Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (28 septembrie – 4 octombrie 2015)

-Andreea Gionea a fost la Kinofest 2015 și ne povestește pe PostModern.ro despre 12 scurtmetraje văzute aici. Iată ce spune despre unul dintre ele, Primul meu sărut, regizat de Manich Albert: ”Primul meu săruteste un fel de Malena cu final fericit. Nu o vei vedea pe rafinata Monica Belluci în rolul femeii controversate dintr-o aşezare cu troglodiţi şi caţe isterice, dar puştiul care îşi dorea un prim sărut de la o prostituată are mai mult curaj decât cel din Malena când trebuie să-i ia partea femeii blamate, ce-l fascina. Regizorul Manich Albert reia vechea temă a descoperirilor erotice timpurii, ce marchează pubertatea, într-o comedie scurtă a cărei acţiune se petrece într-un sătuc spaniol unde puştiul din rolul principal trebuie să jongleze cu avansurile unei fete de vârsta lui pe care este nevoit să o sărute în urma unei porunci specifice jocurilor teribiliste, cu ieşirile unei mame ţâfnoase şi cu secretele unei surori prinse cu mâţa-n sac, de la care va obţine şi informaţiile tabu despre cum să nu laşi o fată însărcinată printr-un simplu sărut.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (21 – 27 septembrie 2015)

-Pe Bibliocarti.com, aflu despre un film despre care nu am auzit și care se situează printre genurile mele preferate, thriller spaniol. E vorba despre Musaranas, despre care Sorina Ciocârlan scrie: ”Ce mi-a plăcut la acest film? Profunzimea psihologică, modul în care ține spectatorul „în priză” până la final, dar mai ales, jocul actorilor. Macarena Gómez o interpretează sublim pe dezechilibrata Montse, actrița andaluză având o mimică foarte mobilă. De fapt, ea a fost nominalizată pentru acest rol la Premiile Goya din 2014 și în 2015 a câștigat Premiul Turia pentru cea mai bună actriță. O surpriză plăcută este Nadia de Santiago, o actriță tânără, dar promițătoare și foarte dragă mie, cunoscută din serialul spaniol Amar en tiempos revueltos. Prestația din Musarañas este o dovadă a capacității sale de a interpreta roluri complexe.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (14 – 20 septembrie 2015)

-Ionut Mareș identifică pe ZiarulMetropolis.ro zece motive pentru care Xavier Dolan e un regizor cool. Iată două dintre acestea: ”Nu se fereşte de filmul de gen, deşi apropierea este înşelătoare. Îi place să jongleze cu mărci ale melodramei, doar pentru a le aşeza pe noi poziţii şi a le submina uzura, schimbându-le rostul şi redându-le importanţa. S-a distrat şi în conveţiile limitate ale thriller-ului. / Protagoniştii săi sunt tineri sensibili, neîncadrabili, de obicei gay, înconjuraţi de femei (mamă, prietenă, iubită, vecină) deopotrivă fragile şi puternice, cu care intră permanent în coliziune, dar de a căror afecţiune sunt dependenţi. De fapt, toate personajele par a se agăța unele de altele în căutarea unui sprijin pentru a nu-și pierde complet echilibrul interior.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (7 – 13 septembrie 2015)

-Lucian Mircu prezintă pe MareleEcran.net un documentar românesc foarte interesant, care va fi prezentat la Festivalul de la Plai. E vorba de ”Stația #15033”, regizat de Iulia Matei: ”Parcul Național Munții Rodnei, cota 1785. Într-o căldare glaciară, la poalele vârfului Pietrosu (2303 m), mai jos de lacul Iezer ce descrie conturul hărții României, se află Stația Meteo Iezer. Pentru Tiucu (Istrate Danci) stația e în același timp loc de muncă și casă, de peste 24 de ani, de când practică meseria de meteorolog. Documentarul Iuliei Matei urmărește povestea lui Tiucu pe durata a 4 anotimpuri, unde simbioza om-spațiu reprezintă epicentrul narațiunii. Pornind de la neobișnuitele ritmuri ale unei vieți ascetice trăite pe munte, într-un loc al cercetării științifice, filmul propune o temă de reflecție despre felul în care locul de muncă devine o a doua casă.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (31 august – 6 septembrie 2015)

-Despre interesantul documentar ”Secretul nasturelui de sidef”, scrie Adriana Gionea pe PostModern.ro: ”Trebuie să vezi Secretul nasturelui de sidef dacă îţi place literatura sud-americană şi eşti fascinat de comuniunea dintre om şi natură în peisaje atemporale, în care ritmul cotidian şi spiritul fiecărui element al planetei comunică firesc. Nu vei găsi însă acea viziune invadată de misticismul forţat şi de exaltarea narcotic-exotică a poeţilor din curentul romantic, şi nici pledoaria utopică pentru întoarcerea la începuturi prin condamnarea modernizării. În filmul regizat de Patricio Guzman, regăsirea acelei relaţii primordiale dintre om şi natură este strâns legată de memoria istoriei unei comunităţi aproape dispărute, cu tot cu traumele colective, şi se poate face numai prin intermediul reinterpretării miturilor păstrate în tăcerea ce înconjoară misterul unor desene abstracte descoperite în inima triburilor şi a unei limbi având o muzicalitate stranie, asemenea unei incantaţii ce străbate întunericul şi adâncul apei de care depindea viaţa primilor oameni din America de Sud.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (24 – 30 august 2015)

-Un interviu foarte interesant găzduiește blogul Marele Ecran cu Răzvan Georgescu, regizorul filmului ”Pașaport de Germania”, reporter fiind Ionuț Mareș. Iată unul dintre răspunsurile regizorului: ”La „Paşaport de Germania”, prima idee am avut-o acum vreo nouă ani, când eram în birou la cancelarul Kohl (n.r. – fostul cancelar german Helmut Kohl), care mi-a explicat că pe scaunul pe care tocmai stăteam eu stătuse cu câţiva ani în urmă o delegaţie română şi că i se întorcea şi atunci stomacul pe dos când îşi amintea cum unul dintre reprezentanţii României negocia cu el, încerca să facă cât mai mulţi bani. Atunci am auzit pentru prima dată că a existat această înţelegere de vânzare-cumpărare a nemţilor din România. A fost şi o şansă. Am început să fac research. Am început să-mi dau seama că, de fapt, într-un fel este şi povestea mea, deoarece, crescând printre nemţii din Banat, mergând la şcoala germană, căsătorindu-mă cu o colegă de şcoală care a emigrat şi ea, am ajuns şi eu pe aceste liste de vânzare-cumpărare a nemţilor, deşi eu sunt român. Dar, fiind căsătorit cu o şvăboiacă, RFG a plătit şi pentru mine, ca şi cum aş fi fost neamţ.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (17 – 23 august 2015)

-Alina Mușătoiu semnează pe GraphicFront.ro un articol despre filmul Still Alice, unul dintre suprizele plăcute ale sezonului de Oscar: ”E dureros să vezi cum omul drag din fața ta, pe care îl știai de o viață într-un anumit fel, se dizolvă pe zi ce trece. E ca și cum ai încerca să citești un jurnal căruia îi întorci filele cu repeziciune și care are la început pagini pline de rânduri. Cuvintele se răresc însă din ce în ce mai mult, până ajungi să întorci doar file goale. Jurnalul e viața unui pacient cu Alzheimer. Moore joacă memorabil toate aceste trăiri (a câștigat și un binemeritat Oscar pentru acest rol). Trece progresiv de la forța femeii sigure pe sine, inteligente și energice la frustrare, rușine, panică și apoi apatie, pe măsură ce boala avansează. Nici măcar tentativa de sinucidere nu îi reușește, pentru că uită pașii pe care ar trebui să-i urmeze ca să poată înghiți un tub de pastile.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (10 – 16 august 2015)

-Pe blogul lui Andres, un articol cu care sunt complet de acord: Da, filmul The 100 este mult mai bun decât cartea cu același nume, apărută la Editura Nemira: ”Cei 100. Am văzut filmul – cele două sezoane. Am aflat de el din întâmplare, prietenii cinefili îl recomandau. După ce mă lovesc de un număr de ori de o recomandare de film, apoi, cum să vă zic, o iau în serios. Așa am pățit și cu Hannibal sau Under the Dome, dar asta e altă poveste (sau alte povești, cum doriți). Cei 100 m-a “lovit”, adică prins de la primul episod. Nu știu cum a trecut timpul, dar m-am trezit la finalul sezonului 1, pentru ca spre finalul celui de al doilea sezon să încerc să lungesc povestea. Nu am reușit, evident. Filmul e ca o pungă de chips-uri (ca să nu zic semințe), odată ce ai desfăcut punga, nu mai ai suflare până nu îngurgitezi tot.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (3 – 9 august 2015)

-Pe IstoriaFilmului.ro, a început o serie de articole care îl celebrează pe Hayao Miyazaki, Walt Disney-ul Japoniei. Primul dintre aceste articole, semnate de Alexandru Vizitiu, a apărut săptămâna trecută: ”Premiul Oscar pentru întreaga carieră este un final frumos pentru o carieră mai mult decât respectabilă. Una de aproape cincizeci de ani, în care Hayao Miyazaki a fost martor la evoluția animației japoneze (aducându-şi contribuţia proprie) de la un gen de nișă, obscur în afara hotarelor Japoniei, până la una din cele mai cunoscute produse ale acestei țări și, foarte probabil, a doua cea mai faimoasă tradiție de animație din lume. De-a lungul carierei sale, toate filmele lui Miyazaki s-au luat la întrecere pentru titlul de campion al box office-ului japonez, iar ultimele sale filme au bătut Titanic (r. James Cameron, 1997) și Avengers (r. Joss Whedon, 2012) în încasări în această țară.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (29 iunie – 5 iulie 2015)

-Cronicarul de la 'Cinemateca lui Zavoi' a revenit la scris datorita lui 'Lucy' - filmul lui LUc Besson cu Scarlett Johansson pe care l-am vazut si eu (si mi-a placut): '... frumusețea filmului consta tocmai în acest tot, care, deși este SF și foarte departe de a se întîmpla în universul nostru îngust, are o puternică notă de veridicitate. Probabil că vine din excepționalul joc actoricesc pe care îl face Scarlett Johansson și delicata împletire a emoțiilor cu determinarea de a ucide. Poate că este doar o influență ciudată, dar toc prin prisma acestui lucru, Lucy îmi amintește puțin de Oldboy (personajul principal este jucat de Min-sik Choi) și de Leon (regizat de același Luc Besson), mai ales că personajele cheie din cele două filme stau la baza acestei povești despre mintea umană.' (mai mult…)