Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Articolele publicate in categoria ‘Însemnări din pribegie’

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (12 votes cast)

Program-de-autocunoastere-si-dezvoltare-personalaAsist de ceva vreme, cu o stupoare crescândă, la explozia fără seamăn a generației vodoo despre care vorbea, undeva, fizicianul Robert Park. Avalanșa epidemică a parapsihologilor, a psihoterapeuților, a bioenergeticienilor, a nutriționiștilor, a paranutriționiștilor, a maeștrilor spirituali, a experților alternativi de tot soiul chemați să ofere tuturor, de-a valma, inexorabile căi ale salvării, tinerețe veșnică, diete miraculoase, terapeutici uimitoare, decriptarea afectelor, manipularea biocâmpurilor energetice prin ponciful telepatiei, și, la capăt de tot, chiar bonusul suprem al ieșirii din spleen-ul existențial: înțelegerea universului . Toți sunt convinși, cumva, de rolul lor misianic, insensibili la critici, amputați de umbra oricărei îndoieli și traversați de un optimism care mă umple de greață. Un fel martori ai lui Iehova mărășăluind la adăpostul unei noi religii hibride (amestec de scientism și magie antrenată), imuni la ideea alterității și incapabili (organic) de dubii. Umbra formatorului personal (poate cea mai găunoasă specie recentă, online) mă urmărește. Citeste continuarea »

Match point!

Articol publicat de Sabin pe 12 Iunie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)

Bjorn_Borg_(1979)Multă vreme am găsit tenisul de câmp o disciplină glaciară, ternă și plictisitoare. Doi inși care lovesc cu două bețe, traversați de insanitate, o minge minusculă, fiecare încercând să scape de ea.

Dincolo de puseurile astea „deconstructiviste”, căci, adesea, decojit de regulile și farmecul lui intrisec, orice sport pare o adunătură de nebuni, mă gândeam, deunăzi, urmărind finalele de la Roland Garros, la o anumită uniformizare a jocului de tenis comparativ cu jocul practicat acum 30-40 de ani în era Connors, sau a roșcovanului din Queens, celebrul McEnroe. Se pare că cel care a introdus milităria în sportul alb a fost Björn Borg, scandinavul tranformând tot jocul într-o ecuație matematică cu două constante: anduranță și uzură. Tactica sa imbatabilă era reductibilă la aceste două principii: efort fizic uriaș (dublat de o concentrare care îi conferea acoperire) și capacitatea de a returna – cu un risc cât mai mic – mingile în terenul adversarului prin lovituri decisive în cross sau down line! Această tactică pragmatică a jocului de pe fundul terenului avea să-i aducă șase titluri la Roland Garros și cinci la Wimbledon și avea să ucidă cumva epoca „tenisului romantic” întruchipată de eternul său rival, John McEnroe. Citeste continuarea »

Bărbatul bio!

Articol publicat de Sabin pe 4 Iunie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (5 votes cast)

metrosexualBărbatul bio!

Există de ceva vreme un soi de revoltă stridentă în ceea ce privește emanciparea corporală a bărbaților. Genul ăla de reproșuri de misandră (sau de homofobi) care aruncă în bășcălie și zemeflea predispoziția către spilcuire a masculilor. Conform acestor voci contestatoare, un bărbat adevărat (mereu m-a fascinat această generică întrebare: ce anume te face cu adevărat – în ochii femeilor și nu numai – un BĂRBAT!?) , așadar, conform acestor reproșuri, un bărbat adevărat nu behăie, nu se epilează, nu-și face manichiură/pedichiură, nu se bărbierește, nu se rade (nici la cur, nici la sub-braț), rămâne, vorba vine, “natural”… Adică, unghii de cal, tufla de după chiloți, ficusul de la sub braț, neras, hirsut, neepilat, și mai ales – mai ales – cu armata făcută! De cîte ori n-am primit grimasa mătușilor și a generațiilor aferente când – sondându-mi bărbăția – au aflat că Nu, nu făcusem armata! Ce-mi mai venea să le strig în față toată sputa revoltei: ”N-am făcut, bre, armata! N-am făcut-o!” Ce să fac, dacă am avut – vorba lui Sebastian – întotdeauna în mine ceva iremediabil de civil! Orice înregimentare m-a pus – veșnic – în insurecție, orice conformism, m-a făcu să urlu! Am preferat să fiu (vorba lui Zobar din Șatra), atât cât mi-a stat în putință, un om liber! Nu cunosc nimic mai înjositor decât uniforma. Citeste continuarea »

The little Boookshop! Rapsodia Română On BBC – CLASSIC!

Articol publicat de Sabin pe 28 Mai 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.7/10 (7 votes cast)

IMG-20140512-00008Home delivery-ul nostru, cel de toate zilele!

Doi iranieni îmi aduc, de ani de zile (atunci când rostesc magicul refren: home delivery), mâncarea la domiciliu. Primul e grăsun, are obraji cărnoși, genul bondoc, veșnic cu un tricou de culoarea jegului și posesor al unei veselii debordante. De cum îi deschid ușa, începe să se hlizească, face mici piruete condescendente, mă întreabă ce fac, mă complimentează și – mai cu seamă – râde, râde într-una, genul ăla de râs molipsitor care-ți induce brusc o firească stare de bună-dispoziție. Celălalt tip (înalt, costeliv, cu un început de chelie) are un aer sumbru, pare veșnic traversat de un aer serios, cogitabund, de parcă mi-ar livra – nu piept de pui cu ciuperci -, ci manifeste absconse antisistem. Întotdeauna deschid cutiile cu o ușoară spaimă, nu care cumva – întrunind clișeul intens vehiculat despre iranieni – să descopăr acolo, o bombă! Și cel mai adesea chiar descopăr: una cu calorii! Citeste continuarea »

Philip Roth – on BBC ONE!

Articol publicat de Sabin pe 22 Mai 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (6 votes cast)

DSCF1200Philip Roth – on BBC ONE!

Amplu documentar pe BBC One despre Philip Roth. Printr-o analogie (dureroasă) nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată (cel puțin în ultimii 10-15 ani) pe TVR1 un omagiu atât de consistent adus vreunui scriitor român contemporan. Există, printre altele, o piață care-i poartă numele și un traseu turistic, special creat pentru fanii săi. Aflu lucruri uluitoare. Mania masturbării pe care o avea în pubertate și adolescență, frica teribilă ca va fi prins de părinți săi evrei ultraconservatori. Conflictul perpetuu cu tatăl său, obsesia lui de a descoperi America, nu prin lectură, studiu livresc sau prin observarea realității cotidiene, ci prin… futut. Am să fut și-am să descopăr America prin futut! Filozofia lui hedonist-tantrică de a gândi sexualitatea drept organon al cunoașterii vieții. Stupoarea cu care a primit verdictul criticii, acuzat fiind de pornografie. Citeste continuarea »

Bătaia care nu mai vine. Sabine, suntem varză!

Articol publicat de Sabin pe 14 Mai 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (6 votes cast)

13029_1396971304_968305Bătaia care nu mai vine

Prima dată când am rămas până la sfârșitul programului într-un pub, am făcut-o cu convingerea fermă că voi asista la o bătaie. După rețeta românească, existau toate ingredientele: localul era la ora închiderii, cele două englezoiace singure și strâmbe care se lăsaseră cinstite de toată lumea (și care, într-un final apoteotic, plecaseră delabrate, târându-se una pe cealaltă) nu se combinaseră cu nimeni, iar vreo doi trei cheflii în ținute lamentabile (tricouri și nădragi lălâi, de la Tesco) începuseră deja să se scălâmbe făcând fandări imaginare și orăcăind – cu gurile strâmbe – către oricine le ieșea în cale. Gata (mi-am spus cu bășica adrenalinei sparte) fraților, începe smardoiala! Așa că mi-am luat o pozitie strategică (întotdeauna cu spatele la un perete) și am așteptat acolo cuminte (ca un foreigner ce sunt) bătaia binecuvântată. Și-am tot așteptat, și-am tot așteptat, și-am tot așteptat… Și bătaia, aidoma lui Făt-Frumos așteptat și el la fel de intens de fetele singure (care au pretenții, desigur), n-a mai venit… În cele din urmă, am plecat dezgustat și aproape gonit de barman. Citeste continuarea »

Salvarea lor, mai rău ca a noastră: Laba cu argument!

Articol publicat de Sabin pe 7 Mai 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.3/10 (4 votes cast)

urme de labaLaba cu argument!

Citind cronica lui Jovi despre hermeneutica masturbării (un exercițiu critic-interpretativ la romanul lui Mihai RaduSebastian, ceilalți și-un câine) mi-am adus aminte – subit – de colegul meu de facultate, Costică, de la modulul analitică (modul față de care, noi, ăștia, de la filosofia culturii, aveam un imens respect). De fapt, îl poreclisem chiar așa : Costică-de-la-analitică! Tipul umbla veșnic într-o geacă ponosită de un verde indecis, fumând încontinuu, puțin adus de spate, perorând și gesticulând ca un hirsut, adesea de unul singur, pe holurile luminate difuz ale facultății. La o primă vedere arăta, realmente, ca un țigan valutist, rătăcit – dumnezeu știe cum – pe lângă catedrele cu nume prețioase de genul: Filosofie Modernă, Filosofie Greacă, Filosofia istoriei, Metafizică, etc. Având o vocație pentru socializare (lucru extrem de rar printre studenții de la filosofie), era prieten cu toată lumea. De la lectorii sau profesorii greu digerabili, de la secretara facultății (dumnezeul universitar – absolut) până la pifanii naivi de anul I sau doctoranzii prețioși care rânjeau la studenții din anii intermediari cu aerul lor superior și intangibil. Toată lumea îl cunoștea, îl respecta și îl iubea. Citeste continuarea »

Acasă, toată lumea știe, de fapt, ce faci tu prin diaspora

Articol publicat de Sabin pe 30 Aprilie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (9 votes cast)

bun x filme-carti subwayDoar depărtarea, solitudinea, un anumit tip de separare, pauza benefică care e încă leac nedevenit otravă, te face să evaluezi just valoarea relațiilor. Fie că este vorba de iubit(ă), prieteni, familie, depărtarea – cu justa ei măsură – este cea care, în chip paradoxal, te apropie. Exilul îți revelează împărăția… ( ca să parafrazez titlul unei cărți celebre )… relațiilor. Nu e vorba numai de o detașare, de un break (cum zic englezii), ci și de o probă terapeutică. Ca și cum, la capătul unui proces chimic complicat, esențele s-ar decanta în forma lor cea mai pură. Ce rămâne din noi, din afectivitatea noastră (care e pură energie, cumul empatic, gândul către celălalt) după ce veșmântul, carnea relațiilor (prezența fizică a celorlalți) dispare ? Mai rămâne ceva? Acel rest (consistența lui), în măsura în care el există, în măsura în care el rămâne – persistă și vibrează în ființa noastră – dă valoarea ultimă și definitivă a unei relații. Ochii care nu se văd (poate  se uită, dar sufletele care s-au simțit la acel mod autentic și absolut, niciodată! Depărtarea care apropie, de care vorbea, undeva, Noica. Toate lucrurile astea, trăite de-a valma, într-o Lazy Sunday, călătorind cu metroul în inima Londrei. Citeste continuarea »

Eros, dans și… Thanatos. Doru-i dor…

Articol publicat de Sabin pe 23 Aprilie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (5 votes cast)

DSCF0927Thanatos

Tihna cimitirelor (neo)protestante. Le frecventez din ce în ce mai des ca pe-o oază de liniște și meditație! Doar acolo simți, uneori, într-un chip straniu, imposibil de redat, atingerea imperceptibilă a vieții. Un sentiment fabulos, adânc, amestec indiscernabil de speranță și sfârșeală, de viață deplină, de efemer și finitudine. Acele plăci funerare, mușcate de vreme, cu inscripții ilizibile, aparținând parcă unui timp anistoric. Și totuși, undeva, dincolo de brazda de pământ reavăn, într-o vreme la fel de concretă ca zgomotul pașilor care-ți sfârâie peste pietrișul aleii, cineva – vorba poetului  un om făcut din sânge, oase și limfă” – a existat. Ți-e cu neputință să nu te întrebi: cine-o fi fost? Cum l-o fi chemat? O fi avut și el vise, speranțe, o fi râs și el cu prietenii, cu familia, o fi iubit? Și-o fi umplut și el burta cu bere? O fi privit și el ca tine același cer cenușiu brăzdat de nori vineți într-o după amiază ștearsă de duminică, ca asta? În definitiv, ți-e greu să reziști unui val de melancolie care parcă te cuprinde de nicăieri. Și mai cu seamă, ți-e greu să nu te gândești privind la pietrele funerare mușcate de lepra vremii, înfipte strîmb în pământul acesta străin, la acea moarte definitivă de care vorbea Soirs, undeva, moartea absolută care survine după 50 de ani de când ai încetat să exiști, când nimeni nu-și va mai aminti de tine, când copiii și prieteni tăi vor fi trecut și ei Styxul, când vei deveni “încarnând” exact acel cuvânt din pictura lui Goya, scrijelit de o mână scheletică pe nisipul mării: Nada! Nimic. Citeste continuarea »

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.9/10 (9 votes cast)

haidi baaa LacatusHaidi Bă. Băăăăăăă…

Prostul rîde de ce-și aduce aminte, spune o vorbă. Evident că m-am prostit și eu din moment ce azi la 5 dimineața, orbecăind ca un cotoi bătrân prin bucătăria mea englezească de împrumut, exact în timp ce spălam un ardei (în ceea ce mă privește, spălatul legumelor e un act de medidație, reverie și nostalgie, asta, spre deosebire de frecatul ridichilor, care, dimpotrivă, e un act de buimăceală, opacitate și leșin), m-a bușit isteric râsul când mi-am amintit subit (all of a sudden – cum zic englezii) de îndemnul strategic al lui Lăcătuș de pe vremea când era antrenor cvasidebutant. Povestea e depănată savuros de Banciu care, în anii lui energici de redactor sportiv, a asistat la un meci obscur de prin divizia națională cu Lăcătuș pe margine în postura de tehnician. Ei bine, spune Banciu, timp de 120 de minute ( cu prelungiri cu tot) la capătul unui meci de infarct, toate îndemnurile tehnico-tactice ale lui Lăcătuș ( urlate cu o voce de înjunghiat din marginea terenului ) s-au redus la această semi-onomatopee intens pastorală de cioban urlând de pe coclau: Haidiii Bă ! Băăăăăăă! Dacă e să-i dăm crezare lui Banciu, timp de 120 de minute Lăcătuș nu a făcut altceva decât să iasă din trei în trei minute, asudat (congestionat de furie și neputință) la marginea terenului, și să-și strige de acolo, până la răgușeală și vomă, strategia tehnico-tactică: Haidiii Bă. Băăăă! Citeste continuarea »









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium