Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Camera obscura (2016)

Articol publicat de Delia pe 23 Decembrie 2016
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.3/10 (3 votes cast)

Camera obscura (2016)

Scenariul si regia: Gheorghe Preda
Imaginea si productia: Liviu Marghidan
Ilustratia muzicala: Anca Dumitrescu Bala
Editor: Marius Serban
Producator executiv: Mihai Gheorghe
O productie Scharf Film, 2016

Un film tare trist pentru mine. Sa nu ma intelegeti gresit. Nu filmul in sine m-a intristat, ci inca – in plus – daca mai era nevoie, reconstientizarea faptului ca trei – daca nu patru generatii au fost sufocate intre zidurile (la propriu si la figurat) lagarului socialist. Foarte bine ales termenul de “lagar”! Cum de le-a scapat  stapanilor? Un lagar in care initiativa, creativitatea, talentul, libertatea cuvantului si exprimarea acestora, erau inabusite sub explozia proletculturii inepte incurajate de organele de partid, de stat, de sindicat … totul sub ochiul a multe vazator al securitatii.

Si totusi, iata, asa cum s-a intamplat si se intampla in mai toate regimurile dictatoriale, pe ici-pe-colo, mici oaze de “libertate” au fost incurajate. Acesta este si cazul cinecluburilor – grupuri de creatie cinematografica, acolite sindicatelor sau “Palatelor Culturii”. Bineinteles – totul si toate cele – sub albastri ochi vigilenti 🙂 .

Aceste cinecluburi, ca erau din Otelu Rosu (Timis), din Timisoara, din Bacau,  Galati,  din Fagaras, din Ploiesti, adunau tineri iubitori de film si dornici sa invete tot ce se poate despre profesia de vrajitori ai peliculei. Si aceste cinecluburi au devenit platforme de creatie ale unor productii educative, sau tehnice, uneori artistice, uneori chiar desene animate. Dar … la comanda “ordonatorului de credite” 🙂 , sindicatele.  Pentru ca – nu-i asa? Stapanul plateste, stapanul e servit. Filme de propaganda, pe langa care se mai strecurau si teme libere, cu tendinte estetice.

Pentru ca toti cei grupati in aceste cinecluburi, muncind impreuna, traind impreuna in habitaclurile socialiste, au devenit prieteni, unii s-au si inrudit … unii au urmat cursuri de perfectionare, au facut Scoala Populara de Arta.

Au lucrat cu mijloace modeste, aparate sovietice Krasnogorsk sau cehesti,  au developat manual filmele de 16 mm, le-au uscat prin te miri ce metode ingenioase ad-hoc aplicate, montajul era tot manual, sa nu mai vorbim de sunet, postsincronizare … ehei … fiecare facea de toate si mai ales … fiecare se autoeduca cat si cum putea. Tarkovski, Mihalkov, Wajda … “Cutitul in apa” a fost marea lor revelatie. Iata inca o boare de tristete resimtita de mine: da, corect, cei enumerati mai sus au fost titani si au ramas repere solide … dar Cortina de Fier le-a inchis orizontul acestor visatori din Romania: singurul punct cardinal la care aveau acces era Estul. Si atat.  Poate doar materialele strecurate din afara, de peste granita, de cei curajosi sai de cei care isi castigau niste drepturi.

Si vin si spun inca un lucru, pe care ma gandeam sa-l pastrez pentru sfarsitul cronicutei. Dar poate il repet si la sfarsit. Si anume:  Eu zic ca filmul de fata NU spune chiar totul. Si prin tot, nu inteleg totul ala cantitativ, ci pe ala calitativ si important. In cazul acesta, fiind vorba despre faptul ca in toti acei ani de “dinainte de revolutie”, intr-un astfel de demers, precum, cineclubul, unde pe langa elemente sanatoase, muncitoresti, se banuia ca se strecurau si “elemente dusmanoase”, trebuie sa fi existat turnatori, turnatorii, victime si calai. Sunt convinsa. Dar … pe aceasta problema, realizatorii pun “batista pe tambal”, sau silentio stampa.

Gheorghe Preda

Si totusi … si totusi, filmul ne vorbeste si despre niste incercari si exprimari voalate ale unor crampeie de viata in “lagarul socialist”. Mici perlute-eseu, filme-metafora, cuvinte putine sau lasata imaginea sa exprime trairea.  Si ma refer aici la acea mica poveste despre unul-doi-trei … oameni inghesuiti intr-un dulap, metafora  transpunerii in imaginea filmica, a anilor cand in in cate un apartament erau inghesuite cateva familii reduse la conditia perpetua de trai in comun, ascultat cu urechea la usi, coada la baie, la toaleta, la bucatarie.

O pictura naiva, un film de cineclub … toate-toate, in acei ani, supuse cenzurii … nimeni sa nu o ia razna J. “Credeam ca e etern comunismul”, spune unul dintre  “cineclubisti”. Era vorba despre superficialitatea  gandirii unui cap plecat, sau multumit ca, de bine-de rau, se bucura de oarece generozitate si libertate si faima din partea “asupritorilor”? Ca sa nu mai vorbim de “cascavalul” obtinut pe vremea cand mancarea era “valuta forte” in Romania parizerului cu soia!!! Era numai nestiinta tineretii?

Filmul reflecta insa – pentru mine – si o trista nostalgie a acestora cineclubisti. Nostalgia dupa tineretea lor cu plete, pantaloni evazati, Pink Floyd ascultat pe furis. Vremuri pe care le numesc “vremuri placute”. Trist si dureros pentru unii ca mine, care si pentru o biata masina de scris, trebuiau sa dea informatii la politie. Ehei – si multe altele. Dar asa e viata! Pentru unii si pentru altii.

Dar, ce este onest de recunoscut, este ca … in conditii de constrangere politica si sociala, unii si-au cultivat adevarata pasiune pentru arta filmica, au invatat, au progresat, au muncit, si-au pastrat un profil moral sanatos (ba chiar fentand cenzura) si ceea ce este cel mai important, ne-au lasat in timp (cat mai exista si ce s-a pastrat si ce s-a salvat de prin depozite, arhive, subsoluri si cotloane),  un “patrimoniu cultural de documente asupra vietii de zi cu zi in Romania catorva decenii dinainte de ’89”.

Realizatorii dedica acest film documentar Timisoarei, hardcor-ul miscarilor revolutionare din ’89 si tuturor cineclubistilor Romaniei ante ’89.

Printre care, “cel mai important cineclub al acelor ani era Cineclubul CFR Timisoara, care funcționa pe lîngă Regionala de căi ferate. Filmele făcute aici nu erau de regulă situate <pe linia> ideologică atît de necesară supraviețuirii într-o zonă culturală.

Erau mici bijuterii cinematografice provocatoare și insolente la adresa bunul simț comun, creative în cel mai înalt grad, și cumva dătătoare de speranță. Că într-o zi libertatea, cuvînt atat de abstract în acele vremuri poate fi cîndva posibilă.Aici au lucrat oameni talentați și dedicați ca Iosif Costinaș, Vasile Moise, IoanCochinescu, Tatiana Costinaș, Gheorghe Șfaiter, Lucian Ionică, Mihai Zegrea, Nicolae Lengher, Decebal Nedelea, Vasile Sepi, Mircea Radu. Ei au crezut cu fanatism în rolul filmului în viata comunității, și au dat nu o dată prin filmele lor dovada de un simt civic mult evoluat față de standardele epocii.”

Vorbind acum despre maniera de realizare a acestui film documentar, apreciez constructia clasica, clara, inteligibila si pana la urma, prietenoasa, a intercalarii povestirilor-amintiri ale fiecarui “interogat” (de fiecare data amintindu-I numele si apartenenta la cate un cineclub), cu imagini din peliculele relizate.

Nota: 8/10


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium