Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (24 – 30 aprilie 2017)

-Anca Muresan scrie la liternet.ro despre un film pe care l-am vazut si care mi-a placut 'Perfetti sconosciuti': 'Ca într-o operaţie fără anestezie pe cord deschis, Perfetti sconosciuti ne arată că, uneori, nimic nu este ceea ce pare a fi. Acum câţiva ani, Roman Polanski ne-a demonstrat că o discuţie banală între două perechi de părinţi poate degenera în haos (Carnage, 2011, premiul Cesar pentru cel mai bun scenariu adaptat), în acest film, regizorul Paolo Genovese ne propune să ne întrebăm cum ar fi dacă. Cum ar fi dacă am descoperi că oamenii în care avem încredere sunt duplicitari, au alte orientări sexuale decât noi, sunt măcinaţi de incertitudini, temeri, au o viaţă secretă pe care nici în cel mai negru coşmar nu ne-o putem imagina? O banală cină poate da totul peste cap.' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (17 – 23 aprilie 2017)

-Anca Muresan de la liternet.ro scrie despre documentarul 'Fuocoammare': 'Suntem pe insula italiană Lampedusa, cu o suprafaţă de 20 de kilometri pătraţi, şi aflată în sudul Siciliei. În ultimii 20 de ani, aici au debarcat 400.000 de emigranţi. Se estimează că 15.000 de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să ajungă în Europa, venind din Africa sau Orientul Mijlociu. Pentru realizarea documentarului Fuocoammare, regizorul Gianfranco Rosi a filmat câteva luni pe această insulă. Camera înregistrează fidel două realităţi contrastante. Din frânturi de conversaţii, imagini curate, fără pretenţii estetice, şi din gesturi mărunte se construieşte portretul unei frontiere simbolice. Insula Lampedusa este o bucată de pământ pe care îşi duc traiul o mână de localnici cu vieţi banale, dar este şi tărâmul salvării pentru emigranţii care visează la o viaţă liberă şi demnă.' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (10 – 16 aprilie 2017)

-Se anunță un nou an bun în privința cinematografiei românești, măcar dacă privim doar numărul filmelor ce se anunță ca premiere. Cosmin Milchis scrie pe FacemFilm.ro despre ”Opt lungmetraje de debut anunțate în România în 2017”: ”Daniel Sandu, regizorul mulți-premiat pentru scurtmetrajul Cai Putere, ne aduce Un pas în urma serafimilor, un film inspirat din cei cinci ani petrecuți de regizor într-un liceu ortodox în pregătire pentru Facultatea de Teologie. Povestea este spusă prin ochii lui Gabriel, care la 14 ani intră într-un seminar teologic ortodox cu dorința de a deveni preot și descoperă un sistem guvernat de corupție. Emanuel Pârvu ne aduce filmul Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, bazat pe scurtmetrajul Meda pe care l-a realizat în 2015. Lungmetrajul ne spune povestea lui Doru, care a rămas văduv  de o săptămană și știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de 8 ani în asistentă maternală.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (3 – 9 aprilie 2017)

-Adrian Georgescu scrie pe blogul său despre ”Trei filme de groază care chiar m-au speriat”. Între ele, [REC] din 2007: ”Primul film din seria [REC] este o capodoperă a fiorilor de gheață. Cel de-al doilea e bun, cel de-al treilea o glumă proastă, cel de-al patrulea, care închide seria, e slab. Subiectul primei pelicule? Un grup de pompieri primește un apel de urgență ciudat dintr-o clădire de apartamente din Barcelona. Pompierii sunt însoțiți la locul intervenției de o femeie, reporter TV, și de cameramanul acesteia. Atmosfera, modul în care e filmat totul, cu camera mobilă, gradarea alunecării în teroare, totul e bine construit și înfățișat excelent. Nu-l vedeți noaptea și nici dacă sunteți singuri acasă!” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (27 martie – 2 aprilie 2017)

-Diana Trăncuță scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre ineditul și interesantul film ”The good postman”: ”O producţie bulgaro-finlandeză, ,,The good postman” copleşteşte prin felul în care exploatează mentalităţile oamenilor din Golyam Dervent. La Ivan, cel puţin, magnitudinea poveştii sale se confundă uşor cu un joc de rol; trezirea la realitate e cel puţin şocantă – există un om la o margine de graniţă care vrea să oprească lupta seculară a bulgarilor împotriva invadatorilor. În acelaşi timp, Ivan e un om pe care îl consumă singurătatea. Prin urmare, el vede în refugiaţi nu doar salvarea satului, ci şi a lui însuşi.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (13 – 19 martie 2017)

-Ionuț Mareș scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre filmul ”Silence”, regizat de Martin Scorsese, cu un subiect super-ofertant și interesant: ”Regia lui Scorsese este mai aşezată, mai pragmatică, aparent mai puţin spectaculoasă, mişcările de aparat sunt lente, dialogurile – redate într-un clasic plan-contraplan, iar imaginea lui Rodrigo Prieto („The Wolf of Wall Street”, „Argo”, „Biutiful”) are o plasticitate echilibrată, care evită atât calofilia, cât şi naturalismul sau grandomania (păcate cărora le-a căzut victimă Alejandro G. Iñárritu în „The Revenant”): frământările şi transformarea spirituală ale Rodrigues (şi, până la un punct, şi ale puţin mai schematicului său coleg Garupe) au nevoie de timp şi de o anume respiraţie pentru a prinde consistenţă şi a deveni credibile.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (6 – 12 martie 2017)

-Fences mi s-a părut unul dintre cele mai bune filme dintre nominalizările de la Oscarurile de anul acesta. Denzel mi s-a părut demențial. Despre acest film, scrie Razvan pe Cefilmevad: ”Ce face Denzel Washington în Fences este egoism pur. Și-a făcut propriul lui film și s-a pus în el cu totul, așa cum un arhitect și-ar face propria lui casă și s-ar muta apoi în ea. Este un film nu doar de autor ci este aproape un film personal. El să joace, el să decidă, el să se bucure, el să îl trăiască. Și o face incredibil. Rareori vezi filme în care, pe parcursul lor, actorii să joace din ce în ce mai bine. Aici așa e. Și el și Viola Davis joacă din ce în ce mai bine cu fiecare minut care trece. Și când credeai că mai bine nu se poate îți dai seama, stupefiat, că ba da, se poate. Monologurile de început nici nu se compară cu incredibila tensiune pe care o are Troy atunci când își dă copilul afară din casa lui, când îl trimite, forțat, dincolo de gard.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (27 februarie – 5 martie 2017)

-A fost săptămâna Oscarurilor, așa că s-a discutat mult despre asta. Dacă nu le-ați văzut, puteți afla câteva amănunte simpatice și coerente în articolul lui Cosmin de la FacemFilm.ro: ”O nouă surpriză au fost premiile luate de Manchester by the Sea, mai ales cel pentru cel mai bun actor în rol principal pentru Casey Affleck. Surpriza nu vine din cauza că Affleck nu ar fi făcut un rol foarte bun, ci din cauza unor acuzații de hărțuire sexuală din trecut, care au reapărut recent. Și cum știm că membrii Academiei sunt sensibili la așa ceva (vezi cazul Nate Parker și Birth of a Nation), surpriza este cu atât mai mare. O mică surpriză e și premiul luat pentru cel mai bun scenariu original.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (20 – 26 februarie 2017)

-Adrian Georgescu consideră că ”Manchester by the Sea” este Filmul anului și îl recomandă cititorilor blogului său: ”Nimic nu e spectaculos în Manchester…, în sensul ieftinului expandat. Chiar regulile de aur ale construirii filmului de succes sunt neglijate. De pildă, personajul principal nu ni se va înfățișa schimbat la sfârșit față de cum era la început. Tocmai interiorizarea și rezistența lui, care-l fac să funcționeze ca o bombă cu ceas, continua îngropare în adânc a durerii, furiei și neputinței, sub un chip inert, o voce moale și o privire tristă, reprezintă atuurile jocului lui Affleck. Este un anterou cumva antijucat. La fel, schema narativă pavloviană ce presupune ca la minutul n să fie o primă întoarcere de situație, iar la minutul m să aibă loc deznodământul este călcată superb în picioare.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (13 – 19 februarie 2017)

-Adrian Georgescu continuă seria articolelor despre filmele de la Oscar cu ”Lion”, căruia îi spune chiar din titlu ”mașina de smuls lacrimi”: ”Din punct de vedere cinematografic, prima parte a filmului este puternică. Există o secvență, la începutul filmului, când copilul pierdut se trezește în tunelul din gara în care dormise, alături de alți copii ai străzii, un maț străbătut de o lumină leșioasă, urmăriți de oameni mari care vor să-i prindă. Mai apoi, Saroo traversează un pod către o piață, căutând un alt loc în care să doarmă. Cu piciorușele-i lipăind iute pe asfalt, copilul pare o viețuitoare neliniștită a beznei, un soi de gândac. Sunt cadre neliniștitoare, care te bântuie.” (mai mult…)