Interviu

Interviu Andrew Nicoll: ”Mi-am trăit întreaga viață cu un respect aproape religios pentru puterea cărților”

Am citit de curând cele două cărți ale lui Andrew Nicoll apărute la Editura Allfa în ultimii doi ani și am descoperit un autor plin de imaginație, alert, care captivează cititorul, deși este destul de comercial în abordare. Este vorba de ”A fost odată ca niciodată” și ”Dacă citești asta, înseamnă că am murit”. Prin intermediul partenerilor noștri de la Editura All (cărora le mulțumim încă o dată!), am făcut un interviu cu autorul acestor cărți. Vă precizăm, de asemenea, că Andrew Nicoll va fi prezent la București, la Târgul de Carte Gaudeamus de anul acesta, sâmbată, 22 noiembrie, începând cu ora 13.00. Vă invităm să îl descoperiți: -În România, a fost recent publicat primul dvs. roman, ”A fost odată ca niciodată” (The Good Mayor), și ne-am dori ca discuția să pornească de la acest roman. Acest roman (dar și următoarele) par a fi construite, voluntar sau involuntar, pentru a fi ecranizate. Cum priviți această provocare, a eventualei ecranizări a cărților dvs.? Chiar nu cred că romanul ”A fost odată ca niciodată” ar merge să fie ecranizat. Chiar în mijlocul cărții, se naște o întrebare: toate astea chiar s-au întâmplat? Este ceea ce spune Agathe despre ea adevărat? Ea are un punct de vedere asupra lumii care nu poate fi adevărat, dar, pentru un timp cel puțin, ea chiar crede că totul este adevărat. Cartea nu limpezește dacă totul este adevărat sau nu și cărțile pot face asta. Cărțile pot permite mai mult decât o singură perspectivă asupra unei situații. Filmul nu poate face asta pentru că ar trebui să vedem totul cu proprii noștri ochi, o perspectivă sau alta, dar nu două în același timp. (mai mult…)

Interviu Alex. Ștefănescu: ”Pasiunea pentru literatură seamănă cu dragostea: te face să-ți depășești limitele”

Am scris despre cărțile domnului Alex. Ștefănescu în două rânduri: atunci când am vorbit de una dintre cele mai recente apariții, ”Un scriitor, doi scriitor”, de la Editura Allfa, dar și când am discutat despre volumul de interviuri ”Convorbiri cu Alex. Ștefănescu”, un dialog purtat cu Ioana Revnic. A venit, firesc, dorința unui interviu cu scriitorul și criticul literar, iar acesta a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre si îi mulțumim din nou pe această cale. (Mulțumim, de asemenea, și partenerilor noștri de la Editura All pentru intermediere!) -Sunteți unul dintre cei mai activi critici literari din România. Mereu prezent, ba într-o colecție de interviuri sau de articole, ba scriind o carte sau făcând o emisiune la televiziune, ba coordonând o colecție de cărți sau răspunzând acid unora, cu umor celor mai mulți pe Facebook. Nu obosiți? Ce vă menține în această formă de zile mari, în ciuda detractorilor? Sincer vorbind, din punct de vedere fizic sunt ruinat. Dar mă duce mereu înainte – așa cum duce vântul o corabie cu pânze – entuziasmul. Am, din naștere, o vocație a bucuriei, o încredere luminoasă în oameni care fac să nu se observe (sau, oricum, să nu observ eu) că sunt bătrân și bolnav. În unele cazuri, aflat în mijlocul unor tineri blazați, eu sunt acela care îi însuflețește pe ei, nu invers. Și apoi e pasiunea pentru literatură, care seamănă cu dragostea: te face să-ți depășești limitele. Când eram tânăr și îndrăgostit, nu mi se părea greu să călătoresc cu trenul o jumătate de zi pentru o întrevedere cu iubita mea fie și de numai zece minute pe un peron. Vorbeam cu ea, o țineam în brațe și apoi mă întorceam cu alt tren în locul de unde venisem. În mod similar, nu mi se pare greu să-mi pierd nopțile, cu o cafea în față, cercetând manuscrisele lui Eminescu (din ediția anastatică apărută sub egida Academiei) sau să citesc atent, cu creionul în mână, cărțile unor autori de azi. (mai mult…)

Interviu Andrei Ruse: ”Nu mi-am propus să spulber niciun mit, nici să încerc să ţin în puf vreo personalitate”

Acum ceva timp, am citit romanul ”Zaraza”, de Andrei Ruse, și mi-a plăcut foarte mult: este acel gen de roman istoric ce se apleacă asupra unei personalități insuficient cunoscute, un om important pentru muzica românească și care merită, cu siguranță, cunoscut mai îndeaproape-Cristian Vasile. Am fost și la întâlnirea lui Andrei Ruse cu bloggerii literari, am pus acolo o parte din întrebările ce se regăsesc în interviul de mai jos (pentru multe dintre ele îi mulțumesc colegului nostru, Dan!), iar ideea acestui interviu a venit firesc. Îi mulțumesc lui Andrei Ruse pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările noastre. -Când ați auzit pentru prima dată cântecul 'Zaraza'? Vă mai amintiți? V-a plăcut? Nu îmi amintesc, sincer, de prima şi prima “audiţie”, bănuiesc că s-a întâmplat undeva prin adolescenţă, atunci când am descoperit muzica şi interpreţii interbelicului, tangourile şi romanţele, sau poate chiar mai devreme şi mintea îmi joacă feste. (mai mult…)

Interviu Aurora Liiceanu (II): ”Adolescenții nu iubesc școala pentru că este plicticoasă. Realmente, plicticoasă.”

[caption id="attachment_41763" align="alignleft" width="196"] Aurora Liiceanu[/caption] Prima parte aici. -Afirmați în Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013) că v-ați dat seama „la un moment dat că pentru a scrie despre psihologia individuală nu trebuie să mergem doar la literatura științifică, ci și la beletristică”. Pentru dumneavoastră beletristica a fost o sursă de inspirație pentru studierea psihologiei individului. Ceilalți împătimiți de beletristică, fără studii de specialitate, sunt ei capabili să folosească personajele și situațiile din cărți drept exemplu? Sperăm pozitive! Afirmația mea s-a bazat și pe opiniile unor scriitori consacrați. Mă bucur când mă întâlnesc cu cineva pe aceiași idee. Sunt convinsă că literatura științifică are un mare câștig când citești beletristică, pentru că, desigur, cunoașterea științifică se vrea impersonală, obiectivă, pe când cunoașterea profană este subiectivă, personală. Azar Nafisi, în minunata ei carte Citind Lolita la Teheran, tradusă la noi, scrie: „...din literatură învățăm că fiecare individ are diferite dimensiuni ale personalitățiilui... Cei care judecă (pe alții) trebuie să ia toate aspectele personalității unui individ în considerație. Numai prin literatură cineva se pune în pantofii altcuiva (noi spunem în pielea altcuiva, fiind vorba despre empatie] și înțelege laturile diferite și contradictorii ale altuia și devine mai rezervat în a fi nemilos. În afara literaturii numai un aspect al indivizilor este revelat.” (mai mult…)

Interviu Aurora Liiceanu (I): ”Literaturizată, psihologia este mai accesibilă publicului”

[caption id="attachment_41763" align="alignleft" width="196"] Aurora Liiceanu[/caption] Cărțile Aurorei Liiceanu ne-au captat atenția în ultima perioadă și părea firesc ca un interviu, în care întrebările și nelămuririle să primească un răspuns, iar curiozitățile să fie potolite, să aibă loc. Și iată că acesta nu s-a lăsat mult așteptat, doamna Aurora încântând din nou prin diversitatea și bogăția cunoștințelor, precum și prin candoarea cu care și le expune în fața publicului, public interesat de cunoașterea psihologică, de ideile care sunt în scriitură, un public care apreciază referințe la alți autori cunoscuți, cum precizează însăși autoarea. Îi mulțumim pe această cale și sperăm să ne bucurăm de o nouă carte cât de curând. -Ați publicat prima carte la Polirom, Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, pentru ca apoi să aveți o pauză de 6 ani, revenind în 2009 cu Prin perdea. Și ați continuat cu cel puțin 2 cărți publicate pe an. Cărțile dumneavoastră au fost republicate, iar anul 2013 pare să fi fost unul de succes dacă e să ținem cont de cărțile publicate, 2 la număr: Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013) și Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013). Iar 2014 vine cu o carte dedicată unui subiect atât de delicat și atât de cunoscut cititorilor: Soacre și nurori. La cine este cheia? Ce anume vă determină să scrieți și să împărtășiți cu publicul cititor ideile dumneavoastră? (mai mult…)

Interviu Mirel Bănică: ”Pelerinajele nu doar reprezintă România actuală; ele sunt România!”

Interviu Mirel Bănică Vineri, 30 mai 2014, la ora 16.30, în cadrul Târgului de carte Bookfest, la standul Editurii Polirom va avea loc lansarea cărții ”Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, de Mirel Bănică. Invitaţi: Andrei Oişteanu, Luca Niculescu. Moderator: Adrian Şerban. Prilej pentru noi pentru a discuta pe marginea cărții cu Mirel Bănică, căruia îi mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările noastre. -Este foarte cunoscut interesul tau spiritual fata de fenomenul religios din Romania contemporana si nu numai, avand in vedere ca ai publicat in 2007, la Editura Polirom, volumul “Biserica Ortodoxa Romana, stat si societate in anii ’30”, de fapt lucrarea ta de doctorat de la Universitatea din Geneva, iar mai tarziu alte doua volume interesante, ”Locul celuilalt - Ortodoxia in modernitate”, Editura Paidea, Bucuresti, 2008 si “Religia în fapt. Studii, schite si momente”, Editura EIKON, Cluj. Care este povestea, preistoria acestui nou volum? In cat timp ai scris aceasta carte? Intreb aceasta, deoarece prin provincie si nu numai, unii autori ajung sa scoata si patru-cinci volume pe an. (mai mult…)

Interviu Marta Petreu: ”Pentru romane mă gîndesc întotdeauna la persoane obişnuite, chiar umile”

Despre cărțile Martei Petreu, am scris de mai multe ori pe Filme-cărți.ro, fie că este vorba de ”Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu-Mihail Sebastian”, de ”Acasă, pe Câmpia Armaghedonului” sau de cea mai recentă carte apărută la Editura Polirom, ”Biblioteci în aer liber”. A venit firesc apoi și ideea unui interviu cu autorea acestora, iar doamna Marta Petreu a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre si îi mulțumim din nou pe această cale. -Poezie, filosofie, proză, istorie a culturii, publicistică – aveţi una dintre cele mai diversificate creaţii între scriitorii şi oamenii de cultură români de astăzi şi din totdeauna. Mai este vreun gen literar care vă tentează şi pe care planificaţi să-l exploraţi? O, nu sînt singura, aproape toţi optzecişii au scris cam de toate, iar cei din generaţia anterioară, la fel. Mă gîndesc cu jale că nu am talent pentru teatru, mi-ar plăcea să scriu o piesă, două, de teatru, asta n-am mai făcut.   (mai mult…)

Interviu cu un cristian: ”Cum nu sunt scriitor, nu știu să scriu, nu dau autografe, doar pun amprenta” (II)

Prima parte a interviului aici. -V-ați desfășurat mereu activitatea într-un activitatea oarecum de underground: sistem editorial, reviste de literatură, Biblioteca de poezie, spectator, fotograf, filmofototecă etc. Mai aproape în timp, deținător de editură și angajat al Uniunii Scriitorilor. V-ați imaginat vreodată viața fără a fi aproape de carte? Nu oarecum, chiar underground. Iubesc literatura și până o să mă reprofilez, mai pierd puțin vremea pe-aici. Profesional nu am ce demonstra, ierarhic, nu am unde urca. Mai sus de-atât, într-un sistem normal și cu capul pe umeri fiind, nu am unde: lucrez la cea mai importantă publicație culturală a țării, Observator cultural, independentă din orice punct de vedere (vreau să menționez că n-am lucrat decât o lună la stat, deci să mă scutească profesioniștii care vin din acea sferă de aluzii și comentarii), am realizat, împreună cu Victor Jalbă-Șoimaru o editură care chiar a schimbat aerul, pot demonstra oricând că toate atacurile pe care le-am lansat sunt argumentate și, mai mult, răspunsuri la mitocănii și situații aiuritoare. (mai mult…)

Interviu cu un cristian: ”Cum nu sunt scriitor, nu știu să scriu, nu dau autografe, doar pun amprenta” (I)

Am scris de curând despre cartea lui un cristian, ”Morții mă-tii”, pe Filme-cărți.ro, o carte ce mi-a stârnit interesul pentru cel care a așternut gândurile pe hârtie, astfel încât până la un interviu nu a fost decât un pas. un cristian a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre si îi mulțumim din nou pe această cale. Din motive de spațiu, am împărțit acest interviu în două părți: în prima dintre acestea, un cristian ne va vorbi mai mult despre romanul său, în a doua despre omul de cultură un cristian și relația sa cu lumea literară românească. -”Morții mă-tii”. Un titlu curajos, o desfășurare de forțe, mai ales pe final, plină de înverșunare. Așadar un scriitor temerar, ne-conservator, căruia nu îi pasă de cutume și de ceea ce ar putea spune pudibonzii. E corectă caracterizarea, v-ați răfuit cu cineva în această carte? M-am răfuit cu mine. Cu răbdarea mea exagerată faţă de prostie şi de proşti, cu indulgenţa extremă arătată imposturii şi impostorilor. Nu e vorba despre o răzbunare sau de o reglare de conturi, ci de un pariu personal. La un moment dat, sătul să stau pe banca de rezerve, am zis să scriu și eu o carte. Ce e în teren e, de multe ori, jenant de slab, indiferent de tricouri sau imnuri. Am dat peste atâția scriitori închipuiți în 15 ani de când am încercat să înțeleg fenomenul literar contemporan și, ca să fiu explicit, mulți nu-mi inspirau mare lucru. Faptul că se autoproclamau scriitori mă cam irita. Şi-acum am o problemă cu fel de fel de scriitori, mai ales cu cei care scriu proză, vorb-aia. Fără să fiu răutăcios, nu cred că avem mai mult de 250 de scriitori în acest moment. (mai mult…)

Dan Miron – interviu în exclusivitate pentru Filme-cărți.ro

Despre ”Pata violetă”, cartea lui Dan Miron apărută în 2013 la Editura Polirom, am scris chiar vinerea ce tocmai a trecut, pe Filme-cărți.ro. Mi-a plăcut romanul, așa că a venit firesc și ideea unui interviu cu autorul acesteia, iar scriitorul Dan Miron a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre si îi mulțumim din nou pe această cale. -”Pata violetă” este un roman care este construit pe trei planuri, unul dintre ele petrecându-se imediat după moartea lui Iisus, în ținuturile biblice, iar celelalte două în România modernă. Cum v-a venit ideea de a forma astfel un roman, de a îmbina trei stiluri diferite, unul istoric, altul epistolar, al treilea direct, modern? Mulțumesc pentru ocazia unică de a răspunde întrebărilor echipei blogului dumneavoastră pe care-l urmăresc de la început. Sunt extrem de onorat că vă interesează cartea mea și sper că (și) prin intermediul dumneavoastră va ajunge la un număr mai mare de cititori. Romanul e genul literar cu stomacul cel mai tare, plus că permite o libertate de mișcare tentantă pentru orice scriitor, care poate transgresa epoci istorice și admite stiluri narative variate. Chiar dacă am mai spus-o, cu riscul de a vă plictisi, „Pata violetă” e un roman tridimensional sau, dacă preferați formula, trei romane într-unul singur. Inițial, acum ceva vreme, scrisesem romanul istoric, dar rămăsese doar o operă de sertar. Apoi a fost blogul Luciei T. pe care-l citisem de la bun început cu pasiune. Iar când am „văzut” un puști fermecat de imaginea unei femei celebre de pe un poster, admit că a fost o viziune mult prea puternică pentru a o ignora, iar mintea mea a început să lucreze. Puștiul îndrăgostit va crește și adultul se va îndrăgosti de o tânără care semăna izbitor cu Adele Bloch-Bauer. După ce descoperă că ea e bloggeriță, M. recurge la o metodă de seducție, potrivită cu vocația lui de scriitor, și-i trimite mai multe epistole și romanul istoric, sperând că relația lor va pune capăt unei vendete de familie. (mai mult…)