Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (16 – 22 ianuarie 2017)

-Am văzut acum câțiva ani filmul En kongelig affære și mi-a plăcut. Acum, despre el scrie Iulian Fira pe blogul său: ”Impresioneaza, insa, grija pentru decoruri si costume, care te transpun in perioada cu pricina mai eficient decat ideologiile vehiculate pe parcurs. Mai slabute sunt scenele cu multimi furioase, subdimensionate fata de cum s-ar fi cuvenit in redarea miscarilor populare; nici n-au uzat de efecte speciale, ca sa multiplice cativa figuranti patimasi, nici n-au avut soldati cu duiumul, ca raposatul Sergiu Nicolaescu. Interpretarile sunt corecte si relativ plate, mai putin Mikkel Boe Følsgaard in rolul generos al regelui nebun, personaj detestabil, dar care inspira o tenta de compatimire, pe masura ce constati ca din pionul unora a devenit al altora.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (9 – 15 ianuarie 2017)

-Dan Becerescu scrie pe blogul său despre Rogue One-Star Wars Story: ”Luat in sine, Rogue One e consumabil, pe alocuri chiar placubil, dar nici gand sa fie in vreun fel memorabil. E un interlude ce exploateaza ingenios o poveste intamplata, dar nevazuta dintre 2 parti SW. Ca si gen e un soi de heist movie. Zic "soi de" pentru ca gasca din film nu are ceva de furat, ci de distrus, miza nu e personala, ci pastrarea unui echilibru in galaxie, ma rog, precar si acela, iar schemele de double/triple -cross specifice sunt inlocuite aici de finalul kamikaze al misiunii. Suficient univers SW, prea putina indrazneala. Si nu ma luati cu o lectura a filmului in cheie Trump & nuclearele ca ma umfla rasul.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (2 – 8 ianuarie 2017)

-Adela Marcov scrie pe blogul său, Filme pe scurt (o rubrică asemănătoare avem și noi, ținută de Tudor Mirică), despre Denial, un film care mi-a atras atenția odată cu prezentarea sa: ”“Denial” e povestea acestui bizar proces de calomnie, in care acuzata a fost nevoita sa-si probeze nevinovatia – aparent sistemul juridic britanic nu functioneaza asa cum stim din filmele de Hollywood, “innocent until proven guilty”. Dincolo de subiectul dureros de actual, e un film sobru si bine jucat – chiar daca putem banui finalul, tensiunea e construita plauzibil, fara melodramatisme or pledoarii lacrimogene. Fapte seci si o justificare e verdictului pe mai bine de 300 de pagini. Justice at its best.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (26 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017)

-Două articole de final de an ale lui Cristi Mărculescu despre filmele anului 2016. Primul dintre acestea ne vorbește despre ”10 filme proaste”, printre ele aflându-se și ”Swiss Army Man”: ”Îmi place ideea (glumițe de proastă calitate pe bază de hoit, SUPERBĂ IDEE) îmi place și Paul Dano (un plus în orice film l-ai pune). Am chiar și niște simpatie apropos de eforturile lui Harry Potter de-a ieși din aura de rahat pe care i-au dat-o alea 17 filme cu vrăjitori la pubertate. Ce nu-mi place este filmul per-se. E lăudabil ca debut ratat, dar cu idee bună. De la Blair Witch Încoace n-am mai dat de un film pecare efectiv să îl salveze de la ratare totată filnalul. Dar și cu finalul ăla S.A.M tot un film cumplit de iritant pentru ce-ar fi putut fi dacă ar fi fost un film bun rămâne.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (19 – 25 decembrie 2016)

-Ionuț Mareș scrie despre cele mai bune filme văzute de el în 2016 pe ZiarulMetropolis.ro. Pe primul loc este ”Fiul lui Saul”, iar topul său este realizat având în vedere următoarele aspecte: ”Topul celor mai îndrăzneţe filme distribuite în 2016 în cinematografe conţine numai titluri care au avut premiera în sălile din România în acest an (deşi unele dintre ele au fost lansate încă de anul trecut în diverse festivaluri din străinătate sau în reţeaua de distribuţie din alte ţări). Acest prim top nu cuprinde, prin urmare, filme importante care, deşi au fost distribuite în cinematografe în 2016, au rulat în festivaluri de la noi încă din 2015 și au prins topurile personale din acel an. Este cazul, în special, al unor titluri precum „Arabian Nights. Vol. 1-3”, al portughezului Miguel Gomes, şi „Cemetery of Splendour”, al thailandezului Apichatpong Weerasethakul. Pe de altă parte, alte câteva titluri cunoscute sau realizate de mari regizori – şi lansate tot în 2016 în cinematografe – nu au prins topul, şi asta pentru că le-am considerat mai puţin îndrăzneţe decât cele 12 titluri de pe primele 10 poziţii. Dintre ele ar merita menţionate „Mustang”, de Deniz Gamze Ergüven, „The Hateful Eight”, de Quentin Tarantino, „Youth”, de Paolo Sorrentino, „The Revenant”, de Alejandro González Iñarritu, „Hail, Caesar!”, de Joel şi Ethan Coen, „Love”, de Gaspar Noe, „The BFG”, de Steven Spielberg, sau „Album”, de Mehmet Can Mertoğlu.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (12 – 18 decembrie 2016)

-Încep să apară topurile sau listele de final de an. Unul dintre tinerii critici pe care îi citesc în fiecare săptămână este Ionuț Mareș, iar articolul său despre ”Cele mai bune filme românești ale anului” merită a fi citit în întregime pe ZiarulMetropolis.ro: ”Cu „Bacalaureat”, Cristian Mungiu s-a aflat pentru a treia oară în cursa pentru Palme d’Or, câştigând de această dată premiul de regie (împărţit cu francezul Olivier Assayas). În ciuda premiului (la care s-au adăugat pe parcurs multe alte trofee) şi a receptării internaţionale majoritar favorabilă, nu cred că „Bacalaureat” este un foarte mare film. Şi asta pentru că Mungiu alunecă atât în manierism, cât şi în demonstrativism (aşa cum am încercat să arăt în cele două texte dedicate filmului la momentul lansării – aici şi aici). Cu „Sieranevada”, Cristi Puiu s-a aflat în premieră în Competiţia oficială de la Cannes. Deşi mai puţin influent decât „Moartea domnului Lăzărescu” şi mai puţin radical decât „Aurora” şi în ciuda câtorva dialoguri stridente şi a unei inevitabile clasicizări, „Sieranevada” este un triumf regizoral şi actoricesc, care îl reconfirmă pe Cristi Puiu în poziţia de lider neoficial al generaţiei sale.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (5 – 11 decembrie 2016)

-Cristi Mărculescu scrie despre unul din filmele lansate de curând în cinematografele de la noi, Neon Demon: ”Scenariul putea să încerce să articuleze ceva despre patolgia reacțiilor la frumusețea himenală (presupunem că-i virginică madam protagonista, dar nu avem date care să susțină presupunerea) sau să ducă toată treaba cu canibalismul înspre sectă, ocult, canibalism organizat. Dar n-o afce. Și fix de aia e bun scenariul pentru un film de Refn. Pentru cî nu explică nici măcar 40% din cele care se cer explicate pentru un film american și pentru că nu oferă nici profunzimi, nici milă, nici cauzalitate. E ca puma din motel. WTF? De la Lynch și Cronenberg și Black Dahlia citire, uneori viața și moartea în Los Angeles sunt pur și simplu un wtf dat cu majuscule și zero răspunsuri clare. Și așa e și filmul. Bun.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (28 noiembrie – 4 decembrie 2016)

-Adriana Gionea scrie la Postmodern despre filmul lui Xavier Dolan 'Just la fin du monde': 'Juste la fin du monde te răscoleşte în sala de cinema, dar te lasă apoi să pleci cu acea imagine în care lumina înserării topeşte tragedia personajului central într-o eternă reîntoarcere a voluptăţilor din amintiri. Xavier Dolan a surprins toate acele conflicte din care o familie nu va ieşi niciodată complet vindecată, dar le-a comprimat într-un film dominat de o tăcere intensă purificatoare. Dizolvă această stranie tăcere în melancolia unor cadre în care lumina ce străbate chipurile personajelor captează vizual clipa fugară ce scapă printre degete şi duce gradoarea afectivă sau brutalitatea reacţiilor verbale în derizoriu. Este de fapt un film în care, din solemnitatea durerii şi a suferinţei, nu mai rămân decât umbrele şi luminile de pe chipurile personajelor care spun replici tăioase cu atât mai stridente cu cât vor să ascundă mai mult adevărul propriei drame.' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (21 – 27 noiembrie 2016)

-Așa cum spuneam și săptămâna trecută, Arrival se anunță a fi unul dintre filmele anului, cel puțin din perspectiva criticii. Iată ce spune, pe ZiarulMetropolis.ro, Ionuț Mareș: ”Villeneuve reuşeşte să inducă o nelinişte permanentă – însă nu una în care predomină teama, ci mai curând aşteptarea, curiozitatea. Şi o face într-un mod subtil – prin mişcări foarte lente ale aparatului de filmat: fie scurte panoramări orizontale şi verticale, fie transfocări aproape imperceptibile pe chipurile uluite ale personajelor. O regie discretă, care permite spectatorului să devină un martor activ la misterul unei adevărate „întâlniri de gradul trei”, redată însă într-un registru reținut, cât mai apropiat de unul realist.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (14 – 20 noiembrie 2016)

-Fanii Harry Potter au de ce se bucura: a apărut ”Fantastic Beasts and Where to Find Them”, cu un scenariu semnat de J.K. Rowling, iar printre cei care au văzut filmul se numără Andrei Geornoiu de la FilmSinopsis: ”De remarcat, pe tot parcursul acestei „călătorii”, este echilibrul între dramă, comedie și acțiune. Fantastic Beasts este plin de faze comice, de la comportamentul lui Newk față de unele animale pe care le îngrijește, la Kowalski, grăsuțul care se îndrăgostește iremediabil de Queenie (Alison Sudol), sora lui Goldstein. Aceste mici licăriri ale unor viitoare relații romantice sunt dozate adecvat și se întrepătrund aproape perfect cu tristețea și misterul care predomină în mai multe momente din film. Spun tristețe, deoarece la fel cum ne-a obișnuit în Harry Potter, Rowling construiește și aici câteva secvențe cu o puternică încărcătură emoțională. Este vorba în principal, de creaturile denumite Obscurials, a căror apariție este una tragică. Obscurus este asemenea unei esențe, o forță care se manifestă sub forma unui praf negru incontrolabil și care apare în special în cazul copiilor care se nasc cu puteri magice pe care le reprimă sau sunt forțați să și le reprime. Adesea această ascundere forțată a puterilor face ca obscursul să își ucidă gazda.” (mai mult…)