Interviu

Interviu Desirée Halaseh: ”Nici un loc în care ajung nu e doar o destinație. Ele devin în scurtă vreme mamă, tată, masă și pat”

Desirée Halaseh are pasiunea călătoriei, așa cum o am și eu. Desigur, ea este mult mai curajoasă și are dorința de a pleca în neprevăzut, eu fiind mai mult un turist calculat decât un călător. Am citit cu plăcere volumul său despre călătoriile din India, ”Spațiul dintre nori. Cu rucsacul prin India”, despre care am scris aici. Zilele trecute, autoarea a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări cu privire la volumul nou-apărut. -De unde pasiunea asta pentru călătorii, până la urmă, exotice? Până la un punct călătoriile în jurul casei mi-au deschis apetitul pentru nou. Până când imaginile, poveștile, locurile și oamenii au început să se contopească din ce în ce mai mult într-un amalgam uniform. O dată cu prima incursiune în afara continentului, în India, unde altundeva, am prins gustul șofranului, a santalului și a neverosimilului. Tot ce învățasem acasă că e de așteptat, în India părea că nu există. Era tot pe dos. M-am ars și mi-a plăcut. Mi-a fost foame de mai mult. Așa că mi-am asumat riscul de a pleca departe și pentru mult timp mai mereu. (mai mult…)

Interviu Norman Manea: ”Literatura română scrisă în afara țării are alt destinatar decât cea scrisă în țară”

Norman Manea este probabil unul dintre scriitorii romani cei mai cunoscuti astazi in lume. Peste doua luni va implini 80 de ani. S-a nascut in Bucovina, si-a petrecut o parte din copilarie in Transnistria, unde familia sa de origine evreiasca a fost deportata, a supravietuit Holocaustului si a trait in Romania majoritatea anilor dictaturii comuniste, spre sfarsitul carora a ales calea exilului. Desi debutase ca scriitor in Romania in anii 60, si-a putut dedica cea mai mare parte a timpului scrisului doar atunci cand s-a aflat departe de tara de origine, dupa 1990. Temele principale ale cartilor sale (fictiune,  memorialistica, eseuri, dialoguri) sunt Holocaustul, dilemele identitare, confruntarea intelectualului cu cenzura, exilul. Am avut bucuria sa putem pune cateva intrebari lui Norman Manea si le prezentam acum in acest interviu exclusiv pentru Filme-carti.ro, cu prilejul evenimentului „Norman Manea – o viață”, dedicat împlinirii vîrstei de 80 de ani, eveniment ce va avea loc luni, 23 mai 2016, la Biblioteca Academiei Române și va consta într-o serie de discuții libere, pornind de la temele majore ale operei lui Norman Manea: exilul, identitatea, limba, memoria. (mai mult…)

Interviu Radu Niciporuc: ”Nu am inventat nimic! Cititorul poate să viseze și să creadă că e o ficțiune”

Se scrie prea puțină literatură cu tentă aventurieră la noi, iar cea cu subiect maritim este aproape inexistentă. A apărut, de curând, la Editura Cartea Românească, volumul de proze scurte ”Pascal desenează corăbii”, aparținând lui Radu Niciporuc. Fost om al mărilor, în calitatea sa de inginer, a muncit pe mai multe nave, a colindat pe mai multe oceane și mări și și-a găsit timp să scrie o serie de povestioare în legătură cu această meserie și pasiune. Despre carte voi scrie în zilele următoare, dar până atunci autorul a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări cu privire la volumul nou-apărut. -Sunteți om al mărilor, așa începe descrierea dvs. pe coperta interioară. Ați fost inginer la Flota de pescuit oceanic. Prin urmare, mare parte din povestirile din ”Pascal desenează corăbii” constituie o viziune asupra propriilor călătorii. Dar o întrebare se naște aproape inconștient: cât este realitate, cât este ficțiune în această carte de la Editura Cartea Românească? „Pascal desenează corăbii”, cartea la care vă referiți, este o sumă de experiențe personale, derulate în timp, pe mai multe nave, aparținând mai multor flote. Realitate brută, cum ar veni. Nu am inventat nimic! Cititorul poate să viseze și să creadă că e o ficțiune. E dreptul, și eventual bucuria lui! (mai mult…)

Interviu Cristian Teodorescu: ”M-ar durea dacă copiii Cîinelui… ar ajunge la concluzia că singura lor șansă e să plece din țară”

'Medgidia, orașul de apoi' mi-a plăcut enorm și este pentru mine una dintre cărțile memorabile ale începutului de deceniu. Cristian Teodorescu a revenit anul trecut cu romanul 'Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui', o carte scrisă într-un cu totul alt registru, având ca temă durerosul nostru trecut apropiat. M-am bucurat să reiau dialogul cu scriitorul pe marginea cărții sale recente, despre ce va scrie în continuare, despre prezent și viitor. -În interviul pe care ni l-ați acordat acum câțiva ani spuneați despre 'Cartea Cîinelui' – atunci în pregătire: 'Scriu un roman vag autobiografic, despre Bucureştiul din cartierul Militari.'. Mărturisesc că sunt curios - care este elementul autobiografic (fie el și vag) din carte? Prietenii mei au recunoscut, după ce au citit Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, chiar mai multe chestii autobiografice decît cele pe care le-am presărat eu, cu bună știință, în Șoseaua Virtuții. În afară de experiențele mele jurnalistice și de faptul că am ajuns să locuiesc într-un bloc de pe strada cu acest nume, colț cu Uverturii, mai mult sau mai puțin travestite în carte, a trebuit să fiu de acord cu Aurora Liiceanu, că, în privința iubirii Cîinelui față de soția lui, se cunoaște că mi-am construit personajul cu gîndul la iubirea mea pentru Daniela, soția mea. Deosebirea e că în timp ce Cîinele își înșală nevasta, e drept că, fără mare tragere de inimă, eu n-am făcut-o. (mai mult…)

Interviu Radu Pavel Gheo: ”Tot mai puţini români citesc cărţi. Riscăm să devenim tot mai proşti”

Am discutat cu Radu Pavel Gheo după reeditarea frumosului său basm, ”Fairia – o lume îndepărtată”, la Editura Polirom, în cadrul Colecției Top 10+. Cum îl citeam de mult timp în Suplimentul de cultură, dar și de pe blogul său, interviul de jos mi-a confirmat părerea mea, că este un om foarte deschis, foarte angajat, pertinent și sincer. A ieșit un interviu destul de lung, dar l-am păstrat într-un singur episod, tocmai pentru a surprinde mai bine un scriitor cu idei și principii, dar și pentru a vă aduce în față o frumoasă carte pentru copii și adulți, ”Fairia”. -Ce reprezintă pentru dvs. o reeditare a unei cărți publicate inițial acum mai bine de zece ani? O confirmare a valorii sale, o plăcută reîntoarcere timp, o impulsionare a promovării mărcii de autor? Altceva? Cu Fairia lucrurile sînt mult mai amestecate. Mă bucură şi reeditarea ei, după doisprezece ani, fiindcă o validează, dar pentru mine importantă e legătura pe care o creează cu prima ediţie. Asta fiindcă Fairia a apărut prima dată într-un moment care e deja reper pentru literatura română actuală. În 2004 Editura Polirom a decis să lanseze o colecţie de literatură „tînără“ (ceea ce însemna de fapt literatura unor autori mai puţin cunoscuţi, dar pe care cei de la Polirom mizau pentru viitor). Atunci s-a desfăşurat o campanie de promovare cum nu ştiu dacă au mai fost în ultimele decenii. Rezultatul ei e că acum, după mai bine de un deceniu, acea colecţie, „Ego.Proză“, include majoritatea tinerilor prozatori recunoscuţi şi citiţi în România. Mulţi dintre ei au fost traduşi şi în străinătate, iar „Ego.Proză“ e un punct de referinţă în istoria literaturii noastre contemporane. Fairia a fost acolo, în primul val de autori selectaţi la Polirom, ceea ce mie mi se pare şi azi un lucru mare. În felul ăsta, reeditarea e şi rememorare. (mai mult…)

Interviu Octavian Soviany: „Încă din copilărie am fost un mic grafoman, viciu de care nu am scăpat nici la bătrâneţe”

Octavian Soviany (n. 1954) este un cunoscut scriitor contemporan; după ce a abordat poezia (inclusiv traducerile din clasici moderni de limbă franceză) sau eseistica și critica literară, scrie în ultimii ani mai ales romane, primite cu interes; publicând în vara lui 2015 romanul Moartea lui Siegfried, Soviany redeschide discuția despre istorie și ficțiune, despre istoria personală și cea alegorică. Acesta este și contextul în care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. „viaţa lui Octavian Soviany nu este suficient de interesantă pentru a face din ea un subiect de roman” -Viața sau istoria? Care este sursa predilectă pentru ficțiunea dvs.? Nu cred că se poate face o distincție netă între viaţă şi istorie. Istoria a fost făcută de oameni în carne şi oase, cu viaţa lor şi cu problemele lor. Iar dacă romanele pe care le-am publicat până acum sunt romane ,,istorice’,’ asta se întâmplă pentru că am fost din totdeauna pasionat de istorie. Socotesc că nu ne putem înţelege prezentul dacă nu ne cunoaştem trecutul. Dar în romanele mele vreau să cred că doar cadrul, pe care am încercat să-l reconstitui destul de minuţios, este istoric, problematica lor este una etern umană. (mai mult…)

Interviu Florin Lăzărescu: ”Sunt fascinat de magia vieții obișnuite”

[caption id="attachment_34172" align="alignleft" width="300"] Florin Lăzărescu[/caption] Nu sunt la primul interviu cu Florin Lăzărescu, dar se pare că fiecare carte a sa îmi stârnește un interes foarte mare pentru felul în care a fost ea concepută, cum a fost gândită până la publicare de către scriitorul din Iași. Încă nu am scris despre ”Întâmplări și personaje”, apărut la Editura Polirom (sper să o fac cât de curând), dar am stat de vorbă cu Florin Lăzărescu despre acesta, despre magia povestirilor, dar și despre pasiunea sa pentru fotografie. Enjoy! -Pare că te-ai născut a fi povestitor. De altfel, eu cred că ești unul dintre cei mai buni povestitori (în scris) dintre scriitori. Bănuiesc că, la vreo petrecere, ești sufletul ei. De unde a venit declick-ul în această ”meserie”, cum ți-ai descoperit această pasiune? Doar pare că m-am născut povestitor :). Cred mai degrabă că devii decât că te naști într-un anumit fel. În primul rând, m-am apucat de scris pentru că am devenit un cititor pasionat imediat ce am deprins alfabetul. Apoi pentru că am trăit printre oameni cărora le place să povestească și să asculte povești. Iar, în general vorbind, cred că toți oameniii iubesc poveștile, că suntem flămânzi de ficțiune, că trăim într-o ficțiune. Până și știrile tv sau articolele de cancan sunt tot ficțiune, doar că e construită altfel, că e mai aplicată pe publicuri țintă. Declick-ul a venit destul de târziu, la terminarea facultății, când am renunțat la visul meu de a ajunge teoretician al literaturii în schimbul literaturii propriu-zise. (mai mult…)

Interviu Iulian Ciocan: „Frica de ruși e o trambulină pentru ficţiunea mea”

[caption id="attachment_50771" align="alignleft" width="300"] Iulian Ciocan[/caption] Cunoscut pentru editorialele sale de la Europa Liberă – redacția din Moldova, Iulian Ciocan (n. 1968) se află în prezent la al treilea volum de ficțiune, după povestirile din Înainte să moară Brejnev (2007) și romanul Tărâmul lui Sașa Kozak (2011); tradus în cehă, slovacă, engleză și franceză, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, autorul a semnat, de asemenea, și volume de critică literară și de publicistică. Cu ocazia recentei apariții a romanului Iar dimineața vor veni rușii, scindat între o Moldovă a anilor 1990 și una similiutopică, a anilor 2020, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări. -Credeţi că vor veni ruşii? Iulian Ciocan: Nu pot să ştiu, fireşte. După anexarea Crimeei, avem motive să presupunem că vor veni şi în Republica Moldova. Dar aceste motive au existat şi înainte de 2014. Pentru scriitorul Ciocan nu are însă prea mare importanţă dacă vor veni sau nu. Importantă şi reală e frica de ruşi cuibărită în minţile multora. Frica aceasta e o trambulină pentru ficţiunea mea. (mai mult…)

Interviu Vasile Ernu: ”Credinţa este o chestiune personală şi intimă şi nu mă deranjează atîta timp cît nu invadează spaţiul public şi cel privat”

Nu am scris încă despre cea mai recentă carte a lui Vasile Ernu, ”Sectanții”, primul volum din Mica trilogie a marginalului, apărut de curând la Editura Polirom, în colecția Ego-grafii. Va veni și timpul acestei recenzii, dar până atunci am stat de vorbă cu autorul, iar interviul născut din această discuție atinge câteva teme deosebit de interesante, precum religia, influența acesteia asupra comunității, marginalii religiei, dar și actuala literatură românească și basarabeană. -Să intrăm brusc în atmosfera celei mai recente cărți scrise de tine-”Sectanții”. Despre ce sectă este vorba? În carte am descoperit o descriere exactă a acesteia, dar parcă nu am regăsit nicăieri denumirea ei; cum își spuneau ei? Să intrăm abrupt. Bine. La lansarea din Iaşi, Ovidiu Gherasim-Proca observa că dacă citeşti cartea atent este foarte greu să identifici despre ce sectă e vorba. E foarte greu de pus degetul pe una din ele şi mai ales nu e deloc simplu să-l identifici pe Ernu acolo cu toate că el spune „noi”, „comunitatea noastră”, „eu”. (mai mult…)

Interviu Doina Ruști: ”… dincolo de toate astea, a fost un manuscris, în care pe o singură pagină era cuprinsă viața întreagă a unui om”’

Doina Ruști face parte dintre acei scriitori care iti devin prieteni si parteneri de dialoguri imaginare inainte de a avea sansa a-i cunoaste (in realitate sau prin intermediul Internetului), de a le pune intrebari, de a discuta cu ei. Am avut sansa sa citim si sa scriem in ultimii ani la Filme-cărți.ro despre doua romane ale ei  - doua carti foarte diferite, una a carei actiune se petrece in realitatea imediata, cealalta in trecutul plin de magie si de culoare al unor locuri familiare. Cu ocazia publicarii 'Manuscrisului fanariot', am avut privilegiul sa ii punem cateva intrebari si dialogul s-a infiripat firesc si ne bucuram sa il aducem la cunostinta cititorilor nostri. -Unde credeți că se situează personajele 'Manuscrisului fanariot'? Mai aproape de Principele lui Barbu sau de Craii lui Mateiu? Habar n-am. Ai numit doi scriitori dragi mie. M-am străduit să nu semăn cu ei. (mai mult…)