Filme

Prin blogosfera cinefilă (29 mai – 4 iunie 2017)

-Portalul liternet.ro este prezent in aceasta saptamana la TIFF 2017 cu cronici exclusive din care am retinut cea semnata de Doina Giurgiu la 'El rei borni / Regele fără un ochi' a regizorului catalan Marc Crehuet care si-a ecranizat propria piesa de teatru: '... raportându-ne la întregul film, nu ne găsim din păcate, nici în mâna de maestru a lui Roman Polanski, cu o piesă de teatru precum Le Dieu du carnage a Yasminei Reza, trecută prin jocul lui Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz şi John C. Reilly şi livrată ca un "excelent curs de regie de film", Carnage. Nu suntem nici în comedia Le prénom a lui Alexandre de La Patellière şi Matthieu Delaporte, care şi-au adaptat propria piesă, similar lui Marc Crehuet, pentru marele ecran. Şi nu pentru că Betsy Túrnez, Alain Hernández, Miki Esparbé şi Ruth Llopis nu şi-ar juca corect rolurile, petru că o fac, în limitele trasate de scenariu şi de matriţa de ghips a personajelor, în care trebuie să rămână, cu toate neajunsurile lor, unele inexplicabile chiar şi ca artificiu de joc: dificultatea de vorbi a lui Ignacio, care reuşeşte doar să îi îngroaşe şi mai mult tuşele de boem răsfăţat, delicat şi sociopat. Discurs peltic de care suferă şi direcţia de imagine, încremenită în cadrarea dialogului.' (mai mult…)

Filme pe scurt: Alien: Covenant (2017)

„Alien: Covenant” SF horror din 2017 Regia:  Sir Ridley Scott Cu Michael Fassbender și mulți alții. Marele handicap al astronauților din secolul XXII este acela că n-au văzut filmele de gen din secolele anterioare. Altfel ar fi știut niște reguli simple pe care noi, cei care le-am văzut, le avem la degetul mic. Dintre ele citez: - Să nu pleci niciodată la drum lung cu tot echipajul în stază criogenică! Pentru că, exact la jumătatea drumului (ca să nu știi dacă să te întorci ori nu), nava va fi avariată de o explozie stelară (sau roi de meteoriți, radiații neutronice ori neutrinice, după caz) care-ți dă peste cap toate planurile și te mai și bagă în rahat. (mai mult…)

Wonder Woman (2017)

Wonder Woman (2017) Regia: Patty Jenkins Distribuţia: Gal Gadot, Robin Wright, David Thewlis, Connie Nielsen, Chris Pine, Elena Anaya Deși broderia diferă de la caz la caz, putem spune că poveștile cu super eroi seamănă precum picăturile de apă și că niciodată un astfel de film nu va lua Oscarul pentru scenariu. Totuși, reţeta se dovedește una de succes, iar publicul este agăţat de la prima secvenţă și rămâne așa până la cea din urmă. Într-un timp misterios (care pare antichitate dar devine prezent), pe o insulă înconjurată de ape al căror albastru este concurat doar de cel al cerului, un grup de amazoane se antrenează cu săbii, arcuri, cuţite și săgeţi, pentru a păstra pacea. Aflăm că dușmanul lor de moarte este nimeni altul decât Ares – zeul războiului – și că în posesia lor se găsește o armă care îl poate ucide. (mai mult…)

Liberation Day (2016)

Liberation Day (2016) Regia: Ugis Olte, Morten Traavik Scenariul: Morten Traavik Coreea de Nord este probabil țara cea mai discutată și mai puțin cunoscută a planetei. (Poate concura cu Israelul pentru aceste titluri, dar din motive foarte diferite) Este o națiune închisă și supravegheată care este practic deconectată de restul lumii și care a fost filmată foarte rar, de câțiva oameni și într-o manieră bine filtrată . "Laibach" este o trupa anarhistă de rock din Slovenia, care a avut un moment de glorie de vârf cu mai mult de trei decenii în urmă, când a contribuit la căderea Cortinei de Fier și a sistemului comunismului și la dezmembrarea țării cunoscute pentru o mare parte a secolului al XX-lea ca Iugoslavia. Cele două entităti s-au reunit în vara anului 2015 într-un eveniment incredibil, care poate fi de mare importanță sau poate fi doar o notă de subsol în istorie - primul concert al unei trupe de rock occidentale (sau cel puțin europene) din Coreea de Nord. Până când istoria va decide importanța evenimentului, avem acest film documentar numit Ziua Eliberării pe care l-am văzut in ultima zi a Festivalului Internațional de Film Documentar DocAviv din Tel Aviv. (mai mult…)

Le Samouraï (1967)

Le Samouraï (1967) Regia: Jean-Pierre Melville Distribuția: Alain Delon, Nathalie Delon, François Périer Ce încântare! Îmi amintesc că am văzut Le Samouraï ca adolescent în urmă cu 50 de ani, în timpul celor câțiva ani de dezghețare ideologică și artistică a regimului comunist român între anii 1964 și 1968, când câte ceva din cinematografia lumii a traversat Cortina de Fier și existau sperante ca România și Europa de Est să se reconecteze cu restul lumii. Aceste speranțe au fost întrerupte de invazia sovietică a Cehoslovaciei, iar topirea Cortinei de Fier a fost amânată cu mai mult de 20 de ani. Cu toate acestea, în acea perioadă, câteva filme frumoase au putut fi văzute în Est (unele dintre ele in versiuni "scurtate" foarfecele cenzurii), iar acest lot a inclus acest film cu gangsteri, un produs capitalist fără un mesaj moral, in orice caz nu unul care putea fi explicat maselor revoluționare. (mai mult…)

Filme pe scurt: Sully (2016)

Sully (2016) Regia: Clint Eastwood. Cu: Tom Hanks și Aaron Eckhart. O nouă producție din seria „Viața Bate Filmul”. În sensul că, dacă i-ar fi trecut cuiva prin cap să inventeze un astfel de scenariu și să mai și facă un film după el, ar fi fost huiduit la scenă deschisă: „Cum să vii cu o astfel de poveste absurdă, total neverosimilă și pe deasupra și siropoasă? În care Binele învinge Răul de-l face arșice? Așa ceva este atât de improbabil să se întâmple încât nici nu merită să-ți bați capul!” etc. etc. Mărturisesc că m-aș fi numărat printre cei care îmbrățișează această opinie. Problema e că totuși s-a întâmplat. Exact așa, de să nu-ți vină să crezi. (Un precedent notabil din serie ar fi viața marelui fizician Stephen Hawking povestită în filmul „The Theory of Everything”. La fel de improbabil de senzațională). (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (15 – 21 mai 2017)

- Mihai Brezeanu de la liternet.ro celebreaza aniversarea a zece ani de la primul Palme d'Or romanesc: 'E groaznic de emoţionant să-ţi aminteşti că, după urletul de bucurie cu care ai zguduit pereţii bătrânei case englezeşti, ai încălecat bicicleta, ai pedalat nebuneşte pe străzile bătrânului oraş universitar şi ai ajuns la prietenii români ce tocmai desfăceau primele sticle de vin, ţopăind prin micul apartament ce curând avea să se umple de îmbrăţişări, de pupături şi de "Nu se poate, băi, nu se poateeee!!!". Câteva ore şi multe pahare mai târziu, o mână de bărbaţi ridicaţi parcă de la masa întinsă în camera bună a preotului din Balanţa scandau ole-uri căţăraţi pe cadrul ferestrei deschise şi strigau trecătorilor "We have the Palme d'Or", primind îndărăt zâmbete şi aplauze. Spre dimineaţă, petrecăreţii îşi făceau planuri pentru un festival de film românesc la Cambridge, pe care aveau să-l promoveze vopsind numere pe asfalt, de la 100 în jos, culminând cu un 4 3 2 tricolor fix în faţa Arts Picturehouse. E încă teribil de vie amintirea primei întâlniri cu cel mai frumos articol de cinema pe care l-ai citit vreodată, textul acela din Dilema Veche în care ALŞ aşază, cauţionează şi explică totul, tot entuziasmul nostru tembel-copilăresc, toată senzaţia aceea de unic, de fără precedent, de irespirabil de înalt, de important, de emoţionant, toată izbucnirea aceea de fericire al cărei gust n-a dispărut, de fapt, niciodată, oricât ne-am auto-educa minţindu-ne că "arta nu e despre competiţie", că e "semn de ţară mică să pună aşa preţ pe un premiu", că "e reflex de cetăţean frustrat să te bucuri de succesul altuia ca şi cum ar fi (şi) al tău".' (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (8 – 14 mai 2017)

-Cosmin scrie pe blogul Ce Filme Vad despre Alien: Covenant (2017): ”In Alien: Covenant avem parte de toate elementele specifice seriei, intr-atat de mult incat prima parte a filmului ne aduce aminte de primul Alien (1979), cu accent pe suspans si horror, iar cea de-a doua parte de Aliens (1986), unde actiunea ia locul suspansului, cu cateva scene smulse direct din finalul predecesorului din 86. De regula, cand o continuare incearca sa imite prea mult filmele anterioare acest lucru poate fi o problema, dar cu toate astea Ridley Scott reuseste sa insufle un aer nou acestui film, si sa recreeze atmosfera de groaza specifica seriei, mai bine decat o face in Prometheus.” (mai mult…)

King Arthur: Legend of the Sword (2017)

King Arthur: Legend of the Sword (2017) Regia: Guy Ritchie Distribuţia: Charlie Hunnam, Jude Law, Astrid Bergès-Frisbey, Djimon Hounsou, Eric Bana, David Beckham Citind titlul, gandul ne poate duce la un film cu cavaleri neinfricati, domnite fragile, sabii miraculoase and co. Insa ceea ce s-a nascut dintr-o legenda medievala este un film cu elefanti posedati, despre un rege gasit pe apa si crescut intr-o casa de toleranta, o productie presarata cu arte martiale, slang, efecte speciale si o coloana sonora demna de un blockbuster. Desi contine elemente care definesc stilul lui Guy Ritchie (anticiparea actiunii de catre un personaj, momente de dialog incrucisat - dificil de urmarit, scene de lupta in care un slow-motion este precedat de o derulare rapida a cadrelor, etc), King Arthur nu are nici umorul lui Snatch, nici coerenta din Sherlock Holmes si nici rafinamentul lui Man from UNCLE. In schimb, ne da senzatia ca regizorul a filmat multe secvente pe care apoi le-a comprimat (uneori cu dificultate) prin jump cut si elipse. (mai mult…)

Prin blogosfera cinefilă (1 – 7 mai 2017)

-Iulian Fira recomandă, ca de obicei, nu un film comercial, nu un blockbuster, ci un film adevărat, sud-american, la fel de incitant. E vorba de Nueve reinas, un thriller cu Ricardo Darin în rolul principal: ”Smecheriile si prefacatoriile se tin lant, surprizele asemenea, iar replicile le insotesc cu inteligenta si umor. Retrospectiv, as putea gasi multe fisuri in constructia logica a scenariului, insa atunci am fost captivat exact ca o victima a unei pacaleli: iuresul evenimentelor si retorica protagonistilor mi-au anesteziat simtul critic si m-au dus de nas cum au poftit. Spre deosebire de viata reala, insa, acum nu mi s-a furat nimic, ci mi s-au oferit doua ore de distractie extravirgina.” (mai mult…)