Indignari saptamanale

Să ne indignăm împreună!

Subţirică ironia mea la adresa sloganului de campanie a celebrei coaliţii care va aduce liniştea definitivă, ultimă în ţara noastră dar alt titlu nu am găsit pentru a supune atenţiei indignarea cu tendinţă către exasperare a ambasadorului României în Franţa, Excelenţa Sa Teodor Baconsky care este şi un excelent publicist şi eseist. Scriitor de (sală de) forţă. Domnia sa deţine de mult timp o rubrică in Dilema veche (Turn înclinat) pe care, iniţial, acum 12-13 ani cand am început să citesc revista nu o înţelegeam, mă plictisea şi nu reuşeam să duc până la capat lectura. Eram prea necopt atunci. Îmbătrânind începi să apreciezi şi, mai ales, să înţelegi lucruri care îţi erau incomprehensible în zburdalnica tinereţe. Lucrurile capătă greutate. Devii serios şi gândeşti profund. Ai ambiţii profesionale. Dar tot te enervezi. Poate că o faci chiar mai intens decât în tinereţe când nu prea îţi păsa de mersul lucrurilor, de situatia de ansamblu, de indicii bursieri şi de cursul leu /euro. Pentru că între timp ai pe umeri responsabilităţi. Îmi face o mare plăcere să reproduc câteva paragrafe din ultimul articol al lui Teodor Baconsky “Despre noi, laolaltă”. Bănuiesc că în curând va apărea (dacă nu a şi făcut-o) şi pe site-ul revistei, http://www.dilemaveche.ro/. (mai mult…)

“Dansez pentru tine” si natura erotica

Toţi cei de teapa mea, mi-am dat seama, latră precum câinii in pustiu sau, dacă preferaţi, în deşert. De aceea ajung la vechea mea întrebare reflexivă: à quoi bon? De ce te mai agiţi, de ce mai scrii ceea ce nu-ţi place, ceea ce te indignează, ceea ce te enervează? mă întreabă o voce pesimistă. Ca orice maşină şi fiinţa umana are nevoie de o ţeavă de eşapament dar la nivel mental prin care să elimine gazele toxice şi, astfel, să asigure buna funcţionare a motorului. Redescopăr în fiecare zi imensa plăcere a conaţionalilor mei faţa de circul sexy. Voyeurismul lor. Şi cum poate fi făcută această observaţie atât de banală decât urmărind televizorul? Aproape fiecare televiziune comercială are spectacolul său de pseudo- reality show. False spectacole pentru că de obicei casele de producţii care realizează astfel de emisiuni angajează doi-trei tineri şi tinere lipsiţi de inhibiţii pentru a turna scenete fierbinţi, preludii studiate acompaniate cu replici de genul ah ce frumoasa ieşti, îţi place, zău, nu mă minţi? pentru a accepta fără crâcnire să defileze în chiloţi sub un potop de poşete cărate cu entuziasm proletar în cap de către pseudo-viitoarele soţii sau actuale logodnice sau chiar să primească cu detaşare brâncii care-i sunt aplicaţi cu spor de către două namile mascate cu burţi proeminente – bodigarzii . (mai mult…)

Doua ore la Tribunal

Am avut treaba la Tribunal. Nu, nu am fost nici inculpat, nici arestat si nici parat iar DNA inca nu m-a cautat. Cele doua ore in care m-am vanzolit pe culoarele Tribunalului Prahova mi-au ajuns cu varf si indesat si sper sa nu mai fiu nevoit sa pun piciorul in acea cladire interbelica total neincapatoare pentru valul de infractiuni, procese, avocati si alti trepadusi care transforma atmosfera acestui loc intr-una irespirabila. Chiar la propriu caci aproape toata lumea sta in culoare si pe bancile de langa mesele din hol si…fumeaza. (mai mult…)

Ce se intampla cand ai initiative in Valahia

A avea iniţiative este o atitudine condamnabilă în România, o ştiam foarte bine de mult timp. Atunci când ai iniţiative profesionale eşti bănuit de tot felul de dorinţe de promovare, de a lua scaunul superiorului. Eşti o persoană dubioasă care vrea să schimbe ceva. Să eficientizeze! (ca şi cum acest proces ar fi posibil în Valahia). Dar cine te crezi tu sa schimbi ceva? De aceea spiritul de iniţiativă este foarte modest dezvoltat în România mai ales la nivel strict economic şi nu instituţional. Până acum o săptămână credeam că această condamnare a spiritului de iniţiativă se face doar la locul de muncă. Nu trebuie sa ieşi din rând, să rămâi la fel de mediocru ca toţi ceilalţi pentru ca nu cumva să constitui o alternativă la managementul curent, la osul şefului. (mai mult…)

Alăptarea în mass-media valahă

Eram pesimist că în această săptămână voi găsi vreo situaţie care să mă indigneze atât de mult încât să mă determine să o împărtăşesc celor câţiva cititori ai acestui site ( mă amuz aducându-mi aminte lamentaţiile lacrimogene ale criticului C. Trandafir la începutul fiecărui calup diaristic publicate in Revista Nouă din Câmpina pe aceeaşi temă, trei cititori mă laudă doi mă critică, unde sunt cititorii de altă dată?). Însă m-am înşelat. Am ieşit să-mi cumpăr un suc acidulat şi, deci, nesănătos, cu un nume tembeloid, Madness. Sper ca nebunia să nu se ia (căci setea cu siguranţă nu ). Până să-mi dea vânzătoarea restul am apucat să zăresc prima pagina a celei mai lucioase reviste people din Valahia pe numele ei strămoşesc, în limba daco-romană dialectul nord-dunarean, Ciao! Şi acolo ce-mi văzură ochii ?! Un imens titlul Loredana de la Trident alăpează în parc! (mai mult…)

Despre masinile de lux

Nu înţeleg nici acum, la câţiva ani de la invazia lor, imensul număr de autovehicule noi, sclipitoare, scumpe, din ce în ce mai scumpe care populează modesta noastră infrastructură rutieră. În fiecare zi îmi propun utopic să număr gipanele pe care le observ ştiind bine că fiecare trebuie să valoreze câteva zeci de mii de euro. O înmulţire aleatorie ar da o cifră extraordinara. Stând la stop la diverse intersecţii în autobuzul 30 privesc şi socotesc daca în jurul meu se află doar o sută sau două de mii de euro. Chiar, ştie cineva (Institutul Naţional de Statistică) câţi bani au băgat românii în aceste maşini? Ceea ce ma deranjează pe mine, un conducător autor fără autovehicul proprietate persoanala, este faptul că aceste maşini nu produc nimic iar aceste multe miliarde de euro investite în maşini (uneori bani împrumutaţi), de cele mai multe ori, cele scumpe, sunt produse de industriile auto ale Germaniei, Italiei, Japoniei sau Statelor Unite. (mai mult…)

Cristian Gava. Un “mistic” la 16 ani!

Din intamplare am ajuns ieri seara si pe canalul B1 TV unde Radu Moraru il avea ca invitat pe Emil Boc. Cum aveam treaba nu am urmit emisiunea dar peste alte douazeci-trezieci de minute am mai facut o tura de zapping si am ajuns din nou la emisiunea Nasul (parca asa ii spune). Trei tineri erau invitati sa-si spuna parerile despre starea natiunii. Nu am retinut numele celorlalti doi dar cel de al treila m-a captivat timp de doua-trei minute cat am avut ragazul sa-l ascult. Moaca lui imi era vag familiala dar numele nu-mi spunea nimic. Cristain Gava. Ma intrebam cine naiba este adolescentul asta imberb ca sa-si dea cu parerea despre situatiunea tarisoarei, efcetele economice ale crizei etc. O parere preconceputa caci pana la urma asta-i si Romania lui, sa se implice si el, sa-si spuna parerea, una in plus, ce conteaza. Din pacate m-am enervat rapid. Mi-am dat seama ca nu-l suport pe acel mic snob intelectual. Ma calca pe nervi totul la acel ipochimen, accentual lui infatuat, tonul arogant al vocii, privirea insolenta, costumul si cravata in care statea precum o scoica in sosul fierbite. (mai mult…)

Chei si bingo!

Despre un alt subiect minor. Sunt fascinat de diverse aspecte ale afişării în plan simbolic şi public a puterii. Unul dintre acestea este mănunchiul de chei. Chiar am un coleg căruia pe această cale ţin să-i mulţumesc, care m-a inspirat. Omul deţine o impresionantă colecţie de chei cu care se afişează peste tot. Îmi dau seama că este el de la 20 de metri. Urcând scările cheile zornăie impersonal şi rece urlând a putere. Puterea de a deschide uşi. Păşind pe holul întunecos pot să mă feresc de el căci cheile îmi semnalează exact unde se află, viteza cu care se deplasează şi direcţia pe care o urmează. (mai mult…)

Snobismul pozitiv

În week-end-ul ce a trecut a avut loc în micul oraş subcarpatic unde locuim o spectaculoasă manifestare intitulată Serbările Toamnei, ediţia a doua. Trec peste această manie a fiecărui orăşel şi cătun de a-şi organiza serbări, festivaluri, baluri, beţii şi alte chermeze din banii publici, mai ales acum în timp de recesiune economică, trec peste şmecheria primarilor care îşi fac reclamă pe banii concetăţenilor săi punându-l pe ţambalagiul-şef (prezentatorul) să ţipe „şi acuuum, la final, să muuuulţumim domnului primar că a organizat această petrecere, aplauze vă rog” ca şi cum primarul o face din şi pe banii lui şi vreau să ajung la încercarea mişcării scriitoriceşti din oraş, destul de bine reprezentată de a oferi un mic stand cu cărţi care puteau fi achiziţionate în schimbul unor sume de bani infime. (mai mult…)

Ce păţesc hoţii de benzină?

În această săptămână voi prefera un alt subiect decât vreunul centrat asupra spaţiului mioritico-danubiano- pontic chiar dacă suntem şi noi cumva direct implicaţi în această tărăşenie. Acum câteva zile am citit în Evenimentul Zilei despre un mare scandal: nişte ofiţeri germani ar fi comandat un raid aerian care ar fi dus la uciderea a 30 de civili afgani. Ruşinos! Scandalos! Trebuie anchetat! Ceea ce multele asociaţii de apărare a drepturilor omului au şi început să facă: “Săptămâna trecută, organizaţia Afghan Rights Monitor, care militează pentru respectarea drepturilor omului, a dezvăluit că asaltul trupelor germane a făcut între 60 şi 70 de victime între civili.” Mass-media occidentală a avut un alt subiect de dezbătut condamnând implicarea nesăbuită în Afganistan. (mai mult…)