Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (5 – 11 decembrie 2016)

-Cristi Mărculescu scrie despre unul din filmele lansate de curând în cinematografele de la noi, Neon Demon: ”Scenariul putea să încerce să articuleze ceva despre patolgia reacțiilor la frumusețea himenală (presupunem că-i virginică madam protagonista, dar nu avem date care să susțină presupunerea) sau să ducă toată treaba cu canibalismul înspre sectă, ocult, canibalism organizat. Dar n-o afce. Și fix de aia e bun scenariul pentru un film de Refn. Pentru cî nu explică nici măcar 40% din cele care se cer explicate pentru un film american și pentru că nu oferă nici profunzimi, nici milă, nici cauzalitate. E ca puma din motel. WTF? De la Lynch și Cronenberg și Black Dahlia citire, uneori viața și moartea în Los Angeles sunt pur și simplu un wtf dat cu majuscule și zero răspunsuri clare. Și așa e și filmul. Bun.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (28 noiembrie – 4 decembrie 2016)

-Adriana Gionea scrie la Postmodern despre filmul lui Xavier Dolan 'Just la fin du monde': 'Juste la fin du monde te răscoleşte în sala de cinema, dar te lasă apoi să pleci cu acea imagine în care lumina înserării topeşte tragedia personajului central într-o eternă reîntoarcere a voluptăţilor din amintiri. Xavier Dolan a surprins toate acele conflicte din care o familie nu va ieşi niciodată complet vindecată, dar le-a comprimat într-un film dominat de o tăcere intensă purificatoare. Dizolvă această stranie tăcere în melancolia unor cadre în care lumina ce străbate chipurile personajelor captează vizual clipa fugară ce scapă printre degete şi duce gradoarea afectivă sau brutalitatea reacţiilor verbale în derizoriu. Este de fapt un film în care, din solemnitatea durerii şi a suferinţei, nu mai rămân decât umbrele şi luminile de pe chipurile personajelor care spun replici tăioase cu atât mai stridente cu cât vor să ascundă mai mult adevărul propriei drame.' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (21 – 27 noiembrie 2016)

-Așa cum spuneam și săptămâna trecută, Arrival se anunță a fi unul dintre filmele anului, cel puțin din perspectiva criticii. Iată ce spune, pe ZiarulMetropolis.ro, Ionuț Mareș: ”Villeneuve reuşeşte să inducă o nelinişte permanentă – însă nu una în care predomină teama, ci mai curând aşteptarea, curiozitatea. Şi o face într-un mod subtil – prin mişcări foarte lente ale aparatului de filmat: fie scurte panoramări orizontale şi verticale, fie transfocări aproape imperceptibile pe chipurile uluite ale personajelor. O regie discretă, care permite spectatorului să devină un martor activ la misterul unei adevărate „întâlniri de gradul trei”, redată însă într-un registru reținut, cât mai apropiat de unul realist.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (14 – 20 noiembrie 2016)

-Fanii Harry Potter au de ce se bucura: a apărut ”Fantastic Beasts and Where to Find Them”, cu un scenariu semnat de J.K. Rowling, iar printre cei care au văzut filmul se numără Andrei Geornoiu de la FilmSinopsis: ”De remarcat, pe tot parcursul acestei „călătorii”, este echilibrul între dramă, comedie și acțiune. Fantastic Beasts este plin de faze comice, de la comportamentul lui Newk față de unele animale pe care le îngrijește, la Kowalski, grăsuțul care se îndrăgostește iremediabil de Queenie (Alison Sudol), sora lui Goldstein. Aceste mici licăriri ale unor viitoare relații romantice sunt dozate adecvat și se întrepătrund aproape perfect cu tristețea și misterul care predomină în mai multe momente din film. Spun tristețe, deoarece la fel cum ne-a obișnuit în Harry Potter, Rowling construiește și aici câteva secvențe cu o puternică încărcătură emoțională. Este vorba în principal, de creaturile denumite Obscurials, a căror apariție este una tragică. Obscurus este asemenea unei esențe, o forță care se manifestă sub forma unui praf negru incontrolabil și care apare în special în cazul copiilor care se nasc cu puteri magice pe care le reprimă sau sunt forțați să și le reprime. Adesea această ascundere forțată a puterilor face ca obscursul să își ucidă gazda.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (7 – 13 noiembrie 2016)

-Pentru a-ți păstra cumva prestigiul și verticalitatea, este necesar ca un om care scrie despre orice (fie el critic literar sau de film, fie el blogger) să spună întotdeauna lucrurilor pe nume, sincer și corect. Altfel, el va fi doar un pion fără prestanță (dar preferat de edituri sau distribuitori tocmai pentru că periază mereu ceea ce primește în mod gratuit). Tocmai de aceea eu critic mereu ceea ce e de criticat și nu sunt de acord cu părerea lui Emil Călinescu (părerea mea! :D ), apărută într-un articol despre filmul ”Florence Foster Jenkins”: ”Romanii, fie ca vorbim de articolele cinefile, fie ca vorbim despre cele teatrale, chiar citesc articolele mele. Si se bucura sincer cand scriu de bine. Si, probabil, sufera atunci cand altii scriu de rau. Sincer sa fiu, nu stiu cum m-as simti daca as stii ca am afectat emotional un actor. Habar n-am cat de rau m-as simti. Sper, totusi, ca nu am fost niciodata atat de rau (precum este ziaristul din film) si sper ca nu voi avea NICIODATA vreun actor pe constiinta.” În rest, are dreptate: ”Unii actori pur și simplu nu pot juca prost”. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (31 octombrie – 6 noiembrie 2016)

-Pe blogul MovieAddicted, de obicei cu informații noi din lumea filmelor, în luna noiembrie vom regăsi zilnic câte o recenzie de film. Prima dintre acestea este despre ”The Accountant”, ce a apărut de curând pe marile ecrane din România: ”Pentru mine, The Accountant a fost o experienta foarte placuta, un film de actiune antrenant, care nu m-a plictisit nicio secunda. Ben Affleck nu se afla pe lista actorilor mei preferati, dar trebuie sa recunosc ca ultimele sale roluri mi-au placut foarte mult; The Town, unul din filmele mele preferate, Argo – castigatorul Premiului Oscar in 2013 pentru cel mai bun film, sunt excelente, iar rolul din Gone Girl a fost de asemenea unul foarte bun si convingator. The Accountant este foarte bine realizat, amuzant pe alocuri, avand atat elemente de thriller, cat si momente emotionante. De vazut!” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (24 – 30 octombrie 2016)

-”Două lozuri” este unul dintre filmele românești cele mai discutate în ultima perioadă. Pentru a afla mai multe despre acesta, putem citi interesantul interviu al lui Iosif Prodan cu Paul Negoescu, regizorul filmului, publicat pe FilmReporter.ro: ”După premiul cîştigat la Zurich, care e un festival orientat într-un fel către filme cu priză la public, am înţeles ca şansele să fim distribuiţi în Elveţia cresc, dar asta nu e nicio garanţie. Apoi am mai avut o discuţie cu un producător francez care ne-a zis că nu e o mare afacere ca Două lozuri să fie distribuit în Franţa, dar ar fi interesat să facă un remake, vorbit în franceză şi cu actori francezi. Ceea ce ar fi nemaipomenit, dar momentan e doar o discuţie.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (17 – 23 octombrie 2016)

-Dragoș Marin scrie pe FilmReporter.ro despre câteva dintre filmele văzute la Les Films de Cannes à Bucarest. Printre ele, Elle, de Paul Verhoeven: ”Paul Verhoeven se apropie de 80 de ani, dar n-ai zice asta dacă vezi Elle, primul său film vorbit în franceză, cu Isabelle Huppert in zi de grație. De-a lungul carierei sale, omul care a fost catalogat drept instigator, misogin, lipsit de scrupule și de gust, scandalos și  kitsch, nu a încetat să-și provoace publicul. Iar Elle, încă un poveste în care sexul și jocurile de putere merg mână în mână, nu face excepție, o combinație între un film de Haneke (dacă acesta din urmă ar ști să se mai și distreze) și unul de-al lui De Palma (ale cărui euro-thrillere recente ar avea câte ceva de învățat de la Verhoeven).” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (10 – 16 octombrie 2016)

-Gabriela Hurezean scrie de bine despre ”Două lozuri” pe site-ul Muzesiarme.ro: ”Scenariul scris de Paul Negoescu autor, în același timp, al regiei) izvorăște din Caragiale – oare, există ceva, în țara asta, care nu izvorăște din Caragiale? – dar se abate pe o cale inedită. Fără a avea pretenții de capodoperă și fără a recurge la artificii în materie de actorie și imagine, comedia lui Negoescu face exact ceea ce își propune: stârnește hohote de râs și chiar aplauze în timpul proiecției, lucru rar în sălile noastre de cinema. Există poante pentru spectatorul obișnuit și poante pentru cinefilul avizat. Cei care l-au văzut pe Papadopol în ”Marfa și banii” (Cristi Puiu) se vor veseli pe cinste la scena în care Pompiliu se plânge de filmul românesc, mai ales de cel pe care zice că tocmai l-a văzut și, în care, ”doi tâmpiți duceau niște droguri de la București la Constanța”. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (3 – 9 octombrie 2016)

-Un interviu deosebit de interesant cu Bogdan Mirică, regizorul filmului ”Câini”, găsim pe FilmReporter.ro, realizat de Iosif Prodan. Iată un schimb de replici: ”Crezi că publicul românesc e interesat și în același timp pregătit pentru un western-thriller made în RO?/Asta nu sunt eu în măsură să răspund. Sper că da. Ştiu că există oarece prejudecăţi şi că există stereotipul ăsta ca filmele românești ba sunt lente, ba elitiste, ba vorbesc tot timpul despre aceleaşi subiecte. Eu nu cred deloc asta. Dar trebuie să ai răbdare, dacă vrei să descoperi. Dacă e să iau doar trei dintre regizorii români care îmi plac cel mai mult – Mungiu, Puiu, Porumboiu – filmele lor sunt incredibil de sofisticate şi diferite între ele – aşa că nu poţi să bagi totul în aceeaşi oală.” (mai mult…)