Van Diemen’s Land (2009)
Regia: Jonathan auf der Heide
Distributia: Oscar Redding, Arthur Angel, Paul Ashcroft, Thomas M. Wright, Mark Leonard Winter
Un film nerecomandat minorilor, un film pe care nu ar trebui in nici un caz sa-l vedeti seara tarziu. Caci fara a fi unul horror, nici departe de aceasta categorie nu poate fi incadrat pentru ca istoria, de multe ori, este mult mai infricosatoare decat filmele imaginate de scenaristii de duzina de pe la Hollywood, filmele cu Dracula, stafii, vampiri adolescentini sau naluci paranormale.
Van Diemen’s Land este numele pastrat in traditia istorica autraliana prin care este desemnata insula Tasmania, aflata in apropierea coastelor sudice ale continentului australian. Exploratorul si navigatorul (in acea epoca cele doua notiuni se suprapuneau) olandez Abel Tasman a fost primul european care a pus piciorul in aceasta insula, in 1642, dandu-i numele Van Diemenslandt in onoarea guvernatorului-general al Indiilor Olandeze de Est (actualul stat Indonezia) Anthoonij vad Diemen.
Evident, chiar descoperirea unor teritorii de catre europeni insemna automat intrarea lor in componenta respectivelor state, aflate intr-o puternica concurenta pentru colonii, olandezii nu au fost foarte interesati de aceasta descoperire, prea putin profitabila, axandu-se cu precadere pe Indiile de Est, mult mai bogate. Intre 1772 si 1798 doar sud-estul insulei a fost vizitat de catre europeni. Abia in 1803 insula a inceput sa fie colonizata de catre englezi care au transformat-o intr-o imensa colonie penitenciara, un experiment care aminteste de cele din Gulagul sovietic din Siberia. Intre 1800-1853 Van Diemen’s Land (Tasmania) a fost prima colonie penitenciara a Imperiului Britanic unde erau transportati detinutii din Marea Britanie. In acest interval au fost deportati 75.000 de oameni (40% din totalul detinuilor trimisi in Australia). Pentru a fi deportat la capatul lumii, sistemul judiciar britanic nu facea discriminari, astfel incat personajul principal al filmului, irlandezul Alexandre Pearce furase sase perechi de pantofi. Doar pentru astfel de mici infractiuni puteai sfarsi la capatul lumii. De multe ori era nevoie si de mai putin pentru a fi imbarcat pe navele penitenicar ale Marinei Britanice caci Britannia avea nevoie de forta de munca ieftina pentru a-si popula imensul spatiu australian. Multi dintre cei care isi ispaseau pedepsele din Tasmaina preferau sa urce in Australia propriu-zisa al carei climat era mult mai bland decat cel aspru din Tasmania.
Filmul Van Diemen’s Land relateaza povestea adevarata a opt detinuti (Alexander Pearse, Alexander Dalton, Thomas Bodenham, William Kennerly, Matthew Travers, Edward Brown, Robert Greenhill si John Mather) din insula care hotarasc sa evadeze. Cel putin trei dintre ei erau irlandezi, caci sistemul penal britanic a fost impus si in Irlanda, fiind aplicat cu multa duritate atat pentru a linisti tendintele independentiste ale poporul irlandez, cat si pentru ca Irlanda, in acea perioada, era foarte saraca, astfel incat micile delicte de natura penala era foarte numeroase. Deportand zeci de mii de irlandezi in afara Irlandei, la o distanta uriasa precum era la inceputul secolului al XIX-lea cea dintre Irlanda si Australia, eliminand practc orice sansa a acestora de a se mai intoarce acasa, englezii rezolvau practic doua probleme: isi asigurau dominatia in Irlanda si dezoltau o noua colonie, Australia. De altfel deportarea in Australia si Tasmania a ramas o rana profunda in constiinta poporului irlandez. Pana si celebrul grup pop-rock irlandez, U2 canta durerea despartirii definitive de Irlanda in cantecul Van Diemen’s Land (Ratle&Hum) “Hold me now, oh hold me now/’til this hour has gone around/And I’m gone on the rising tide/For to face Van Diemen’s land/It’s a bitter pill I swallow here/To be rent from one so dear//We fought for justice and not for gain/But the magistrate sent me away/Now kings will rule and the poor will toil/And tear their hands as they tear the soil/But a day will come in this dawning age/When an honest man sees an honest wage”.
Initial, planul evadatilor era sa captureze o barca cu care sa navigheze catre tinuturile din estul insulei, populate de colonisti insa fiind surprinsi de militarii din escorta au fost nevoiti sa incerce sa traverseze insula Tasmania, de la vest la est, lucru deloc usor, caci suprafata insulei este de aproximativ 90.000 kilometri patrati de teren accidentat (cam aceeasi suprafata are si insula irlandeza). Ramanand fara mancare, dupa zece zile ajung sa se manance intre ei, cei mai slabi fiind, rand pe rand sacrificati de cei mai rezistenti. In final raman doar doi, Alexander Pearce si liderul initial al grupului, Greenhill care avea toporul, singura arma a grupului. Amandoi fiind extenuati si morti de foame, cel care ceda si adormea urma a fi omorat si mancat de celalalt, irlandezul fiind cel care a reusit sa fie mai rezistent, omorandu-l pe englez si mancandu-l. Filmul nu duce povestea lui Pearce pana la capat, explicand doar la final care a fost sfaristul irlandezului. Prins din nou de autoritatile coloniale britanice, el ar fi marturisit totul, insa aceastea pur si simplu nu i-au crezut povestea atat de terifianta fiind, considerand ca Pearse a inventat-o doar pentru a acoperi urmele tovarasilor sai evadati. A fost din nou inchis, a evadat din nou cu un alt co-detinut, Thomas Cox. Dupa zece zile de la cea de a doua evadare, Pearse a fost capturat avand asupra lui parti din corpul lui Cox, chiar daca mai avea si alta hrana asupra lui. Doveziile fiind de data asta fara tagada, Pearse a fost dus in fata tribunalului de la Hobart, capitala administrativa a Van Diemen’s Land (Tasmania) fiind condamnat la moarte pentru evadare si canibalism. La 19 iulie 1824 Alexandre Pearse a fost executat prin spanzurare. O marturie releva faptul ca inainte de executie ar fi spus „carnea de om este delicioasa, mult mai buna decat cea de porc sau de peste”.
Filmul prezinta multe imagini incantatoare din Tasmania iar vocea interioara a lui Alexander Pearse este redata in limba irlandeza, limba nativa a lui Pearse care de altfel, vorbea destul de prost limba engleza (in acea perioada, cel putin un sfert din irlandezi inca vorbeau limba celtica, si in cele mai multe cazuri doar pe aceasta). Dialogul sau este cu Dumnezeu caci, atunci cand ajungi canibal, in sens metafizic si religios, contesti insasi creatia divina, mancand un om, creatia Domnului, se poate spune, atentezi in mod direct la Dumnezeu.
