Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (23 noiembrie – 6 decembrie 2015)

-Despre noua apariție pe marile ecrane din România, Bridge of Spies, a scris Dan Becerescu pe blogul său: ”Bridge of Spies e un pom laudat. E plat si hiperprevizibil, cu personaje care nu transmit, cu o tona de gargara propagandistica si o gaura mare cand vine vorba de profunzime. Cu un asterix pentru cateva secvente la final cand reuseste performanta de a spune ceva despre universalitate si umanitate. Prea putin insa pentru asteptarile create.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (16 – 22 noiembrie 2015)

-Ioan-Pavel Azap începe pe IstoriaFilmului.ro o serie de articole despre Mircea Daneliuc și crede că filmele lui de dinainte de 1989 sunt mai bune decât cele de după Revoluție: ”Rebel şi „tânăr furios” al vremii sale, Mircea Daneliuc a marcat ani buni filmul românesc, de la debutul din 1975, Cursa, până la Iacob (1988). Dar, ca în cazul majorităţii covârşitoare a regizorilor români care au făcut film înainte de 1989, şi opera lui Mircea Daneliuc se împarte în „înainte” şi „după” acest moment, ceea ce a relizat „după” fiind, în ciuda libertăţii de exprimare asumate cu asupra de măsură, inferior filmelor realizate până în 1989 – tot ca în cazul majorităţii confraţilor –, dar cred că niciunui alt regizor român nu i se potrivește mai bine spusa lui Andre Gide: „Arta se naşte din constrângere, trăieşte din luptă şi moare de libertate.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (9 – 15 noiembrie 2015)

-Pe IstoriaFilmului.ro, un articol foarte interesant semnat de către Răzvan Dutchevici despre filmele muzicale ale lui Vincente Minnelli: ”Trebuie menționat că, deși, nu decidea ce subiecte să fie transformate în film, Minnelli lucra îndeaproape cu scenariștii, pentru ca ulterior să modifice anumite aspecte ale poveștii și pe platou. Arthur Freed avea mare încredere în viziunea lui și știa ce gen de povești i se potrivesc, așa că, de regulă, Minnelli ajungea să regizeze scenarii care îi conveneau, pe care le „simțea”. Prins între bucuria de a lucra la un nivel înalt, unde își permite să facă ce-și dorește și disprețul pentru sistemul ierarhic în care activa, Minnelli nu își permitea să-l dinamiteze fățiș prin arta sa, așa că a ales să-și mascheze viziunile progresiste sub forma unei arte exuberante, strident de false, dar pe placul producătorilor și al publicului, pe care s-o contamineze cu substraturi subversive ce tratează anxietatea vieții „perfecte” de familie și a rolurilor pe care trebuie să le joci în societate, fie că vrei, fie că nu. Personajele sale suferă de o melancolie soră cu alienarea, din cauză că nu se acomodează la societate, ceea ce le face să se refugieze adesea într-o lume a reveriei.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (2 – 8 noiembrie 2015)

-Am scris si saptamana trecuta despre Les Films de Cannes a Bucarest, dar ecourile nu s-au stins inca si e foarte bine ca este asa. Printre cei care scriu in aceasta saptamana este si Cristi Marculescu pe blogul sau: ”LtB este cel mai slab și neimpresionant film al lui Joachim Trier dar la cât de bune au fost primele două merită indiscutabil o vizionare. Pentru că nu greșește cu nimic și nu vrea nimic mai mult decât poate. Și poate destule. Și din zona de cinema (experimentările cu melodrama sunt mult peste limitările ei impuse de rețețe și de gustul publicului cel mai tembel) și din rezonuri de impact emoțional. Rămas fără rețeta clară și pulsațiile emotive gros subliniate (de genul plângeți, vitelor că de-aia sunteți în sală ) spectatorul poate să descopere și personaje și resorturi emoționale și maiales o mecanică de familiei și individ admirabil puse pe film. O rudă mai săracă a lui We Need to Talk about Kevin, s-ar putea opina.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (26 octombrie – 1 noiembrie 2015)

-A fost Les Films de Cannes a Bucarest. Printre multele filme interesante care au fost proiectate aici, mi-a atras atenția poveste din The Lobster. Despre acesta, a scris Dragoș Marin pe FilmReporter.ro: ”Într-un viitor neprecizat, să fii singur e ilegal. Cei ce se fac vinovați de acest delict, sunt trimiși “la stațiune”, unde au la dispoziție 45 de zile să își găsească jumătatea. Dacă nu reușesc, sunt transformați în animalul pe care și-l doresc și trimiși în sălbăticie. La prima vedere poate părea o demență dar, pentru cei obișnuiți cu sensibilitățile aparte ale lui Yorgos Lanthimos (Dogtooth, Alps), e încă o ocazie să petreci niște timp de calitate cu unul dintre cei mai originali autori de film contemporani.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (19 – 25 octombrie 2015)

-Cristi Mărculescu scrie pe blogul său despre una dintre premierele săptămânii trecute, Crimson Peak, despre care spune că este ”jenant și nimic mai mult”: ”Crimson Peak i-a gâdilat profund la sensibilități pe ăia dornici de povești de dragoste elegante rafinate și damnate. Genul de oameni care cer un film frumos, ca să plâng pe facebook. Asta nu m-ar irita, sunt și ei oameni (în fine, aproape oameni) și merită să se bucure și ei de ceva  ilustru de mediocru. Ce mă umple de ură este că voma asta de Crimson Peak este un film de Guillermo del Toro, un regizor extrem de capabil vizual, care-a dat și din box-office (Hellboy & Pacific Rim) și din arthouse (El laberinto del fauno și El espinazo del diablo) filme cu ceva vizualmente superb și cu ceva emoții bine amplasate prin scenariu și personaje. La Crimson Peak ratarea e atât de mare încât mi-am amintit de o altă dezamăgire de-a dreptul nucleară, Alice in Wonderland.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (12 – 18 octombrie 2015)

-În perioada 7-11 octombrie 2015, a avut loc Dracula Film Festival la Brașov. Dacă noi nu am putut participa din motive obiective, am citit câteva dintre recenziile celor din blogosfera. Adina Chitu face pe blogul său o retrospectivă a celor mai interesante filme văzute. Despre filmul The Witch, ea scrie: ”O lumina rembrantiană cade pe figurile personajelor, costumele sunt și ele alese cu grijă, la fel și actorii. Dar cel mai important aspect la acest film este unghiul abordării. Într-o familie de habotnici se nasc tot soiul de suspiciuni și superstiții la adresa fiicei celei mari. Comportamentul tipic adolescentin și schimbările aferente vârstei sunt confundate cu vrăjitoria. În pădure se ascunde o iluzie. În sufletul fiecărui personaj se ascunde frica, însă din punctul meu de vedere este mai degrabă frica de nou, de schimbare, un fel de agorafobie care ține familia într-un loc izolat departe de lume. Și tocmai această teamă duce la evenimente nefaste pe care mintea lor îngustă nu le poate explica decât prin fantasmagorii, povești și superstiții. Astfel că întreg filmul este o frumoasă metaforă despre ispitele diavolești ale lumii necunoscute. Evident, filmul poate fi privit și ca fiind un semi-horror lent, dar frumos realizat cu figuri desprinse parcă din picturile lui Peter Bruegel cel Bătrân.”  (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (5 – 11 octombrie 2015)

-Dan Becerescu scrie pe blogul său despre un film excelent, mai puțin cunoscut însă, ”The Station Agent”: ”Dramedie low key cu efect terapeutic. Poveste intriga pana in punctul in care ai descoperit si suprafata si adancimea fiecaruia dintre cele 3 personaje principale. De acolo stii bine ce si cum, dar personajele ti-au devenit atat de apropiate si simpatice incat nu te grabesti sa ajungi la genericul de final.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (28 septembrie – 4 octombrie 2015)

-Andreea Gionea a fost la Kinofest 2015 și ne povestește pe PostModern.ro despre 12 scurtmetraje văzute aici. Iată ce spune despre unul dintre ele, Primul meu sărut, regizat de Manich Albert: ”Primul meu săruteste un fel de Malena cu final fericit. Nu o vei vedea pe rafinata Monica Belluci în rolul femeii controversate dintr-o aşezare cu troglodiţi şi caţe isterice, dar puştiul care îşi dorea un prim sărut de la o prostituată are mai mult curaj decât cel din Malena când trebuie să-i ia partea femeii blamate, ce-l fascina. Regizorul Manich Albert reia vechea temă a descoperirilor erotice timpurii, ce marchează pubertatea, într-o comedie scurtă a cărei acţiune se petrece într-un sătuc spaniol unde puştiul din rolul principal trebuie să jongleze cu avansurile unei fete de vârsta lui pe care este nevoit să o sărute în urma unei porunci specifice jocurilor teribiliste, cu ieşirile unei mame ţâfnoase şi cu secretele unei surori prinse cu mâţa-n sac, de la care va obţine şi informaţiile tabu despre cum să nu laşi o fată însărcinată printr-un simplu sărut.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (21 – 27 septembrie 2015)

-Pe Bibliocarti.com, aflu despre un film despre care nu am auzit și care se situează printre genurile mele preferate, thriller spaniol. E vorba despre Musaranas, despre care Sorina Ciocârlan scrie: ”Ce mi-a plăcut la acest film? Profunzimea psihologică, modul în care ține spectatorul „în priză” până la final, dar mai ales, jocul actorilor. Macarena Gómez o interpretează sublim pe dezechilibrata Montse, actrița andaluză având o mimică foarte mobilă. De fapt, ea a fost nominalizată pentru acest rol la Premiile Goya din 2014 și în 2015 a câștigat Premiul Turia pentru cea mai bună actriță. O surpriză plăcută este Nadia de Santiago, o actriță tânără, dar promițătoare și foarte dragă mie, cunoscută din serialul spaniol Amar en tiempos revueltos. Prestația din Musarañas este o dovadă a capacității sale de a interpreta roluri complexe.” (mai mult…)