Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Alte detalii scoţiene. Despre Orkney şi Shetland

Articol publicat de Codrut pe 9 Mai 2016
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)

sheepsÎn afara obiectivelor turistice, frecventate de întregul trib al turiştilor postmoderni, încurajaţi şi împinşi de incredibilele tarife ale avioanelor (fie ele şi low cost), muzee, castele, cetăţi, cu ce mai poate rămâne un turist? Care ar fi celelalte impresii? Pentru mine, nimicurile cotidiene contează cel puţin la fel de mult că bifarea obiectivelor turistice pe care, mare dreptate avea un prieten dintr-o redacţie bucureşteană, le poţi observa şi chiar pretinde că le-ai văzut chiar de pe internet.

-Vremea scoţiană de mijlocul de aprilie, foarte schimbătoare, atât în bine, cât şi în rău, diferită de vremea din Valahia unde poţi avea o săptămâna cu ploi, vânt, fără să vezi soarele, dar şi luni de căldură sahariană şi soare orbitor. Vremea din Edinburgh şi Glasgow (şi încă aceste cele mai mari oraşe scotiene se află în Lowlands, la o latitudine inferioară lui Aberdeen sau regiunii celei mai spectaculoase, Highlands, nu mai vorbim de cele trei arhipelaguri) se poate schimba de mai multe ori în intervalul unei singure ore, cum ni s-a întâmplat nouă la Glasgow, cand am trecut de la soare la o scurta repriza de ploaie care a dat in mazarica si lapovita. Cum eram in mers, dupa ce am mai parcurs o suta de metri, am scapat de norul buclucas care era impins de la spate si de briza puternica.

Scots_Gaelic_speakers_in_the_2011_censusÎn afara celor două posturi oficiale BBC Scotland (One and Two), foarte curios şi interesant este postul BBC Alba (după numele nu al judeţului din Transilvania, ci a vechiului nume al Regatului Scoţiei din Evul Mediu timpuriu), care oferă programe în limba gaelică. La acest post am urmărit şi un documentar fascinant despre unul din fotbaliştii legendari ai Scoţiei, James /Jim Curran Baxter (1939-2001), din anii 1960, mijlocaş la Glasgow Rangers (echipa pe care a ajutat-o să câştige zece trofee), care a marcat două goluri istorice în victoria Scoţiei din 1963 pe stadionul Wembley, împotriva Angliei, în ciuda faptului că Naţionala Scoţiei avea un jucător în minus (pe atunci dacă un jucător se accidenta nu putea fi înlocuit, cine intră pe teren şi ieşea de pe teren), eliminat. Transferat la Sunderland în 1965 pentru o sumă record pentru acele timpuri (vreo 15.000 de lire!), a început să aibă mari probleme cu băutura, dar chiar dacă se îmbăta criţă în nopatea dinaintea unui meci, putea juca foarte bine a două zi. Se pare că Jim Baxter după ce a revenit în Scoţia a spart o lungă tradiţie scoţiană, devenind prieten cu mai mulţi jucători ai rivalei de moarte, Celtic Glasgow! După ce s-a retras, la vârstă de doar 31 de ani, a devenit managerul unui pub (!), continuand să aibă mari probleme cu alcoolul, făcându-şi praf ficatul, având nevoie de două transplanturi, până când în 2001, în final, a murit în urma unui cancer pancreatic. Cenuşa lui a fost răspândită pe Ibrox Park.

Sâmbătă seară era difuzat un concert al unei formaţii de muzică tradiţională celtică, iar la final, dialogul susţinut de gazda emisiunii cu unul dintre membrii formaţiei s-a derulat în engleză pentru că acesta nu ştia să vorbească gaelică. Cânta probabil la vreun instrument, vocalul ştia gaelică, de aceea cu atât mai eroică mi se pare rezistenţa celor care vorbesc limba gaelică, din ce în ce mai puţini şi izolaţi, prin insulele Hebride.

În magazinele de suveniruri de pe Princess Street din Edinburgh, cea mai aglomerată şi frecventată arteră din capitala scoţiană, am admirat în voie toate produsele, în marea lor majoritate, producţie  locală. Care mă fascinează oriunde m-aş duce, poate şi pentru că urăsc pur şi simplu delocalizarea occidentală spre locuri ieftine, poluate, mizerabile precum R.P. Chineză, în principal, dar şi India sau Bangladesh sau chiar Valahia. În mod paradoxal, cu toate delocalizările industriale, în continuare în Occident se trăieşte de zeci de ori mai bine decât în ţările din Lumea a III-a sau a II-a mai sus-menţionate.

Wfm_shetland_mapUn alt motiv pentru care iubesc produsele locale: calitatea lor. Chinezii vor putea încerca să imite încă două mii de ani anumite lucruri şi tot nu vor reuşi să facă altceva decât copii ieftine şi de o calitate jalnică. În afara steagurilor scoţiene (nu am remarcat nici măcar un singur Union Jack), halbe, magneţei la 3 lire bucata, ştergare (evident că mi-am cumpărat unul cu harta Scoţiei), pixuri şi multe alte sute de obiecte care, odată cumpărate, ţi-ar putea aduce aminte de locul de unde acel nimic a fost achiziţionat, am observat şi confecţii, sacouri, pull-overe, căciuli, fulare din lână adevărată, lâna oilor din insulele Shetland şi Orkney care fac parte din Scoţia.

Fascinantă este povestea acestor două arhipelaguri nordice, slab populate şi puţin cunoscute în România (cu toate că asta nu înseamnă că românii nu au ajuns şi pe acolo).  Ambele au fost colonizate de vikingi încă de prin secolul al VIII-lea, fiind folosite şi ca baze de plecare pentru raidurile lor înspre Scoţia, Irlanda sau Anglia, devenind rapid cuiburi de piraţi imposibil de controlat de către regatele vikinge oficiale care se formau în Norvegia sau Danemarca. De altfel, numele de Shetland provine direct din vechea norvegiană (hjalt-mâner de sabie sau pumnal şi land-pământ), în timp ce etimologia toponimului Orkney este mult mai complexă, insulele fiind mai aproape de Scoţia, fiind locuite iniţial de triburile de picti. Termenul de orc ar fi desemnat în picta purcel! Vorbitorii irlandezei medievale numeau insulele cam cu acelaşi termen (insulele porcilor), ceea ce vine să demosntreze că picta era o limba de origine celtică. În galeza modernă, arhipelagul este cunoscut sub numele de Ynysoedd Erch iar în scoţiană Arcaibh. Latinizat, numele a ajuns sub formă de Orcades (la Bedă Venerabilul, 672-735 d. Hr.). Forma finală a acestei evoluţii etimologice care a însoţit cu multă fidelitate istoria arhipelagului, a fost dată de sosirea vikingilor care au preluat toponimul pict şi l-au adaptat limbii lor, adăugând sufixul ey formei de Orkn, numele devenind Orkneyja (orkn în vechea norvegiană desemnan foca).

Treptat, regele Norvegiei a reuşit să-şi impună autoritatea asupra locuitorilor rebeli ai ambelor arhipelaguri, rapid şi fără prea multe discuţii creştinaţi, care au devenit apanaje feudale (erau acordate cu titlu ereditar unor familii de nobili în schimbul ajutorului financiar şi militar, atunci când regale o cerea). Cum şi regatul medieval al Scoţiei se stabiliza şi chiar se dezvolta, scăpând de tentativele engleze de cucerire, şi-a aruncat privirile şi spre nord, în sud fiindu-i mult mai greu să se extindă, dat fiind vitalitatea şi forţa Angliei medievale. Scoţia nu a reuşit să le cucereasca militar, ci au intrat în componenţă ei pe cale paşnică, chiar dacă nimeni nu i-a întrebat pe autohtoni ce părere aveau.

În perioada în care Danemarca era o mare putere nordică, în concurenţă cu Suedia, în anul 1468 regele Christian I şi-a casatorit fiica Margareta cu regele scoţian James al III-lea. Cum finanţele daneze erau secătuite, a fost nevoit să ofere regelui scoţian drept gaj pentru dota pe care a promis s-o plătească cele două arhipelaguri nordice care se află foarte aproape de insulele Faroe, în continuare aparţinând cel puţin din punct de vedere al dreptului internaţional Danemarcei, în ciuda autonomiei extinse care a fost garantată faeroezilor. Regele danez nu a reuşit să mai strângă suma respectivă, astfel încât Orkney şi Shetland au rămas în componenţă regatului Scoţiei.  Dar acestă schimbare politică în mod sigur nu s-a simţit prea mult în viaţa de zi cu zi.

250px-Flock_of_shetland_sheepÎn secolele ce au urmat, cele două arhipelaguri au cunoscut un influx apreciabil de scoţieni care s-au stabilit pentru a impulsiona comerţul, mica industrie artizanală, creşterea animalelor şi, în mod special a oilor (90% din terenul agricol din Orkney este folosit pentru creşterea oilor şi altor animale) şi pescuitul (hering), ambele teritorii fiind excelent poziţionate în această privinţa. În secolul al XIX-lea, flota de pescuit a insulele Orkney număra 700 de vase. Tot aici s-a aflat marea bază navală a Marinei Regale Britanice de la Scapa Flow care a jucat un rol foarte important atât în Primul Război Mondial, cât şi în al Doilea, închisă în 1957. Moştenirea genetică vikingă a rămas predominantă în rândul populaţiei celor două arhipelaguri (care numără 23.210 oameni pentru Shetland şi 21.349 pentru Orkney), chiar dacă vechea limba de origine norvegiană (un dialect) a disparut în secolul al XVIII-lea, fiind înlocuită cu un dialect scoţian (shetlandic în Shetland şi orcadian în Orkney) care însă s-a păstrat cel mai bine în cel de al treilea mare arhipelag scoţia, Hebridele, unde se află cea mai numeroasă comunitate care vorbeşte şi astăzi, zilnic, limba gaelică. Izolarea geografică a întărit simţul identitar particular şi autonom, atât faţă de Scoţia, cât şi faţă de Marea Britanie a celor două mici comunităţi (ale căror steaguri seamănă mai degrabă cu Dannebrogul Danemarcei care i-a apărut regelui danez Valdemar al II-lea în timpul unei confruntări de tip cruciat cu păgânii din Estonia în 1219, preluat de toate ţările nordice, inclusiv Norvegia decât cu crucea Sfântului Andrei a Scoţiei).

Dog-portrait-1367008135LpJInteresantă este rasa de oi Shetland, care a reuşit să reziste unor condiţii climaterice destul de vitrege, dată fiind latitudinea la care se află arhipelagul Shetland, reuşind să supravieţuiască pe nişte terenuri care altfel nu ar putea fi folosite la agricultură propriu-zisă. Berbecul cântăreşte între 41-57 de kilograme, iar oaia între 34 şi 45 de kilograme. Probabil că se produce şi brânză din laptele de oaie (mă gândeam la o telemea de oaie de Shetland cu o ceapă roşie). Există şi o asociaţie care se ocupă cu promovarea şi dezvoltarea acestui sector important care a adus renumele insulelor Shetland în lume (The Shetland Sheep Society) şi al cărui site oferă informaţii utile despre acest sector. Există şi târguri de profil la care se pot întâlni crescătorii pentru a vinde miei, a asigura împerecherea. Iar când există oi, neapărat trebuie să apară şi câinii care să le păzească,  jandarmul oilor Sheltand fiind superbul ciobănesc de Shetland, o subrasa de Coolie de talie mică, dar foarte vivace, inteligent şi muncitor care pare a avea o blană mai groasă şi deasă decât oile pe care le fugăreşte.

-Preţurile fiind destul de ridicate, cel puţin pentru un călător din Valahia subalpină, nu am cumpărat nimic, m-am mulţumit cu un steag pe care l-am uitat în avion, un ştergar şi o ascuţitoare ascunsă în afetul unui tun. Dar data viitoare când mai pun piciorul în Scoţia, nu plec fără o bască tartan din lână de oaie de Shetland!


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium