Țara noastră arde și prințul lor se plimbă!

Din ciclul ”Țara noastră arde și prințul lor se plimbă”, după cum știți, prințul Charles, a venit, pentru a doua oară, oficial, de pe meleaguri de liră și spor, pe meleaguri de jale și dor. Mă rog, după cum se știe, Charlică a tot venit neoficial pe la noi de vreo 300 de ori, ba ca să ne protejeze pădurile, mediul, caprele, urșii, ursarii, ba ca să ne bea palinca... Sanchi. Io cred că vrea să fure locurile de muncă ale ciobanilor din Bucovina! Să-l lase pe Ghiță fără Job. Că, vorba aia, fără telefon au grijă să-l lase ai noștri. (mai mult…)

Prima sticlă de Whiskey

  Primul whiskey pe care l-am băut a fost un Johnnie Walker. Către sfârșitul anului de grație 1989, mama primise drept cadou o sticlă elegantă, subțire și alungită, cum nu mai văzusem. Totul era fascinant la ea. Forma aproape eterică, cu ceva ireversibil feminin în liniile ei grațioase, capacul auriu, absolut bestial, purtând semnătura sinuoasă și enigmatică a unor litere prelinse, eticheta de un roșu castaniu pe care scria cu o grafie sclipitoare ca într-un poem abstrus anglo-saxon: Johnnie Walker - Red Label - Old Scotch Whiskey.  Imaginea schițată într-un soi de imprimeu a celebrului logo - Striding Man - gentlemanul edwardian cu pas sprinten, monoclu și joben, simbol al pionieratului, al acțiunii și mișcării de la care se revendicau valorile brandului - era ea însăși un extaz vizual. Dar mai presus de tot și de toate mi-e cu neputință să uit licoarea magică de un rubiniu hipnotic ca al safirului care pulsa aproape ca o entitate vie dincolo de pereții străvezii de siliciu ai sticlei. (mai mult…)

La mulți ani, femeie! vs Mâncatul și fugitul sincron, sportul național al românilor din diaspora

Greu să judeci, chiar și la o aniversară, cu logica totalității. Așa că am pregătit pentru domnișoare și doamne, câteva urări specifice, cu variante. Cine se regăsește în vreuna dintre ele, să sară-n sus acum cu mine! Check this out, babe! Varianta Tony Poptamas: "Fie ca 8 martie să aducă în sufletul acestor făpturi gingașe care sunt femeile, surâsul primăverii, pacea și bucuria. " Varianta Radu F. Constantinescu: "La mulți ani zeiței eros, sexualității absolute, vulvei fecunde, cea care întrupează principiul tuturor lucrurilor: Femeia! Varianta Becali: "La mulți ani la femeie, la sfânta Paraschiva, maica, sufletul tuturor în creștinism, icoana maica domnului, soră, mamă, bunică și nu zdreanță, amin!" (mai mult…)

Literatura de formare (im)personală. Scurt excurs despre imbecilizare!

Asist de ceva vreme, cu o stupoare crescândă, la explozia fără seamăn a generației vodoo despre care vorbea, undeva, fizicianul Robert Park. Avalanșa epidemică a parapsihologilor, a psihoterapeuților, a bioenergeticienilor, a nutriționiștilor, a paranutriționiștilor, a maeștrilor spirituali, a experților alternativi de tot soiul chemați să ofere tuturor, de-a valma, inexorabile căi ale salvării, tinerețe veșnică, diete miraculoase, terapeutici uimitoare, decriptarea afectelor, manipularea biocâmpurilor energetice prin ponciful telepatiei, și, la capăt de tot, chiar bonusul suprem al ieșirii din spleen-ul existențial: înțelegerea universului . Toți sunt convinși, cumva, de rolul lor misianic, insensibili la critici, amputați de umbra oricărei îndoieli și traversați de un optimism care mă umple de greață. Un fel martori ai lui Iehova mărășăluind la adăpostul unei noi religii hibride (amestec de scientism și magie antrenată), imuni la ideea alterității și incapabili (organic) de dubii. Umbra formatorului personal (poate cea mai găunoasă specie recentă, online) mă urmărește. (mai mult…)

Match point!

Multă vreme am găsit tenisul de câmp o disciplină glaciară, ternă și plictisitoare. Doi inși care lovesc cu două bețe, traversați de insanitate, o minge minusculă, fiecare încercând să scape de ea. Dincolo de puseurile astea „deconstructiviste”, căci, adesea, decojit de regulile și farmecul lui intrisec, orice sport pare o adunătură de nebuni, mă gândeam, deunăzi, urmărind finalele de la Roland Garros, la o anumită uniformizare a jocului de tenis comparativ cu jocul practicat acum 30-40 de ani în era Connors, sau a roșcovanului din Queens, celebrul McEnroe. Se pare că cel care a introdus milităria în sportul alb a fost Björn Borg, scandinavul tranformând tot jocul într-o ecuație matematică cu două constante: anduranță și uzură. Tactica sa imbatabilă era reductibilă la aceste două principii: efort fizic uriaș (dublat de o concentrare care îi conferea acoperire) și capacitatea de a returna – cu un risc cât mai mic – mingile în terenul adversarului prin lovituri decisive în cross sau down line! Această tactică pragmatică a jocului de pe fundul terenului avea să-i aducă șase titluri la Roland Garros și cinci la Wimbledon și avea să ucidă cumva epoca „tenisului romantic” întruchipată de eternul său rival, John McEnroe. (mai mult…)

Bărbatul bio!

Bărbatul bio! Există de ceva vreme un soi de revoltă stridentă în ceea ce privește emanciparea corporală a bărbaților. Genul ăla de reproșuri de misandră (sau de homofobi) care aruncă în bășcălie și zemeflea predispoziția către spilcuire a masculilor. Conform acestor voci contestatoare, un bărbat adevărat (mereu m-a fascinat această generică întrebare: ce anume te face cu adevărat - în ochii femeilor și nu numai - un BĂRBAT!?) , așadar, conform acestor reproșuri, un bărbat adevărat nu behăie, nu se epilează, nu-și face manichiură/pedichiură, nu se bărbierește, nu se rade (nici la cur, nici la sub-braț), rămâne, vorba vine, "natural"... Adică, unghii de cal, tufla de după chiloți, ficusul de la sub braț, neras, hirsut, neepilat, și mai ales – mai ales – cu armata făcută! De cîte ori n-am primit grimasa mătușilor și a generațiilor aferente când – sondându-mi bărbăția - au aflat că Nu, nu făcusem armata! Ce-mi mai venea să le strig în față toată sputa revoltei: ”N-am făcut, bre, armata! N-am făcut-o!" Ce să fac, dacă am avut – vorba lui Sebastian – întotdeauna în mine ceva iremediabil de civil! Orice înregimentare m-a pus - veșnic - în insurecție, orice conformism, m-a făcu să urlu! Am preferat să fiu (vorba lui Zobar din Șatra), atât cât mi-a stat în putință, un om liber! Nu cunosc nimic mai înjositor decât uniforma. (mai mult…)

The little Boookshop! Rapsodia Română On BBC – CLASSIC!

Home delivery-ul nostru, cel de toate zilele! Doi iranieni îmi aduc, de ani de zile (atunci când rostesc magicul refren: home delivery), mâncarea la domiciliu. Primul e grăsun, are obraji cărnoși, genul bondoc, veșnic cu un tricou de culoarea jegului și posesor al unei veselii debordante. De cum îi deschid ușa, începe să se hlizească, face mici piruete condescendente, mă întreabă ce fac, mă complimentează și – mai cu seamă - râde, râde într-una, genul ăla de râs molipsitor care-ți induce brusc o firească stare de bună-dispoziție. Celălalt tip (înalt, costeliv, cu un început de chelie) are un aer sumbru, pare veșnic traversat de un aer serios, cogitabund, de parcă mi-ar livra - nu piept de pui cu ciuperci -, ci manifeste absconse antisistem. Întotdeauna deschid cutiile cu o ușoară spaimă, nu care cumva – întrunind clișeul intens vehiculat despre iranieni – să descopăr acolo, o bombă! Și cel mai adesea chiar descopăr: una cu calorii! (mai mult…)

Philip Roth – on BBC ONE!

Philip Roth – on BBC ONE! Amplu documentar pe BBC One despre Philip Roth. Printr-o analogie (dureroasă) nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată (cel puțin în ultimii 10-15 ani) pe TVR1 un omagiu atât de consistent adus vreunui scriitor român contemporan. Există, printre altele, o piață care-i poartă numele și un traseu turistic, special creat pentru fanii săi. Aflu lucruri uluitoare. Mania masturbării pe care o avea în pubertate și adolescență, frica teribilă ca va fi prins de părinți săi evrei ultraconservatori. Conflictul perpetuu cu tatăl său, obsesia lui de a descoperi America, nu prin lectură, studiu livresc sau prin observarea realității cotidiene, ci prin... futut. Am să fut și-am să descopăr America prin futut! Filozofia lui hedonist-tantrică de a gândi sexualitatea drept organon al cunoașterii vieții. Stupoarea cu care a primit verdictul criticii, acuzat fiind de pornografie. (mai mult…)

Bătaia care nu mai vine. Sabine, suntem varză!

Bătaia care nu mai vine Prima dată când am rămas până la sfârșitul programului într-un pub, am făcut-o cu convingerea fermă că voi asista la o bătaie. După rețeta românească, existau toate ingredientele: localul era la ora închiderii, cele două englezoiace singure și strâmbe care se lăsaseră cinstite de toată lumea (și care, într-un final apoteotic, plecaseră delabrate, târându-se una pe cealaltă) nu se combinaseră cu nimeni, iar vreo doi trei cheflii în ținute lamentabile (tricouri și nădragi lălâi, de la Tesco) începuseră deja să se scălâmbe făcând fandări imaginare și orăcăind – cu gurile strâmbe - către oricine le ieșea în cale. Gata (mi-am spus cu bășica adrenalinei sparte) fraților, începe smardoiala! Așa că mi-am luat o pozitie strategică (întotdeauna cu spatele la un perete) și am așteptat acolo cuminte (ca un foreigner ce sunt) bătaia binecuvântată. Și-am tot așteptat, și-am tot așteptat, și-am tot așteptat... Și bătaia, aidoma lui Făt-Frumos așteptat și el la fel de intens de fetele singure (care au pretenții, desigur), n-a mai venit... În cele din urmă, am plecat dezgustat și aproape gonit de barman. (mai mult…)

Salvarea lor, mai rău ca a noastră: Laba cu argument!

Laba cu argument! Citind cronica lui Jovi despre hermeneutica masturbării (un exercițiu critic-interpretativ la romanul lui Mihai Radu – Sebastian, ceilalți și-un câine) mi-am adus aminte – subit - de colegul meu de facultate, Costică, de la modulul analitică (modul față de care, noi, ăștia, de la filosofia culturii, aveam un imens respect). De fapt, îl poreclisem chiar așa : Costică-de-la-analitică! Tipul umbla veșnic într-o geacă ponosită de un verde indecis, fumând încontinuu, puțin adus de spate, perorând și gesticulând ca un hirsut, adesea de unul singur, pe holurile luminate difuz ale facultății. La o primă vedere arăta, realmente, ca un țigan valutist, rătăcit – dumnezeu știe cum - pe lângă catedrele cu nume prețioase de genul: Filosofie Modernă, Filosofie Greacă, Filosofia istoriei, Metafizică, etc. Având o vocație pentru socializare (lucru extrem de rar printre studenții de la filosofie), era prieten cu toată lumea. De la lectorii sau profesorii greu digerabili, de la secretara facultății (dumnezeul universitar - absolut) până la pifanii naivi de anul I sau doctoranzii prețioși care rânjeau la studenții din anii intermediari cu aerul lor superior și intangibil. Toată lumea îl cunoștea, îl respecta și îl iubea. (mai mult…)