Our School (2011) – One World Romania 14 martie 2012

Our School (2011) – Scoala noastra
Coproductie SUA, Elvetia
Regia: Mona Nicoara, Miruna Coca-Cozma
Cu: Alin Moldovan, Dana Varga, Beniamin Lingurar

Motto: „Şcoala noastră este unul dintre acele documentare de preţ la finalul căruia amuţeşti pentru că ceva nou şi impresionant ţi s-a dezvăluit.”   (Contributors.ro & HotNews.ro)

Eu nu fac parte dintre aceia care au amutit in fata ineditului situatiilor dezvaluite de acest film, pentru simplul fapt ca apartin la randul meu unei identitati etnice care “s-a bucurat si se bucura” in timp si din pacate si astazi, de prejudecati, ipocrizii si discriminare. De aceea, dar nu numai din aceste considerente, am dezvoltat un interes, un inteles si un spirit de comunicare si conlucrare cu alte minoritati etnice si in mod special cu rromii. Pentru ca intelegerea, comunicarea si respectul traditiilor si valorilor celorlalti, ma fac mai bogata spiritual, imi cresc autorespectul si ma intregesc ca om.

Sunt om si trebuie sa il privesc si sa il tratez pe cel de langa mine tot ca pe un om.

Personajele din mica comunitate rroma de pe Dileu, asezare aflata la patru kilometri de Targu-Lapus in Maramures, sunt urmarite de catre echipa de realizatori, pe parcursul anilor 2006 – 2010. Oameni sarmani, nestiutori de carte, dar muncitori si cu un bun simt inascut care da adeseori clasa vecinilor lor oraseni romani. Oameni care isi construiesc casele cu bratele lor, care trebaluiesc in batatura, care lucreaza in oras la intreprinderea de salubritate, care cred in Dumnezeu si isi cresc cu dragoste puzderia de copii. Copii pe care si i-ar dori la scoala, invatand carte, pentru a reusi in viata lor viitoare de adulti. Copii pe care ii cunoastem si noi, cu precadere atentia realizatorilor fiind focusata pe trei dintre ei. Alin de 8 ani in 2006, o zgatie in vesnic freamat, mereu murdarel (dar hotarat sa se spele in mijlocul noptii – pe la ora 1 🙂 ), cu replici istete si cu un simt al umorului inascut, Beni de 12 ani, introvertit, cu un zambet fermecator si mare, mare amator de fotbal si Dana, o adolescenta de 16 ani, zvelta si frumusica, care paste vitele comunitatii pe campuri. Toti vor sa invete la scoala, le-ar placea sa fie alaturi de alti copii si sa afle lucruri noi, insa scoala de pe Dilau este o ruina.

Si acum trecem la aspectele legate de politicile Comunitatii Europene – la care si Romania este conectata, programele de integrare in scoala a copiilor rromi. Drept pentru care, in cadrul programelor europene, Primaria Targu Lapus beneficiaza de fonduri pentru reconstructia scolii din comunitate.

Pana cand scoala va fi insa ridicata si pregatita sa-si primeasca elevii, acestia sunt afiliati unitatii de invatamant din centrul orasului. Printre scolari romani.

Si acum vedem acea fata ipocrita a societatii romanesti, a acelora care nu se pot debarasa de ancestralele prejudecati, de falsele zambete condescendente si de limbajul scrasnit pe care il considera ca obligatoriu in a-si exprima atasamentul politic corect. De la discursurile primarului mandru si gaunos, la discursurile intelectual limitate ale directorului scolii si pana  la atitudinea nervoasa si nepedagogica a profesoarelor. Si culmea, la atitudinea si discursul preotului si consoartei sale: mici boiernasi de provincie, cu gospodarie chivernisita, dar cu mentalitate feudala. Pentru acestia, Dana, ca si ceilalti rromi, reprezinta inca robii, o mana de lucru ieftina, cumparata cu un blid de mancare si cu o haina veche. Iar drept incurajare, Dana mai primeste si ingaduinta de a-si face temele pentru scoala, undeva intr-un colt de sopron din curtea preotesei (nu in casa, Doamne-fereste). Este miscatoare, dar si revoltatoare scena in care preoteasa isi declama marinimia, in timp ce da indicatii Danei care freaca ingenunchiata dalele pavimentului proaspat al curtii “feudale” . O scena desavarsita a fariseismului unei parti din preotimea Romaniei.

Cu toate piedicile unui drum anevoios catre scoala din oras si cu toate dificultatile integrarii unui nivel de cunostinte net superior celor pe care rromii il pot atinge, Alin si Beni si Saveta si Dana se bucura sa fie printre romani, sunt fericiti sa bata mingea in recreatii cu prietenul lor blond si deschis la fire – Boga, fac eforturi pline de vointa sa infloreasca pe caiete litere sau sa desluseasca misterul cifrelor dintre parantezele rotunde sau patrate. Chiar si atunci cand datorita nivelului slab al cunostintelor lor sunt izolati intr-o clasa cu structura eminamente rroma, desi sunt mai tristi, sunt totusi mandri si dornici de invatatura.

Cladirea noua a scolii si gradinitei de pe Dileu este gata, insa politicile desegrationiste in invatamant afiliate programelor internationale nu permite copiilor din comunitate sa fie singurii beneficiari ai acestei constructii. Si nu le permite nici sa invete in clasa cu structura rroma din oras. Apare solutia naucitoare pusa in practica de catre sistemul administrativ local: scolarii rromi sunt inregimentati in scoala speciala pentru copii cu dizabilitati din Targu Lapus, o scoala cu programa speciala adaptata pentru diverse cazuri de afectiuni psihomotorii. Si astfel, intr-o scena dureros de absurda, vedem cum o profesoara (daca se poate numi astfel), il indruma pe Beni la cei 17 ani ai sai, sa coloreze cu grija, in culoare verde, fara a depasi marginile, iarba dintr-un desen copilaresc.

Dupa cei patru ani plini de sperante, care au urmarit aceasta problematica comunitara si evolutia celor trei copii/adolescenti/tineri, situatia pare fara iesire.

Eu zic ca nu, ca zicerea acestei experiente a resusit sa trezeasca niste constiinte intepenite si ma gandesc la cuvintele pline de amara tristete, dar si patrunse de un fir de speranta ale tatalui lui Beni si ma gandesc la Dana, care a renuntat la scoala, s-a maritat, are deja doi copilasi si macar pentru acestia va incerca sa-si doreasca in continuare o viata mai buna si ma gandesc la Alin, zgatia cu ochii atat de expresivi si cu mintea vioaie.

Si ma gandesc la faptul ca in minunata cladire a scolii acum goale, in acea comunitate de pe Dileu, se poate edifica un invatamant, sub obladuirea asociatiilor si fundatiilor rrome („AMARE RROMENTZA” de exemplu), in care copiii locului sa-si descopere cu mandrie identitatea si valorile culturale. O scoala bilingva, in care copiii rromi sa invete limba romana dar si limba traditionala, sa invete  asumarea corecte a identitatii, trezirea stimei de sine etnice si mai ales sa invete cum sa se  integreze la nivelul majoritatii. Trebuie doar vointa, organizare, profesori devotati! Ar fi o solutie.

Pana atunci filmul acesta extraordinar trezeste constiinte si ne invata ca trebuie sa ne deschidem catre cei de langa noi, sa ii cunoastem si sa conlucram. Cunoaste-i pe cei de langa tine, traieste impreuna cu ei si vei invata sa nu te mai temi!

De aceea m-am bucurat sa aud propunerea Marei Nicoara facuta Ministrului Invatamantului Catalin Baba (in cadrul discutiilor organizate post vizionare de catre ActiveWatch – Mircea Toma), de a organiza prezentarea acestui film in unitatile de invatamant din tara.

Nota: 10/10