Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (13 – 19 noiembrie 2017)

-Diana Trăncuță scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre „Tărâmul binecuvântat”/„God’s Own Country”: ”Tărâmul binecuvântat” e un film curajos, și nu neapărat prin subiect în sine, ci mai ales prin încăpățânarea lui de a emoționa prin gesturile personajelor, prin comunicarea lor afectivă, prin peisaje. Bineînțeles că tot la curaj se adaugă și conținutul vizual explicit, de la scenele dintre cele două personaje până la cele legate de viața și moartea oilor. Povestea se derulează simplu și este spusă, de fapt, mai mult prin imagini și mai puțin prin replicile personajelor. La o fermă din Yorkshire, Johnny Saxby (Josh O’Connor) e victima singurătății. Un personaj mai degrabă ursuz și apatic, acesta muncește ziua și bea noaptea, iar pe amândouă le face până la epuizare. În timp ce munca e o obligație morală față de tatăl său (Ian Hart), care e bătrân și bolnav și nu mai poate duce greul zilei, și față de bunica lui (Gemma Jones), alcoolul este felul lui Johnny de a îndura viața. Permanent anesteziat, copleșit de incapacitatea de a împlini așteptările tatălui său și de lipsa de sens pe care o găsește în acest colț uitat de lume, Saxby mai poartă pe umeri, deși nu o știe neapărat, și povara de a nu ști să iubească. Relațiile lui sunt exclusiv fizice, trecătoare, întâmplătoare.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (6 – 12 noiembrie 2017)

-Anna Orosz scrie pe IstoriaFilmului.ro despre ”Picturi care prind viață” – Studii de caz, respectiv despre picturile celebre despre sau cu care s-au făcut filme ce merită văzute. Printre ele, ”Fata cu cercel de perlă” (2003): ”În filmul Fata cu cercel de perlă prinde viață orașul Delft cu toată atmosfera lui din secolul al 17-lea. În pelicula adaptată după romanul lui Tracy Chevalier vedem viața de zi cu zi a familiei Vermeer prin ochii slujnicei Griet. Între pictor și slujnică se înfiripează o relație ciudată strânsă de încredere. Un prim pas este faptul că Vermeer îi permite fetei să-i facă curățenie în atelier, apoi aceasta începe să îl ajute și în pregătirea procesului de pictare în sine, învață să pregătească diferitele vopsele. Timpul petrecut împreună atrage după el gelozia soției și rea-voința familiei. Patronul bogat și fără scrupule, Van Ruijven comandă un portret al fetei, care nu poate sta de model decât în secret, deoarece poartă cercelul de perlă al soției suspicioase.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (30 octombrie – 5 noiembrie 2017)

-Se apropie finalul anului, așa că e prilej de filme bune, poate blockbusterele s-au cam terminat. Adrian Georgescu ne prezintă câteva dintre filmele pe care le mai așteaptă în 2017, toate sună grozav. Iată ce spune despre Gerald’s Game: ”O nouă ecranizare după Stephen King, într-un an în care multe cărți de-ale sale au prins „viață” pe micile și marile ecrane. Romanul a apărut în 1992 și, inițial, trebuia să fie un fel de pereche pentru Dolores Clayborne, despre care am scris aici. Despre ce e? „În timp ce încercau să-și condimenteze viața sexuală, în casa lor izolată de lângă un lac, soțul moare brusc, lăsând-o pe soție încătușată de pat”. Nu-i o premisă care să te facă să vezi filmul?” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (23 – 29 octombrie 2017)

-Adrian Georgescu ne recomandă pe blogul său serialul anului 2017 și anume Mindhunter: ”Cineva scria pe Facebook că Mindhunter este ca trecerea de la Vechiul Testament la Noul. Dacă rămânem în cheia biblică, este mai degrabă o coborâre în infern; nu pentru salvarea sufletelor celor damnați, ci pentru înțelegerea mecanismelor minților defecte. Interesantă este transformarea agentului Groff, cu costumele lui impecabile și dincolo de modă, cu mersul lui de robot și privirea opacă, într-un psihopat. Al doilea sezon din Mindhunter a primit undă verde încă dinaintea televizării pilotului. Un serial atipic, cu atâta forță, nu am văzut de la primul sezon din True Detective.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (16 – 22 octombrie 2017)

-Dacă săptămâna trecută blogosfera cinefilă vorbea de noul Blade Runner, acum discuția pare a se fi mutat pe The Beguiled, film la care am selectat recenzii și eu, și Dan. Iată ce spune, de exemplu, pe Scena9.ro, Georgiana Mușat: ”În adaptarea lui Don Siegel a lui The Beguiled (1971), străinul, interpretat de Clint Eastwood, era personajul central, care atrăgea după sine toată empatia spectatorului. Personajele feminine erau oglindite, în mare parte, prin filtrul personajului masculin. Ceea ce reușește însă Sofia Coppola să facă prin contra-adaptarea ei din 2017 e, de fapt, o anti-fantezie masculină: toate femeile sunt îmbrăcate până-n gât, doar personajul masculin stă la bustul gol. De multe ori, acest trup masculin e reprezentat într-o manieră poetică, prin cadre-detaliu în care efectiv strălucește în lumină.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (9 – 15 octombrie 2017)

-S-a scris foarte mult în această săptămână despre Blade Runner 2049, iar părerile sunt, desigur, împărțite, așa că, per ansamblu, pare un film mediu. Să dăm cuvântul bloggerilor și criticilor de film. Hagakure scrie pe blogul său următoarele: ”Nu stiu daca am mai vazut asa o ruptura puternica intre fortele care incearca sa ecranizeze filmul si materialul sursa care-l trage in jos la fiecare cotitura. Adica sigur exemplele sunt cu miile in general, dar nu stiu daca am mai vazut la scara asta si atat de vizibil. Lungimea filmului pare sa fi fost solutia teoretica gasita de Villeneuve la faptul ca i s-a livrat un scenariu mizer, de copy paste din minti din fundul Hollywoodului, prin venele carora curge exclusiv McDonalds. Fiecare scena din film e lungita mult dincolo de necesar, in speranta in care mana lu Villeneuve cu imaginea lui Deakins o sa te hipnotizeze si o sa te fure de la sirul factual al lucrurilor, a carui constructie se vede ca la un castel din lego facut de un autist cu Parkinson. Ideea functioneaza in bucati individuale, fiecare scena in mod independent e excelenta. Problema e cand scenele alea se aseaza una langa alta. Problema e cand iti dai seama ca imersiunea a fost de succes, te afli in 2049 intr-o lume foarte convingator-groaznica si nu absurd de distanta. Si problema e cand iti dai seama ca te afli in aceasta lume minunata urmarind o poveste care se prelinge intr-un mod complet disjunctiv. Lucrurile se lungesc asa tare si intens artistic pe alocuri incat aveam senzatia ca astia atenteaza aici neorealism de 2049. Ceea ce ar fi perfect ok. Doar ca neorealismul de 2049 e rupt in scena urmatoare in care filmul trebuie sa-si urmeze parcursul de hollywoood retard 2017.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (2 – 8 octombrie 2017)

-Adrian Georgescu scrie pe blogul său un articol despre 5 filme bune și puțin cunoscute cu călătorii în timp. Dintre acestea, am reținut prezentarea sa despre ”Coherence” (2013): ”Foarte interesant e modul în care a fost turnat. A fost o peliculă cu buget foarte mic, aproximativ 50.000 dolari. Cu excepția unei scene, s-a filmat cu doar două camere de umăr, care se mișcă destul de smucit, căci actorii au primit libertatea de a se deplasa oriunde voiau în respectivul spațiu unde are loc acțiunea. Regizorul, James Ward Byrkit, a vrut să filmeze la el acasă. Cum soția sa era în apropierea sorocului de naștere, a trebuit să se facă totul în doar 5 zile. Totul a fost filmat în ordine cronologică; actorii  primeau doar câte un bilețel în care scria doar în mare ce aveau de jucat și doar în următoarea scenă, astfel încât să se mențină permanent efectul-surpriză. Ca urmare, dialogurile din film sunt în mare parte improvizate. Uneori, regizorul le dădea indicații care să băteau cap în cap, pentru a introduce mai multă tensiune la filmări. De pildă, la o scenă, pe bilețelul unui actor scria: „Ieși din casă!”, iar pe cel primit de cea care o interpreta pe soția sa: „Oprește-l să iasă din casă!”. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (25 septembrie – 1 octombrie 2017)

-Despre Borg vs McEnroe am scris și noi pe blog în această săptămână și, mai ales pentru iubitorii tenisului, este un film de văzut. Iată ce a scris despre film Angela de la Cineamator: ”Cu momente care amintesc de Chariots of Fire, dar fara umorul din Wimbledon, filmul Borg vs McEnroe este un candidat serios pe lista celor mai bune filme dedicate tenisului. Parte biopic, parte film motivational si restul drama, productia surprinde doua personalitati prinse in framantarile personale – mai intai teama de a pierde, apoi obsesia de a fi cel mai bun – cu atat mai bine sa ii urmaresti cum se schimba pe parcurs. Vedem, asadar, un film care stie sa profite de oportunitatile oferite de personaje intrate in istorie, iar asta face ca adaptarea sa fie una de succes.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (18 – 24 septembrie 2017)

-S-au lansat câteva filme românești interesante în ultima perioadă și s-a scris destul de mult despre ele în blogosferă. Astfel, despre ”Perfect sănătos”, regizat de Anca Damian, scrie Andrei Crăciun pe ZiarulMetropolis.ro: ”Sunt câteva puncte tari în filmul acesta: primul este naturalețea dialogurilor (tușele de umor ale Liei Bugnar, presărate chiar și în timpul tragediilor, sunt minunate; o scenă superbă: fiul la mormântul tatălui, întrebând în van: Ce mai faci, tu, mă, tată, mă?). Al doilea este jocul actorilor (îl puteți vedea chiar pe Vlad Ivanov într-o secvență de amor conjugal – v-am spus că Toma, judecătorul, e un armăsar). Olimpia Melinte joacă foarte bine rolul Ioanei, o iubită din liceu a lui Andrei (are și un fiu Ioana, pe Bubu – grozav copil!). Iar Anghel Damian duce filmul pe umeri, deloc ca pe o povară. Și un semn de exclamare merge, acum, către Cristina Florea, în rolul mamei vitrege a tânărului avocat – dubioasă moral, erotic și sentimental, dar până la urmă un splendid exemplu de femeie la răscruce. Al treilea este că păstrează fluxul vieții adevărate (care arareori ne duce, spre deosebire de viața din filmele de cinema, undeva) – viața adevărată nu e neapărat generoasă cu demonstrațiile fără rest. Viața adevărată ne lasă în suspans.” (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (11 – 17 septembrie 2017)

-În preajma Festivalului George Enescu, Scena9.ro recomandă trei documentare despre personalități ale lumii muzicale. Unul dintre ele este cel despre David Bowie: ”Un documentar în care colaboratorii apropiaţi ai lui David Bowie recompun ultimii cinci ani din viaţa şi cariera muzicianului britanic - perioadă în care a compus unele dintre cele mai revelatoare creaţii ale sale, explorându-şi atât trecutul, cât şi viitorul. Totul începe cu retragerea sa de pe scenă şi din atenţia publică la 56 de ani, după un infarct suferit într-un turneu din 2003. Urmează o pauză de şase ani în care nu se ştie nimic despre el, apoi, în 2011, Bowie revine să tragă în secret un nou album - voia să lucreze fără presiune şi la perfecţiune ce dospise.” (mai mult…)