The Man Who Knew Too Much (1956) – Omul care stia prea multe
Regia: Alfred Hitchcock
Actori: James Stewart, Doris Day, Bernard Miles, Brenda De Banzie
E clar ca m-a reapucat pentru o perioada dorul de filme clasice si, mai ales, dorul de Hitchcock. Singura reeditare a unui film din perioada britanica a marelui regizor, film despre care a scris foarte frumos prietenul si editorul nostru, Dan Romascanu, pelicula dezbate un subiect, de foarte multe ori reluat in decursul timpului: un necunoscut afla din intamplare un mare complot international si toata lumea implicata isi indrepta suspiciunile spre noul suspect.
Calatoria incepe intr-un Maroc exotic, cel putin pentru spectatorul american, pe care il atragea si il atrage destinatiile mai putin cunoscute, iar Hitchcock exploateaza foarte bine acest aspect: un autobuz inghesuit si cu oameni dubiosi, o piata din centrul Marrakech-ului, un restaurant in care se mananca intr-o maniera stricta si traditionala, cu o singura mana si in care mainile sunt spalate inaintea mesei, chiar “la locul faptei”. Dupa ce doctorul McKenna (un James Stewart la fel de inspirat, unul dintre actorii favoriti ai regizorului) afla un cod secret, despre un atentat ce se va produce la Londra, viata intregii familii intra intr-un con de pericol.
Doris Day si James Stewart
Dupa ce fiul familiei este rapit, in mod paradoxal (dupa parerea mea) mana de maestru a lui Hitchcock se deplaseaza de pe chipul lui Stewart pe cel al lui Dorin Day, in rolul sotiei doctorului McKenna, care devine vioara intai in ceea ce reprezinta recuperarea fiului pierdut. Printr-o Londra plina de interese, de oameni politici, de politisti sau de atentatori, aventura lor este plina de suspans (tipic, nu?), desi filmul, in genere, nu intra in seria capodoperelor lui Hickcock, cel putin dupa parerea mea.
Este un film personalizat, cristalizat strict pe evolutia personajelor principale, pe propriile investigatii si sentimente, fara sa ne pasioneze prea mult, decat tangential, ceea ce se petrece la nivel politienesc sau politic. Nici suspectii nu sunt priviti in prim plan, ci tentativele parintilor care stiu, intr-adevar, prea multe, de a-si recupera fiul pierdut. Coloana sonora (rasplatita cu un Oscar pentru Jay Livingston si Ray Evans) este superba, iar melodia “Que Sera Sera” a devenit celebra tocmai datorita acestui film.
