga: ”E bună și intuiția lui un cristian de a relua, în discuțiile din 2010 și 2016, subiecte abordate în cel din 2007. În 2007, poeta miza, de exemplu, pe anumiți tineri (susținerea începătorilor fiind o convingere profundă), iar alegerile ei erau atât de anapoda, încât numai desăvârșita candoare le salva de ridicol. În 2016, însă, continuând să-și declare solidaritatea cu cei care acum pășesc în literatură, e mai degrabă rezervată cu privire la „tinerii” din urmă cu câțiva ani. Cu discreție, fără să încrimineze, Nora Iuga constată, in petto, că s-a înșelat, uman și literar... Eșecul nu o dezarmează, totuși, nici nu-i alterează umoarea: poeta rămâne senină, candidă, mai tânără spiritual decât „tinerii” care nu au confirmat.” Despre volumul ”Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu”, de Mihail Sebastian, apărut la Editura Vremea, scris Sorin Lavric: ”Nae Ionescu, dîndu-i prilejul să se afirme, l-a molipsit totodată cu puterea modelului pe care îl întruchipa în ochii lui. Și dacă ziarul avea un pronunțat accent ortodox, promonarhic și antiliberal, nici Sebastian nu putea face notă discordantă, cîntînd separat o altă psalmodie. Cînd exaporitul îți dă șansa de a fi citit săptămînal de protipendada intelectuală, lași la o parte ifosele atavice și îți intri în rol, iar Sebastian chiar asta a făcut, scriind o gazetărie de dreapta, al cărei miez stă în pînza personală a tabloului, nu în rama lui. Însuși detaliul că Nae i-a dat sarcina ca, în numărul aniversînd zece ani de existență a „Cuvântului“, să facă o istorie detaliată a ziarului, dovedește spiritul de echipă pe care Sebastian și-l însușise.” Mircea V. Ciobanu alege să se ocupe despre ultimii câștigători ai Premiului Nobel pentru literatură, cu referire directă la poetul/cântărețul Bob Dylan: ”După criteriile poeziei antice, Bob Dylan este chiar poetul autentic. Rapsodul. Aedul. Menestrelul de mai târziu. Or, dacă textul e alcătuit din versuri ritmate și rimate, nu avem deja un prim indiciu, fie și formal, al poeziei? De ce se mai scriu azi versuri (și) cu rimă, de vreme ce poeziile nu-s nici cântate, nici declamate, ci sunt pentru lecturi intime?” -”România literară” nr. 18/21 aprilie 2017. Recenzia la o carte care mi-a atras atenția de mai mult timp - ”Doamna Ataturk”, de Ipek Calislar, Editura Univers - este semnată de Simona Drăgan: ”În urmă cu vreo zece ani, o ziaristă a cercetat mai îndeaproape rolul unei femei insuficient cunoscute turcilor moderni, pe care istoria oficială a denigrat-o, a exclus-o sau a marginalizat-o. A studiat toate biografiile, mărturiile, i-a cercetat și interogat pe urmași, pe puținii martori istorici rămași și a recurs la o critică internă a surselor, care au scos la iveală un destin trist, confiscat și nedrept. Prima Doamnă a…

Sexualitate şi societate, de Andrei Oișteanu

”Sexualitate şi societate”, de Andrei Oișteanu Editura Polirom, Seria de autor Andrei Oișteanu, Iași, 2016 Andrei Oisteanu nu evita subiectele controversate. In 2001, a publicat 'Imaginea evreului in cultura romana' - o carte care s-ar fi putut numi si 'O istorie a antisemitismului romanesc' - cea mai completa si mai bine alcatuita lucrare pe aceasta tema. Cartea s-a bucurat de inca doua editii succesive, de succes de public, si a devenit o lucrare de referinta. In 2011, a publicat prima editie a cartii 'Narcotice in cultura romana' - si ea bine primita de cititori si republicata de inca doua ori de atunci. Acum am avut placerea lecturii cartii sale despre 'Sexualitate si societate' al carei subtitlu - 'Istorie, religie si literatura' - indica ambitia lui Andrei Oisteanu de a incadra si in acest caz zemosul subiect in contextul sau cultural si istoric. Cartea a aparut in 2016 in seria de autor dedicata lui Oisteanu de Editura Polirom. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (15 – 21 mai 2017)

Radu Ilarion Munteanu (sau rim, cum il cunosc prietenii) scrie pe blogul sau despre cartea lui Stefan Cazimir 'Sabia şi imperiul; Militari la cârma statului' aparuta in colectia 'Istorie' a editurii Humanitas : 'Ce au comun cei 6 subiecţi ale căror nume sunt etalate pe copertă? În liniile cele mai mari, din militari au deveni oameni politici, pentru a ajunge să conducă statul. Dar mai ales au fost personalităţi de mare suprafaţă. Dar să vedem dacă aceste coordonate nu implică şi alte figuri instorice. Prima la care ne gândim e Hitler. Dar faza militară din biografia sa s-a limitat la gradul de caporal. Că după ce a devenit führer şi-a asumat, la un moment dat, funcţia de comandant suprem în timp de război ţine de atribuţiile uzuale ale unui şef de stat. El n-are ce căuta în carte nu pentru că e simbolul absolut al rălui, în fond i s-au dedicat destule anlize pe diferie planuri, ci deoarece nu se încadrează în model. Nu mai vorbm de omologul său  în materie de absolut al răului, Stalin, care nici măcar n-a fost militar, iar războiul l-a condus politic, uniforma şi gradul de generalissim fiind conjuncturale. Dar Napoleon? Faza militară a carierei sale a atins un rang superior lui De Gaulle, de pildă, care a fost doar general înainte de armistiţiu. Apoi şi-a asumat creerea Franţei libere, ulterior Franţa combatantă. Pe când generalul Bonaparte câştigase campania din Italia, comandând o armată. Lipsa lui din listă să fie motivată de faptul că a ajuns prim consul prin lovitura de stat de la 18 brumar? Sau de anvergura suprastatală, europeană, a personalităţii – şi a construcţiei sale politice? Mai degrabă. Toţi ceilalţi au luptat pentru ţara lor, toţi au încercat s-o salveze într-un fel sau altul. Şi mai ales toţi 6 au fost oameni ai secoluui XX. Simon Bolivar a devenit militar după implicarea în lupta politică de decolonizare, de nevoie. Cromwell nu şi-a salvat ţara ci a gestionat un război civil. Chiar Alexandru a întemeiat un imperiu, funcţia militară şi cea politică amestecându-se inextricabil. George Washington a devenit şi el militar de conjunctură în războiul de independenţă al unei naţiuni încă neconstituite. Iată, aşadar, că tocmai în analiza cazurilor care nu şi-au găsit locul în lista lui Cazimir găsim argumente care susţin coerenţa acesteia. Coerenţă care frizează chiar rigoarea.' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 mai 2017)

-Cosmin scrie pe blogul Ce Filme Vad despre Alien: Covenant (2017): ”In Alien: Covenant avem parte de toate elementele specifice seriei, intr-atat de mult incat prima parte a filmului ne aduce aminte de primul Alien (1979), cu accent pe suspans si horror, iar cea de-a doua parte de Aliens (1986), unde actiunea ia locul suspansului, cu cateva scene smulse direct din finalul predecesorului din 86. De regula, cand o continuare incearca sa imite prea mult filmele anterioare acest lucru poate fi o problema, dar cu toate astea Ridley Scott reuseste sa insufle un aer nou acestui film, si sa recreeze atmosfera de groaza specifica seriei, mai bine decat o face in Prometheus.” (mai mult…)

King Arthur: Legend of the Sword (2017)

King Arthur: Legend of the Sword (2017) Regia: Guy Ritchie Distribuţia: Charlie Hunnam, Jude Law, Astrid Bergès-Frisbey, Djimon Hounsou, Eric Bana, David Beckham Citind titlul, gandul ne poate duce la un film cu cavaleri neinfricati, domnite fragile, sabii miraculoase and co. Insa ceea ce s-a nascut dintr-o legenda medievala este un film cu elefanti posedati, despre un rege gasit pe apa si crescut intr-o casa de toleranta, o productie presarata cu arte martiale, slang, efecte speciale si o coloana sonora demna de un blockbuster. Desi contine elemente care definesc stilul lui Guy Ritchie (anticiparea actiunii de catre un personaj, momente de dialog incrucisat - dificil de urmarit, scene de lupta in care un slow-motion este precedat de o derulare rapida a cadrelor, etc), King Arthur nu are nici umorul lui Snatch, nici coerenta din Sherlock Holmes si nici rafinamentul lui Man from UNCLE. In schimb, ne da senzatia ca regizorul a filmat multe secvente pe care apoi le-a comprimat (uneori cu dificultate) prin jump cut si elipse. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (8 – 14 mai 2017)

Cu putina intarziere remarc o cronica a Catalinei Miciu la volumul de tinerete al lui George Orwell 'Fără un sfanț prin Paris și prin Londra' aparut la Polirom: 'Parisul în 1928 este un oraș murdar, în care restaurantele se deschid și se închid peste noapte, lumea mică și sărăcă a străzilor laturalnice trăiește în hoteluri insalubre (poveștile despre ploșnițele din fiecare pat sunt la ordinea zilei), restaurantele cu mâncare scumpă, dar nu neapărat de calitate, abundă de șobolani și mormane de gunoi. Nu e nimic glam în ceea ce prezintă Orwell despre Paris și tocmai asta face din relatările lui unele dintre cele mai faine pagini de jurnal ale anilor ăia. În plus, pentru că el doar pretinde că e din lumea asta, textul are tot felul de trimiteri literare, explicații de termeni și analize asupra lumii descrise.' (mai mult…)

Fragment în avanpremieră: ”Kreuztanne”, de Fate Velaj

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Kreuztanne”, de Fate Velaj, ce va apărea în curând la Editura Corint. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte: „Emigrantul spălător de vase a ajuns să primească cea mai înaltă distincție, Crucea de Aur a Republicii Austria, și să devină consilier al prim-ministrului. Fate Velaj este autorul romanului autobiografic Kreuztanne, povestea unui om «care a reușit în viață».” Anna Maria de Luca, La Repubblica (mai mult…)

Putinofobia. Rusia contemporană şi angoasele Occidentului, de Giulietto Chiesa

„Putinofobia. Rusia contemporană şi angoasele Occidentului”, de Giulietto Chiesa Editura Corint, Colecția Istorie, București, 2016. 186 de pagini. Cu o prefaţă de Roberto Quaglia şi un cuvânt înainte de Vasile Ernu Traducerea de Gianina Tivdă Giulietto Chiesa este italian, corespondent de presă la Moscova pentru l’Unità şi rusofil cum numai occidentalii pot fi. Convins, adică. Nici o legătură cu biserica (la Chiesa). Roberto Quaglia este tot italian, autor SF tradus şi la noi. Vasile Ernu nu ştim precis ce e, dar e, oricum, „Născut în URSS”. Despre Gianina Tivdă încă nu mă pronunţ (aş zice doar că româna ei îmi pare puţin cam nesigură).  (mai mult…)

Între Miami și Madrid, Simona a mai pus încă un ocean

Într-o seară în care s-a încheiat (cel puțin pe teren) bătălia de la distanță dintre Rege si Reghe pentru un campionat de fotbal jucat după reguli neclare, Simona a luat prim-planul, triumfând maiestuos pe zgura de la Madrid la capătul unui meci pe muchie de cuțit. Nu, n-a fost meciul vieții ei. Marile triumfuri sunt încă în fața Simonei Halep, căci acest început de epocă post-Serena în tenisul feminin este momentul în care ea poate prelua supremația. Nu este nicidecum o certitudine, zarurile nu au fost încă aruncate, dar este o posibilitate. O oportunitate reală pentru Simona, care, fără a fi o jucătoare completă, îmbină agresivitatea cu răbdarea într-o manieră inteligentă. Nu are cum practica un tenis 100% ofensiv, pentru că nu este construită pentru așa ceva. Dar ceea ce chiar Simona a numit inspirat „smart aggressive” este maniera de joc care o poate duce către izbânzi și mai răsunătoare.  (mai mult…)

Înalt este numele tău, de Ioana Bradea

”Înalt este numele tău”, de Ioana Bradea Editura Humanitas, București, 2017 Moto: ”Cu siguranță fi-vor toate acestea pomenite și cinstite cum se cuvinte peste veacuri, între locuitorii acestei cetăți uitate de rege și sfinți, iar istoria care te va face nemuritor, istoria la care muncești de șase ani deja, fi-va de asemenea povestită tuturor spre slava lui Dumnezeu, care i-a croit după chipul și asemănarea sa pe cei care locuiesc înăuntrul cetății.” (pag. 22) Nu i-am citit cărțile anterioare ale Ioanei Bradea, dar poate că nici nu are importanță de vreme ce am citit câteva recenzii cu privire la acestea și am descoperit că, la fiecare volum nou apărut, autoarea și-a schimbat total stilul scriiturii, totul este inovație și schimbare. Pornind cu aceste gândurile la lectura celui mai recent roman – Înalt este numele tău –, apărut recent la Editura Humanitas, am descoperit o carte foarte bine scrisă, plină de metafore și de istorie, o poveste spusă în stil clasic despre o perioadă aproape necunoscută din Bistrița Evului Mediu. (mai mult…)