Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefila (2 – 8 decembrie 2013)

-Bogdan de la Emmerdeur.ro scrie despre ecranizarea romanului lui Boris Vian, L'écume des jours, de Michel Gondry (sper ca anul acesta sa termin si eu cartea, pentru ca apoi sa vad si aceasta adaptare pentru marele ecran): ”Din păcate, L'écume des jours e un mic fiasco. O dată, pentru că zelos, Gondry a vrut să pună totul pe ecran, literă cu literă, conform cărţii. E o liniaritate de care şi romanul suferă, şi pe care regizorul probabil a crezut că o poate învinge în lumea imaginilor prin trick-urile de inventică: dansurile deformate, piano-cocktail-ul, bucătăria high-tech. Problema este că personajele sunt lăsate de o parte şi se îneacă în acest concurs de detalii, foarte ofertante, dar devenite obositoare pe parcurs, şi chiar irelevante. Bineînţeles că scenele filmate în sediul Partidului Comunist din Paris sunt inedite. La fel, şi modul cum şi-a imaginat apariţia lui Jean Sol Partre. Nu mai pun la socoteală prestaţia lui Romain Duris, singurul capabil din distribuţie să mai clatine puţin filmul din forma lui plată. Şi totuşi, eleganţa retro nu ţine loc de poveste. Uşor, uşor, filmul pare să tragă de timp. Universul lui Vian e acolo, însă personajele lipsesc cu desăvârşire.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (25 noiembrie – 1 decembrie 2013)

-Madalina Dumitrescu scrie la liternet.ro despre 'Majordomul'  ('The Butler') al lui Lee Daniels despre care a scris in saptamana care a trecut si colega noastra Delia: 'Cu forţă şi fără tam-tam, Lee Daniels denunţă rasismul din America anilor '50 -'60. Discursul lui puternic nu poate lăsa spectatorul indiferent, pentru că a ales şi o distribuţie convingătoare (dar şi imagini de arhivă). Juxtapunea acţiunilor tată-fiu în momentele cruciale ale Istoriei creează nelinişte şi deschide noi piste către reflecţie. Cineastul Daniels este un pacifist "rebel", iar filmul The Butler poate să deranjeze pentru că nu este nici "politicos", nici "frumos". În această peliculă, imaginile sunt dure, iar luminile difuze, Mariah Carey interpretează o sclavă violată de stăpânul terenului, Oprah Winfrey încarnează o "soţie disperată", alcoolică, iar Lenny Kravitz pune masa bogaţilor. Forest Whitaker este cuceritor în "pielea" acestui personaj, ce ne trimite cu gândul la rolul interpretat de Anthony Hopkins în The Remains of the Day.' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (18 – 24 noiembrie 2013)

-Dan de la DMovieblog scrie despre serialul Breaking Bad, in mare voga in acest moment prin toata lumea (nu ma pronunt, nu am vazut niciun episod): ”Gandit inteligent, scris abil, rabdator cu el insusi, inspirat in toate cele si mai ales curajos. Curajos sa ia un drum al sau si sa nu abdice de la el. Asta face din Br Ba probabil cel mai bun serial drama ever. ” -Angela scrie pe blogul său despre singurul blockbuster pe care îmi doresc să îl văd în cinematografe în acest an: ”The Hunger Games: Catching Fire” (2013): ”Cele mai frumoase scene sunt cele cand actiuni subtile de bravare ignora orice indatorire. Ma nemultumeste totusi ca (din nou) sunt incerte sentimentele unor protagonisti si ca un triunghi amoros, uneori fortat, devine o amenintare pentru un subiect cu tente morale si pertinente. “The Hunger Games: Cathcing Fire” reaminteste ca publicul adolescent avea candva filme de inspiratie fantastica, turnate cu suport al scenariului bazat pe ironii, preocupari pentru reamintirea unui ideal sau versiuni credibile ale unui posibil viitor.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (11 – 17 noiembrie 2013)

-Victor Buzura scrie pe blogul său despre Heli, film pe care l-am tot promovat in revista blogosferei cinefile din ultimele saptamani: ” Când Amat Escalante a câștigat premiul de regie la Cannes pentru acest film, m-am bucurat că măcar i-am văzut unul dintre filmele anterioare - Los Bastardos - chiar dacă nu mi-a plăcut aproape deloc. Cu „Heli”, el revine la Sud de granița dintre SUA și Mexic, într-o zonă rurală, deșertică, foarte săracă, depinzând de fabrica de asamblare automobile și de baza militară”. Nota lui: 3/5. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (4 – 10 noiembrie 2013)

-Despre Iulian Fira stiu ca are o aplecare deosebita spre filmele bune, spre filmele clasice. In aceasta saptamana a scris despre ”Mrs. Miniever”, de William Wyler: ”William Wyler este cineastul arhetipal al epocii de aur a Hollywood-ului, cand erau produse filme care par prafuite multor contemporani ai mei, chiar si pentru simplu motiv ca sunt alb-negru. Wyler a fost un excelent tehnician, atat al construirii discrete a mediilor in care activeaza actorii, cat si al unor scene de anvergura (exemplu peremptoriu: cursa de care din Ben-Hur) si i se reproseaza indeobste ca nu a avut un stil pe care sa i-l recunosti oriunde si oricand, cum era cazul cu Orson Welles.(...) Wyler detine un record absolut: cele mai multe nominalizari si cele mai multe premii Oscar ale actorilor pe care i-a dirijat vreodata vreun regizor, dar aceasta performanta a venit cu pret – era asa de nazuros cu interpretii, incat rareori vreunul a mai acceptat sa lucreze din nou cu el.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (28 octombrie – 3 noiembrie 2013)

-Daca saptamana trecuta recomandam articolele lui Emmerdeur si Cinesseur despre Heli, acum va semnalam aparitia unei noi recenzii interesante pe ZiarulMetropolis.ro, semnata de Ionut Mares (care scrie, de altfel, si pe blogul Marele Ecran). Articolul face o paralela intre Heli si Only God Forgives si este intitulat ”Only God Forgives si Heli: violență gratuită vs. violență necesară”: ”„Heli” nu „loveşte” atât prin cele câteva acte violente explicite (care nu sunt neapărat şi cele mai sângeroase posibile, date fiind decapitările periodice din Mexic), cât prin sugestia lipsei de speranţă, prin ideea că viitorul tinerilor (şi, extrapolând, al unei ţări) este determinat de un flagel scăpat de sub control. Escalante lucrează la scară mică – îi este suficientă povestea unei singure familii pentru a propune o naraţiune universală despre destine frânte înainte de vreme.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (21 – 27 octombrie 2013)

-A fost si continua pana maine ”Les Films des Cannes a Bucarest”. Prin blogosfera se scrie mai putin despre acest festival de filme de calitate, multi preocupandu-se in aceasta perioada de blockbustere. Sunt si exceptii. Despre ”Heli”, de Amat Escalante, scrie Bogdan de la Emmerdeur.ro: ”Spre deosebire de Sangre (preferatul subsemnatului) şi Los Bastardos, Heli este un copil mare, născut totuşi cu o malformaţie. Escalante e un maestru al comediei negre, amestecată cu o viziune nihilistă asupra existenţei, lucru care este uşor transpus şi vizualiceşte. Cu ultimul lui film, a vrut să dea lovitura: să pună cap la cap premisele unui film "cu buget", fără limită în expansiunea scenariului.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (14 – 20 octombrie 2013)

-Ionut Benea si-a mutat o parte din recenziile sale despre capodopere pe o revista online de cultura, pe care o recomandam cu drag: 21art.ro. Saptamana trecuta a scris despre ”The Longest Day” (1962): ” În spatele acestui film se află o viziune limpede, mai ales pentru că nu ne aflăm departe de la încheierea conflictului mondial. Un fir narativ ce n-are multe denaturări de la adevărul istoric, o acțiune împărțită între două puncte de vedere: cel învingător american și învinsul german. O alternare a protagoniştilor decisivi, ce ne ajută să descoperim diferite aspecte din culisele pregătiri atacului respectiv defensivei, detalii poate mai puțin cunoscute pentru unii, reușind să-ți atragă atenția. Este scos la iveală un adevărat joc al strategiei unde anticiparea mişcărilor în front fiind regina tacticii câştigătoare.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (7 – 13 octombrie 2013)

-Din nou un articol foarte interesant pe IstoriaFilmului.ro, de data aceasta semnat de Horațiu Damian: Haiduci si ciocoi. Vechi si noi-Incursiune in filmul haiducesc autohton: ”Filmele cu haiduci sunt corespondentele producțiilor western din America, sau ale peliculelor cu samurai din arhipelagul Yamato. Acelea erau filme codificate, remarca aplicându-se și pentru variantele mioritice. Codurile rămân aceleași, cu câteva deosebiri. Cea mai importantă privește lupta dintre buni și răi. Pe celelalte continente ea constituie apanajul duelului individual, unu la unu. Pe la noi, ceata haiducilor, colectivitatea, își asumă de multe ori misiunea de a administra băieților răi binemeritata lecție.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefila (30 septembrie – 6 octombrie 2013)

-Adriana de la Cinemateca lui Zavoi scrie despre un ”film dur, ca pietrele de rau”, Snowtown (2011): ”Snowtown este, rezumat în cîteva cuvinte simple, o excelentă prezentare a unui caz real. Un caz real de manipulare și influență negativă, extrem de bine jucat în fața camerei. Atît de bine jucat, încît aproape putem spune că suntem martori la atrocitățile care se desfășoară cu lentoare sub ochii lui Jamie. Un clasic caz de abuz ascuns sub aparența de bunătate și salvare ajunge să fie situat undeva mult deasupra multor filme care se desfășoară pe baza aceluiași scenariu, printr-o rețetă foarte frumos gătită: jocul de lumini și umbre”. (mai mult…)