Young and Innocent (1937)

Young and Innocent (1937)
Regia: Alfred Hitchcock
Distributia: Nova Pilbeam, Derrick De Marney, Percy Marmont

Pentru a avea imaginea completa a unui creator trebuie sa ii examinezi si lucrarile minore, si acest film reprezinta o astfel de piesa in creatia lui Hitchcock. Lansat in 1937, Young and Innocent pare ca este strivit pe lista de filme a lui Hitchcock intre The 39 Steps si Sabotage pe de o parte si The Lady Vanishes si Rebecca din anii imediat urmatori. Cu acest film, Hitchcock pare sa fi dorit sa faca un divertisment usor dintr-o melodrama politista foarte britanica si probabil ca a reusit atat de bine, incat filmul este aproape uitat astazi, desi a avut succes la vremea lui. O dovada a succesului din anii ’30 este si cronica originala din New York Times – filmul ajunsese in America si Hitchcock parea sa-si pregateasca saltul peste ocean, care avea sa-l propulseze in cativa ani pe piedestalul de maestru suprem al suspense-ului din Hollywood.

Pentru ochii spectatorului de astazi, filmul are destul de multe lacune. Daca stai sa te gandesti un minut la actiune iti apar evidente cateva gauri imense in logica povestii criminale – o scena de inceput care pregateste fundalul crimei nu se leaga deloc cu restul filmului, mobilul asasinarii unei vedete de cinema pe o plaja pustie nu ne este dezvaluit niciodata, iar toata intriga si urmaririle care ocupa cea mai mare parte din timpul de proiectie se bazeaza pe o piesa de imbracaminte pe care orice criminal cu mintea la cap ar fi distrus-o dupa comiterea crimei, dar aici el alege sa o vanda sau sa o faca cadou, construind prin propiile sale fapte pista care duce in final la capturare.

Povestea romantica dintre eroul – care se afla la locul nepotrivit la timpul nepotrivit si este acuzat de crima – si fata comandantului politiei care se convinge dintr-o privire de nevinovatia sa este bine jucata de Nova Pilbeam si Derrick De Marney, dar nu depaseste interesul pe care il mai putem purta astazi unei povestioare romantice a epocii. Ramanem deci din acest film cu doua scene de suspans fenomenale, care ne trezesc din amorteala la momentul potrivit – o urmarire cu automobile de epoca care se termina intr-o mina parasita, decor care parca il asteapta pe Indiana Jones sa apara imediat si nu peste vreo patru decenii si scena finala care este inca o secventa hitchcockiana de orchestra (de jazz de aceasta data) cu o constructie in spatiu, si un joc actoricesc sofisticat, si in care peste toate muzica joaca rolul hotarator. Doua scene memorabile, dar totusi prea putin pentru a salva acest film de la o binemeritata uitare. Ah, da, si mai putem vedea o secventa de o secunda, pe o plaja, cu niste pasari amenintatoare in zbor …

Nota: 5/10