Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Impresii irlandeze (4): Muzee, catedrale şi parcuri din Dublin (III)

Articol publicat de Codrut pe 7 Octombrie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)

Irish writers museumPrima parte din ”Muzee, catedrale și parcuri din Dublin” aici, iar a doua parte aici.

Scriitori

La tot pasul întâlneşti umbrele şi rememorarea prezenţei marilor scriitori irlandezi care, de cele mai multe ori şi până relativ recent, nu au fost prea bine văzuţi şi trataţi de societatea irlandeză, fie că vorbim de cele colonial-britanice, fie de noile autorităţi de după 1921. A fost adoptată şi o legislaţie care a înfiinţat chiar un sistem soft de cenzură prin Censorship of Publications Act din 1929. De altfel, cei mai mulţi mari scriitori s-au exilat, fie că vorbim de Samuel Beckett (în Franţa) sau George Bernard Shaw (în Anglia) sau James Joyce în Europa, la Trieste, Paris şi Zurich). Paradoxal, în această privinţă, cele două mari partide care au alternat la putere, cel care a câştigat războiul civil din 1922-23, Fine Gael, cât şi tabăra care l-a pierdut şi care a format partidul Fianna Fail, dar a condus destinele Republicii mult mai mult decât primul, au adoptat cam aceeaşi poziţie conservatoare care convenea de minune Bisericii Romano-Catolice care a şi încurajat-o.

Heaney timbru Posta DublinMuzeul Scriitorilor în Dublin este găzduit într-o frumoasă clădire în care prin 1780 locuia famila Lordului Farnham, construită după planurile arhitectului Thomas Sherrand. Lordul Farnham a murit în 1800, casa fiind moştenită de fiul său, John James care a murit în 1823 fără să aibă moştenitori, iar proprietatea a fost vândută unui negustor bogat, Andrew Vance, lăsată moştenire fiului său John Vace, membru al Parlamentului local (un fel de consiliu local) al oraşului Dublin din 1852 până în 1865 şi al parlamentului local din comitatul ulsterian Armagh până în 1867. În pragul secolul al XX-lea, imobilul a intrat în posesia bogatei familii Jamson, celebră pentru producerea wiskey-ului irlandez cu acelaşi nume (distileria Jamson este de altfel unul din obiectivele turistice importante din Dublin, alături de fabrica şi depozitele Guinness, zonă în care se simte persistent un miros tare, de malţ). Din 1914 famila Jamson nu a mai locuit la numărul 18 în Piaţă Parnell, imobilul fiind preluat de Municipalitatea Dublin care abia în 1985, la iniţiativa Asociaţia de Turism Dublin, a decis să ofere clădirea pentru a găzdui actualul Muzeu, lucrările de restauraţie şi amenajare fiind finanţat şi de Comisia Europeană prin FEDR. Muzeul a fost inaugurat la 18 septembrie 1991 de premierul Charles J. Haughey.

Prin intermediul panourilor, dar şi obiectelor (cărţi, maşini de scris, tablouri, ceasuri, călimări, tocuri) etc., vizitatorului îi este oferită o succintă, dar pertinentă trecere în revistă a evoluţiei literelor irlandeze. Să nu uităm că această literatură a câştigat un număr impresionant de Premii Nobel în domeniu (acordate lui Yeats-1923, Shaw-1925, Beckett-1969 şi Heaney-1995). Pentru a facilita mesajul şi a nu rezumă întâlnirea cu literele irlandeze doar la admirarea şi lecturarea unor plăcute cu texte explicative, vizitatorul este întrebat încă de la intrare ce limbă preferă. Nu am înţeles sensul ei, dar în funcţie de alegere ţi se înmânează un fel de telefon portabil de tipul Motorola 1998 pe care tastezi numărul epocii literare prin dreptul căreia treci pentru a putea auzi o prezentare în propria ta limba. Evident, turiştii români nu dau neapărat buzna la acest muzeu şi am fost nevoit să mă mulţumesc cu o audio-prezentare în franceză, pentru a-mi diversifica puţin meniul lingvistic. Pe fast forward am trecut prin operele şi vieţile unor scriitori de care auzisem mai mult (unii citiţi), mai puţin sau chiar deloc precum Swift, Congreve, Goldsmith, Sheridan, Thomas Moore, celebrul (mai ales pentru noi) Bram Stocker, Oscar Wilde, Yeats, Joyce, Sean O’Casey, Sean O’Faolain, Frank O’Conner, Brendan Behan (de la librăria de la subsol chiar mi-am cumpărat, cum altfel decât „Confessions of an Irish Rebel”), Patrick Kavanagh, Samuel Beckett sau Frank McCourt (care a emigrat din Irlanda anilor 1940 pentru a scapă de o sărăcie cumplită, autorul a doua romane autobiografie excelente Angelas Ashes si Tis, aparute in America). La etaj se află amplasat un imens living unde se află expuse tablouri cu diverşi scriitori irlandezi, în acest spaţiu organizându-se diverse evenimente culturale (lecturi publice, lansări de carte, concerte de muzică clasică) ceea ce dovedeşte abordarea autentic deschisă către public pe care o are muzeografia irlandeză.

Joyce st sephen's

Dar cea mai interesantă expoziţie tematică am găsit-o la Irish Naţional Library, unde, la subsol, un spaţiu expoziţional foarte intim era dedicat vieţii şi operei lui Yeats, fiind expuse manuscrise, maşina de scris, corespondenţa, fotografii, iar în anumite camere tematice erau proiectate pe ecrane diverse scurte documentare. Să ai timp să le urmăreşti! La intrare trona un imens ecran pe care se succedau versurile celebrului poet irlandez care, spre deosebire de mulţi alţi scriitori irlandezi care au plecat fără să se mai uite în urmă (Joyce, Beckett), a păstrat o strânsă legătură cu Irlanda natală (ajungând chiar şi senator în Statul Liber Irlandez după 1922, fiind impresionat de liderul revoluţionar Michael Collins ucis în timpul războiului civil dintre 1922-23). Multă informaţie, desigur, care ajunge să te încarce şi obosească, dar rămâne o nostalgie: oare ce vor expune în viitor muzeografii sau curatorii care vor fi nevoiţi să organizeze expoziţii dedicate actualilor şi viitorilor mari scriitori? Harduri de calculator, tablete, monitoare, imprimantă (uitaţi imprimanta pe care a folosit-o marele scriitor x când şi-a printat cartea y), laptopuri, I-poduri, cablurile de legătură (al scriitorului câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură din 2030) sau încărcătoare.

Catedrale

Cele mai impunătoare catedrale din Dublin sunt Saint Patrick Cathedral, romano-catolică şi, evident, Christ Church Cathedral, protestantă (anglicană). Accesul în incinta catedralei anglicane, ridicată în locul unei biserici de lemn construită de Sitriuc Silkenbeard, unul din regii vikingi al Dublinului, se face prin Dublinia. În catedrala protestantă se află îngropat şi un personaj celebru în istoria Irlandei, Strongbow, liderul anglo-norman care a cucerit Dublinul în 1170, marcând începutul cuceririi anglo-normande şi engleze în Irlanda care a durat până în 1921. Dacă în prima era multă lume, chiar şi o delegaţie oficială (în faţă erau parcate două limuzine negre şi o maşină de poliţie-Garda) care a vizitat o expoziţie dedicată bătăliei de la Clontarf, în schimb cea de a doua părea destul de pustie. Populaţia protestantă a Republicii Irlanda e drept, s-a diminuat substanţial după 1921, acum numărând doar 5% din populaţie, ea concentrându-se în Dublin. Plimbându-mă şi studiind statuile unor protestanţi de seamă din istoria dominaţiei engleze, am asistat şi la o scurtă ceremonie religioasă a cărui subiect, cum altfel, era pacea universală.

Christ Church DublinÎn ambele catedrale, dar mai ales în Saint Patrick, am remarcat nenumăratele metope inserate în zidurile interioare, în amintirea multor militari catolici care au murit pentru Imperiul Britanic pe diverse teatre de operaţiuni, mai ales din istoria colonială a Marii Britanii, campanii prin India, Africa (asediul Khartumului), Războaiele anglo-bure, Primul Război Mondial etc. Catedrala Saint Patrick este de altfel şi un muzeu, nu numai un loc de rugăciune folosit şi în prezent pentru misiunea sa primordială, un loc în care s-au strâns nenumăratele mărturii memorialistice ale istoriei Irlandei catolice. Menţionăm aleatoriu basorelieful lui Turlough Carolan, celebru cântăreţ la harpă şi, se pare, unul dintre ultimii barzi celţi, statuia Sfântului Patrick realizată de Melanie Le Brocquy. Jonathan Swift, celebrul scriitor anglo-irlandez, a fost decanul catedralei între 1713-1745, în memoria lui fiind amplasate atât un bust, masca mortuară, o expoziţie de mansucrise, dar şi o placă memorială. Parcă pentru a echilibra proporţia zdrobitoare a irlandezilor care au luptat şi murit pentru Coroana engleză, autorităţile irlandeze au ridicat două statui în cinstea a doi preşedinţi ai Republicii, protestanţii Douglas Hyde şi Erskine Childers (primul şi cel de al patrulea preşedinţi).

Saint Patrick CathedralParcuri fabuloase

Minunate chiar remarcabile (greu de crezut şi acceptat pentru orice român) sunt ceea ce noi desemnăm în limba de lemn administrativă, spaţiile verzi. Dublinul este un oraş extrem de verde nu numai pentru că oricum verdele este culoarea naţională a Irlandei, dar şi pentru că municipalitatea administrează nu mai puţin de 1.500 de hectare de parcuri, 255 de terenuri de joacă gratuite. Raportul între populaţia oraşului (aproximativ o jumătate de milion de oameni) şi suprafaţa verde este de 2.96 de hectare la 1.000 de oameni, 97 % dintre rezidenţii dublinezi locuind la mai puţin de 300 de metri de un parc!

ph park 2Fiind cazat într-un cartier obişnuit, nici periferic, dar nici central (Ringsend) pot confirma această dată statistică: eram la mai puţin de cincizeci de metri de parcul Ringsend, o minunăţie demnă de visele cele mai frumoase chiar şi ale unui adult. Terenuri de rugby, fotbal, susţinute un gazon perfect tuns şi întreţinut, dar şi de baschet sau tenis (doar cinci) pe suprafaţe sintetice. Acces gratuit. Cele mai cunoscute şi frumoase parcuri rămân Phoenix Park şi St. Stephen Green. Primul are 707 hectare amenajate extraordinar şi prin 1700 era teren de vântoare pentru nobilimea ango-saxonă. Aici se află amplasat şi Monumentul ducelui de Wellington, Arthur Wellesley (1769 –1852), născut în Dublin în rândul nobilimii anglo-irlandeze protestante, nu prea fericit de originile lui irlandeze (rămân celebre şi memorabile chiar şi acum cuvintele şi dispreţul lui faţă de catolicii „dacă te-ai născut într-un grajd nu înseamnă că eşti vită”). Mare războinic, venindu-i de hac şi lui Napoleon la Waterloo, metopele războinice care ilustrează parcursul lui victorios ar fi fost turnate din fierul tunurilor franceze. Probabil pentru că spaţiul este foarte amplu, IRA a cruţat acest monument de la o clasică şi frecventă aruncare în aer (cum s-a întâmplat, de exemplu, cu columna lui Nelson aruncată în aer de IRA în 1966, amplasată pe stradă O’Connell, ultra-central). În acest imens parc se află situate şi Clădirea Preşedenţiei Republicii Irlanda, iar în partea stângă, cea a Ambasadei Statelor Unite ale Americii, un simbolism greu de ascuns.

phoenix parkphoenix park 1Wel Mem de aproapeWellington Memorial

Însă cel mai intim şi iubit parc a fi St. Stephen’s care, e drept, se află situat în centrul comercial al Dublinului. Dacă soarele este generos, parcul este plin, iar în timpul pauzelor de la mijlocul zilei, sute de oameni de la birourile din apropiere coboară pentru a-şi servi direct pe gazonul verde tip covor persan prânzul cumpărat de la micile supermarketuri din zonă.st sphens panoramast sphens map

Dublinul este cu siguranţă un loc primitor, deosebit de atrăgător pentru o mulţime de turişti care, profitând de vremea frumoasă din acest septembrie, se îmbulzeau să bifeze diversele obiective culturale foarte bine marcate la fiecare colţ de stradă cu indicatoare clare. În plus, Dublinul are avantajul de a nu fi o metropolă de dimensiunea Parisului, Londrei sau Romei, păstrând un aer intim care este greu să nu te cucerească. Indiferent dacă-ţi place berea Guinness sau nu.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium