Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

English Vinglish (2012)

Articol publicat de Andreea pe 24 Octombrie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)

english-vinglish-146913lEnglish Vinglish (2012) – Off… Engleza asta

Regia: Gauri Shinde
Distribuția: Sridevi, Adil Hussain, Mehidi Nebbou

India ne-a obișnuit deja cu culoare, dans și voie bună. Iar dacă acestui melanj i se mai adaugă și Manhattan-ul cu ai lui zgârie-nori sau parcuri romantice, precum și un bucătar francez cum numai un bucătar francez poate să fie, atunci rețeta e un succes.

English Vinglish prezintă povestea unei femei care nu cunoaşte limba engleză şi pe care familia sa o determină să se simtă nesigură pe ea în societate. Circumstanţele o fac să depăşească această nesiguranţă, să stăpânească limba engleză şi să dea lumii o lecţie despre cum se procedează pentru a deveni o femeie sigură pe sine. Amuzant, sensibil, impresionant, acest film marchează revenirea pe marele ecran a vedetei indiene Sridevi.

Shashi este tipul de femeie care s-a sacrificat pentru familie, care nu poate nici măcar să-și bea cafeaua de dimineață deoarece este întreruptă de fiecare membru al familiei, incapabili să-și pregătească nici măcar micul dejun. Bineînțeles, vina aparține tot mamei căci bunica pare să dețină tehnicile necesare pentru a-i determina pe nepoți să facă treabă în locul ei!

Frumusețea poveștii constă în universalitatea statutului femeii, care va rămâne același deoarece pur și simplu așa este clădită femeia, în opoziție cu bărbatul, dornică de sacrificiu. Chiar dacă la suprafață povestea pornește de la premisa datoriei de a cunoaște limba engleză, ca și cum ar fi ceva absolut normal, și în ciuda nenumăratelor faze amuzante care rezultă din necunoașterea acestei limbi (iar aici iese în evidență și specificul accentului indian în engleză), de fapt ne aflăm în fața unei femei care se redescoperă, care are curajul să se afișeze lumii, iar acest lucru este posibil foarte ușor, prin dragoste. Facem ce facem și tot la dragoste ajungem!

foto 3La cursurile de engleză pe care le urmează în New York, călătorie ce inițial fusese destinată pregătirilor pentru căsătoria unei nepoate, Shashi întâlnește oameni fără prejudecăți care o adoră și o apreciază pentru simplitatea și demnitatea ei. Sunt sigură totuși că Laurent (Mehdi Nebbou), expert în bucătărie și seducție franceză, ar fi preferat totuși să se confrunte cu mai puțină demnitate.

Poate e doar părerea mea, dar am simțit și mici ironii la adresa celor care au părerea că fără engleză nu se poate trăi, iar mie mi-a plăcut la nebunie aceste înțepături! Laurent și Shashi ne demonstrează puterea cuvintelor care își transmit mesajul chiar dacă nu sunt înțelese pe deplin din cauza rostirii lor într-o limbă necunoscută.

Comic și emoționant, filmul reprezintă o evadare într-o lume plină de culoare și frumusețe și are scopul să ne reamintească că o căsnicie nu e un lucru rău atât timp cât există respect. Iar dacă acesta se pierde, trebuie redobândit. Dar cred că știm cu toții că o căsnicie trebuie întreținută! Iar filmul acesta ne îndeamnă să nu fugim de ea.

Notă: 9/10

Pentru mine cărțile și filmele reprezintă o a doua realitate. Precum Proust, în opera ”În căutarea timpului pierdut”, reconstitui mereu imaginile, ideile, întâmplările întâlnite în timpul zilei. Noaptea este dedicată fantasmelor, dar și visurilor ce par să nu aibă bază în realitate.


« »

Un raspuns la “English Vinglish (2012)”

  1. Abia astept sa-l vad! M-am lecuit de prejudecati (una dintre ele a fost cu filmele indiene) dupa superbul My Name Is Khan (2010).
    Poveştile Mele a scris recent..You’re Not You (2014, cu Hilary Swank, Emmy Rossum, Jason Ritter). PRIETENIE… cu emoţii

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium