Stiu ca randurile care vor urma vor fi polemice si imi vor aduce (alti) dusmani insa atunci cand am inceput sa scriu mi-am jurat ca voi spune adevarul, tot adevarul pe care-l cred si simt chiar daca mult mai simplu ar fi sa tac complezent sau sa ma alatur corului masiv al majoritatii. Sa spun si eu, da, da doar pentru ca ceilalti o fac. Scrisul este pentru unii oameni si o forma de manifestare a spiritului liber nu numai o forma de dobandire a unui statut deosebit, acela de voce a opiniei publice. Un om onest trebuie sa aiba si curajul de a fii si impotriva curentului.
Nu sunt un judecator si nici un procuror. “Sunt slava Domnului, destui procurori peste tot si se inmultesc mereu” spunea Norman Manea intr-un interviu recent din revista Bucurestiul Cultural. Insa in mod ciudat, in ceea ce-l priveste pe Adrian Paunescu se pare ca procurorii sunt foarte putini in timp ce adulatorii formeaza multimi impresionante.
A te indoi de geniul poetului constituie o crima de laese majestatis populi romani, te scoate in afara comunitatii nationale. Nu esti un bun roman, care va sa zica. Insa a pune la indoiala adevarul marii majoritati nu reprezinta pentru mine nimic altceva decat o fireasca indatorire. Nu am fost la cenaclurile Flacara dominate si sustinute de Adrian Paunescu. Tin minte doar ca ai mei ascultau la radio transmisii LIVE. Am recuperat insa in ultimele zile cand am fost bombardati cu sute de ore de inregistrari ale acelor manifestari. Nu stiu daca au fost oferite adulatorilor si cantecele patriotice in care Poetul, acompaniat de un zdrangantor la chitara aducea osanale lui Ceausescu, indemand multimea de tineri surescitati sa cante. Si acestia cantau cu naivitate, poate cu speranta, sigur cu inconstienta, lasandu-se manipulati cu voiosie. Probabil ca daca aceste spectacole ar fi fost presarate doar cu propaganda pura nu ar fi avut acel imens succes insa geniul diabolic al lui Paunescu le condimenta si cu o halca de dragoste de patrie, un copan de iubire de fata, cateva boabe de planset lacrimogen adunate cu grija de prin istorie, o jelanie de parinti. Paunescu se mula perfect pe acea combinatie jenanta (atat pentru unul cat si pentru celalalt curent politic), lesia comunismului legionaroid.
Recunosc ca cel mai mult ma enerveaza la ceea ce a fost Cenaclul Flacara minciuna precum ca a fost o oaza de libertate. Ma enerveaza faptul ca atat de multe sute de mii de tineri romani din acea perioada (inclusiv parintii mei) au fost amagiti, inselati, prostiti dandu-li-se un drog ieftin doar pentru ca atentia lor sa se indeparteze de la problemele grave ale Romaniei lui Ceausescu, de la adevaratul genocid national pe care-l administra cu cruzime cuplul prezidentiale ( si povestea din filmul 4,3,2 este doar un exemplu relevant). Si acea nostalgie livrata atunci destul de seducator a persista peste timp la fel precum s-a intamplat in cazul tinerilor americani care au luat parte la Woodstock. In felul sau stramb si deviant, Cenaclul Flacara cam asta incerca sa imite fiind insa versiunea soft, national-comunista a celebrului Woodstock. Dar ce deosebire imensa! In timp ce americanii visau utopii, bine ajutati de drogurile fumate si injectate, o buna parte a lor luptand impotriva comunismului prin Vietnam, tinerii romani de atunci chiar traiau intr-una!
In plus ma enerveaza afirmatia ca intregul tineret de atunci, parintii nostri, ar fi fost iluzionat de acest Mefisto, Adrian Paunescu. Da, macar tinerii de atunci mergeau la Cenaclul Flacara nu precum cei de acum care merg in cluburi sa asculte manele. O reducere absurda a multor gusturi si grupuri caci, se stie, nu exista un tineret uniform. Din aceasta perspectiva, manelismul muzical actual mi se pare la fel de deprimant precum era atunci Cenaclul Flacara. Insa, nu trebuie rezumat intregul spectru doar la cele doua episoade. Refuz sa cred ca toti tinerii de azi asculta manele.
Nu cred nici ca Adrian Paunescu a fost un bun roman. Nici pe departe. A incercat doar sa – si exploateze carisma pentru a dobandi un statut personal cat mai bun atat inainte de Revolutie cat si dupa 1989, statut care in Romania se rezuma in jurul detinerii a cat mai multa putere. Si nu pot uita, reportajele televiziunilor mi-au adus aminte caci in preajma catafalcului se afla reunita si familia lui, cum sotia lui Adrian Paunescu a spulberat o familie, ucigand trei din cei patru membrii ai ei, fapta pentru care, in mod evident, sotia nu a facut puscarie. Nu in ultimul rand, saracul Adrian Paunescu, dupa trei-patru mandate de senator si deputat (macar in acest punct a fost onest urmand calea politicii neo-comuniste atat in PSM cat si in PSD), pe patul de spital, se plangea ca pensia lui de parlamentar nu-i ajunge pentru a-si intretine familia. Aceasta dovedeste mai bine ca orice natura umana a celui care a fost Adrian Paunescu.
Pentru cei care totusi sunt putin deranjati si nu au uitat felul cum s-a pus la ordinele Securitatii (caci, poate cineva sa mai creada astazi ca toate spectacolele acelea la care luau parte zeci de mii de tineri nu erau autorizate si atent supravegheate de Securitate?) si nu au uitat ceea ce a reprezentat Paunescu pentru regimul Ceausescu exista o portita de scapare: a facut ce-a facut dar a fost un mare poet. Asta-l scapa nemaifiind nevoie sa se justifice. Nu stiu daca nu e la fel de absurd cu afirmatia, dom’le mie imi place stilul lui Mao Tze Dung din Carticica rosie insa nu sunt de acord cu masacrele comunistilor chinezi. Condusi de acelasi Mao. Mai exista si lamentatia, da, a scris poeme de adulatie pentru a salva cultura romana, pentru a putea introduce o soparla, s-a sacrificat! Si culmea aberatiei rezida in transformarea sa, in aceasta logica stramba, in disident. Romania a avut disidentii sai adevarati ( Paul Goma, Dorin Tudoran etc.) care si-au riscat chiar si viata (Gheorghe Ursu), nu e cazul sa-i cautam acolo unde nu sunt.
Evident, fiecare e liber sa iubeasca ceea ce-l reprezinta in functie de criterii personale. In acelasi timp imi aduc aminte de cuvintele lui Vasili Grossman din Viata si destin “dacă omul nu e întotdeauna măreţ, se întâmplă să fie şi lamentabil” si, mai ales „lucrul cel mai important este sa treci cu cinste prin viata”. Ceea ce mi se pare foarte trist, chiar lamentabil este felul cum memoria este masacrata, viciata in Romania, cum, pentru a prelua ideea justa a lui Cezar Paul-Badescu din Dilema Veche, nimeni nu se discrediteaza definitiv in Romania. Iar cand se intampla aceasta totul este posibil. Chiar sa fi adulat pentru a fi vandut niste iluzii…Nimanui nu i se potriveste mai bine celebra sintagma Dumnezeu sa-l ierte!
18 comments
Am reţinut sintagma :”lesia comunismului legionaroid.” este o opinie împărtăşită de mulţi (şi de mine )că „In felul sau stramb si deviant, Cenaclul Flacara cam asta incerca sa imite fiind insa versiunea soft, national-comunista a celebrului Woodstock. ” de acod şi cu „Din aceasta perspectiva, manelismul muzical actual mi se pare la fel de deprimant precum era atunci Cenaclul Flacara. ”
nu puteţi fi contrazis nici aici :”Nu cred nici ca Adrian Paunescu a fost un bun roman. Nici pe departe. A incercat doar sa – si exploateze carisma pentru a dobandi un statut personal cat mai bun atat inainte de Revolutie cat si dupa 1989, statut care in Romania se rezuma in jurul detinerii a cat mai multa putere. Si nu pot uita, reportajele televiziunilor mi-au adus aminte caci in preajma catafalcului se afla reunita si familia lui, cum sotia lui Adrian Paunescu a spulberat o familie, ucigand trei din cei patru membrii ai ei, fapta pentru care, in mod evident, sotia nu a facut puscarie. Nu in ultimul rand, saracul Adrian Paunescu, dupa trei-patru mandate de senator si deputat (macar in acest punct a fost onest urmand calea politicii neo-comuniste atat in PSM cat si in PSD), pe patul de spital, se plangea ca pensia lui de parlamentar nu-i ajunge pentru a-si intretine familia. Aceasta dovedeste mai bine ca orice natura umana a celui care a fost Adrian Paunescu.”
Aici sînt de acord doar cu Paul Goma, Gheorghe Ursu ca dizidenţi , nu e cazul după părerea mea cu Dorin Tudoran suspiciunile mele le voi explica altă dată pănă atunci recomand jurnalele publicate ale doamnei Monica Lovinescu…
Ca şi critici ,la cald ,în ziua îmormîntării televiziunile mogulilor noştri dragi (rectific „draci”)ne-au oferit o paletă imensă şi uneori contradictorie chiar a „oamenilor de bine” am selectat doare trei :
„In ziua înhumarii poetului, Eugen Simion spunea într-o relatare la tv, de undeva din strainatate: Adrian Paunescu este un poet important, care va marca literatura romana. Un poet al socialului, mai mic decat Sorescu sau Nichita. In aceeaşi zi fabricantul de certificate revoluţionare , spre deosebire de Ion Ilici Ilescu, care spunea ca Adrian Paunescu era un “poet militant”, Bebe Ivanovici de meserie matriter – sculer ne-a dat „cuvantul de onoare „ca Adrian Paunescu este “un poet mai mare decat Eminescu”
”
PS.
Am recomandat acest link revistei antiromăneşti ACUM coordonată şi de Petru Clej care-i consideră pe toţi românii care nu sînt de acord cu el nişte „mitocani” :
„După 40 de zile vă rog să citiţi şi acest link :
https://filme-carti.ro/indignari-saptamanale/rusinea-de-a-fi-roman-4012/#more-4012 „
De acord.
Errata : „pînă” în loc de „pănă” ,”doar” în loc de „doare”, „înmormîntare ” în loc de „îmormîntare” „ne-a dat cuvîntul lui de revoluţionar” în loc de ne-a dat „cuvîntul de onoare”
P.S. (ce bine ca publicarea unui art pe un site iti perimite si sa revii)
Nu cred ca AP este un exemplu de dat tinerelor si viitoarelor generatii de romani. De ce? Pentru ca el este reprezentantul tipic al colaborationistului cu un regim care a fost instaurat de tancurile T-34 in 1944. El a fost un colaborationist cu regimul care a distrus si deturnat Romania. Punct.
In ceea ce priveste calitatea poemelor lui AP rog sa nu se puna semnul egal intre popularitate si valoare estetica. Valoarea poeziei nu se decide in strada iar daca un poem este iubit de 2 mil. de romani nu inseamna ca AUTOMAT acel poem este valoros iar altele, putin cunoscute sunt slabe dpdv valoric. Principiul votului democratic se aplica doar in politica pentru ca daca ar fi sa ne luam dupa acest principiu tare ma tem ca pluralul nostru ar fi „ei ie”iar acordul subiect predicat ar bagat la liber, cum „vrea oamenii”.
Lasam la o parte averea lui bunicica, facuta, evident, din scris.
Adrian Păunescu este cum a spus Ion Iliescu un poet militant ,un „Maiakovsky TARDIV „al ” EPOCII DE AUR ” aşa cum,nu ca termen de comparaţie ci disjunctiv EMINESCU a fost „un romantic tardiv” ….ADRIAN PĂUNESCU” UN POET AL CETĂŢII COMUNISTO-NAŢIONALISTE IN ADEVĂRATUL EI SENS ŞI AZI POPORUL PSD şi nu numai de acesta l-a dus în „PANTEONUL BELLU” cu mare cinstire ,o fire de poet militant autentic ,un vulcan „RADICAL „()v.poezia cu aceelaşi nume l-am urmărit atent cu-n OCHI RECE ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUT nu era pe placul multora nici atunci ,ca şi acum ,ceea ce pot să spun de ADRIAN PĂUNESCU e că a iubit literatura cu patimă ca şi Maiakovsky
şi asta este suficient .DUMNEZEU SĂ-L IERTE PE ADRIAN PĂUNESCU!!!………….. Trăim în plin absurd (v.”Rinocerii” de Eugen Ionesco )un Bizon postează pe un site personal al unui respectabil naţionalist o insinuare absolut stupidă ,citez :
” Tony spune:
07.11.2010 la 3:38 am
Pierderea Maestrului nepereche al Culturii Romane este ireparabila. Asa cum il cunosteam din intalniri sporadice (mai ales din perioada in care ma duceam la Breaza de Prahova), avea o constitutie robusta si bolile ce il macinau pot sa aibe si cauze legate de cele mai periculoase lichele ce il pandeau indeaproape. Sa speram ca o autopsie corecta ne va ajuta sa cunoastem mai bine ce s-a intamplat cu adevarat, cu speranta ca vom putea sti ce ar fi putut sa se intample (de exemplu o posibila iradiere criminala a organismului sau).”
Si totusi… 🙂 ma bate gandul ca cenaclul a fost un proiect fabricat in laboratoarele securitatii; un proiect de succes (tinta ochita – tinta lovita), care insa, in final a scapat de sub control! Paunescu – o interfata prin care s-a implementat proiectul! Cea mai potrivita interfata!
In primul rand nu cred ca diferitele regimuri politice care s-au succedat in istorie trebuie condamnate, mi se pare cea mai mare prostie condamnarea comunismului, pe principiul acesta ar trebui sa condamnam fanariotii postmortem, cei carora nu le-a placut monarhia sa o condamne si pe aceasta, feudalismul s.a.m.d. Capitalismul si economia de piata s-au dovedit a nu fi o alegere fericita, asta ca sa ma exprim eufemistic, un exemplu fiind bancile comerciale care au cerut ajutorul statului pentru a nu falimenta sau, daca vreti, economia chineza pe timpul crizei mondiale. Ideea de a judeca trecutul in contextul prezentului mi se pare a fi una gresita, daca acum este trandy sa fii capitalist nu inseamna ca trebuie sa ne aplecam asupra trecutului judecand din aceasta perspectiva, capitalismul nu trebuie luat ca adevar absolut. Sigur ca regimul comunist a avut multe parti proaste, s-au comis o sumedenie de nedreptati,de crime impotriva poporului roman, sunt oare acestea specifice numai comunismului? democratia este oare perfecta? economia de piata satisface toate nevoile umane? este capitalismul mai uman? sunt optiuni ale fiecaruia, alese cat se poate de subiectiv.
In al doilea rand consider ca nimeni nu trebuie judecat pentru convingerile sale, atata timp cat are argumente pentru a si le sustine. Nu trebuie sa avem toti aceleasi pareri, convingeri, sa vedem lucrurile in acelasi fel, trebuie, in schimb, sa fim capabili sa ne argumentam punctele de vedere.
In al treilea rand nu consider ca este corect sa judecam un om de cultura din punct de vedere politic, Adrian Paunescu a fost in primul rand un mare poet, de o mare profunzime, si apoi eu il consider un mare roman, un adevarat patriot (Daca vom consulta istoria nu cred ca poate cineva zice ca Nicolae Ceausescu nu a fost patriot sau regimul comunist in general), fapt care emana in primul rand din versurile poetului, cineva care nu isi iubeste foarte mult tara nu poate scrie cu atata emotie si sensibilitate despre ea.
Che Guevara, un idol pentru multi, a fost un mare comunist, dar mai presus de toate un om care a luptat, atat la propriu cat si la figurat, pentru un ideal. Este el mai putin de apreciat pentru spiritul sau rebel si pentru ambitia extraordinara de care a dat dovada doar pentru faptul ca a fost comunist? Trebuie sa il aprecieze mai putin cei care s-au bucurat ca i-a scapat de dictatura lui Batista pentru faptul ca i-a eliberat un comunist? Sa stergem din istorie reusitele sale pentru faptul ca in momentul in care a fost numit ministru nu a facut o treaba prea buna, determinand SUA sa impuna embargou pentru exporturile Cubei? Eu zic ca trebuie sa fie apreciate in primul rand lucrurile bune.
Paunescu nu trebuie judecat pentru felul in care a incercat sa isi ajute tara, ci pentru faptul ca a incercat sa o ajute, in felul lui, urmat de propriile convingeri.
In ceea ce priveste faptul ca s-a plans ca nu ii ajungea pensia pe care o avea, un om cu o asemenea sclipire de geniu cum a fost Paunescu nu trebuie sa fie pus in situatia de a face o asemenea afirmatie, niciodata. Istoria ne va demonstra cine a fost Adrian Paunescu si cati asemenea lui se vor naste in Romania secolului XXI…Eu unul sunt mandru sa fiu contemporan cu el.
E multa confuzie, multa patima, multa ignoranta in tot ce scrieti…
Paunescu poetul, Paunescu omul, Paunescu fiu de detinut liberal, Paunescu dizidentul, Paunescu porcul…Trebuie luate pe rand si analizate…Sau, mai bine, trebuie lasat in pace; macar cateva zile, pana se raceste trupul…
Sotia lui Paunescu, copii lui Paunescu, amantele lui Paunescu, averea lui Paunescu, burta lui Paunescu…Ce va mai intereseaza! Faceti dreptate, pentru Dumnezeu, nu aveti de ce sa ezitati! Si, mai ales, nu aveti motiv de teama!
Sunteti frustrat!? depuneti o plangere la oficiul pentru nemultumiri, frustrari si razbunari deschis de Traian Basescu la cizmaria lui Andrei Cornea sau la fabrica de fosti kaghebisti a lui Volodea Tismaneanu…Oamenii mici au gasit ocazia sa se reconsidere. Cum te poti evalua mai bine decat raportandu-te la un om important!?
Sunteti un rol dintr-o sceneta a grupului divertis…”Ce-mi pasa mie cum aranjeaza soacra-mea borcanele in camara!? Da’ si eu ii zic sa nu creada ca’s prost!”
OK, v-ati castigat un rol in piesa de teatru absurd scrisa de Tismaneanu si regizata de Traian Basescu! Ce va urma!? Va decoreaza!? Asta ar fi ceva, pentru ca veti beneficia de funerarii nationale…
Chiar daca nimeni nu-si va da seama cine a murit!
La scuipati nu vreau sa raspund cu scuipati.Asa m-a invatat mama.E urat.
Bine zis…lumea se plictiseshte rau…
Bine zis Alex …sa nu se inteleaga gresit…
Cuvântarea lui Ceauşescu a inspirat poezia „Vă mulţumesc“
Versuri de ecou la Cuvântarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu din 6 februarie 1986
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n 72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
In momemntul in care Ceausescu a luat puterea a fost o speranta nu doar pentru romani, ci pentru tot Estul Europei, mai mult decat atat a se vedea vizita lui Gerald Ford la Bucuresti, la invitatia lui Ceausescu, care pentru SUA devenea o speranta,( de asemenea), pentru inlaturarea cortinei de fier…
Io mi-s unul care a trăit „plenar” în acea epocă… I-am simţit „binefacerile” – aşa cum, de altfel le-au simţit şi cei apropiaţi mie – cu vîrf şi indesat. Am încercat pe cît mi-a sta în putinţă să evit cloaca aceea imundă, mocirla care degaja permanent izuri pestilenţiale, să eludez minciuna profundă în care trăiau – ca şi acum, de altfel – mulţi, foarte mulţi dintre semenii mei de atunci (şi de azi). Însă io am adoptat o politică de auto-recluziune (cu sensul de izolare), de claustrare în propria-mi găoace, participind la viaţa socială în limitele pe care singur mi le impusesem. Era, dacă vrei, modesta mea formă de protest. Evitînd, aşadar, nu întotdeauna cu uşurintă, să mă las persuadat de orice credeam io, cu mintea mea tînără de atunci (de pînă în ’89, adică), că ar avea vreo cît de mică tangenţă cu politicul. S-au făcut cîteva presiuni asupra mea – nu foarte multe – de a fi făcut membru de partid. Cînd eram chemat la „vorbitor” (a se citi birou organizaţiei de bază al pcr din instiuţiile pe unde lucram) răspundeam invariabil că „ încă nu sint pregătit sufleteşte să întru în rîndul celor mai avansaţi şi înaintaţi (sic!) fii ai poporului”. Cînd pronunţam această propoziţie magică (chiar nu ştiu de unde îmi venise) eram privit de tovarăşii cu funcţii în partid ca un fel de nebun al satului. Şi, ca atare, eram lăsat, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, în plata Domnului… Aşa şi numai aşa – făcînd pe nebunul, adică – am tot reuşit ca de la lăsarea mea la vatră (pentru limită de v\irstă) ca utc-ist. Asta însă nu mă absolvea ca periodic, în cadrul unor şedinţe de convingere (tovarăşi erau, unii, extrem de persuasivi), să fiu întrebat, printre altele, dacă particip sau privesc la tv „întîmplările literar-artistice ale cenaclului „Flacăra” al tineretului revoluţionar condus de tovarăşul Adrian Păunescu”. Spuneam că nu, motivînd că io ascult doar muzică clasică şi citesc doar proză şi că nu-mi place folk-ul şi poezia în general. Mă simţeam privit ca un gîndac de bucătărie de medicii de la „Sanepid”. Ştiau ei că nu-s prost aşa că m-au tratat drept nebun şi mă cam lăsau în pace. Mă ajuta, din acest punct de vedere şi ţinuta mea uşchită: plete, barbă, blugi etc.Drept pentru care, nefiind membru de partid, printre alte beneficii de care m-am bucurat, n-am avut niciodată vreo funcţie de conducere. Ca şi acum, de altfel… În schimb, în găoacea aceea a mea (unde alături de cei foarte apropiaţi mie mai încăpeau cîţiva, foarte puţini, prieteni) mă simţeam ferit – sau aşa credeam io pe atunci – de bombardamentul distrugător de minciuni şi tot soiul de agresiuni, printre care prestaţia publică bardului de la Bârca ocupa un loc fruntaş în clasamentul celor mai jegose atitudini sociale. Mă întreba deunăzi o colega bibliotecară de la Timişoara ce zic de Păunescu? Nu vreau să zic nimic, detest în egală măsură atît omul cît şi poezia lui…
B.
Eu sunt unul care traiesc „plenar” in aceasta epoca, in care dupa ce am absolvit o facultate, cu mari sacrificii, stand prin camine, invatzand noaptea, ziua facandu-mi timp si de cursuri si de serviciu, sacrificand unele lucruri in viatza, cu mari sperante, pentru a reusi sa supravietuiesc capitalismului si democratiei atat de trandy azi, a trebuit sa plek in Germania, sa culeg cepe, sa urle polonezii la mine, sa fiu tratat ca ultimul gunoi. Dar nu e nimik, in cazul in care mai merg o data o sa reusesc sa imi termin si masterul, asta sigur ca timpul in care stau in tara trebuie sa lucrez in constructii putin, (asta daca ai noroc sa cunosti pe cineva care mai gaseshte ceva de lucru), dar e foarte bine, ducand cate un sac de ciment pot sa il injur pe Basescu, pot zice bancuri cu Boc, apoi sa beau o cana cu apa, apoi sa imi continui munca linistit. Sunt foarte motivat sa termin masteratul, ma bucur ca statul face atatea pt mine, norocul este ca in camine intra doar cei merituoshi, in nici un caz cei cu pile, arabii sau alte natii, pe care statul roman le protejeaza mai mult decat pe romani, ar trebui oare sa ma simt ca o minoritate in propria tara?! Domnul Prim-ministru nu are bani la buget, zice ca e criza, dar Domnul Cocos renoveaza Spitalul Judetean din Baia Mare, doar e cel mai competent construct, a castigat licitatia pe bune, sunt absolut sigur. Sunt multe lucruri de genul acesta frumoase pentru care trebuie sa apreciem viata in democratie si sa ii acuzam pe comunishti, cred ca ar trebui mai multe campanii de acuzare a comunismului, asta e problema celor care mor de foame, care traiesc pe strazi fiindca bancile, subjugate de catre stat, le-au luat casele…sigur s-ar simti mai bine daca ceausescu ar fi inviat eventual si ucis din nou…
Ce vreau sa zic este faptul ca pe omul de rand nu il prea intereseaza ca poate vorbi liber atata timp cat nu are dupa ce sa bea apa, daca in timpul comunistilor primeai cu ratia mancare, akuma unii nu au bani sa ishi ia deloc, shi aceshtia sunt multzi… Sigur ca regimul comunist a fost ingrozitor, au murit sute, mii de nevinovati, multi au fost chinuiti, urmariti de securitate, dar eu zic ca e timpul sa mergem mai departe, sa vedem de ce mor akuma atatzia, shi ce putem face pentru a-i ajuta…
Respect parerea despre Adrian Paunescu…unor le place Guta, altora Andre, altora Ion Dolanescu etc…nu putem fi toti la fel, cu aceleashi gusturi…
GRANDOAREA şi PENIBILUL UNEI ÎNMORMÎNTĂRI
Pe de o parte onoruri şi focuri de armă trase pentru un cavaler al stelei repubilcii şi pe de alta parte ce mai vedem în prim(prin)-plan-uri ,pe micile ecrane nesăţioase ale mogulilor morali şi … . „imorali ” prim-planuri cu-n alt VIP al naţiunii …. inmormîntarea capătă subit coordonatele grotescului unde „FRATELE SIAMEZ” cunoscut naţiunii şi ca ” TRIBUN TRĂNCĂNITOR ” după multe grimase şi schimonoseli demne de mintea unui nebun de la nr.9–în final să vezi şi să nu crezi ce vezi …şi să te minunezi de ce vezi : „TRIBUNUL ” în tristeţea sa neasemuită SCOATE LIMBA TOATĂ, DE LA RĂDĂCINI , LA MORMÎNTUL „BARDULUI TRICOLOR”
>
Sînt uimit de potenţialul de absurd şi nesinceritate ce zace, uneori ,în naţia noastră cea contradictorie …dar uneori măreaţă
P.S.
Mulţumim domnule Alexandru Petria pentru discuţia propusă
Ceea ce e frumos la democratie e posibilitatea absolut neingradita de a alege ce sa vezi, ce sa asculti…fiecare are propriile gusturi, discutabile, subiective, cum doritzi… e loc pentru toti…trebuie doar sa apui nu…
p.s Am lăsat în aer o frază din motive de viteză! Revin cu ea încheiată „ Aşa şi numai aşa – făcînd pe nebunul, adică – am reuşit ca de la lăsarea mea la vatră (pentru limită de vîrstă) ca utc-ist să mă fofilez.” Scuze.