Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (18 – 24 iulie 2016)

-Cristi Mărculescu găsește 7 motive pentru a evita noul Ghostbusters: ”Melissa McCarthy. Există o idee foarte greșită că oamenii grași au umor. Fals. Unii au, unii nu au. E dreptul lor să aibă sau nu umor, dar mai există și cateoria de osînzoși și osânzoase cu zero umor care se sparg în figuri că vai cât de amuzanți sunt ei. Când nu sunt deloc amuzanți. Acilea se încadrează Melissa, care ar trebui să să cace în chiuvetă în toate filmele de comedie în care joacă pentru că alte glumițe și năzdrăvănii măcar vag ilare nu i-au ieșit de la Bridesmaids încoace.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (11 – 17 iulie 2016)

-Un interviu foarte interesant cu Ion Indolean (tânăr critic de film român, acum aflat la primul lungmetraj în calitate de regizor) luat de un alt tânăr critic de film român, Ionut Mareș. Totul pe ZiarulMetropolis.ro: ”Întâlnirea cu Marius a fost pentru mine o binecuvântare, pentru că mi-am dat seama că a scrie despre cinema nu e îndeajuns pentru mine şi că mi-ar plăcea să fac film. Tot ce am făcut până acum, de 4-5 ani de când sunt la facultate, am făcut din plăcere. Nu am câştigat un leu din scris sau din făcut filme. Am investit bani, dar am investit pentru „on the long run”, pentru viitor. Acum un an şi jumătate mi-am dat seama că vreau să fac un film. Făcusem „Fata care mănâncă pizza”, dar care nu e un film, e tot un experiment şi o pastişă după John Smith. Îl făcusem pentru că eram obligat, aveam o temă pentru un final de semestru la facultate, chiar ultimul semestru de la licenţă, semestrul şase. Am avut un curs care se chema, parcă, „Film experimental şi artă-video” şi ne-a pus să facem un film experimental. După proiecţia de final de an, cu toate lucrările studenţilor, unde erau zeci de filme, pentru că fiecare student face 2-3 filme pe semestru, filmul nostru şi cel al colegelor Claudia Cojocariu şi Claudia Negrea – cu Claudia Cojocariu am lucrat şi la „Discordia”, e regizor asistent – au fost cel mai bine receptate, cu toate că noi nu mai pusesem mâna pe o cameră până atunci. Profesorilor le-a plăcut tocmai faptul că aveam o bază teoretică în ceea ce făceam.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (27 iunie – 10 iulie 2016)

-'Pseudokinematikos' scrie despre 'Sieranevada' al lui Cristi Puiu: 'După ce am văzut filmul lui Cristi Puiu mi-am amintit, încă o dată, cât sunt de debile și de crispate filmele românești de ieri, de azi și dintotdeauna când își propun să fie comice și, pe de altă parte, cât de pline de umor (un umor demențial, debordant) reușesc să fie atunci când fundalul este o tematică gravă, serioasă, așa cum se întâmplă în filme de Lucian Pintilie, de Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Dan Pița (pe când ultimii trei nu-și pierduseră încă umorul), de (mai rar) Andrei Blaier, Dinu Tănase, Iosif Demian sau (mai recent) de Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Jude sau Gabriel Achim; cât sunt de patetice, de pueril-doloriste filmele ce se vor „spirituale”, „moralizatoare” și cât de pline de adevăr, de viață sunt cele care nu-și propun să filmeze personaje „morale” surprinse în atitudini pioase, triumfaliste, cu mesaj didactic, apăsat pilduitor etc.; cât de norocoși, în fine, sunt unii actori atunci când întâlnesc un regizor de film ca Puiu care chiar poate să-i scoată din emploi sau să le ofere partituri de care – până  la întâlnirea cu el – nu prea avuseseră parte. Ce bine că există un regizor ca Puiu ce încă face astfel de filme-mărturie, demonstrând că – orice s-ar spune – în România, sergiunicolaescomania etc. nu a învins de tot!...' (more…)

Prin blogosfera cinefilă (20 – 26 iunie 2016)

-Am început și eu Love 3D de vreo 3 ori și l-am abandonat. Sper ca vreodată să îl văd integral. Nu știu de ce zice lumea că nu e porn movie, mai ales criticii, este evident că este și porn, alături de alte genuri. Iată ce spune pe CeFilmeVăd Marius Oliviu: „Țintind din motive financiare zona cinema-ului 3D, Gaspar Noé își poziționează din considerente de marketing Love (2015) în genul porn, deși chiar locul lansării (Festivalul de la Cannes, unde a fost prezentat în afara competiției) contrazice această încadrare de gen. Nu pentru că filmul n-ar conține scene explicite de sex ci pentru că dincolo de acestea, melodrama sexuală pe care o propune Noé, chiar dacă se prezintă ca o experiență senzorială, este mai mult decât atât, iar scenele de sexualitate inserate în film au atât un punct de plecare (melancolia iubirilor pierdute) cât și o destinație (scenele sunt majoritar onirice sau flash-back-uri).” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (13 – 19 iunie 2016)

-Despre filmul Frida (2002), scrie LazOrtansa pe CeFilmeVad: ”Filmul povestește mai mult despre relația ei cu Rivera, de două ori soțul său; în ciuda suferințelor sufletești pe care și le provoacă reciproc, ei consideră că întâlnirea lor a fost providențială! Născută în 1906, Frida Kahlo suferă (de copil) de poliomelită, care duce la atrofierea piciorului drept. În liceu, în urma unui grav accident de autobus, este printre supraviețuitori și se va strădui să-și depășească limitele fizice, mai ales că de-acum trebuie să poarte corsete din gips care să-i susțină coloana vertebrală. Acest accident marchează o turnură în viața ei și o va obliga într-un fel să se ocupe de pictură. Se va căsători cu pictorul mural Rivera, în mare vogă, care îi netezește intrarea în lumea boemă. Va avea mai multe avorturi spontane, pneumonie, alergie și o amputație la picior, starea ei deteriorându-se iremediabil.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (6 – 12 iunie 2016)

-LazOrtansa scrie pe CeFilmeVad despre încercarea lui Michel Gondry de a ecraniza cumva capodopera lui Boris Vian, ”L’ecume des Jours”: ”Michel Gondry a făcut apel la animație, ca efect estetic (de exemplu, în prezentarea platourilor cu preparatele insolite ale lui Nicolas), dar și ca sursă de inspirație (pentru reconstituirea dansului pe jazz „biglemoi” termen folosit în carte de Vian). Ideea forte a lui Gondry este de a face din orice substanță, aliment, mașină personalizată, până la celebrul „pianococktail” un personaj însuflețit! „Spuma Zilelor” din ultima producție este totuși o reușită (adorabil apartamentul lui Colin, loc cheie al filmului: este atemporal, o mixtură de vintage și modernitate!)” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (30 mai – 5 iunie 2016)

-Ruxandra A. scrie la SemneBune despre scenariul lui 'Ticalosi fara glorie' ('Inglorious Basterds') al lui Tarantino aparut la editura ART: 'Cartea Ticăloși fără glorie e o mică bijuterie pe care un cinefil ar vrea s-o aibă în bibliotecă, dar pentru asta, trebuie să vedeți filmul mai întâi. Există și întrebarea: de ce să mai citesc cartea dacă am văzut filmul? Și invers. Ei bine, cred că e vorba despre perspective. Fiecare percepem altfel ceea ce vedem, citim și auzim. Una e să-i vezi mutra ternă a lui Brad Pitt din film și alta-i să-ți închipui cum ar arăta Aldo Raine.' (more…)

Prin blogosfera cinefilă (23 – 29 mai 2016)

-Prin liceu, în nebunia aia de liberalizare a pieței de televiziune, am fost cu toții înnebuniți de anumite filme, de anumite seriale. Printre ele, era și Dosarele X, pe care l-am urmărit cu plăcere și cu abnegație, până a cam dispărut din vizor, apoi de pe micile ecrane. Acum, producătorii s-au gândit să mai facă o miniserie, probabil aveau nevoie de ceva bani. Despre aceasta, scrie Aron Biro pe blogul său: ”Acest minisezon e alcatuit din fix 6 episoade, dintre care primul si ultimul au legatura cu restul serialului iar cele din mijloc sunt facute la misto. Singura chestie care mi-a placut e un fel de reverse psychology al scenaristilor, prin care acestia incearca sa ne convinga ca adevarata conspiratzie a fost sa-l convinga pe Mulder ca exista o conspiratzie legata de extraterestri, ca sa-l tzina ocupat si sa nu fie atent la ce se intampla cu adevarat pe la DNA/SRI/FBI/etc., deci creca e important totusi sa fim atentzi la serialul asta.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (16 – 22 mai 2016)

-Un nou film contra plictiselii pe blogul lui Aron Biro. De data aceasta, este vorba de Fury, cu Brad Pitt în rolul principal: ”Dupa Saving Private Ryan n-a mai prea ramas loc de filme de razboi. Cele care au mai iesit pe ici pe colo s-au specializat pe cate un detaliu, de regula pe cate un tip de arma si particularitatzile manevrarii sale (Enemy at the Gates, cu lunetishti) ori pe cate o locatzie mai exotica (Iwo Jima). Ceva in genul Enemy at the Gates se incearca si aici, insa cu tankishti si strategii de lupta specifice tancurilor. Sunt cateva scenete interesante de coregrafie tankista, insa mult prea putzin. Si e mult prea mult loc lasat lui Brad Pitt si pectoralilor sai care in mod evident au fost lucratzi la sala si nu in transhee. Am impresia ca l-au si epilat pe piept.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (9 – 15 mai 2016)

-Pe CeFilmeVad, Giuliano scrie despre filmul The Ascent (1977), una dintre capodoperele rusești: ”Pe parcursul acțiunii ancorate în albul iernii, asistăm la trăirile lui Stonikov – care își acceptă timpuriu moartea, într-o scenă cu un copac având crengile acoperite cu zăpadă; în acest timp camera rulează încet spre fața sa, iar în ochii săi ficși dezvăluie doar goliciune. Aceste secvențe revin, Stonikov fiind tot mai aproape de moarte dar acceptând că nu își poate schimba soarta; preferă să iasă din scenă cu capul sus, iar pentru el viața nu mai înseamnă nimic. Rămas fidel propriei moralități, Stonikov merge de bunăvoie, precum mielul la sacrificiu, către locul unde-și va găsi sfârșitul.” (more…)