Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Impresii irlandeze (5): Alte cadre si impresii irlandeze

Articol publicat de Codrut pe 14 Octombrie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)

Abbay4În faţa mea, pe strada care ducea către plaja largă şi pietroasă din Bray, o staţiune şi orăşel situat la mai puţin de 20 de kilometric de Dublin (am luat DART-ul sistemul lor de transport, un fel de metro la suprafaţă care face legătură între Dublin şi suburbiile din nord şi sud, aproape toate cu o largă ieşire la Marea Irlandei şi care, cam ca peste tot în lumea civilizată, sunt suburbii bogate, unde personalităţile îşi au case- Bono, din ce am înţeles din presă irlandeză ar avea casă în Dunalky), trei americane adolescente ciripeau voios. Datorită extensiei masive a culturii de consum şi mai ales entertainment, îţi este mult mai uşor să-i înţelegi pe americani decât pe irlandezi, cu accentul lor puternic chiar dacă vorbesc repede. Una dintre ele, spune celorlalte „auziţi, fetelor, ieri am mâncat o pizza sârbească” şi izbucneşte în râs. Altă americancă vine şi completează „sârbească, românească, letonă, mie îmi e totuna. Şi când mă gândesc că m-am înscris şi la un curs de geopolitică”. Întotdeauna, pe unde am fost i-am impresionat pe prietenii sau colegii vestici cu cunoştinţele mele de geografie şi sunt sigur că aceasta se aplică foarte multor români. Explicaţia este simplă: fiind închişi ca nişte şobolani în cuşca lui Ceauşescu, stăteam serile şi, la lumina lumânării, studiam atlasul geografic şcolar cu copertele lui roşii. Eu l-am folosit atât de mult pe al meu, e drept, ne mai aducem aminte ce clei de calitate proastă se folosea pentru a se lega cărţile şi alte tipărituri, până când toate planşele erau desprinse. Depăşindu-le pe cele trei fete, mă gândeam uite domle cine ne va apară, în mâinile cui este încredinţată siguranţă noastră şi a copiilor noştri. Mă întrebam, dacă va fi atacată Letonia de ruşi şi ăştia îşi vor trimite Flota a VII-a în Marea Neagră, confundând-o cu Marea Baltică sau invers.

  • Drumul lung către Cliffs of Moher l-am parcurs în autocar, am apelat la una din excursiile organziate de o agenţie de turism din Dublin şi am avut norocul să stau singur, scaunul de lângă al meu nefiind ocupat de nimeni, chiar dacă autocarul, spre marea mea surprindere, s-a umplut, mai ales de pensionari occidentali. În spatele meu şi lateral s-a poziţionat un grup de patru americani. Care m-au enervat, evident, prin felul lor american de a fi (şi o spune cineva foarte filoamerican, măcar la nivel politic, strategic etc.) şi care aveau darul de a spune cele mai stupide glumiţe cu putinţă doar pentru a-şi provoca accese ilare de ras. Mi-am dat seama că oamenii aştia râd prea mult şi de multe ori li se aplică principul neaoş românesc a rade ca prostu. Orice replică aproape, orice propoziţie erau însoţite de hohote de râs. M-am întrebat dacă nu cumva americanii sunt învăţaţi încă de mici că râsul ajută la prelungirea vieţii şi iau în serios acest studiu britanic (probabil). Pe de altă parte, de ce nu ar râde? Ce i-ar împiedica să râdă după poftă inimii. O altă observaţie despre americani. Toate filmele lor îţi oferă o imagine ideală a bărbatului american frumos şi drept, războinic peste măsură, sau a americancei senzuale, cu un corp de invidiat, dar, în acelaşi timp, plină de energie, gata (şi ea) să salveze planeta, să oprească încălzirea sau răcirea globală etc. De aceea, şocul întâlnirii cu americanii normali şi obişnuiţi, la fel de urâţi, cu aceleaşi burţi sau chelii precum toţi ceilalţi oameni este destul de mare. La un moment dat eram atât de exasperat de nivelul scăzut de inteligenţă al glumelor încât am ajuns să le dau dreptate islamiştilor: da domle’, americanii nu au cum să nu te calce pe nervi.

Abbay

  • În timp ce mergeam pe autostradă, şoferul care îndeplinea şi funcţia de ghid turistic cu lecţia foarte bine învăţată, ne-a atras atenţia că trecem pe lângă un loc istoric. Văzusem eu un banner mare dar în goana celor 120 km la ora, nu am putut distinge ce şi cum. Era reclama unui pub şi o poză cu Obama sorbind dintr-o pint of Guinness. Ghidul-şofer ne-a lămurit: localul fusese vizitat de însuşi Barack Obama în timpul vizitei de stat pe care acesta a întreprins-o în Republica Irlanda în mai 2011. Obama şi-a descoperit în arborele genealogic un stră-stră-stră-bunic, pe un anume Falmouth Kearney, care ar fi părăsit orăşelul Moneygall din comitatul Offlay, emigrând în America în 1850, la apogeul Marii Foamete, pentru a scapă de moarte. În respectivul pub, Obama chiar băuse o halbă de Guinness în compania rudelor sale irlandeze atât de îndepărtate. Ghidul-şofer se amuza pe seama lui Obama, „Ori de câte ori trec pe aici şi le spun asta turiştilor americani aud cum bombăne când aud de Obama, astfel încât mă întreb who the fock voted for him anyway?” Întorcându-ne spre Dublin, am făcut un popas de un sfert de ora pe malul pietros al şoselei, în apropierea ţărmului Oceanului Atlantic. „Un sfert de ora oameni buni (folks), un sfert de ora, nu mai mult, trebuie să ajungem şi la Dublin” ne-a precizat şoferul-ghid. După ce turiştii au fotografiat şi râul, ramul şi fiecare pietricică în parte, ghidul s-a apucat să fluiere cu putere, dând semnalul regrupării. Pauza s-a încheiat. De altfel şi în autocar, foarte grijuliu, ne număra, să vadă dacă a uitat pe cineva. Avea ceva dintr-un cioban care-şi număra oile. Ghidul nostru chiar dacă încerca din răsputeri să-şi ascundă ne-simpatia faţă de britanici uneori tot nu reuşea şi se dădea de gol. Ca de exemplu când ne-a spus că trecem în apropierea unei zone unde se exploata turbă dar care fusese închisă datoriat reglementărilor Uniunii Europene. Irlanda era şi este o ţară săracă în resurse minerale. În trecut, turba reprezenta cel mai la îndemna mijloc de încălzire pentru casele irlandezilor săraci (marea majoritate). În schimb am început să avem o groază de turbine eoliene şi cum produc mai multă energie decât avem nevoie le-o vindem englezilor. But not everyone is happy about that (că le-o vând englezilor, y compris) a precizat el. Şi într-adevăr, studiind pe internet am descoperit că există o companie de semi-stat irlandeză, Bord na Mona (BNM) care a fost înfiinţată în urmă Turf Developement Act din 1946 şi care se ocupă cu extragerea turbei în comitatele Offaly, Longford şi Westmeath, exact pe unde am trecut şi la dus şi la întoarcere şi care, cel puţin în 2008, avea aproximativ 2000 de angajaţi cu venituri de 400 milioane de euro.

Obama

  • Când ne-am îndreptat către Moher, ne-am oprit pentru o scurtă şedinţa fotografică şi în faţa Castelului Limerick, după ce am trecut podul peste fluviul Shannon (nu ştiu de ce, dar nu mă aşteptăm ca în Irlanda să existe râuri atât de mari care, sincer să fiu, se apropie lejer de dimensiunea unor fluvii, atât Shannon, cât şi Liffey). Trebuie specificat din capul locului că şi Limerick (ca şi alte porturi irlandeze) a fost întemeiat tot de vikingi care au format în acele locuri un alt mic regat viking, după modelul celui din Dublin. Simpaticul ghid/şofer ne-a făcut şi o scurtă prezentare a istoriei sângeroase a King’s John Castel, iniţial ridicat la porunca regelui englez John în 1210, încredinţat spre apărare nobilului anglo-normand William de Braose. În 1642, castelul a fost capturat de către Confederaţia Catolică. În 1651, Hugh O’Neill, care conducea o altă rebeliune catolică împotriva englezilor, l-a păstrat timp de şase luni înainte de fi forţat să-l abandoneze, el fiind asediat de trupele engleze conduse de ginerele lui Cromwell (urât la Sud, iubit la Nord), Henry Ireton care a şi murit de ciumă lângă castel, la scurt timp. Cel de al doilea asediu al Castelului regelui Jogn de pe malul râului Shannon a avut loc în timpul războiului civil englez între forţele lui Iacob al II-lea, de confesiune catolică şi cele ale Parlamentului şi ale lui William al III-lea de Orania, prinţul olandez şi protestant (The Good king Billy pentru protestanţi). Iniţial, în 1690 impunătoarea fortificaţie, amplasată într-un punct strategic, dominând poartă de acces către vestul Irlandei, mult mai celtic şi cu un relief mai accidentat, a fost ocupată de liderul iacobit catolic şi irlandez Tyrconnel, devenind ultimul bastion al forţelor lui Iacob în Irlanda, de aceea a şi fost luat cu asalt de o armată formată din 26.000 de soldaţi conduşi personal de regele William. Într-o primă fază, castelul asediat a rezistat ofensivei şi bombardamentului protestant, însă plecarea forţelor franceze conduse de Lauzun care s-au întors în Franţa a diminuat capacitatea lui defensivă. După un alt asalt care a fost respins cu multe pierderi din partea apărătorilor (600 de oameni morţi) s-a semnat un celebru tratat chiar pe piatra care era expusă pe cheiul de unde noi făceam fotografii (din păcate, dat fiind timpul scurt, nu am putut intra şi vizita castelul). Tratatul de la Limerick avea atât o parte militară, cât şi una civilă. Învinşii au obţinut dreptul de a părăsi în viaţă castelul şi oraşul Limerick şi de a se exila pe Continent, unde, de regulă, au luptat pentru monarhii catolici francezi şi spanioli. În istoria irlandeză, exodul celor 12.000 de războinici este cunoscut sub numele poetic de the wilde geese (exodul gâştelor sălbatice). Populaţiei catolice care hotăra să rămână i se garantau aceleaşi drepturi ca înainte, prevederi care nu s-au aplicat, populaţia catolică începând să fie discriminată masiv începând din 1691.

LImerick

  • La întoarcere vorbăreţul nostru şofer/ghid ne-a oprit pentru un sfert de oră şi în incinta Abaţiei Corcomroe (Corcomro Abbey- sau Mainistir Chorco Modhruadh –irl. după cum este vizibil, multe denumiri din irlandeză provind din latină, fiindu-ne nouă, românilor, familiare, precum acest mainistir= mănăstire) construită de regele Donal Mór Uă Briain (Donald O’Brien), în perioada 1205-1210 preluată de Ordinul Cisterican. În momentul de faţă o ruină dar una foarte demnă, cu o structura de piatră foarte solidă care a rezistat trecerii timpului şi furiei protestante. În incinta erau multe pietre funerare medievale, printre care şi a lui Conor O’Brien, rege de Thomond mort în 1267. Thomond (Tuadhmhumhain) a fost un mic regat medieval irlandez situat în nordul regiunii istorice Munster-literal chiar astă înseamnă, Munsterul de nord şi care cuprindea comitatele Limerick, Clare şi părţile nordice ale actualelor comitate Kerry şi Tipperary. Chiar şi marele rege Brian Boru era originar din acest regat de unde şi-a şi început expansiunea la nivelul întregii insule. Multe alte morminte frumos decorate, inclusiv cu celebra cruce celtică se ordonau în jurul abaţiei.

Abbay2

  • Irlanda este plină de astfel de monumente istorice, unele dintre ele aflate într-o stare de prezervare chiar mai bună decât această abaţie.
  • Dictionar irlandezo-roman amach=iesire; baile=oras; glaif=golf; mor= mare, maret; fir=brabat; mna=doamna/femeie (folosit si pentru a desemna toaletele si segregatia lor) turf=turba; strad= strada; sliabh=munte; sinn fein=prin noi insine; sean=batran; oughter/uachter=de sus; fert=mormant; ennis/inis/inch=insula; dun=fort, cetate; glen/glan= vale; Garda=politia irlandeza; Cill= vechi ansamblu monastic; lough= lac/golf al marii; donag= biserica mare; drum/drom= creasta de deal; dearg/derg=rosu; avon=rau; aras= casa; annagh= mlastina, balla= zid; ballina= vad;
  • “Ireland is like a steel dart going through my heart” (Marlon Brando)
  • “Vorbesc si scriu in engleza dar nu am preocuparile si perspectiva unui englez…Traditia engleza nu este, la urma urmelor, casa mea. Traiesc si din altceva. Ma gandesc la crezul meu personal si irlandez ca la vocale si la constiinta mea literara, hranita din limba engleza, ca la consoane.” Seamus Heaney

Abbay3


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium