Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (26 septembrie – 2 octombrie 2016)

-Adina identifică, pe blogul Marele Ecran, 5 chestii faine în filmul românesc Câini, ”un western de Dobrogea”. Iată una dintre chestii: ”Dogoarea dobrogeană şi dealurile aride – decorul perfect pentru o intrigă de tip western. Plus felul în care căldura migrează de pe ecran şi te face să simţi sufocarea, tensiunea din spatele frunţilor şi al cefelor asudate – de la soare şi, mai ales, de la frică. Deşi nu urmăreşte cowboy călare, acţiunea din Câini are suficiente ingrediente tipice unui western: de la ferma din mijlocul pustietăţii la răbdarea cu care poliţistul îl urmăreşte pe răufăcător şi la senzaţia de lume scăpată de sub controlul legii. Plus faptul că filmul face cu ochiul discret şi către alte două poveşti neconvenţionale de tip western: Moara cu noroc de Slavici şi No Country for Old Men de fraţii Coen.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (19 – 25 septembrie 2016)

-LazOrtansa ne vorbește, pe blogul CeFilmeVad, despre ”Cleo de la 5 la 7”, filmul lui Agnes Varda: ”Preocupată să realizeze „un documentar subiectiv” Agnès Varda preferă lumina reală, dar recurge la artificii de filmare atunci când marchează atmosfera ireală (drumul în mașină a lui Cléo cu prietena ei, modelul unui sculptor, întâlnirea întâmplătoare în parcul Montsouris, cu un bărbat necunoscut, soldat înrolat forțat pentru Algeria, condamnat și el într-un fel, sosirea la spitalul Salpêtrière): peluze imaculate în parcul Montsouris, străzi în nuanțe estompate. Tot reale și în timp real sunt știrile transmise la radio; ele redau tensiunile socio-politice ale vremii. O promenadă filozofică și cumva (poate, prea târziu) inițiatică: un cinema de stradă, inventiv, poate cel mai îndrăgit film al Noului Val.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (12 – 18 septembrie 2016)

-Kim Ki-Duk este unul dintre regizorii mei preferați, așa că sunt încântat când găsesc recenzii ale filmelor sale. Săptămâna aceasta, Marius Oliviu scrie pe CeFilmeVad despre Time (2006), pe care o să îl văd în curând: ”Filmul face uz de o dublă simbolistică: pe fundalul istoriilor (sau isteriilor) de cuplu, apar sculpturile din Baemikkumi Sculpture Park (insula Modo), printre care protagoniștii își imortalizează clipele de fericire în doi. Apar și momentele de gelozie, teamă sau nevoia de schimbare (scenariul lasă posibilitatea interpretării) pe fondul cărora cei doi încearcă (unul după alta) să facă schimbări. Dar este cu adevărat posibil să (te) schimbi, fără a-l afecta pe celălalt? Un film aparent simplu, dificil de urmărit până la sfârșit deoarece „acțiunea” pare că trenează – sau, deși este plin de alegeri, rezultatele lor întârzie să apară – dar care merită efortul: dincolo de întrebările pe care le ridică despre misterul atracției în cuplu, oferă și o imagine plastică asupra a ceea ce timpul poate să însemne.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (5 – 11 septembrie 2016)

-Angela scrie pe CineAmator despre filmul ”Sully” (Miracolul pe râul Hudson), în care joacă unul dintre preferații mei, Tom Hanks: ”Un film care tinde uneori sa devina un documentar, inainte de a fi un biopic. Nu ca ar fi gresita abordarea – un film chiar scurt ca durata si zgarcit in detalii pentru un film marca Eastwood. Domnul nu se dezice insa cand sensibilizeaza cu impact (si la propriu, si la figurat). Daca ai impresia ca istoricul personajelor ar fi contat, atunci iti dai seama ca ‘Sully’ nu este genul ala de film. Mai degraba se celebreaza maretia si spiritul salvator al unui om care-si recunoaste slabiciunea, pe care o remarca mai ales in timp ce este interogat si devine constient ca rezultatul nu ii apartine, ci alege sa imparta ovatiile. Aparte este sa il urmaresti cum pana spre final isi pune sub semnul intrebarii deciziile. Mai ales pentru ca ‘no one warned us, no one said you’re going to lose both engines at a lower altitude than any jet in history, no one has ever trained for an incident like that’ si ce a ales sa faca nu a avut precedent. Judecata grabita I-a traumatizat pana la provocarea de halucinatii repetitive care se transforma intr-un cosmar triplu (teama ca ar fi putut muri, frica de a fi ales gresit, tulburarea ca ar fi putut sa fie responsabil de un deces in masa).” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (29 august – 4 septembrie 2016)

-The Man who Knew Infinity nu este o capodoperă, dar a fost un film agreabil, pe placul tuturor (poate nu și pe al criticilor). Despre acest film, scrie Marius Oliviu pe CeFilmeVad: ”Un film plin de substanță, în care un tip de limbaj (cel cinematografic) reușește cu mijloacele sale să pună în valoare un alt limbaj universal, al cifrelor. Dar limbajul nu este decât un vehicul pentru transmiterea ideilor, iar filmul iese din abstract, revelând dificultatea cu care reușesc oamenii să-și valorifice ideile ori să le pună în valoare.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (22 – 28 august 2016)

-Trebuie să adaug încă un film în lista mea tot mai mare de filme nevizionate, dar recomandate de colegii din blogosferă. De data aceasta, e vorba de Age of Adaline, despre care scrie Dan Becerescu pe blogul său: ”Blake Lively, pe care n-am avut motive sa o plac pentru nimic din ce-am vazut-o jucand pana acum, se achita decent de job-ul ei - vinde maturitatea, rabdarea si intelepciunea unui personaj care a trait & vazut multe. Povestea se misca cumintel si nici n-as scrie despre film daca el n-ar avea parte de un act 3 in forta. Nu va imaginati nave extraterestre. E ceva intim, foarte corect asezat in universul filmului, dar really rocking the boat. Nu fac spoilere, aruncati un ochi daca v-am starnit curiozitatea.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (15 – 21 august 2016)

-Ca de obicei, informații și recenzii despre filme clasice, cult, interesante apar pe CeFilmeVad. În această săptămână, mi-a atras atenția recenzia filmului Born to Be Blue (2015), aparținând Cristinei Sichet: ”Ethan Hawke dă viață pe ecran legendei jazz-ului Chet Baker, a cărui existență tumultoasă este recreată cu spirit și vervă. In 1950, Baker a fost unul dintre cei mai renumiți trompetiști din lume, contemporan cu Miles Davis și Dizzy Gillespie, atât ca pionier al scenei de jazz a Coastei de Vest, cât și ca simbol al tânărului nonconformist, un fel de James Dean al muzicii. Prin anii 60, el și-a dus cariera și viața personală în ruină din cauza îndelungatei perioade de dependență de heroină. În inovatorul său film anti-biografic, regizorul Robert Budreau reușește să aducă de la zero viața lui Baker, dintr-un moment cheie, undeva pe la mijlocul anilor 60, în plin declin al carierei sale, când, cu dinții sparți de un traficant de droguri, luptă din greu să-și reorganizeze o revenire pe scena muzicală.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 august 2016)

-Filmul care este tot mai lăudat în blogosferă în această perioadă este Suicide Squad. Din fericire, atât noi, cât și cei pe care îi citim de obicei arată adevăratele defecte ale acestui film, care nu este mai mult decât unul mediu. Iată trei astfel de păreri, prima dintre acestea aparținând lui Dan Becerescu: ”Cast-ul functioneaza bine cu un plus pentru Margot Robbie care face din Harley Quinn punctul de atractie numarul 1 al filmului. Stiu, feministele vor sari in sus - pantalonii sunt prea mulati si prea scurti - dar Margot Robbie nu vinde doar sex, vinde sex cu atitudine. Live with it! Leto ca Joker e bun si el, dar nu e Heath. Nici partitura nu e la acelasi nivel - cantitativ si calitativ deopotriva. Ayer s-a dus pe o imagine prea intunecata - uneori nu vezi bine ce & cum pe ecran (sau iarasi cei de la Grand Cinema nu sunt in stare sa ofere conditii optime de vizionare), iar coloana sonora... E plina de lucruri faine, dar exact ca si SS-ul luat in ansamblu, e extra-aglomerata si cauta cu disperare sa se asigure ca o sa-ti placa, adicatelea nu risca nicaieri cu ceva necunoscut si da volumul prea tare.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (1 – 7 august 2016)

-LazOrtansa scrie pe CeFilmeVad despre un film clasic cu Peter O`Toole, Man de la Mancha: ”În film sunt două povești în ramă: scriitorul spaniol Miguel de Cervantes, băgat în pușcărie de către Inchiziție pentru ofensă adusă guvernului spaniol și povestea nobilului Alonso Quijana, pornit în lume sub pseudonimul de Don Quijote. Este o ecranizare a spectacolului muzical cu același nume,jucat pe Broadway, de Dale Wasserman, inspirat atât din romanul “Don Quijote” de Miguel Cervantes cât și din viața acestuia din urmă. Cu un casting impecabil: un Peter O`Toole însuflețit, intrat de minune în pielea personajului, Sophia Loren, încă foarte nurlie și vulcanică; cu muzică frumoasă; cu imaginile lui Giuseppe Rotunno, operatorul care a lucrat la multe din filmele lui Fellini și Visconti povestea nu are, totuși, happy-end.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (25 – 31 iulie 2016)

-”The People vs. Larry Flynt” (1996) este un film la fel de controversat precum viața personajului pe care îl are în vedere. Despre el, scrie Lazortansa pe CeFilmeVad: ”Nu, acest film nu este prea interesat de pornografie,ci de mesajul pe care vrea să îl transmită,chiar dacă ne prezintă ascensiunea ,măreția și decăderea fizică și psihică (moartea prematură a soției,supramediatizarea,depresia,drogurile,crizele de nebunie,paralizia ) a lui Flynt,sau,poate ,chiar de aceea,anduranța sa la ,,mizeriile” care i se înscenează este legendară. Dar punctul forte al filmului rămâne interpretarea unică a personajului Larry Flynt pe care ne-o oferă Woody Harrelson,cred că este cel mai bun rol al său de până acum.Un personaj provocator,sfidător și tulburător,care rămâne cu capul pe umeri,apărându-și revista și,,prințipurile”. (more…)