Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

So weit die Füße tragen (2001)

Articol publicat de Codrut pe 29 Mai 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.6/10 (9 votes cast)

So weit die Füße tragen (2001)So weit die Füße tragen (2001) – As Far My Feet Will Carry Me

Regia: Hardy Martins
Distribuția: Bernhard Bettermann, Iris Böhm, Anatoliy Kotenyov

Filmul “As Far My Feet Will Carry Me” (varianta în limba germană So weit die Füße tragen) reprezintă ecranizarea unei alte posibile evadări miraculoase din Gulagul sovietic, după cea relatată şi descris în filmul The Way Back, în care este povestită aventura unui grup eterogen de deţinuţi din Gulag, care au scăpat dintr-un lagăr din zona Irkutsk pentru a ajunge în India britanică, aventură descris de polonezul Slavomir Rawicz. De data aceasta, este vorba despre o versiune germană a acestui mare mit modern: evadarea din Gulagul stalinist. Personajul principal este un anume Cornelius Rost de la care a plecat totul. Rost s-a născut în 1919 în Tirolul austriac, dar trăia la Munchen, capitala Bavariei atunci când cel de al Doilea Război Mondial a izbucnit. Înrolat în Wehrmacht, a fost luat prizonier de sovietici alături de alte milioane de militari germani sau austrieci. A fost deportat în Gulag pentru a munci în minele de cupru sau de aur. Rata mortalităţii era uriaşă.

Însă data eliberării sale reprezintă deja unul din semnele de întrebare al întregii poveşti. Arhivele administraţiei din Munchen arată că Rost s-ar fi întors din prizonierat în octombrie 1947. S-a angajat la tipografia editurii lui Franz Ehrenwirth, unde distrugând nenumărate coperte a ajuns în gura patronului care s-a interesat de motivele nenumăratelor sale greşeli tipografice, aflând astfel că Rost nu mai distingea culorilor în urma anilor de muncă sclavagistă în minele sovietice. Mirosind o poveste interesantă, l-a îndemnat pe Rost să-şi descrie experienţele. Manuscrisul nu întrunea condiţiile literare care să-i permită să poată fi publicat, dar Franz Ehrenwirth l-a angajat pe scriitorul profesionist Josef Martin Bauer să preia firul şi să asambleze povestea lui Rost. Care şi-a dat acceptul numai după ce a fost asigurat că numele real nu-i va fi dezvăluit, fiindu-i frică de Aliaţi (?) sau mai degrabă de KGB şi lunga mâna a (in)justiţiei poliţiei politice sovietice. Rost a preferat pseudonimul Clemens Forell. În 1955, când ultimii prizonieri de război germani care mai supravieţuiseră Gulagului se pregăteau să se întoarcă în Germania, a apărut cartea lui Bauer So weit die Füße tragen («Atât timp cât mă vor ţine picioarele») şi care a cunoscut un mare succes atât în Germania federală (evident), fiind chiar ecranizată într-un serial TV în 1959, tradusă în cincisprezece limbi.

2086554,Q9dpB8jitxuDkdRiMYAXLdPnWFqRtVXKAO28Io7_jhBbMtSCVai_EnHoxeVgiZb1aX+nfpXBgAMmtjWsCqzvHg==

In 2001, subiectul a fost reluat în filmul cu acelaşi nume care se axează pe traseul evadatului Clemens Forell, ofiţer în Wehrmach, luat prizonier de sovietici şi transferat printr-unul din celebrele marşuri ale morţii (parcurs de-a lungul Uniunii Sovietice într-o garnitură de bou-vagoane în care înghesuiala, frigul, insuficienţă raţiilor alimentare, lipsa apei, determinau o rată a mortalităţii însemnată) la capătul oriental al URSS. Prizonierii de război germani (nu mai puţin de 3,5 milioane de oameni, dintre care se presupune că cel puţin un milion a murit) au fost folosiţi la munci grele în toată structura imensei şi tentacularei pânze de păianjen a lagărelor de muncă din arhipelagul Gulag. Forell ajunge într-un lagăr care deservea o mină de plumb lângă capul Dejnev, în Siberia Orientală, peninsula Ciukotsk, la o aruncătură de baţ de Alaska (80 km peste Marea Bering), de unde reuşeşte să evadeze, după o prima tentativă eşuată, cu ajutorul unui medic german care-i oferă nu numai provizii, haine groase, cuţit, harta, dar şi un revolver, ceea ce este cam greu de crezut chiar şi în condiţiile existenţei unui comerţ negru şi ilegal în interiorul oricărui lagăr de concentrare din Gulag. Forell se îndreaptă către nord pentru a-i induce în eroare pe urmăritorii din trupele NKVD şi reuşeşte să scape urmând un traseu extrem de dificil, nord-nord-vest, ajungând în Siberia Occidentală după ce petrece un sejur destul de romantic într-un clan de ciuki unde se iubeşte cu o frumoasă ciukă numită improbabil, Irina.

Ajunge şi în Asia Centrală, iar de aici, un evreu care-l recunoaşte după ţinuta de vagabond şi privirea omului hăituit de foame îl recunoaşte spunadu-i că ”pe aici nu am văzut nici un neamţ sărac” şi îl ajută, făcându-i rost de un paşaport fals. Forell este hăituit a l’americaine de-a lungul întregului sau parcurs prin URSS de către căpitanul NKVD al lagărului de unde evadase. Periplul se încheie cu trecerea lui în Iran, de unde este recuperat de unchiul sau care ar fi fost diplomat la Ankara şi care cu greu îl recunoaşte, numai după ce Forell, o stafie, un schelet ambulant pentru că iranienii îl crezuseră spion sovietic (!) şi îl băgaseră la loc în închisoare, dovedeşte că ştie ce era scris pe verso-ul unei fotografii. Forell revine acasă în Bavaria chiar în ajunul Crăciunului, iar scena reîntâlnirii cu soţia, fiica şi baieţelul nenăscut în momentul plecării sale pe front este, fireşte, emoţionantă. Semnele de întrebare şi discrepanţele între cartea lui Bauer care se doreşte evocarea unei realităţi, sunt însă numeroase.

19715849.jpg-r_640_600-b_1_D6D6D6-f_jpg-q_x-xxyxx

Să le luăm pe rând:

1. Cornelius Rost s-a întors în zona de ocupatie occidentala a Germaniei (din 1949 Republica Federala Germana) în 1947 din detenţia să sovietică, în timp ce Bauer a plasat povestea evadării şi fugii lui Clemens Forrel în perioada 1949-52, când Rost deja era la Munchen.

2. Nu există dovezi că ar fi există un lagăr de muncă al vreunei mine de plumb sau cupru în zona capului Dejnev şi, ştiind foarte bine paranoia sau simţul de prevedere al lui Stalin, este oarecum puţin probabil să fi aceptat un lagăr la o distanţă atât de mică de Statele Unite. În plus, iarna semi-polară mai şi îngheaţă marea, permiţând o ipotetică scăpare a evadaţilor.

3. Căpitanul Kamenev îl urmăreşte prin toată imensitatea URSS, când orice comandant de lagăr din Gulag nu avea astfel de atribuţii extinse. În plus, comandantul de lagăr nu se apuca să-i urmărească el de nebun pe toţi evadaţii care au fost numeroşi, chiar dacă, e drept, marea lor majoritate fie erau omorâţi de natura teribilă sau de comandourile NKVD, rareori fiind readuşi în Gulag.

4. Este imposibil ca Forrel să fi ajuns atât de departe, folosind rutele oficiale de comunicaţii sovietice, având un paşaport fals, ba mai mult, să treacă şi graniţa iraniano-sovietică (şi cunoaştem ce înseamna pentru stalinista URSS conceputul de graniţă cu lumea imperialistă, căci Iranul era condus de Şah, aliatul americanilor).

5. Căpitanul Kamanev îl descoperă când trece podul către Iran (se îndreapă către Forrel din sens opus, venind, cum ar veni dinspre Iran!!), dar îl lasă să ajungă de partea cealalată, susurându-i la urche Victoria este a mea! Este evident că niciodată un căpitan NKVD nu şi-ar fi abandonat victima. Nu de alta, dar ar fi riscat să ajungă el însuşi în Gulag.

Este posibil că Bauer să fi folosit elemente, imagini, fragmente, informaţii din ordialul trăit de Cornelius Rost în lagărele de muncă din minele de cupru, plumb, aur etc. pentru a scrie acest volum care, aveau dreptate şi scriitorul şi editura, a avut un mare succes tocmai pentru că era publicat într-o Germanie Federală, traumatizată de povara responsabilităţilor celui de al Doilea Război Mondial, venea să demonstreze că nu numai ceilalţi au suferit, în care exista un public potenţial empatetic cu suferinţele prizonierilor de război germani din URSS. Dacă două milioane de militari germani s-au întors în viaţă din Gulag (acceptând cifra maximală de 1,5 milioane de victime), adăugând şi familiile acestora, ne dăm seama de ce cartea lui Bauer a rezonat, având un mare succes în epocă. Pentru multe familii care nu avuseseră vreo știre despre cei apropiați de ani de zile, cartea strecura perfidă speranța că fratele, soțul, fiul ar putea să supraviețuiască undeva în imensitatea Uniunii Sovietice si, poate, chiar sa fi evadat.

Nota: 7/10


« »

Un raspuns la “So weit die Füße tragen (2001)”

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium