Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (20 – 26 februarie 2017)

-Adrian Georgescu consideră că ”Manchester by the Sea” este Filmul anului și îl recomandă cititorilor blogului său: ”Nimic nu e spectaculos în Manchester…, în sensul ieftinului expandat. Chiar regulile de aur ale construirii filmului de succes sunt neglijate. De pildă, personajul principal nu ni se va înfățișa schimbat la sfârșit față de cum era la început. Tocmai interiorizarea și rezistența lui, care-l fac să funcționeze ca o bombă cu ceas, continua îngropare în adânc a durerii, furiei și neputinței, sub un chip inert, o voce moale și o privire tristă, reprezintă atuurile jocului lui Affleck. Este un anterou cumva antijucat. La fel, schema narativă pavloviană ce presupune ca la minutul n să fie o primă întoarcere de situație, iar la minutul m să aibă loc deznodământul este călcată superb în picioare.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (13 – 19 februarie 2017)

-Adrian Georgescu continuă seria articolelor despre filmele de la Oscar cu ”Lion”, căruia îi spune chiar din titlu ”mașina de smuls lacrimi”: ”Din punct de vedere cinematografic, prima parte a filmului este puternică. Există o secvență, la începutul filmului, când copilul pierdut se trezește în tunelul din gara în care dormise, alături de alți copii ai străzii, un maț străbătut de o lumină leșioasă, urmăriți de oameni mari care vor să-i prindă. Mai apoi, Saroo traversează un pod către o piață, căutând un alt loc în care să doarmă. Cu piciorușele-i lipăind iute pe asfalt, copilul pare o viețuitoare neliniștită a beznei, un soi de gândac. Sunt cadre neliniștitoare, care te bântuie.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (30 ianuarie – 12 februarie 2017)

-Fences nu pare a fi favorit la Oscarul pentru cel mai bun film, dar în ceea ce privește rolul principal masculin și cel secundar feminin are șanse foarte mari. Iată ce spune Adrian Georgescu despre rolul lui Denzel Washington: ”Denzel Washington este un actor uriaș și asta se vede, din nou, în Fences. Gândiți-vă cum a putut, cu fața lui de om atât de bun, să joace atât de bine un rol negativ în Training Day (2001). Aici, este într-unul din acele roluri care i se potrivesc ca o mănușă. În monologurile lui explozive, se luptă cu Îngerul morții, cu condiția lui, cu fantomele trecutului, cu patronatul, cu propriii fii și în decursul acestor lupte te înhață de chică și te ia cu el în văzduh și te coboară împreună cu el. Regizorul Washington îi asigură actorului Washington toate condițiile pentru a străluci într-un rol care este un adevărat car alegoric. Pariul meu este că Denzel nu va avea probleme în a lua Oscarul pentru rol principal masculin, mai ales că Jeff Bridges – din motive pe care nu le înțeleg – a fost considerat în rol secundar în Come Hell or High Water, deci a fost nominalizat la acea categorie.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (23 – 29 ianuarie 2017)

-Adrian Georgescu a luat la puricat filmele de Oscar și săptămâna aceasta a scris despre Arrival, un film pe care îl voi vedea și eu în curând: ”Denis Villeneuve a făcut filme bune – excelente mi s-au părut Polytechnique (2009) și Incendies (2010) -, apoi, ca atâția alții, omul a vrut să câștige și niște bani. Asemenea lui Christopher Nolan – care are totuși haz practicând această duplicitate -, Villeneuve vrea și succesul, și statutul de artist. E greu. În „Arrival”, este de parcă Tarkovski și-ar fi propus să regizeze „Independence Day” cu extratereștri timizi. A rezultat un „Liceenii” cosmic, cu ecranul aproape acoperit de cenușă, în care două civilizații din Univers încearcă să se pupe pentru prima oară. El se cam pripește, Ea înțelege greșit ce-i zice la ureche, așa că e cât pe ce să-i ardă o palmă.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (16 – 22 ianuarie 2017)

-Am văzut acum câțiva ani filmul En kongelig affære și mi-a plăcut. Acum, despre el scrie Iulian Fira pe blogul său: ”Impresioneaza, insa, grija pentru decoruri si costume, care te transpun in perioada cu pricina mai eficient decat ideologiile vehiculate pe parcurs. Mai slabute sunt scenele cu multimi furioase, subdimensionate fata de cum s-ar fi cuvenit in redarea miscarilor populare; nici n-au uzat de efecte speciale, ca sa multiplice cativa figuranti patimasi, nici n-au avut soldati cu duiumul, ca raposatul Sergiu Nicolaescu. Interpretarile sunt corecte si relativ plate, mai putin Mikkel Boe Følsgaard in rolul generos al regelui nebun, personaj detestabil, dar care inspira o tenta de compatimire, pe masura ce constati ca din pionul unora a devenit al altora.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (9 – 15 ianuarie 2017)

-Dan Becerescu scrie pe blogul său despre Rogue One-Star Wars Story: ”Luat in sine, Rogue One e consumabil, pe alocuri chiar placubil, dar nici gand sa fie in vreun fel memorabil. E un interlude ce exploateaza ingenios o poveste intamplata, dar nevazuta dintre 2 parti SW. Ca si gen e un soi de heist movie. Zic "soi de" pentru ca gasca din film nu are ceva de furat, ci de distrus, miza nu e personala, ci pastrarea unui echilibru in galaxie, ma rog, precar si acela, iar schemele de double/triple -cross specifice sunt inlocuite aici de finalul kamikaze al misiunii. Suficient univers SW, prea putina indrazneala. Si nu ma luati cu o lectura a filmului in cheie Trump & nuclearele ca ma umfla rasul.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (2 – 8 ianuarie 2017)

-Adela Marcov scrie pe blogul său, Filme pe scurt (o rubrică asemănătoare avem și noi, ținută de Tudor Mirică), despre Denial, un film care mi-a atras atenția odată cu prezentarea sa: ”“Denial” e povestea acestui bizar proces de calomnie, in care acuzata a fost nevoita sa-si probeze nevinovatia – aparent sistemul juridic britanic nu functioneaza asa cum stim din filmele de Hollywood, “innocent until proven guilty”. Dincolo de subiectul dureros de actual, e un film sobru si bine jucat – chiar daca putem banui finalul, tensiunea e construita plauzibil, fara melodramatisme or pledoarii lacrimogene. Fapte seci si o justificare e verdictului pe mai bine de 300 de pagini. Justice at its best.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (26 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017)

-Două articole de final de an ale lui Cristi Mărculescu despre filmele anului 2016. Primul dintre acestea ne vorbește despre ”10 filme proaste”, printre ele aflându-se și ”Swiss Army Man”: ”Îmi place ideea (glumițe de proastă calitate pe bază de hoit, SUPERBĂ IDEE) îmi place și Paul Dano (un plus în orice film l-ai pune). Am chiar și niște simpatie apropos de eforturile lui Harry Potter de-a ieși din aura de rahat pe care i-au dat-o alea 17 filme cu vrăjitori la pubertate. Ce nu-mi place este filmul per-se. E lăudabil ca debut ratat, dar cu idee bună. De la Blair Witch Încoace n-am mai dat de un film pecare efectiv să îl salveze de la ratare totată filnalul. Dar și cu finalul ăla S.A.M tot un film cumplit de iritant pentru ce-ar fi putut fi dacă ar fi fost un film bun rămâne.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (19 – 25 decembrie 2016)

-Ionuț Mareș scrie despre cele mai bune filme văzute de el în 2016 pe ZiarulMetropolis.ro. Pe primul loc este ”Fiul lui Saul”, iar topul său este realizat având în vedere următoarele aspecte: ”Topul celor mai îndrăzneţe filme distribuite în 2016 în cinematografe conţine numai titluri care au avut premiera în sălile din România în acest an (deşi unele dintre ele au fost lansate încă de anul trecut în diverse festivaluri din străinătate sau în reţeaua de distribuţie din alte ţări). Acest prim top nu cuprinde, prin urmare, filme importante care, deşi au fost distribuite în cinematografe în 2016, au rulat în festivaluri de la noi încă din 2015 și au prins topurile personale din acel an. Este cazul, în special, al unor titluri precum „Arabian Nights. Vol. 1-3”, al portughezului Miguel Gomes, şi „Cemetery of Splendour”, al thailandezului Apichatpong Weerasethakul. Pe de altă parte, alte câteva titluri cunoscute sau realizate de mari regizori – şi lansate tot în 2016 în cinematografe – nu au prins topul, şi asta pentru că le-am considerat mai puţin îndrăzneţe decât cele 12 titluri de pe primele 10 poziţii. Dintre ele ar merita menţionate „Mustang”, de Deniz Gamze Ergüven, „The Hateful Eight”, de Quentin Tarantino, „Youth”, de Paolo Sorrentino, „The Revenant”, de Alejandro González Iñarritu, „Hail, Caesar!”, de Joel şi Ethan Coen, „Love”, de Gaspar Noe, „The BFG”, de Steven Spielberg, sau „Album”, de Mehmet Can Mertoğlu.” (more…)

Prin blogosfera cinefilă (12 – 18 decembrie 2016)

-Încep să apară topurile sau listele de final de an. Unul dintre tinerii critici pe care îi citesc în fiecare săptămână este Ionuț Mareș, iar articolul său despre ”Cele mai bune filme românești ale anului” merită a fi citit în întregime pe ZiarulMetropolis.ro: ”Cu „Bacalaureat”, Cristian Mungiu s-a aflat pentru a treia oară în cursa pentru Palme d’Or, câştigând de această dată premiul de regie (împărţit cu francezul Olivier Assayas). În ciuda premiului (la care s-au adăugat pe parcurs multe alte trofee) şi a receptării internaţionale majoritar favorabilă, nu cred că „Bacalaureat” este un foarte mare film. Şi asta pentru că Mungiu alunecă atât în manierism, cât şi în demonstrativism (aşa cum am încercat să arăt în cele două texte dedicate filmului la momentul lansării – aici şi aici). Cu „Sieranevada”, Cristi Puiu s-a aflat în premieră în Competiţia oficială de la Cannes. Deşi mai puţin influent decât „Moartea domnului Lăzărescu” şi mai puţin radical decât „Aurora” şi în ciuda câtorva dialoguri stridente şi a unei inevitabile clasicizări, „Sieranevada” este un triumf regizoral şi actoricesc, care îl reconfirmă pe Cristi Puiu în poziţia de lider neoficial al generaţiei sale.” (more…)