Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefila (2 – 8 ianuarie 2012)

-Adina de la Buticul cu filme si carti a vazut filmul lui David Fincher, "The Girl with Dragon Tattoo", pe care toata lumea il considera un remake al versiunii suedeze de acum trei ani: "Filmul lui Fincher este deci un fals-remake așa cum este True Grit sau Tron: Legacy, până la urmă noțiunea de remake nu cred că ar conveni nici unui autor care face/produce/regizează filme de autor, noțiunea în sine de re-make pare să eludeze creativitatea, poate că cea de re-fresh ar fi mai potrivită. Remake-ul îmi pare a fi un gen imposibil. David Fincher reinventează practic noțiunea de remake și o reîmpământenește pe cea de adaptare, aș îndrăzni să-l numesc pe Fincher un alter-modern, el dă o nouă interpretare unui subiect recent abordat, acceptând-o pe prima fără niciun fel de problemă, conviețuind cu ea. Demersul întreprins de Fincher îmi amintește (deplasat, dar merită amintit) de cel al lui Erik Charell care în 1931 turna Congress Dances în trei variante: în engleză, franceză și germană." (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (26 decembrie 2011 – 1 ianuarie 2012)

-Un film cu un subiect sensibil, “Sindromul Asperger”, ne este prezentat la inceputul saptamanii trecute pe Marele Ecran. Este vorba de “Adam” (2009): “Daca va plac filmele micute si foarte personale, cu probleme mundene, actori excelenti si reactii interesante, cu muzica indie de foarte buna calitate (coloana sonora contine piese misto de la The Weepies si Joshua Radin) Adam e unul mult peste medie. Asta multumita scenariului credibil, umorului retinut, starii melancolice impuse la momentul potrivit sau celor doi actori titulari si a chimiei dintre ei.” -Amicul nostru Iulian Fira a vazut de Craciun un film neobisnuit pentru aceasta perioada a filmului, Judgement at Nuremberg: “De Craciun, vizionand Judgement of Nuremberg am devenit mai bun si mai fericit. Mai bun (macar in teorie, pentru ca soliditatea morala nu se probeaza decat in practica), deoarece am inteles un dicton care pana acum mi se parea a avea un iz de sofism: E adevarat ca o viata nu valoreaza nimic, dar tot atat de adevarat este ca nimic nu valoreaza cat o viata. Mai fericit fara doar si poate, pentru ca am vazut un film pur si simplu exceptional.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (19 – 25 decembrie 2011)

-Adina de la "Buticul cu filme si carti" imi aduce aminte despre "Revista Arte si Meserii", despre care auzisem acum ceva timp, dar nu o rasfoisem. Ultimul numar este foarte interesant, il gasim in format pdf si gazduieste un articol al Adinei, "Filmul coreean: Despre razbunare si alti demoni". -Pe blogul “Marele Ecran”, gasim “Cele mai asteptate 25 de filme din 2012”: “Incepem cu doua bio-pic-uri deja lansate prin strainatati dar care n-au ajuns inca la noi insa trebuie mentionate pentru simplul fapt ca vor juca la Oscaruri. The Iron Lady o lasa pe Meryl Streep sa ne spuna biografia Margaretei Thatcher intr-un film care probabil ii va aduce un al treilea Oscar, atat de bune sunt cronicile referitoare la impersonarea fostului premier britanic. De partea cealalta a Atlanticului sade biografia lui J. Edgar Hoover trecuta prin filtrul lui Clint Eastwood. In rolul celui mai influent american care n-a ajuns presedinte - fondatorul FBI - joaca Leo diCaprio. Suntem curiosi cum a scos-o la capat cu J. Edgar.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (12 – 18 decembrie 2011)

-Andrei Gorzo scrie in Dilema Veche sub titlul 'Sufletul tragic al Balcanilor' despre coproductia romano-sarba 'Dacă bobul nu moare' regizata de Sinişa Dragin. Diagnosticul nu este pozitiv: 'Lui Dragin îi lipsesc nişte înzestrări minimal necesare creării de comedie cinematografică: abilitatea de a face clare acţiunile personajelor şi simţul detaliului vizual ... Pauline Kael e cea care a identificat cîndva, cu dispreţ, un gen de film pe care l-a botezat petrecerea-la-care-vii-îmbrăcat-în-sufletul-bolnav-al-Europei. Filmele vizate de ea nu meritau această etichetă derizivă, dar subgenul regional pe care-l reprezintă filmul lui Dragin, în forma în care se prezintă aici, o merită cu prisosinţă. ' -Mihai Fulger scrie in Observator Cultural despre Zilele Filmului Polonez, desfășurate in paralel la București și Chișinău (cinematograful Gaudeamus) între 24 noiembrie și 4 decembrie: '... cineaștii polonezi sînt deseori inspirați de momente importante și de cazuri relevante din istoria recentă a țării (uneori prin intermedierea unor opere literare), dar nu se sfiesc să evadeze, cînd și cînd, într-un fantastic corelat cu psihologia personajelor din filmele lor. ' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (5 – 11 decembrie 2011)

-Bogdan, de la Blogul cu filme, ne prezinta un film (pentru mine) necunoscut, dar cu atat mai suprinzator, avand in vedere cele spuse de el. Este vorba de "Unde la soare e frig", in regia lui Bogdan Dumitrescu, din 1991: "Doi oameni se întâlnesc în pustietatea Dobrogei, la malul mării, în inima unui far demult uitat. Într-o tăcere erotică, între cei doi se sedimentează o dragoste fragilă – e acel moment pur al tatonării, cel mai frumos sentiment al aventurii amoroase. Pustietatea locului și răceala conservă acest moment dintâi, rădăcinile marelui amor neprinzând aer. Totul este sortit eșecului, de la bun început. O simți. Nimic nu are să se nască. Bucuria întâlnirii e plăcută – jocul de table, povestea farului și cea a epavei, invitația la masa în cel mai pur stil pescăresc – totul părând propice înfiripării sentimentului de reîntregire a două suflete singure. Și totuși, frigul planează." (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (28 noiembrie – 4 decembrie 2011)

-Aveti nevoie de un film care sa va binedispuna? Aveti nevoie de ceva cuvinte frumoasa, imbracate in atmosfera optimista? Cred ca aveti nevoie de "HappyThankYouMorePlease" sau cel putin asa sustine, cu multa convingere, Rontziki: "Nu este comedie, dar provoacă zâmbete, nu este dramă, dar impresionează şi cel puţin un oftat tot smulge. Ne este frică să fim fericiţi sau chiar şi numai să ne fie relativ bine. Suntem convinşi că nu putem, că nefericirea este un patern prea înrădăcinat în noi şi în vieţile noastre, uneori o considerăm infiltrată în codul genetic, aşa că ne complacem în braţele ei şi căutăm să fugim şi să respingem binele, frumosul care nu se conformează anticipaţiilor şi proiecţiilor noastre, de cele mai multe ori, paradoxal, mai negativiste şi mai dure decât realitatea. Şi din nou mi-am amintit de celebra replică a lui John Lennon, “viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (21 – 27 noiembrie 2011)

-Bogdan-Blogul cu filme ne prezinta in maniera sa inconfundabila ultimul film al lui Almodovar, despre care a scris si Delia. El face comparatii cu fostele lui filme si incearca sa ne trezeasca interesul pentru inca o comedie tipica lui Almodovar (nu uitati ca toate filmele lui sunt recenzate si la noi pe site): "Ceea ce este oarecum dezamăgitor este faptul că ai senzația de deja-vu de multe ori, dacă ai văzut întreaga filmografie a lui Almodovar. Să dau un exemplu: când Vera Cruz este violată de fratele vitreg al medicului Robert Ledgard, îți vine în minte scena clasică din „Kika” (la fel de grotescă). Chimia pe care a încercat să o însăileze Almodovar cu scena de sex dintre medic și pacientă trimite la “Matador”. Când le compari cu variantele originale, pricepi că un je-ne-sais-quoi a lipsit. De fapt, dacă stau să mă gândesc, Almodovar a încercat doar să se debaraseze de componentele melo- și dramatice care l-au caracterizat până acum, dar cu ceva mai mult efect.(...) Filmul este mai profund de atât. Dar despre asta, probabil peste ani." (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (14 – 20 noiembrie 2011)

-Bogdan de pe Blogul de filme ne povesteşte multe lucruri interesante despre filmul regizorului Aki Kaurismaki, „Le Havre”, lansat în acest an: „Nu știu dacă ultimul film al lui Kaurismaki se numără printre cele mai bune, dar este cert că este cel mai sensibil, ingenios, jovial și ca rezultat, foarte comic. Dacă auzi de Le Havre, te gândești la imigranți. Finlandezul intră în jocul ăsta propunându-și să deturneze cumva toate încercările filmice anterioare de a spune povești despre imigranți ilegali. Ce mult pathos ar fi investit un Ken Loach într-un astfel de subiect! Sau cât de diferit este filmul lui Lioret, ca să dau un exemplu recent, față de execuția lui Kaurismaki. În schimb, finlandezul se debarasează de orice patetism, tentație de a aborda un subiect delicat într-un mod grav. Treceți la fapte, pare să spună Kaurismaki, Le Havre transformându-se în felul ăsta nu doar într-un film politic, abordat foarte personal, dar și într-o aventură filmică cu o multitudine de referințe cinefile.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (7 – 13 noiembrie 2011)

-Marian pe FilmSinopsis.ro ne reaminteste ca nu am vazut una dintre senzatiile acestei toamne, una dintre comediile care depasesc cliseele pentru a ne aduce zambetul pe buze, „Crazy, Stupid, Love”: „Crazy, Stupid, Love, e film nebun care are parte de romantism (mai ales prin Robbie care nu renunţă nicicum la sufletul pereche), de umor (mai ales prin scena confruntării şi prin cele de la mall) şi de nebunie (prezentă un pic în aproape fiecare scenă). Fără aceste trei ingrediente şi fără distribuție probabil filmul nu ar fi fost atât de apreciat atât de public cât şi de critici, responsabili cu recenzii foarte bune la adresa unui astfel de film. Pentru toţi fanii comediilor şi pentru cei romantici, Crazy, Stupid, Love e un film aproape perfect pentru o seară liniştită alături de cei dragi.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (31 octombrie – 6 noiembrie 2011)

-Iulian Fira il aprecieaza de mai mult timp pe Wong Kar Wai (si considera, de altfel, ca "In the Mood for Love" este cel mai frumos film de dragoste facut vreodata). Saptamana aceasta el ne vorbeste despre unul dintre filmele mai vechi ale regizorului, Chungking Express: "Interpretarile se contopesc cu scenariul si ii dau savoare. Toti pun umarul la frumusetea acestui film, dar cel caruia ii dau premiul meu de popularitate este Takeshi Kaneshiro, a carui bucata de fim m-a fermecat mai mult, desi cealalta este clar mai complexa si mai induiosatoare. Actorul jumatate japonez, jumatate chinez, are acel gen de fata de portelan, incat nu iti vine sa il iei in serios. Dar exact finetea asta efeminata a trasaturilor ii serveste de minune aici, pentru ca in rolul sau are nevoie de naivitate, un pic de fanfaronada si de inima buna. Iar lui Kaneshiro ii ies excelent." (mai mult…)