Filme

Frumusețe tulburătoare: Tiere (2017)

Tiere (2017) Regia: Greg Zglinski Distribuția: Birgit Minichmayr, Philipp Hochmair, Mona Petri Sunt un pasionat al Elveţiei, una dintre ţările mele preferate pentru vacanţe, un loc care şi-a câştigat renumele pentru frumuseţea naturii sale, dar şi pentru calmul şi ordinea care par să domnească în oraşele şi satele sale, precum şi în relaţiile dintre oameni. Rareori frumuseţea Elveţiei şi a munţilor ei mi s-a părut atât de deranjantă, atât de neliniştitoare, ca în "Tiere", filmul regizat de Greg Zglinski pe care l-am văzut acum câteva săptămâni la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa. Titlul a fost tradus în limba engleză ca "Animals" (Animale), dar poate ar fi mai degrabă potrivit "Beasts" (Fiare)? Cunoscători mai buni de germană îmi vor spune. Se pare că regizorul şi co-scenaristul au învăţat una dintre regulile de bază ale artei fantastice şi de groază, teoretizate şi aplicate în scrierile sale de către Mircea Eliade: fantasticul şi genul 'de groază' pot fi mai eficiente atunci când evenimente excepţionale şi fenomene ciudate pornesc dintr-o atmosfera "normală" şi prietenoasă. Filmul regizat de Greg Zglinski transformă un teritoriu de vacanţă, care este foarte familiar pentru mulţi dintre noi, într-o zona de incertitudine şi nelinişte. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (16 – 22 octombrie 2017)

-Dacă săptămâna trecută blogosfera cinefilă vorbea de noul Blade Runner, acum discuția pare a se fi mutat pe The Beguiled, film la care am selectat recenzii și eu, și Dan. Iată ce spune, de exemplu, pe Scena9.ro, Georgiana Mușat: ”În adaptarea lui Don Siegel a lui The Beguiled (1971), străinul, interpretat de Clint Eastwood, era personajul central, care atrăgea după sine toată empatia spectatorului. Personajele feminine erau oglindite, în mare parte, prin filtrul personajului masculin. Ceea ce reușește însă Sofia Coppola să facă prin contra-adaptarea ei din 2017 e, de fapt, o anti-fantezie masculină: toate femeile sunt îmbrăcate până-n gât, doar personajul masculin stă la bustul gol. De multe ori, acest trup masculin e reprezentat într-o manieră poetică, prin cadre-detaliu în care efectiv strălucește în lumină.” (mai mult…)

Charlie Wilson’s War (2007)

Charlie Wilson's War (2007) - Războiul lui Charlie Wilson Regia: Mike Nichols Distribuţia: Tom Hanks, Julia Roberts, Philip Seymour Hoffman Îndrăznesc să spun de la bun început că “Războiul lui Charlie Wilson” este unul dintre cele mai bine realizate filme despre politică pe care le-am vizionat vreodată. Marele său merit este, în opinia mea, că relevă într-o manieră convingătoare cât de păgubos este orizontul scurt pe care se concentrează prea adesea politicienii. Tocmai lipsa de viziune face ca acțiuni politice încununate de succes la un moment dat, dar care sunt gândite dintr-o perspectivă temporală îngustă, să aibă consecințe nefaste a căror amploare să depășească uneori beneficiile generate inițial. O bătălie câștigată astăzi poate fi începutul unui război pierdut mâine, dacă nu există o strategie pe termen lung... (mai mult…)

Geostorm (2017) – Geostorm: Pericol global

Geostorm (2017) - Geostorm: Pericol global Regia: Dean Devlin Scenariul: Dean Devlin, Paul Guyot Distribuţia: Gerard Butler, Jim Sturgess, Abbie Cornish, Andy Garcia, Ed Harris Nu știu dacă văzând trailerul sau distribuţia, se mai poate aștepta cineva la un scenariu original ori la o acţiune surprinzătoare. Pornind de la aceasta ipoteza, ar fi ipocrit să acuzăm filmul că seamănă cu atâtea altele în care Pământul este ameninţat, un om (de regulă cu 6 pack) își sacrifică viaţa pentru a salva situţia, iar trădările au loc la cel mai înalt nivel. (mai mult…)

Córki dancingu (2015) – The Lure l@ Dracula Film Festival 2017

Córki dancingu (2015) - The Lure Regia: Agnieszka Smoczynska Distribuția: Marta Mazurek, Michalina Olszanska, Kinga Preis, Andrzej Konopka, Jakub Gierszal Cântecul sirenelor, despre care legendele spun că este mortal, ne încântă încă de la primele secvențe ale filmului și nu m-aș fi supărat dacă el ar fi continuat tot filmul, fiind în același timp melodios și sexy, încântător și tentant. Numai că, aproape imediat după ce sirenele sunt trase la mal, perspectiva se schimbă și trecem rapid pe ritmuri de muzică disco poloneză (foarte-foarte bună!) într-un bar în care se cântă, se dansează și se face striptease. Intrăm astfel în atmosfera aiuritoare a unul film care ne pune și întrebări, ne și amuză, ne și îngrozește sau ne întristează. Un roller-coaster. (mai mult…)

Mother! (2017) l@ Dracula Film Festival 2017

Mother! (2017) Regia: Darren Aronofsky Distribuția: Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris, Michelle Pfeiffer Acest film aduce atâtea senzații spectatorului, încât îi este aproape imposibil să îl categorisească sau să îl caracterizeze. Oricum nu îi poate fi indiferent, pentru că în orice clipă poate iubi sau urî o parte sau o scenă a filmului, un moment de amuzament sau o cruzime, o senzație de iubire sau un personaj aparent malefic, o personificare a scriitorului de succes sau niște pete de sânge de pe dușumea. Așadar, un fel de love-hate, care te lasă oleacă tâmp la final, pentru ca apoi să îi apreciezi valențele și... nebunia. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (9 – 15 octombrie 2017)

-S-a scris foarte mult în această săptămână despre Blade Runner 2049, iar părerile sunt, desigur, împărțite, așa că, per ansamblu, pare un film mediu. Să dăm cuvântul bloggerilor și criticilor de film. Hagakure scrie pe blogul său următoarele: ”Nu stiu daca am mai vazut asa o ruptura puternica intre fortele care incearca sa ecranizeze filmul si materialul sursa care-l trage in jos la fiecare cotitura. Adica sigur exemplele sunt cu miile in general, dar nu stiu daca am mai vazut la scara asta si atat de vizibil. Lungimea filmului pare sa fi fost solutia teoretica gasita de Villeneuve la faptul ca i s-a livrat un scenariu mizer, de copy paste din minti din fundul Hollywoodului, prin venele carora curge exclusiv McDonalds. Fiecare scena din film e lungita mult dincolo de necesar, in speranta in care mana lu Villeneuve cu imaginea lui Deakins o sa te hipnotizeze si o sa te fure de la sirul factual al lucrurilor, a carui constructie se vede ca la un castel din lego facut de un autist cu Parkinson. Ideea functioneaza in bucati individuale, fiecare scena in mod independent e excelenta. Problema e cand scenele alea se aseaza una langa alta. Problema e cand iti dai seama ca imersiunea a fost de succes, te afli in 2049 intr-o lume foarte convingator-groaznica si nu absurd de distanta. Si problema e cand iti dai seama ca te afli in aceasta lume minunata urmarind o poveste care se prelinge intr-un mod complet disjunctiv. Lucrurile se lungesc asa tare si intens artistic pe alocuri incat aveam senzatia ca astia atenteaza aici neorealism de 2049. Ceea ce ar fi perfect ok. Doar ca neorealismul de 2049 e rupt in scena urmatoare in care filmul trebuie sa-si urmeze parcursul de hollywoood retard 2017.” (mai mult…)

Marele păpușar: La double vie de Véronique (1991)

La double vie de Véronique (1991) Regia: Krzysztof Kieslowski Distribuția: Irène Jacob, Wladyslaw Kowalski, Halina Gryglaszewska A vedea filmele lui Krzysztof Kieslowski este o experienţă specială acum, mai mult de două decenii de când a încetat să mai filmeze şi după ce, curând după aceea, a murit. Viaţa relativă scurtă a regizorului polonez (a murit la vârstă de 54 de ani) şi cariera tot destul de scurtă (mai puţin de două decenii) se transformă acum în legendă. Fiecare dintre filmele sale prezintă calitatea şi emoţia unui adevărat maestru al cinematografiei. "Viaţa dublă a lui Veronique" (sau "La double vie de Véronique" în limba franceză) este unul dintre cele mai cunoscute filme realizate la apogeul carierei sale cinematografice, între Decalog şi trilogia celor 'Trei culori'. Cumva, ocupat cu viaţa mea personală, am pierdut filmul la vremea sa. Acum, în perspectiva vieţii şi a morţii regizorului, nu numai că rămâne o opera cinematografică remarcabilă, ci este îmbogăţită cu noi semnificaţii. (mai mult…)

Cele mai întunecate ore: Țara moartă (2017)

Țara moartă (2017) Regia: Radu Jude S-a întâmplat (şi poate nu a fost doar o coincidenţă) că am văzut "Ţara moartă" în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Haifa chiar în ziua declarată în România că Ziua naţională a comemorării Holocaustului. Am văzut filmul într-o sală în care poate o jumătate dintre spectatori erau supravieţuitori ai Holocaustului sau urmaşi din prima generaţie. Acest documentar deosebit creat de Radu Jude face parte dintr-o dezbatere încă deschisă care se poartă în România despre rolul şi responsabilitatea conducătorilor, a armatei şi a oamenilor de rând din România în Holocaust. Filmul acesta nu poate fi judecat doar din perspectivă cinematografică, deoarece include atât de multă istorie, politică şi încărcătură emoţională. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (2 – 8 octombrie 2017)

-Adrian Georgescu scrie pe blogul său un articol despre 5 filme bune și puțin cunoscute cu călătorii în timp. Dintre acestea, am reținut prezentarea sa despre ”Coherence” (2013): ”Foarte interesant e modul în care a fost turnat. A fost o peliculă cu buget foarte mic, aproximativ 50.000 dolari. Cu excepția unei scene, s-a filmat cu doar două camere de umăr, care se mișcă destul de smucit, căci actorii au primit libertatea de a se deplasa oriunde voiau în respectivul spațiu unde are loc acțiunea. Regizorul, James Ward Byrkit, a vrut să filmeze la el acasă. Cum soția sa era în apropierea sorocului de naștere, a trebuit să se facă totul în doar 5 zile. Totul a fost filmat în ordine cronologică; actorii  primeau doar câte un bilețel în care scria doar în mare ce aveau de jucat și doar în următoarea scenă, astfel încât să se mențină permanent efectul-surpriză. Ca urmare, dialogurile din film sunt în mare parte improvizate. Uneori, regizorul le dădea indicații care să băteau cap în cap, pentru a introduce mai multă tensiune la filmări. De pildă, la o scenă, pe bilețelul unui actor scria: „Ieși din casă!”, iar pe cel primit de cea care o interpreta pe soția sa: „Oprește-l să iasă din casă!”. (mai mult…)